LUMINA ERA BUNA

“Dumnezeu a vazut ca lumina era buna; si Dumnezeu a despartit lumina de intuneric.” [Geneza 1:4]

        Lumina nu avea cum sa nu fie buna, de vreme ce a rasarit la porunca bunatatii “sa fie lumina” (Geneza 1:3). Noi, cei care ne bucuram de ea, am fi mai recunoscatori daca am vedea mai mult din Dumnezeu in ea si prin ea. In mod fizic, Solomon spune ca lumina este dulce, dar lumina Evangheliei este infinit mai pretioasa, fiindca descopera lucrurile vesnice si slujeste firii noastre duhovnicesti. Cand Duhul Sfant ne da lumina spirituala si ne deschide ochii sa vedem “slava lui Dumnezeu pe chipul lui Isus Christos” (2Corinteni 4:6), vedem si noi pacatul sub adevarata lui fata si ne vedem si propria pozitie. Il vedem pe Cel Prea Sfant asa cum ni se descopera, planul milei asa cum ni-l ofera, si lumea care va veni asa cum este descrisa in Scriptura. Lumina spirituala are multe fatete si culori prismatice dar fie ca inseamna cunoastere, bucurie, sfintenie sau viata, toate sunt bunuri divine. Daca prin lumina primim aceste lucruri bune, cat de esentiala este ea si cat de glorios este locul in care El ni se descopera. Cand un lucru bun apare in lume, este nevoie imediat de o despartire. Lumina si intunericul nu au de-a face una cu alta. Dumnezeu le-a despartit, sa nu ne inselam. Fii luminii nu trebuie sa se intovaraseasca cu fapte, invataturi sau inselari ale intunericului. Fii zilei trebuie sa fie cumpatati, cinstiti si harnici in lucrul Domnului, lasand lucrarile intunericului pe seama celor care locuiesc in intuneric. Bisericile noastre trebuie sa desparta lumina de intuneric prin disciplina, si astfel vom putea fi despartiti de lume. In judecatile noastre, in actiuni, relatii, invataturi si ascultare trebuie sa discernem intre bine si rau, si sa pastram marea distinctie pe care Dumnezeu a facut-o din prima zi a lunii. O Doamne Isuse, fii Lumina noastra in toata aceasta zi, fiindca lumina Ta este lumina oamenilor.

DOMNUL II CUNOASTE PE AI LUI

“Iosif si-a cunoscut fratii, dar ei nu l-au cunoscut .” [Geneza 42:8]

                 Data trecuta am vorbit despre cresterea in har si in cunoasterea Domnului nostru Isus, acum este bine sa ne gandim la o intamplare similara, si la faptul ca Iosif cel ceresc ne cunoste pe noi. Cunoasterea aceasta era perfecta cu mult timp ca noi sa-L cunoastem. “Cand nu eram decat un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau, si in Cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau randuite, mai inainte sa fi fost vreuna din ele” (Psalm 139:16). Inainte sa fi existat in lume, existam in in inima Lui. Cand I-am fost dusmani, ne-a cunoscut cu nefericirea, nebunia si slabiciunea noastra. Cand am plans cu amar si cainta si L-am vazut ca pe un judecator nemilos, El ne-a privit ca pe niste frati prea iubiti si inima Lui a plans pentru noi. El nu i-a uitat niciodata pe cei alesi, ci i-a privit intotdeauna drept obiectul iubirii Lui infinite. “Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui” (2Timotei 2:19). Este la fel de adevarat pentru risipitorul care paste porcii ca si pentru fiul care sta la masa. Dar vai, noi nu ne cunoastem Fratele Ceresc, si din cunoasterea aceasta iau nastere o multime de pacate. Ne impietrim inimile in fata Lui, si nu ii permitem sa intre in dragostea noastra. Nu avem incredere in El si ne indoim de cuvintele Sale. Ne razvratim impotriva Lui si nu ii aducem n ici un omagiu. “Soarele Dreptatii (Maleahi 4:2) straluceste cu tarie, dar noi nu Il putem vedea.  Cerul coboara pe pamant si pamantul nu-l primeste. Domnul fie laudat, zilele acestea au trecut pentru noi; totusi, chiar si acum, stim putin  despre Isus in comparatie  cu ceea ce stie El despre noi. Am inceput sa studiem despre El, dar El ne cunoaste pe deplin. Este o intamplare fericita ca ignoranta nu este din partea Lui, fiindca atunci am fi fara speranta. El nu ne va spune: “nu va cunosc”(Matei 7:23). El ne va marturisi numele in ziua revenirii Sale. Pana atunci, El ni se va arata asa cum lumea nu Il poate vedea.