In ce imprejurare se
gaseau ucenicii cand Domnul le-a spus: “Sa nu vi se tulbure inima”? Domnul
mergea la moarte. Venise ceasul sa plece din lumea aceasta. Isi terminase
lucrarea. Cum se vor purta oamenii cu El? Il vor batjocori, Il vor bate cu
biciul, Il vor face sa sufere, Il vor dispretui, Il vor rastigni. In loc sa Se
tulbure, Isus, deja mergea la moarte, Si-a incurajat ucenicii.
Domnul a fost nevoit sa-i
imbarbateze si sa-i faca sa se uite nu la imprejurarile mortii Lui, ci la ceea
ce era dincolo de aceasta moarte, adica la bucuria care-i statea inainte si
care-i va da putere sa treaca biruitor prin moarte. Domnul le-a indreptat
privirile spre casa Tatalui ceresc, spre casa cu temelii tari a carui Arhitect
si Ziditor este Insusi Dumnezeu. Asadar, Domnul Isus le-a vorbit preaiubitilor
Sai despre doua lucruri strans legate intre ele: credinta si casa Tatalui.
Intr-o lume instabila avem
nevoie sa auzim mereu glasul Mantuitorului: “Sa nu vi se tulbure inima!”
Aceasta aduce liniste in toate furtunile vietii noastre. Fara linistea
credintei nu putem inainta prin greutatile vietii zilnice. Numai prezenta
Mantuitorului in viata noastra ne daruieste linistea dupa care suspinam
deseori.
Postări
