In
Primul Razboi Mondial (1914-1918) eram ca marinar pe un submarin. Intr-o
misiune periculoasa am fost inconjurati de nave de razboi si de alte submarine.
Amiralul submarinului a spus: „Suntem pierduti, caci submarinul a fost avariat
si nu mai putem iesi la suprafata." Pentru mine, acele clipe au fost de
neuitat. Tot echipajul submarinului s-a aruncat pe genunchi si fiecare striga
catre Dumnezeu in disperarea sa. Prin harul lui Dumnezeu, acolo, in adancul
marii, am gasit pacea sufleteasca prin credinta in Mantuitorul. In curand,
submarinul a reusit sa ajunga la suprafata apei. Acolo am mai primit cateva
lovituri. Impreuna cu ceilalti marinari ne-am aruncat in apa si am incercat sa
inotam catre un vas din apropiere. In acest timp, submarinul nostru s-a scufundat.
De pe vapor ne-a fost aruncata o franghie cu un colac de salvare. Ajuns pe
puntea vaporului, cat de fericit am fost de dubla mea salvare: sufletul si
trupul meu. Rugaciunea din submarin a fost ascultata. Atunci am intonat cu voce
tare o cantare de lauda la adresa Salvatorului meu. Eram in culmea fericirii.
Cu
siguranta, si cititorul a avut ocazia sa vada izbavirea lui Dumnezeu. A mers
mai departe nepasator sau i-a multumit Domnului ca i-a ascultat rugaciunea?
Postări
