“Caci asa vorbeste
Domnul Dumnezeu: “Iata, ma voi îngriji eu însumi de oile Mele, si le voi
cerceta! Cum îsi cerceteaza un pastor turma cand este în mijlocul oilor sale
împrastiate, asa îmi voi cerceta Eu oile, si le voi strange din toate locurile
pe unde au fost risipite în ziua de nori si de negura.” [Ezechel 34:11-12]
John Powell, un profesor de teologie de la
Universitatea Loyola din Chicago, a povestit despre experienta pe care a avut-o
unul dintre studentii lui, care a trebuit sa fregventeze cursurile pe care el
le preda. Dupa interesul manifestat, era evident faptul ca Tommy, n-ar fi vrut
sa studieze teologia: A trebuit însa sa participe la aceste cursuri pentru ca
erau obligatorii. În ultima ora de curs, acest student a avut o întrebare pe
care i-a adresat-o profesorului Powell: “Domnule profesor; a întrebat studentul:
“Credeti ca voi reusi vreodata sa-l gasesc pe Dumnezeu? Profesorul Powel si-a
dat seama imediat ca aceasta nu-i numai o întrebare cinica, ci expresia unei
împotriviri launtrice si a unei convingeri atee. De aceea, dupa ce s-a gandit
putin i-a raspuns: „Nu cred ca tu îl vei gasi vreodata pe Dumnezeu, dar ceea ce
cred si stiu cu siguranta este ca Dumnezeu te va gasi pe tine!” Dupa acest
raspuns, Tommy a parasit clasa fara sa mai rosteasca vreun cuvant. Dupa acea
ultima ora de curs, cei doi nu s-au mai întalnit multi ani de zile. Într-o zi
însa, cineva a batut la usa cabinetului profesorului si cand usa s-a deschis,
cel ce a pasit înauntru era Tommy. Acum arata într-o situatie jalnica; pe
chipul sau se putea citi urmele unei dureri profunde. El a venit sa spuna
profesorului Powell ca sufera de o boala incurabila, iar acum este în faza
terminala. “Am batut la usa cerului de multe ori”; spunea Tommy, “dar n-am
primit nici un raspuns.” “N-am primit raspunsul”, a recunoscut el, pentru ca
eram într-un mare conflict cu tatal meu pe care nu voiam sa-l mai întalnesc
vreodata. Într-o zi în care mi-am data seama ca boala mea se agraveaza, mi-am
zis ca n-as vrea sa mor înainte ca sa ma împac cu tatal meu. Am mers sa-l caut
si cand am ajuns acasa, l-am gasit citind ziarul. În acele momente nu stiam ce
sa-i spun si cu ce sa încep o conversatie întrerupta de atata vreme. De aceea tot
ce am reusit sa spun a fost: „Tata, te iubesc si asta-i tot! Am venit acasa ca
sa sa-ti spun asta.” În acele momente, ziarul a fost aruncat pe dusumea, iar
tatal meu a facut un lucru pe care nu l-am vazut niciodata facandu-l: “S-a
ridicat de pe scaun, a început sa planga si m-a îmbratisat!” În ziua cand m-am
întors la tatal meu, Dumnezeu era acolo si ma astepta. El a fost martor al
acelor momente ale reîntalnirii. Nu mi-a raspuns la multe strigate prin care
l-am cautat, dar a fost langa mine cand mi-a fost cel mai greu. Ce este cel mai
important este ca în acele momente El m-a gasit!
Postări
