CAPCANA GELOZIEI

"...Dacă bărbatul este apucat de un duh de gelozie si are bănuieli asupra nevestei lui, care s-a pângărit, sau dacă este cuprins de un duh de gelozie si are bănuieli asupra nevestei lui, care nu s-a pângărit..." [Numeri 5:14]

Citim aici despre gelozia bărbatului fata de sotia lui si întelegem ca gelozia nu este un simplu sentiment, ci este un duh trimis de satan în inima omului, ca să-l chinuiască si să-l îndepărteze de Dumnezeu.

Gelozia este sentimentul chinuitor si obsedant pe care îl provoacă în sufletul cuiva bănuiala sau certitudinea că fiinta iubită îi este necredincioasă, sau poate fi un sentiment de nemultumire egoistă, provocat de situatia financiară a cuiva sau poate de succesele altora, manifestându-se prin invidie si pizmă.

În Noul Testament nu găsim nimic scris despre gelozia sotului fata de sotie, însă stim că orice gând care-l robeste pe om este păcat, de aceea omul cuprins de gelozie are nevoie de Domnul Isus, ca să-l elibereze de acele gânduri, de care singur nu poate scăpa.

Gelozia trebuie stăpânită, si mă gândesc la Cain, căruia Dumnezeu i-a spus să-si stăpânească gelozia, insă Cain a păstrat gândul de gelozie ascuns in inima lui, desi părea că toate lucrurile sunt in ordine, dar gelozia l-a biruit.

Uneori, acele gânduri mici, care se strecoară in mintea noastră, credem că nu seamănă a gelozie... dar oare asa să fie? Gelozia se manifesta in mintea omului prin întrebări de genul: „De ce dintr-o data ea este dorită si eu nu? Ce o face pe ea mai buna decât pe mine? De ce este ea iubita si eu nu pot fi? ...

Când gelozia nu este biruită, ea duce la amărăciune, iar în Iacov 3:16 scrie: “Căci acolo unde este pizma si duh de cearta, este tulburare si tot de felul de fapte rele”. Învătăm astfel căci gândirea gresită produce o trăire gresită, iar când avem gânduri de gelozie sau sentimente de invidie, vietile noastre vor fi caracterizate de confuzie, tulburare si lipsa de valoare.

Nimic bun nu vine dintr-un duh gelos, de aceea este esentială tratarea geloziei! Dacă te lupti in prezent cu gelozia, neapărat cercetează-ti inima, fiindcă sigur există un gând ascuns sau un motiv pentru care gelozia te chinuie, deoarece la baza geloziei stă frica: de singurătate, de respingere, de inutilitate...

Asadar, dacă un duh gelos nu-i place lui Dumnezeu, atunci de ce sa nu-L rogi pe El sa-ti îndepărteze sentimentele de gelozie? El este gata sa te ajute!

Cristina

NADEJDE IN NECAZ (2)

„Ba mai mult, ne bucurăm chiar si în necazurile noastre; căci stim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruintă în încercare, iar biruinta aceasta aduce nădejdea!” [Romani 5:3-4]

Crestinul care a murit fată de voia lui proprie, trăind pentru a face voia lui Dumnezeu, va putea împlini acest verset, si nu se va mai tângui pentru orice încercare venita in viata lui, ci pas cu pas, va ajunge sa înteleagă că prin aceste dureri, Dumnezeu îi slefuieste inima si chiar va ajunge să se bucure că se află pe masa de lucru a lui Dumnezeu.

Încercarea este un semn bun, ea îi arată omului ca nu este părăsit de Dumnezeu. Stim ca Dumnezeu pe multi oameni i-a lăsat in voia mintii lor si nu se mai ocupă de ei, iar Biblia îi numeste pe acestia: copii din curvie, însă pe cei pe care Dumnezeu îi iubeste, îi si pedepseste, îi mustra si-i corectează, ca totdeauna sa-i aducă pe calea vesniciei.

Încercarea mai are un scop: de a ne cerceta fiecare si de a observa cât am mai crescut spiritual, iar asta vom constata din felul în care reactionam, si vom stii dacă firea veche este răstignită sau dacă eu-l încă ne conduce viata.

Asadar, să acceptăm ca Dumnezeu să-Si împlinească voia Lui in noi, asa cum a planificat-o în cer, folosind orice unealtă ar dori El, pentru a ne slefui fiinta.

Cristina

NADEJDE IN NECAZ (1)

„Ba mai mult, ne bucurăm chiar si în necazurile noastre; căci stim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruintă în încercare, iar biruinta aceasta aduce nădejdea!” [Romani 5:3-4]

Trei trepte sunt mentionate în aceste versete: răbdarea, biruinta în încercare si nădejdea si mă gândesc acum la versetul din 1 Corinteni 13:13: „Acum dar rămân aceste trei: credinta, nădejdea si dragostea”, astfel întelegem că nădejdea este o virtute, este un dar ceresc, ea nu se obtine pur si simplu, ci pentru a ajunge la nădejde trebuie întâi să urcăm pe treapta răbdării, răbdând încercarea, apoi trebuie să avem biruintă asupra încercării, si abia apoi obtinem si nădejdea.

Ce este nădejdea? Nădejdea ese încrederea sau convingerea că ceea ce facem sau ceea ce ne dorim se va realiza; ea mai înseamnă sperantă, încredere în sprijinul sau în ajutorul cuiva si certitudinea că răspunsul asteptat va fi favorabil.

Nădejdea este un sentiment trainic, temeinic, statornic, este o încredere neclintită că lucrurile imposibile vor deveni posibile si ea îti dă puterea de a astepta împlinirea făgăduintelor. Însă, pentru a ajunge pe treapta nădejdiei, este nevoie de o unealtă a lui Dumnezeu, numită necaz.

Cine nu acceptă că necazul este unealta folosită de Dumnezeu, pentru a ne dărui nădejdea, nu va putea niciodată multumi pentru încercările prin care va trece si se va agita, va plânge, va murmura si va cârti, neavând pace in inimă si Dumnezeu nu va putea să-l urce pe treapta aceasta.

Omul care nu acceptă că prin necaz învătăm răbdarea, totdeauna va fi deznădăjduit, îndoielnic si nestatornic, fiindcă nu va accepta voia Lui Dumnezeu in viata lui. E adevărat că orice necaz pare o pricina de întristare la început, însă copiii lui Dumnezeu cer ajutorul Domnului Isus, constienti fiind că din orice rău Dumnezeu va scoate un bine, El fiind in controlul vietilor lor.

Cristina

CEALALTĂ DURERE

“Dacă vă urăste lumea, stiti că pe Mine M-a urât înaintea voastră.” [Ioan 15:18]

 

„Până si noaptea îmi dă îndemnuri inima”... si de data aceasta a fost la fel.

Cu gândul la scumpul meu Domn Isus si la lucrurile întâmpinate în viata mea, mi-am dat seama că durerea cea mai intensă nu e cea provocată de „cuie”, o durere a trupului; ci durerea sufletească.

Poate rana făcută de un cui sau de spinii ce zgârie fruntea, se va vindeca, cu timpul. Dar rana sufletului e atât de... diferită. Profundă. Încet trecătoare. Chiar memorabilă.

Durerea Lui sfâsietoare era în interior. O, si cum să poti iubi atâtia oameni ce te mint, ce-ti întorc spatele, ce nu vor să te recunoască, ce calcă în picioare tot ce esti Tu?! O, câtă dragoste...

El îti va umple inima cu la fel de multă dragoste.

Poate nu întelegi, dar cugetă asupra acestor 2 tipuri de durere. Si apoi priveste la El si sopteste-i să aline sufletul tău îndurerat...

Stiu că Isus stie prin ce trec eu... si tu.

Diana T.

MUSCĂTURA DE NĂPÂRCĂ!

„Pavel strânsese o grămadă de mărăcini, si-i pusese pe foc; o năpârcă a iesit afară din pricina căldurii, si s-a lipit de mâna lui…Pavel a scuturat năpârca în foc, si n-a simtit nici un rău.” [Faptele Apostolilor 28:1-3]

 

Pavel era omul după inima lui Dumnezeu, omul care trăia cu inima curată înaintea Tatălui Ceresc si multi ochi erau îndreptati spre viata lui, spre felul cum Dumnezeu lucra prin el si la modul dedicat cu care Pavel il slujea pe Dumnezeu.

Pavel nu era preocupat cu viata lui, ci el era preocupat cu vestirea Evangheliei, de aceea pentru el nu conta ceea ce ar fi spus unul sau altul despre el, ci pentru el conta părerea Dumnezeului cel viu.

Astfel, ajuns în Malta, scăpat de moarte în călătoria lui pe mare, el le predică vestea bună a Domnului Isus si acestor băstinasi, aflati pe insula aceea, însă deodată, din mărăcinii aceia, apare o năpârcă, o viperă, care iese si-l muscă de mână pe Pavel.

Este scris în Proverbe că cel ce sparge pietre va fi rănit de ele si cred că si pentru Pavel era valabil cuvântul acesta, fiindcă el dorea să aprindă focul in acea grămadă de mărăcini, spiritual mă refer, iar satan sigur că a trimis o năpârcă, dorind să scape de Pavel, care-i strica planurile.

Nu citim despre Pavel ca l-ar fi durut muscătura aceea, sau că s-ar fi plâns de rana lasata pe mâna lui, si nici ca l-ar fi afectat cumva, sau că i-ar fi dat vreo importantă năpârcii aceleea... Nu, ci pur si simplu Pavel a ignorat năpârca aceea, ca si cum ea nici nu s-ar fi atins de el, si linistit a continuat să predice oamenilor aflati pe insula aceea.

Mă gândeam la ce-ar putea reprezenta năpârca în viata noastră... si cred că orice lucru care ar încerca să ne distragă atentia de la umblarea noastră cu Domnul Isus ar reprezenta veninul ucigător al unei năpârci, orice gând care ne robeste si ne-ar face să gândim rău împotriva fratelui nostru, ar putea fi o năpârcă trimisă de satan, fiindcă judecata semenului nostru aduce moarte spirituală in noi.

Apoi, satan, prin duhul de control si manipulare, îi învată pe oameni să strângă tot felul de informatii despre altii, ca să se simtă stăpâni pe situatiile gândite de ei, dorind să se facă voia lor si să împiedice să se facă voia Domnului, dar si aceasta înseamnă năpârcă.

De fapt spiritual năpârca înseamnă un om rău, perfid, care râde în fată, dar te urăste în spate si nu îti doreste binele, chiar că nu arată asa in relatiile cu noi, dar celor ce trăiesc cu toată inima pentru Dumnezeu, năpârca aceasta nu le poate face nimic rău, chiar că îi muscă, fiindcă Dumnezeu îi va apăra si pe ei de veninul acestei năpârci, exact asa cum l-a apărat pe Pavel.

Să învătăm să trăim ca si Pavel si indiferent ce năpârcă ne-ar musca, să o ignorăm, să nu-i dăm nicio satisfactie, să nu ne oprim din a lucra pentru Dumnezeu ci să ne continuăm lucrarea la care ne-a chemat Domnul Isus, stiind că Dumnezeu este in controlul oricărei situatii prin care trecem si ceea ce El a planificat pentru viata noastră, se va întâmpla oricum, indiferent de voia oamenilor.

Domnul nostru este capabil să anihileze veninul oricărei năpârci trimise de satan in viata noastră, si nicio năpârcă nu va izbuti in ceea ce face impotriva voii lui Dumnezeu, de aceea să fim mărturii vii, ca Împărătia lui Dumnezeu să fie lărgită si El este Credincios si Drept să se ocupe de toate nevoile noastre, in fiecare zi si să ne poarte de grijă.

Cristina

SMOCHINUL USCAT

"Dimineata, când treceau pe lângă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini. Petru si-a adus aminte de cele petrecute, si a zis lui Isus: "Învătătorule, uite că smochinul, pe care l-ai blestemat, s-a uscat." [Marcu 11:20-21]

Mă tot gândesc la acest smochin, că putea să fie o binecuvântare pentru Domnul Isus, prin rodul lui, potolind foamea Domnului Isus, care era flămând si mă gândesc astăzi la viata mea, ce rod o fi avâd si ce-ar spune Domnul Isus despre mine, dacă rodul meu nu ar fi cel dorit de El?...

O! Doamne Isuse, ce provocare si cercetare, totodată, să mă întreb ce rod găsesti în viata mea, atunci când Tu, Creatorul Cerului si al Pământul, esti flămând! Foamea Ta, Doamne Isuse, reprezintă neprihănirea, sfintirea si mântuirea sufletelor de lângă mine si cu sigurantă mă vei întreba dacă le-am fost o binecuvântare pe pământ!

Oare Tu esti un perfectionist, un Dumnezeu neîntelegător si absurd, de mergi să ceri unui smochin să aibă rod atunci când nu este vremea roadelor? Nicidecum! Tu esti Creatorul smochinului! Tu esti Cel ce stiai că nu era vremea roadelor pentru ceilalti pomi, însă pentru smochin totdeauna era vremea roadelor, el trebuia să aibă rod si în întelepciunea Ta te-ai dus să culegi de acolo de unde puteai culege, dar ce dezamăgire ai simtit Tu, Domnul meu, când n-ai găsit rodul la care te-ai asteptat!

Cred că durerea inimii Domnului Isus era suficientă pentru ca acel smochin să se usuce, si cred că lumina în care Domnul Isus l-a descoperit ucenicilor, l-a făcut să se “usuce de rusine", chiar că smochinul avea o părere bună despre sine, fiind plin de frunze si arătând foarte "bine" in exterior, de fapt el simula plinătatea roadelor, astfel ca toti să fie atrasi spre el, dar cercetarea Domnului Isus a scos la iveală “adevărata lui încărcătură”. Surprinzător! Smochinul plin de frunze era gol si lipsit de rod!

O Doamne, fii totul în viata mea, altfel niciodată nu voi putea rodi spre Gloria Ta!

Cristina

AMR: 0 MEDITATII