DUMNEZEU NE VREA MOSTENITORI AI CERULUI

„Îndeamna-i sa faca bine, sa fie bogati în fapte bune, sa fie darnici, gata sa simta împreuna cu altii, asa ca sa-si stranga pentru vremea viitoare drept comoara o buna temelie pentru ca sa apuce adevarata viata.” [I Timotei 6:18-19]

Domnul Isus putea sa aiba toate lucrurile. Sfanta Scriptura ne spune însa ca de dragul tau si de dragul meu, El „a renuntat la toate lucrurile!” În loc sa se înalte, El s-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte; si înca moarte de cruce. Stiti ce s-a întamplat ca urmare a acestei atitudini? Dumnezeu L-a înviat din morti si L-a înaltat, dandu-i numele care este mai presus de orice nume. Aceasta este adevarata maretie si înaltare!

Urmeaza exemplul Domnului Isus, concentrandu-te asupra a ceea ce poti sa dai umbland în smerenie, si apoi lasa reputatia ta în grija lui Dumnezeu si El te va înalta!

Viata lui Mahatma Gandi, a fost atinsa de Hristos si profund influentata de Evanghelie. El a spus odata: „eu am devenit crestin, nu numai „m-am numit crestin!”

El nu s-a multumit doar sa poarte un nume sau sa împlineasca un ceremonial. N-a condus masele ca un prelat avand o autoritate si o pozitie mai înalta decat a lor. El s-a identificat cu cei din neamul sau si a fost în mijlocul lor în toate circumstantele.

Cei mai multi conducatori ai Indiei s-au considerat a fi din casta superioara si au stat departe de masele largi ale populatiei din castele inferioare. Gandi, n-a lasat pe nimeni sa fie mai josnic ca el, ci i-a apreciat si i-a ajutat pe toti. Daca unii dintre conducatorii Indiei îi considerau pe cei din castele inferioare de neatins, ca si cum s-ar îmbolnavi de lepra, Gandi a stat tot timpul cu ei, redandu-le demnitatea si o noua identitate. El îi numea pe cei din patura cea mai de jos a societatii: „Harijans”, „Oameni ai lui Dumnezeu!”

Asemeni acestor oameni din castele inferioare ale Indiei si noua Hristos ne-a dat un nou nume. Aceasta demnitate n-o capatam prin ceea ce avem, ci prin ceea ce suntem: „Copii de Dumnezeu, mostenitori ai Împaratiei Sale!”       

Anonim

COMPETITIA VIETII

„Si noi, dar, fiindca suntem înconjurati cu un nor asa de mare de martori, sa dam la o parte orice piedica, si pacatul care ne înfasoara asa de lesne, si sa alergam cu staruinta în alergarea care ne sta înainte.” [Evrei 12:1]

Daca te-ai înscris în competitia vietii, trebuie sa alergi în asa fel ca sa castigi! Pentru aceasta trebuie sa fii dedicat si disciplinat. Aceasta înseamna sa cauti sa împlinesti lucrarea pentru care Dumnezeu te-a creat. Sa stii încotro mergi si unde trebuie sa ajungi, împlinind cu credinciosie lucrurile pe care Dumnezeu ti le pune înainte.

Apoi trebuie sa biruiesti orice lucru care te-ar distrage si te-ar împiedica sa ajungi la tinta. Sa îndepartezi orice pacat din viata ta, care ti-ar putea fi o povara si sa anticipezi gloria sfarsitului.

Trebuie sa fii deplin încredintat ca la sfarsit nu vei ajunge pe un drum înfundat, ci vei trece linia de sosire spre Împaratia lui Dumnezeu. Pastrand aceste reguli, cu ajutorul lui Dumnezeu, vei fi învingator în tot ceea ce vei face.

Anonim

EXISTA MEREU O SPERANTA

„Am în Dumnezeu nadejdea aceasta, pe care o au si ei însisi, ca va fi o înviere a celor drepti si a celor nedrepti. De aceea ma silesc sa am todeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu si înaintea oamenilor.” [Fapte 24:15-16]

Misionarul Benjamin Weir, a fost arestat si tinut ostatec în Beirut, timp de 16 luni. În aceasta perioada el a fost provocat cu tot felul de vesti si scrisori pe care cei ce l-au întemnitat pretindeau ca le-au primit de la familia lui.

Prin toate minciunile pe care i le spuneau în fiecare zi, rapitorii doreau sa-l ruineze din punct de vedere psihologic. Cu toate acestea Weir a îndurat cu rabdare izolarea si a suferit cu curaj si demnitate faptul ca a fost pus în lanturi.

În cartea pe care a scris-o mai tarziu, intitulata: „Ostaticul legat, Ostaticul eliberat”, Weir a marturisit pe larg despre ceea ce l-a încurajat si l-a sustinut în tot acel timp cat a fost tinut într-o pivnita fara lumina.

Într-o zi cand era scos la baie, a descoperit ca daca se urca pe vasul de la toaleta, poate sa priveasca pe fereastra. Tragand dupa sine mai mult lantul cu care era legat, s-a ridicat si a privit spre privelistea de afara. Era o dimineata radianta, cu un soare ce lumina puternic valea Bekka. În întreaga vale, recoltele erau de un verde crud ce contrasta cu albul stralucitor al zapezii care înca mai acoperea muntii înalti din departare. Aceasta panorama i-a dat lui Weir o inspiratie puternica, care l-a marcat profund.

Acea privelliste, spunea el, mi-a descoperit maretia Creatorului nostru si mi-a vorbit de felul cum El poarta de grija întregei lumi, binecuvantand chiar pe cei care se poarta cu atata rautate. Aceasta priveliste mi-a dat nadejde ca într-o zi voi fi eliberat din acest întuneric.

Ca întemnitat nu-i era permis sa se uite pe geam. Pentru ca a fost descoperit de cei care l-au capturat, acestia i-au lasat lantul mult mai scurt, pentru ca nu cumva sa ajunga sa mai priveasca afara. Cu toate ca lantul i-a fost scurtat, imaginatia si mintea lui au ramas libere. El îsi amintea mereu acea priveliste, încercand sa fixeze fiecare amanunt. Acea vie amintire a fost pentru el ca un înger a lui Dumnezeu, care l-a sustinut si motivat în cele mai grele clipe.

Aceasta experienta ne arata ca si atunci cand viata ajunge dificila, Dumnezeu ne mai da un sambure de nadejde .

Anonim

INGRIJORAREA – MARELE URIAS (2)

"O nădejde amânată îmbolnăveste inima, dar o dorintă împlinită este un pom de viată!” (Proverbe 13:12)

Să ne amintim de toate biruintele pe care Domnul Isus le-a adus în vietile noastre, să ne amintim de felul minunat în care El a lucrat în  problemele grele din trecut si să adunăm acele biruinte ca si „pietre de aducere aminte”, pentru că Domnul Isus doreste „să nu uităm niciuna din binefacerile Lui!”

Când David a privit spre Goliat - uriasul care stătea în fata lui, s-a gândit: „Dumnezeul meu este mai mare decât acest urias!”... si astfel a fost biruitor. Posibil să stăm si noi astăzi fată în fată cu un "urias" - al îngrijorării, si uriasul acesta aduce în noi neputinta de a învinge teama pentru ziua de mâine, si sigur că Domnul poate vorbi prin slujitorii Lui, spunându-ne: „Nu te îngrijora!”, dar lucrul pentru care ne îngrijorăm pare a fi un munte greu de urcat, însă, dacă ne încredem în promisiunile Domnului, vom putea urca muntele de care ne temem, dar trebuie ca noi să credem, fiindcă nimeni nu poate crede în locul nostru, nici chiar un consilier sau un pastor, nici cel mai drag prieten, nimeni, Domnul Isus aducând biruinta doar celui ce crede în El.

David nu a tremurat de frică atunci când a venit în fata lui Goliat, fiindcă el era întărit prin încrederea sa în Dumnezeu, iar David l-a doborât pe Goliat cu prima piatră, pentru că scopul lui era corect. Asadar, e nevoie să luptăm împotriva uriasului îngrijorării, fiindcă doar pe câmpul de luptă învătăm să ne încredem în Domnul si să avem experiente cu El!

Dar oare ce urias te înspăimântă astăzi? Să fie somajul, facturile neplătite, singurătatea, o persoană care-ti vrea răul, să fie o boală grea sau o teamă care zilnic îti dă târcoale... furându-ti pacea inimii, lăsându-te fără putere si fără credintă în promisiunile lui Dumnezeu?

Dacă aceasta este starea inimii tale în ziua aceasta, Domnul îti spune chiar acum: „ tot ce-ti cer este să ai credintă în Mine, Eu voi învinge uriasul din viata ta, tu nu ai nevoie de armura altcuiva, doar încrede-te în Mine, renuntă la orice îti oferă lumea si Eu voi împlini o victorie prin care tu Mă vei glorifica!"

Poate nu-ti dai seama exact ce fel de urias este în inima ta, dar el este acolo, pe urmele tale... chiar si neputinta este un urias. De aceea, priveste la această îngrijorare asa cum o priveste Dumnezeu si spune prin credintă: „Lupta Îti apartine Doamne. E lupta Ta. Eu mă bizuiesc pe Tine si pe Cuvântul Tău, îti dau toate armele mele, toate gândurile mele si stau înaintea Ta, cu încredere, stiind că Tu vei lucra!” …

Dragostea lui Dumnezeu pentru noi ne aduce la capătul propriilor noastre puteri, ca El să poată lucra! Domnul Isus vede nevoia noastră de a ne încrede în El, iar dragostea Lui pentru noi este atât de mare, că va dori ca în fiecare zi să ne îndreptăm glasul, mâinile, gândurile, temerile, îndoielile, chiar si confuzia noastră către El. De aceea, să nu uităm: lupta este a Domnului si biruinta este tot a Lui!

Să ne încredem totdeauna în El si El va lucra pentru noi! Amin!

Cristina