Betivul continua
discursul sa: “Am avut si eu un camin, pe al carui altar ardea o flacara vie si
inaintea caruia ii serveam; dar eu am indepartat focul sfant, si in locul lui a
inceput sa domneasca intunericul si pustietatea. Am avut ambitii si aspiratii
care se inaltau atat de sus ca si steaua diminetii; dar le-am nimicit, le-am
faramitat, si in cele din urma le-am inabusit cu totul pentru a nu mai fi
torturat de strigatl lor. Astazi sunt un barbat fara sotie, un tata fara copii,
un vagabond fara casa, un om in care a
murit orice impuls bun – totul a fost inghitit de acest fluviu al alcoolului.
Vagabondul inceta
de a mai vorbi. Paharul ii cazu printre degetele tremurande si se sparse. Cand mica
grupa de langa tejghea isi ridica ochii de la cioburile paharului, vagabondul
era plecat.
Ca el sunt milioane
care stau in umbra sticlei si care ar putea da marturii asemanatoare. Umbra sticlei
este umbra vaii mortii. Din intunecimea adancurilor ei vin vesti de nenorocire
si mizerie de negrait, desfrau, varsari de sange, boli si atatea rele. Unde intra
alcoolul in casa, intra si saracia. El este jertfitorul barbatului si teroarea
femeii. Sa ne lasam atentionati si sa atentionam si pe altii.
Postări
