“Ale
cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftarile? Ale cui sunt neintelegerile? Ale celor
ce intarzie la vin si se duc sa goleasca paharul…” [Proverbe 23:29-30]
Actiunea urmatoare
s-a petrecut intr-o carciuma din New Orleans (SUA) cu multi ani in urma. O grupa
de tineri cu multi bani statea la tejgheaua carciumarului, cand un nenorocit,
zdrenturos vagabond impinse usa si privi la ei rugator. Imediat ei au comandat
pentru el o tuica si apoi i-au cerut in mod poruncitor sa le tina un discurs. Dupa
ce dadu pe gat tuica, vagabondu privi un moment la ei si apoi, cu vorbire
frumoasa, care arata de pe ce treapta sociala inalta cazuse, incepu discursul: “Stimati
domni, in seara aceasta privesc la voi, si imi pare rau ca in voi vad tabloul barbatiei
mele pierdute. Aceasta fata buhaita a fost candva tot atat de frageda si fina
ca a voastra. Acest corp ce acum se clatina, pasea odata tot asa de mandru;
eram un barbat intre barbati. Si eu am avut odata o casa, prieteni si situatie.
Am avut o sotie de o rara frumusete si eu am murdarit perla nestemata a onoarei
si respectului ei in degradari pana am vazut-o pierind. Am avut copii asa de
dulci si de dragalasi ca si florile primaverii. I-am vazut ofilindu-se si
mutind din pricina umblarii nenorocite a tatalui lor betiv.”