PREGATITI-VA DE VENIREA MIRELUI

“Si voi dar fiti gata, caci Fiul omului va veni în ceasul în care nu va ganditi.” [Luca 12:40]

Într-o carte pe care a scris-o Fred Park, a povestit despre experienta unui om numit Quill. Acesta locuia în mijlocul padurii, unde vana si pescuia tot timpul. El nu acorda nici o atentie sezonului de vanatoare sau de pescuit. Nu respecta nici o alta lege si reusea sa se ascunda continuu, pentru ca el cunostea padurea mai bine decat paznicii.

De mai multe ori paznicii padurii au încercat sa-l prinda dar n-au reusit. A venit însa si ziua cea mare: paznicii au venit în mijlocul noptii si s-au ascuns pe acoperisul casei lui Quill. Îsi ziceau ei: „avem o pozitie buna si cand se va trezi, vom sari direct în spatele lui Quill. Îl vom prinde si-l vom conduce la arest! Pentru a avea un motiv serios de acuzare îsi ziceau ei; mai întai sa asteptam pana va prinde o anume cantitate de peste.”

Cand a început sa se lumineze, paznicii l-au putut auzi pe Quill foindu-se; s-a trezit, a coborat din casa, a aprins focul si si-a pregatit cafeaua. Stomacul paznicilor a început sa reactioneze la mirosul cafelei si-a painii pe care Quill a prajit-o. În timp ce adulmecau mirosul micului dejun pregatit de Quill, paznicii l-au vazut pe acesta îndreptandu-se spre poarta strigand: “Hei cei de colo, coborati si serviti cafea si paine prajita atat timp cat sunt înca fierbinti! Stiu ca sunteti acolo”; a strigat el. Apoi s-a reîntors spre casa trantind portita!

Paznicilor nu le-a venit sa creada cum de-au fost descoperiti? Au coborat de pe casa au intrat pe poarta si au zis lui Quill: „Cum de ai stiut ca suntem acolo?”

Quill a raspuns: „Eu n-am stiut ca va ascundeti acolo! Eu strig la fel în fiecare dimineata si astept raspunsul: poate ca raspunde cineva!” Quill n-a fost un geniu; dar stia destule pentru a fi precaut. El era gata!

Quill ar fi apreciat pilda Domnului Isus despre fecioarele întelepte si cele neîntelepte! Cele întelepte au fost prevazatoare si au luat ulei si în vase. Celelalte n-au facut-o. Cand mirele a întarziat cele ce nu-si luasera ulei în vase au mers sa cumpere. Ce situatie! Au fost obligate sa se întoarca pentru a cumpara mai mult ulei. În timp ce plecau, a venit mirele iar fecioarele pregatite au intrat în odaia ospatului de nunta. Cand celelalte s-au întors, totul era prea tarziu. Usa era încuiata, sarbatoarea începusera, iar ele nu mai puteau intra.

Tu esti gata? Te-ai pregatit? Ai fost precaut sa-ti iei si rezerva de ulei?

Anonim

IUBITI-VA UNII PE ALTII CU O DRAGOSTE DE DUMNEZEU

“Prea iubitilor, daca astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie sa ne iubim si noi unii pe altii” [1 Ioan 4:11]

În arhivele SUA este consemnata interventia a doua femei din Tennessee, care au venit la presedintele Abraham Lincoln, la sfarsitul razboiului civil, cerandu-i sa-i elibereze pe sotii lor ce erau tinuti ca prizionieri de razboi pe o insula.

Auzindu-le cererea, presedintele a amanat raspunsul pentru ziua de vineri. Cand acestea au revenit, presedintele le-a amanat pentru sambata. La fiecare dintre aceste interviuri, una dintre aceste sotii i-a spus lui Lincoln, ca sotul ei este un om religios.

Dupa interviul de sambata presedintele, a ordonat eliberarea prizionierilor. Apoi s-a întors spre acea sotie si i-a zis: „Ai spus ca sotul tau este un om religios? Sa-i spui atunci cand îl vei întalni ca eu nu sunt un judecator al religiilor. Dar în opinia mea, oricare ar fi acea religie care-i îndeamna pe urmasii acesteia sa se rascoale împotriva propriului guvern, nu este religia pe care oamenii pot conta ca-i va duce în cer!”

Eu cred ca în urma acestei declaratii Lincoln a dovedit ca este si un bun judecator al religiilor. Orice religie care spune ca poti ura, poti exploata sau necinsti o persoana, dupa rasa nationalitate sau denominatie; nu este religia care sa îndrume pasii oamenilor spre cer!

Este asa de usor sa uiti sa iubesti pe Dumnezeu si sa-ti iubesti aproapele; pentru ca dragostea pentru Dumnezeu si dragostea pentru aproapele este una!

Anonim

DRAGOSTEA FATA DE APROAPE

“Ferice de cei împaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu!” [Matei 5:9]

Fara dragostea fata de Dumnezeu, iubirea aproapelui nu are sens! De ce sa-mi iubesc aproapele? Ati observat ca societatea a devenit tot mai secularizata, iar noi ne orientam tot mai mult spre noi însine? Eu; mie si pentru mine, sunt cuvintele cele mai fregvente întalnite în vocabularul unora astazi. Si de ce nu; daca cei mai multi nu accepta existenta lui Dumnezeu!

De ce sa caut înafara pe „cel dintai” cand pot sa ocup „eu” aceasta pozitie! Atitudinea aceasta este întalnita adesea, atunci cand credinta scade.

Lucrul natural în experienta umana este sa ne iubim pe noi însine si pe cei care sunt o extensie a eului nostru; familia, clanul, tribul; si sa-i ignoram, sau chiar mai mult, sa-i dispretuim pe toti ceilalti.

Am citit undeva ca la populatia tribala cuvantul folosit pentru om este acelasi cu numele tribului. De aceea membrii altor triburi, nu sunt considerati fiinte umane. Nu este nici o coincidenta ca printre triburile vanatorilor de capete din Amazonia, a omorî pe cineva din acelasi trib, este o „crima”. Dar a omorî pe cineva dintr-un alt trib, este simpla „vanatoare”! Acesta este gandirea oamenilor primitivi. Cred însa ca aceasta gandire nu se potriveste numai celor pe care noi îi consideram primitivi!

Este mai putin de un secol de cand guvernatorii statelor din Vestul Americii, duceau o politica de extreminare a indienilor. Acestia erau considerati dupa modul lor de gandire „salbatici”, ceva mai putin decat oameni!

Acesta-i comportamentul uman natural. Sa se iubeasca pe el însusi, si sa dispretuiasca pe strain! Aceasta este atitudinea naturala; dar nu trebuie sa fie si atitudinea celor ce au fost rascumparati prin Sangele jertfei Domnului Isus! Dumnezeu a pus pret pe viata noastra. Ne-a iubit cu o dragoste vesnica, chiar si atunci cand noi nu meritam. De aceea El ne cheama sa împartasim aceasta dragoste cu altii. Si acesti „altii”, nu-i cuprinde doar pe cei din familiile noastre, din comunitatea, orasul, natiunea sau chiar denominatia noastra. Iubind pe altii, înseamna a iubi pe toti!

Anonim

DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE

“Dar eu sunt în casa lui Dumnezeu ca un maslin verde, ma încred în bunatatea lui Dumnezeu în veci de veci” [Psalmul 52:8]

Fiecare act ce exprima daruire de sine pe care îl cunosc, a fost mai întai inspirat de Dumnezeu. Numai dragostea lui Dumnezeu a condus pe Albert Schweitzer, în jungla Africana. Schweitzer a fost un om cu o capacitate intelectuala stralucitoare. El avea abilitati în orice domeniu.

Însa cercetarile pe care le-a facut pentru scrierea cartii „În cautarea istoricului Isus”, l-au ajutat sa descopere, care este „Chemarea lui Dumnezeu pentru sine!” Cand a terminat de scris, a abandonat toate titlurile academice si pozitiile distincte pe care le avea în societate, si a mers în Africa sa slujeasca ca doctor misionar. El citise pilda spusa de Domnul Isus despre „Lazar si bogatul nemilostiv” si aceasta i-a atins inima.

De multe ori cand pacientii se trezeau din anestezia de dupa operatie în micutul spital în care Schweitzer opera, îl auzeau pe doctor spunand: “Nu mai ai durere pentru ca Domnul Isus, mi-a spus sa vin si sa lucrez aici pe malul raului Ogowe, ca sa va ajut. Ce spuneti? Aceasta a fost dragoste fata de Dumnezeu, sau dragoste fata de aproapele? Nu se poate face o separare; pentru ca aceasta dragoste este una!”

Anonim

MOTIVE CARE OPRESC INTRAREA OMULUI IN IMPARATIA CERULUI (3)

”si le-a zis:”Adevarat va spun ca, daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi,cu nici un chip nu veti intra in imparatia cerurilor.” [Matei 18:3]

3.Intoarcerea la Dumnezeu

Versetele de la 1 la 6 din acest capitol 18, ne invata despre smerenie. Modul in care Domnul Isus alege sa dea acesta lectie, este foarte practic. Cred ca ne amintim de ora de fizica din scoala, cand am vorbit despre magnetism. Fara acea experienta practica cu pilitura de fier si cu magnetul, nu am fi inteles cum sta treaba cu campul magnetic.Tot asa, Domnul Isus s-a folosit de un copilas, pentru a raspunde ucenicilor la ceea ce ii framanta: ”Cine este mai mare in imparatia cerurilor”. Cred ca ne-ar fi si noua de folos acest exemplu cand intalnim un copilas.

Dar conditia de a intra in imparatia cerului, este de intoarcere la Dumnezeu sau convertirea! Eu cred ca Domnul Isus adauga acestei conditii starea de smerenie, intrucat intoarcerea reala la Dumnezeu, se face dintr-o inima smerita. Lui Nicodim, Domnul Isus ii spune ca pocainta duce la nasterea din nou. Iar nasterea din nou duce in imparatia lui Dumnezeu! Pildele cu peticul nou pus la haina veche, sau vinul nou pus in butoaie vechi ne arata cat de nepotrivita, ba chiar imposibila este starea unui om convertit care mai traieste in “concubinaj”cu firea veche.

Intoarcerea noastra la Dumnezeu, este raspunsul la lucrarea mantuitoare a Domnului Isus. Nu ramane un act singular de pocainta, ci devine o atitudine de viata. Iar dovada acestei schimbari, se vede in roadele unei vieti noi. Deci putem spune ca fara pocainta-intoarcerea la Dumnezeu- este imposibila mantuirea noastra, si de aici acest “...cu nici un chip...” rostit de Domnul Isus.

Psalmul 131 arata asa  bine de ce starea de smerenie este in stransa legatura cu pocainta.

“Doamne eu nu am o inima ingamfata, nici priviri trufase, nu ma indeletnicesc cu lucruri prea mari si prea inalte pentru mine. Dimpotriva, sufletul imi este linistit si potolit, ca un copil intarcat, care sta langa mama sa, da sufletul meu este in mine ca un copil intarcat. Pune-ti nadejdea in Domnul, Israele, de acum si pana in veac.”

Credeti ca un copil are inima ingamfata sau priviri trufase? Copilul se indeletniceste cu lucrurile unui copil, iar acestea nu ii fac rau! Dependenta de mama lui il fereste  de orice rau. Tot asa Dumnezeu protejeaza pe cei ai Lui, cand stau langa El.

Anonim