“..cine
nu are aceste lucruri, este orb, umbla cu ochii închisi si a uitat ca a fost
curatit de vechile lui pacate. De aceea, fratilor, cautati cu atât mai mult sa
va întariti chemarea si alegerea voastra; caci, daca faceti lucrul acesta, nu
veti aluneca niciodata.” [2 Petru 1:10-11]
Vorbind
despre felul alergarii sale, apostolul Pavel spune: ”fac un singur lucru:
uitând ce este în urma mea, ma arunc spre ceea ce este înainte!” Unii oameni
sunt asa de concentrati asupra trecutului, încât îsi distrug singuri viitorul.
Acestia nu pot înainta, pentru ca privesc tot timpul înapoi. Acest lucru s-ar
fi putut întâmpla si apostolului Pavel. El ar fi putut lasa ca vinovatia
cauzata de faptul ca a persecutat biserica sa-l împiedice în a mai face ceva
pentru Dumnezeu. Cred ca privind la trecut, Pavel putea fi ispitit ca sa-si
plece capul plin de rusine si sa spuna: „nu ma va mai asculta nimeni, uitati ce
am facut; totul s-a terminat pentru mine!” Dar el n-a mai pastrat în atentie
trecutul, pentru ca din ziua în care l-a întâlnit pe Hristos atentia lui a fost
concentrata spre ceea ce era înainte. Vinovatia este un fenomen straniu. Este o
povara care ne trage înapoi mai mult decât multi dintre noi îsi dau seama.
Am auzit
despre un baiat care era foarte neastâmparat. Într-o zi când s-a întors de la
scoala, s-a dus direct în camera lui si-a început sa plânga în hohote. Când
parintii l-au întrebat ce s-a întâmplat, acesta plângea asa de tare încât nu
reusea sa dea nici un raspuns. Dupa multe insistente, el a marturisit ca în timp ce se întorcea de la scoala, a
aruncat ceva pe un transformator electric si a lasat în bezna jumatate din
oras. Fapta lui i-a cauzat o asa stare de vinovatie încât nu mai voia sa vada
pe nimeni si nici sa mai mearga la scoala. Psihologii folosesc termenul de
„persoana ezitanta” pentru a descrie pe cei ce sunt biruiti de vinovatia
faptelor savârsite în trecut, încât nu mai au încredere în nici o actiune
viitoare.
Cum tratam
însa acesta vinovatie? În cultura stramosilor americanilor, când cineva facea
ceva rau, ca sa scape de povara vinovatiei, acesta trebuia sa sape o groapa în
pamânt în asa fel încât sa se poata aseza în ea pe burta. În aceasta pozitie,
cel vinovat îsi marturisea fiecare fapta comisa, fagaduind ca lasa în acel loc,
frica, frustrarile, descurajarea si toata povara trecutului. Atunci când
termina de marturisit, acel indian iesea din groapa unde si-a lasat toate
poverile sufletului, dupa care o astupa cu pamânt, înmormântând astfel toata
vinovatia. Aceasta experienta cred ca ar fi un bun exercitiu pentru multi
dintre noi.
Trebuie însa
sa nu uitam ca pentru a scapa de povara vinovatiei, pentru noi exista o cale
mult mai usoara decât pentru acei indieni. Daca ne marturisim pacatele,
Dumnezeu este credincios si drept ca sa ne ierte de orice am fi facut, aruncând
toata vinovatia în marea uitarii. Daca Dumnezeu se ofera sa ne dea iertare si
sa nu-si mai aduca aminte de ceea ce am facut, este vremea ca si noi sa ne
iertam pe noi însine, pentru ca sa nu mai purtam povara trecutului, fiind
astfel liberi pentru a împlini ceea ce ne sta înainte.
Postări
