“NE-OM VEDEA L-ACELEA TARMURI”

“Si mi s-a aratat un râu cu apa vietii, limpede ca si cristalul, care iesea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului.” [Apocalipsa 22:1]

     Cred ca multi dintre voi cunoasteti imnul: ”Ne-om vedea l-acele tarmuri!” Un evanghelist intinerant a ajuns într-o zi într-un mare oras, unde a predicat un mesaj împotriva celor ce consuma alcool. Ca sa arate cât de hotarât este în condamnarea acestui pacat, la un moment dat în timpul predicii sale, el a anuntat ca ar dori sa adune toata bautura din oras si s-o toarne pe pamânt în asa fel ca aceasta sa curga ca un râu spre mare. Fara sa ia în consideratie implicatiile ulterioare, la terminarea predicii pastorul bisericii locale a anuntat cântarea: „Ne-om vedea l-acele tarmuri!” În acele momente întreaga audienta în loc sa cânte, a început sa râda, pentru ca a facut o analogie între mesajul cântarii si declaratia evanghelistului. Desi în acea împrejurare câtarea anuntata era nepotrivita, ea poarta însa un mesaj deosebit. Aceasta a fost scrisa în anul 1864, când o epidemie a secerat în New Yok multe vieti. Pentru ca în acea încercare multe rude si prieteni dragi ai compozitorului crestin Robert Lowry si-au gasit sfârsitul, sufletul acestuia a fost rascolit de câteva întrebari majore: „Ne vom mai reintâlni vreodata cu cei plecati dintre noi? Dupa ce vom trece râul mortii, va mai fi oare vreo întâlnire la râul vietii? Framântat de aceste întrebari, Lowry s-a asezat la pian si-a compus acesta deosebita melodie, inspirat din declaratiile Apocalipsei, exprimându-si astfel nadejdea reintâlnirii cu cei plecati.

     „Ne-om vedea l-acele tarmuri, unde nu mau sunt dureri, în ceresca-mparatie unde-s vesnic mângaieri. Ne-om vedea, ne-om vedea, ne-om vedea l-acele tarmuri, lânga râul de cristal!”

“COPILUL MEU IUBIT, ASTEAPTA!” – INVATA SA ASTEPTI

“.. Isus iubea pe Marta si pe sora ei, si pe Lazar. Deci când a auzit ca Lazar este bolnav, a mai zabovit doua zile în locul în care era.” [Ioan 11:5-6]

     Cred ca fiecare dintre noi cunoastem istoria vietii lui Lazar. Acesta era un prieten apropiat al Domnului Isus, care si-a deschis deseori casa pentru Fiul lui Dumnezeu. Într-o zi însa Lazar s-a îmbolnavit, iar boala de care suferea se agrava cu fiecare clipa. În acele momente Domnul Isus predica si învata lânga râul Iordan, în aceiasi zona, în care nu cu mult timp înainte, Ioan Botezatorul îsi începuse misiunea. În timpul slujirii, cineva l-a anuntat pe Domnul ca Lazar prietenul sau este pe moarte. Lazar locuia în Betania, localitate ce se afla la numai 4 km de Ierusalim, cetate pe care Domnul Isus o vizitase nu cu mult timp în urma, fiind primit cu ospitalitate. Când ucenicii au auzit ca Domnu doreste sa se reintoarca în Iudeia ca sa-l viziteze pe prietenul sau bolnav, L-au atentionat sa nu cumva sa faca lucrul acesta, pentru ca se expune unui mare pericol. Domnul Isus era însa hotarât sa plateasca orice pret pentru a ajunge în casa prietenului sau. Cu toate acestea a mai zabovit însa alte doua zile în locul în care era, spunând ucenicilor: „boala acesta nu-i spre moarte, ci spre Slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu sa fie proslavit prin ea!”

     Neintelegând atitudinea si spusele Domnului, ucenicii au ajuns si mai nedumeriti. De aceea când Domnul le-a spus ca Lazar a murit, unii dintre acestia au spus plini de scepticism: „sa mergem sa murim si noi cu el!” Cu toate ca în fata acestui caz, ucenicii nu percepeau realitatea si nici nu întrezareau nici o solutie.

     Chiar si atunci când lucrurile sunt de neinteles si totul pare pierdut, Domnul Isus are ultimul cuvânt. El stie când trebuie sa mearga si cum trebuie sa actioneze, pentru ca nu-i paraseste pe cei iubiti niciodata, chiar daca uneori acestia trebuie sa-L astepte.