„Căci sfatul este o candela, învătătura este o lumina, iar îndemnul si mustrarea sunt calea vietii!” [Proverbe 6:23]
Omul lepădat de sine acceptă mustrarea si rămâne pe calea vietii, dar omul care nu este lepădat de sine, este răscolit de vorbele de mustrare spuse de cineva, ele făcându-l să-si piardă somnul, pacea, linistea si bucuria din inimă, acele vorbe urmărindu-l oriunde, dorind să le ascundă, să le uite, doar să nu ia seama la ele, nestiind că trăind asa el s-a îndepărtat de mult de calea vietii.
Da, mustrarea loveste direct sufletul, iar firea veche se revoltă când este mustrată, deoarece se simte umilită, si se îndreptăteste, ajungând chiar să urască pe cel trimis să-i aducă mesajul de mustrare.
Dar dacă am îndrăznit să ne comportăm necuviincios, de ce credem că este exagerat să ni se atragă atentia? Criticile au rolul de a ne îmbunătătii cresterea noastră spirituală, de aceea să nu spunem niciodată: „Nu cred că tu esti în măsură să îmi spui mie ce să fac!”, ci să acceptăm mustrarea ca venind din gura Domnului Isus. Dar ne place nouă când Duhul Domnului ne mustră? Sau repede reclamăm pe prietenul nostru, că nu a avut întelepciune cum s-o spună?
Multi crestini urăsc mustrarea si spun că cei care îi mustră nu sunt oameni biblici, dar după părerea multora nici Domnul Isus nu a fost biblic, însă, pentru Domnul Isus nu a contat părerea oamenilor, ci s-a uitat tintă la ucenicii Lui, apoi l-a Petru si l-a mustrat aspru, spunându-i de fată cu toti: „satano!” (Matei 16:21-23).
Mă gândesc dacă nouă ne-ar fi plăcut să ne vorbească Domnul Isus astfel? Oare am mai fi mers după El, sau ne-am fi retras ca multi altii, spunând că este prea de tot felul cum gândeste El? Da, smerenia este prea grea pentru oamenii mândrii, iar ca să accepti mustrarea, trebuie să fii zilnic lepădat de sine-le tău, altfel nu vei putea, ci te vei supăra, te vei argumenta, te vei frământa si nu vei putea dormi, dorind să schimbi părerea oamenilor despre tine.
Insă, adevăratii oameni ai lui Dumnezeu vor accepta cu bucurie mustrarea, stiind că acesta este modul în care Dumnezeu le poate uneori vorbi, prin mustrare Domnul Isus cercetând inimile copiilor Lui, privind la reactiile omului mustrat si astfel Domnul Isus va constata dacă omul acela este lepădat de sine, sau are o falsă modestie, fiindcă din nou si din nou omul care nu iubeste mustrarea, simte nevoia de a se justifica.
Asadar, vom stii dacă bucuria ne rămâne în inimă doar atunci când vom fi mustrati, si fie vom fi multumitori pentru cuvintele acelea, cercetându-ne viata înaintea Domnului, si lăsându-ne transformati, fie vom nega tot ce ni s-a spus si vom combate mustrarea prin zeci de cuvinte, dovedindu-i celui ce ne-a mustrat, că ceea ce Domnul i-a arătat nu a fost adevărat. Însă, Petru nu a făcut asa... de aceea mai târziu a fost folositor Domnului Isus!
Cristina
Postări
