„Acum dar ramân
aceastea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele
este dragostea.” [I Corinteni 13:13]
O delegatie de lideri crestini din SUA, a
calatorit în anul 1991 în Moscova, pentru o întrevedere cu guvernul Rusiei si
cu oameni de afaceri si lideri din media ruseasca. Caderea comunismului a creat
în aceasta tara un mare vacum, iar oamenii si autoritatile asteptau îndrumare
si sfatuire din partea tarilor din vest. Acestia erau foarte deschisi si voiau
sa auda mai ales despre Dumnezeu si despre o viata de credinta autentica.
În toate locurile unde aceasta delegatie a ajuns, a fost
tratata cu respect si cu o deosebita apreciere. Una dintre aceste întalniri a
fost însa programata si la Academia de Studii Sociale. Delegatia s-a întalnit
aici cu membrii acestei Academii, care erau bine îndoctrinati cu ideologia
Marxist-Leninista si cu teoria evolutionista cu privire la viata. În timp ce se
pregateau pentru aceasta întalnire, membrii delegatiei se asteptau ca la
Academie, sa se confrunte cu opozitie si cu întrebari subtile. Ajunsi aici
însa, discutia a început într-o atmosfera amiabila. Academicienii rusi erau
interesati cum sa construiasca o societate morala. De aceea au început sa vorbeasca
despre esecurile de pana atunci si temerile lor pentru viitor. Dar numai dupa cateva
minute de discutie, un profesor rus s-a ridicat brusc în picioare si fara sa-l
fi întrebat cineva , sau sa i se fi dat cuvântul, a început sa vorbeasca. Spre
deosebire de toti ceilalti colegi, el era foarte revoltat. Prin cuvintele sale
respingea ideea de divinitate, aratand ca nu este nevoie de nici un Dumnezeu
pentru a construi o societate morala. Acest profesor ce era un comunist
convins, îsi vedea toate teoriile în care credea, puse sub semnul întrebarii.
Temeliile societatii în care traia se surpau, iar el încerca din rasputeri sa-i
convinga pe toti ceilalti colegi sa se reintoarca la ideile de baza ale
comunismului.
A început chiar sa tipe la delegatia americana, încercând sa arate ca ideile acestora nu se potrivesc poporului rus.
A început chiar sa tipe la delegatia americana, încercând sa arate ca ideile acestora nu se potrivesc poporului rus.
Cand acest profesor si-a terminat
discursul, întreaga încapere s-a umplut de o liniste jenanta. Toti se întrebau:
Cine va avea curajul sa-i raspunda acestui om? Va degenera oare întrega
discutie într-o disputa de idei? Cum va putea o delegatie crestina în fata
acestei provocari, sa-si pastreze calmul si sa dovedeasca o buna marturie ? Un
membru al delegatiei americane numit Kent Hill, care era profesor de limba rusa
si presedinte al Institutului pentru religie si Democratie, a intervenit însa
cu o voce foarte calda, vorbind direct în limba rusa. El l-a asigurat pe
profesorul rus ca libertatea religioasa include si dreptul de a nu crede. Apoi
în fata întregei asistente si-a depus marturia personala, aratând de ce a ajuns
sa creada si ce-l motiveaza sa fie un bun crestin. Profesorul Kent a aratat ca
a ajuns sa creada fiind puternic influentat de romancierul rus Dostoevski si de
una din cartile pe care acesta le-a scris, intitulata:”Fratii Karamazov”! În
aceasta nuvela, este prezentata viata a doi frati: Iavan, care era un agnostic
si Aliosa care era un bun crestin. „Cand am început sa citesc aceasta carte,
spunea Kent, am fost întru-totul de acord cu Ivan si cu toate argumentele lui
împotriva lui Dumnezeu. Dar cand am citit despre Aliosa, toate aceste argumente
n-au mai rezistat. Am fost profund atras de caracterului acestuia, care avea o
inima plina de dragoste. Marturia vietii lui Aliosa si dragostea din inima lui,
au birit toate argumentele lui Ivan pe care le aveam în mintea mea si mi-a
schimbat viata.”
Marturisirea profesorului Kent, l-a
dezarmat pe academicianul rus, a destins atmosfera din acea sala de conferinte
si a condus la o comunicare libera si deschisa.
Daca în viata ta te afli într-o atmosfera
de disputa si învrajbire, numai dragostea poate birui toate aceste împotriviri,
generand o atmosfera de armonie si pace.