“Doamne, i-a raspuns
Petru, daca esti Tu, porunceste-mi sa vin la Tine pe ape. „Vino!” i-a zis Isus.
Petru s-a coborat din corabie si a început sa umble pe ape ca sa mearga la
Isus.” [Matei 14:28-29]
Cand apostolul Petru
L-a vazut pe Domnul Isus umbland pe ape, i-a cerut: „Doamne daca esti Tu,
porunceste-mi sa vin la Tine pe ape.” Credinta a început sa-l miste pe Petru
înlăuntru. El a înteles ca poate sa faca lucrurile pe care Domnul Isus i le
cere. A fost gata chiar sa calce alaturi de barca. Însa tot ce astepta; era cuvantul
invitatiei Domnului! „Vino!” i-a zis Domnul si el era pregatit pentru a face
primul pas.
Pentru acest prim pas
cred ca Petru nu a gandit îndeajuns. Era reactia entuziasmului si-a aventurii.
A mai facut înca un pas! Acesta a fost un moment de triumf; era victoria
credintei!
Dar la urmatorul pas,
s-a afundat si avea nevoie de ajutorul Domnului. Cu toate acestea el si-a
asumat riscul; a pornit cu credinta pe care o avea trecand la actiune.
Credinta implica
aventurarea noastra spre înafara, angajandu-ne sa facem lucruri pe care nici nu
le-am visat, cu nadejdea ca la vremea potrivita Dumnezeu ne va purta de grija.
Credinta nu este numai
o încredere pasiva, care asteapta ajutorul lui Dumnezeu, atunci cand ne
afundam. Ci ea este un proces activ, de traire a unei vieti plenare, în
mijlocul unor noi circumstante si provocari; mergand în locuri unde niciodata
n-am mai mers, iubind pe oamenii pe care niciodata nu i-am iubit, traind o
viata plenara, pentru ca ascultam si împlinim ceea ce Mantuitorul ne spune!
Anonim