august 19, 2009

"BISERICA ADULAM" (2)

"Pestera Adulam .. [unde] s-au pogorat la el. Toti cei ce se aflau in nevoie" (1 Samuel 22:1-2)

Desi a fost crescut într-o familie bună, Whit Criswell a fost acaparat de jocurile de noroc si a ajuns să fure din banca unde lucra. Cand contabilii au descoperit lucrul acesta, s-a hotărat să-si pună capăt zilelor. A scris un bilet suicidal, s-a dus la periferia orasului, a parcat si si-a pus pistolul la tamplă spunand: "Hai, ticălosule bun de nimic, exact asta meriti". Dar nu a fost în stare să o facă. Asa că în zorii zilei s-a întors acasă, unde politia l-a arestat. S-a simtit umilit fiindu-i puse cătuse la maini în fata prietenilor si a familiei. Dar în acelasi timp s-a simtit eliberat, căci nu mai era nevoit să trăiască o viată de minciună. Celula în care a fost închis Criswell a devenit pentru el "pestera Adulam", locul în care s-a întors la Dumnezeu. Cand a fost eliberat, s-a alăturat unei biserici unde a început să facă lucruri mărunte si în cele din urmă a devenit membru al personalului, în 1998 o altă biserică l-a chemat să fie pastor, iar astăzi această biserică este una din adunările cele mai prolifice din Kentucky. Un alt locuitor al pesterii, răscumpărat, vindecat, restaurat, iertat, prin harul măret al lui Dumnezeu!
Partea introductivă a psalmului 57 îl descrie ca fiind "O cantare de laudă a lui David. Făcută cand a fugit în pesteră, urmărit de Saul". În primul verset el spune: "Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, pană vor trece nenorocirile". Simti că nu mai ai nici o sansă? Te vezi ca un produs deteriorat? În loc să rătăcesti singur prin pustie, vino si descoperă de ce ai nevoie în prezenta lui Dumnezeu; vino si găseste un scop si o directie printre oamenii Lui în "Biserica Adulam".