FRUMUSETEA ESTE TOTUL? (1)

 „Femeia frumoasă si fără minte este ca un inel de aur pus în râtul unui porc!” [Proverbe 11:22]

        Probabil că dacă un bărbat ar scrie un articol care să înceapă cu aceste cuvinte, cu sigurantă că ar fi acuzat de misoginism, adică de lipsă de încredere fată de calitătile morale ale femeilor, ca si cum ar avea o atitudine negativă fată de femei, asa că mi se pare mai potrivit să scrie o femeie despre acest subiect…

        Cred că dacă Domnul Isus nu mi-ar fi vindecat rănile inimii, as fi strigat si eu, spunând: „dar de ce Biblia nu spune nimic si despre bărbatul fără minte?", însă, vindecarea interioară m-a făcut să am cu un strop de întelepciune mai mult. Si mă gândesc la înteleptul Solomon care, o mie de femei a cunoscut, dar tot dezamăgit a rămas, iar ce scrie el în cartea Proverbelor sunt doar lucruri pe care si el le-a observat în comportamentul lor.

Ca si concluzie, în cazul versetului de mai sus, el întelege că a fi fără minte este rău si în cazul unui bărbat dar si în cazul femeilor, chiar dacă nu sunt ele prea frumoase, însă, a fi fără minte în cazul femeilor frumoase, este lucrul cel mai rău. Oare de ce? …

Dumnezeu a ales ca pe anumite femei să le înzestreze cu un exterior care să atragă atentia, iar ele sunt constiente de acest lucru, si de aceea, prin felul cum se îmbracă, din nefericire, chiar dacă intentionat sau neintentionat, ele atrag atentia bărbatilor asupra trupurilor lor.

Cristina

UNTDELEMN CURAT (2)

 „Porunceste copiilor lui Israel să-ti aducă pentru sfesnic untdelemn curat de măsline tescuite, ca să tină candelele aprinse neîncetat." [Levitic 24:2]

 Ştim că sfesnicul răspândeste lumina în noapte, atunci când oamenii sunt cufundati într-un somn adânc, dar lumina acesta nu trebuia să se stingă niciodată, ca cel ce merge bâjbâind să poată găsi calea către Cer.

Astfel întelegem ce rol avem noi în această lume, ca si copiii răscumpărati prin Sânge Sfânt: Domnul Isus dorind să fim candele aprinse neîncetat, ca cei ce trăiesc în întunericul spiritual să poată vedea lumina, de aceea trebuie să fim zdrobiti, ca si măslinele, si curătati de toate impuritătile rămase în urma „tescuirii” noastre, altfel, untdelemnul nostru nu va fi curat si lumina din candelă se va stinge repede.

Marele preot era răspunzător ca lumina mărturiei să ardă continuu în sfesnic, de seara până dimineata, în fata Domnului. Oare nu aceasta este si responsabilitatea noastră, ca si lumini in lume: să luminăm neîncetat si să veghem ca focul sfânt să nu se stingă din inima noastră? …

Da! Aceasta este dorinta Domnului Isus, să fim curati, sfinti si fără pată, si de aceea cred că în urma zdrobirii, din noi rămâne doar dorinta de a-I fi folositori, iar aceasta nu aduce amărăciune în inimă, ci o mare iubire pentru Dumnezeu, rostită cu durere si care-i strigă Domnului Isus, de acolo din zdrobire: „Doamne, vreau să luminez ca si Tine!” Amin!

Cristina

UNTDELEMN CURAT (1)

„Porunceste copiilor lui Israel să-ti aducă pentru sfesnic untdelemn curat de măsline tescuite, ca să tină candelele aprinse neîncetat." [Levitic 24:2]

Pentru sfesnic era necesar untdelemnul, dar nu orice fel de untdelemn, ci untdelemn curat, obtinut din măsline zdrobite si tescuite, iar aurul trebuia trecut prin foc, pentru a-i fi scoase impuritătile, apoi era nevoie să fie bătut cu ciocanul si din el avea să iasă un sfesnic, în care candelele ardeau neîncetat.

Crestinii sunt ca si măslinele: doar atunci când sunt zdrobiti dau ce au mai bun în ei….si bineînteles că nu se întelege de aici că de acum ar trebui chinuiti, ci zdrobirea, în general, are legătură cu jertfirea de sine, are legătură cu renuntări si cu întelegerea că Dumnezeu este Suveran, iar deciziile Lui nu se pun la îndoială nici de îngerii Lui, cu atât mai putin de noi, care nu suntem nimic mai mult decât un bulgăre de lut în Mâna Lui….

Zdrobirea vine si atunci când Dumnezeu aduce zeci sau poate sute de lucruri în viata noastră, prin care ne demonstrează că noi nu putem controla situatiile din jur mai mult decât ne putem controla bătăile inimii.

Cred că zdrobirea nu are legătură cu pierderea sperantei si nici nu este un fel de depresie, venită în urma multor pierderi, deoarece depresia cred că e doar o răzvrătire lăuntrică tăcută, în urma căreia renunti la a mai crede în Dumnezeu. Dar zdrobirea este necesară, fiindcă doar din zdrobire iese untdelemn!

Cristina

DOI CATE DOI (2)

„După aceea Domnul a mai rânduit alti saptezeci de ucenici, si i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetătile si în toate locurile, pe unde avea să treacă El.”  [Luca 10:1]

Sunt multi oameni care ne pot influenta viata: fie în rău, fie în bine, însă Domnul Isus ne învată să trăim având milă de cei „căzuti între tâlhari” stiind că mila de oameni va birui judecata de oameni.

Poate că necazurile prin care trece un om ne-ar putea face să gândim ca Dumnezeu îl pedepseste pentru faptele lui, însă Domnul Isus nu ne-a chemat să judecam pe nimeni, ci să ne uităm cu compasiune la cei ce se lasă amăgiti de satan, dorind să-i ajutăm să scape de demonii care îi jefuiesc de tot ce au mai bun in ei.

Asadar, unitatea aduce armonie, liniste, întelegere si pace între oameni, iar dacă aceasta nu este starea noastră de inimă, atunci degeaba ne-am folosi de cuvântul „pace”. Pacea este ca si armonia dintre instrumentele unei orchestre, nu cântă fiecare instrument asa cum doreste, ci fiecare instrument tine cont de celălalt, se ajută unul pe altul, astfel încât melodia să iasă corect.

Când saluti pe cineva spunându-i pace, transmiti acelei persoane, înaintea martorilor văzuti si înaintea lui Dumnezeu care stie totul, că între tine si ea este o deplină armonie, este unitate, că nu există nici un gând ascuns sau vreun sentiment de amărăciune pe care să-l ai fată de persoana aceea, că nici un cuvânt rău n-ai rostit împotriva ei, dar nici n-ai acceptat vreun cuvânt de clevetire din partea altora despre ea, de fapt a saluta cu pace, înseamnă a-i spune celuilalt: noi doi suntem una!

A saluta cu pace si a ti se răspunde cu pace înseamnă de fapt a declara înaintea lui Dumnezeu: eu cu tine suntem într-un gând, un duh si o simtire, fiind împreună de partea Domnului Isus si trăim în sfintenie, iar Domnul Isus care stie totul, ne poate trimite doi câte doi, să lucrăm împreună în ogorul Lui.

Cristina

DOI CATE DOI (1)

„După aceea Domnul a mai rânduit alti saptezeci de ucenici, si i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetătile si în toate locurile, pe unde avea să treacă El.”  [Luca 10:1]

Această expresie „doi cate doi”, exprimă unitatea, semnifică legătura spirituală între doi oameni care se învoiesc ca împreună să meargă si să lărgească Împărătia lui Dumnezeu, însemnând că ei sunt una în Duhul Domnului, cu un gând curat, de a vesti Evanghelia, având aceeasi simtire, de a trăi în sfintenie.

Domnul Isus caută si astăzi doi oameni pe care să-i pună împreună, dorind să-i trimită ca mărturie vie între oameni, ca prin ei să fie arătată unitatea inimilor, ca si o încurajare pentru cei ce cred că acest lucru nu mai există astăzi, acestea fiind vremurile când fiecare trăieste pentru el însusi.

Nu e lucru greu la Dumnezeu să găsească doi frati sau două surori, sau un sot si o sotie care sa fie un întreg, care să aibă aceeasi inimă care să bată pulsul lui Dumnezeu, El stiind că acolo unde este unitate, Domnul Isus va găsi plăcere să vină, prezenta Lui rămânând în acel loc si El va lucra cu putere prin ei.

Dar dacă doi frati, care se învoiesc să facă lucrarea Domnului Isus, nu sunt ca si „o pâine întreagă”, atunci vor lucra în zadar, fiindcă lucrarea aceea nu va fi de durată si tot ce ei s-au străduit să construiască, se va dărâma, fiindcă doar unitatea face ca satana să cadă ca un fulger din cer, fiindu-i nimicită puterea cea rea.

Tocmai de aceea satan se opune duhului de unitate si nu doreste părtăsia sinceră dintre frati, ci satan doreste dezbinarea, ca el să-i conducă si să le călăuzească pasii spre pierzare, acelora care se vor lăsa înselati.

Cristina