Intr-o
fabula se spune ca intr-o zi un brici iesind din prasle, vazu oglindindu-se
soarele in lucrul lamei sale si, plin de mandrie, se revolta in sinea lui,
zicandu-si: “Nu ma mai intorc niciodata in dugheana aceea pacatoasa in care am
stat. ce viata ticaloasa sa tot razi barbile tuturor taranoilor... Eu nu sunt
facut pentru o astfel de treaba. Am sa ma ascund intr-un loc tainic, unde imi
voi duce viata in liniste si tihna.” Si asa facu.
Briciul ramase
ascuns cateva luni, pana cand intr-o buna zi iesi la lumina si isi vazu lama
asemenea unui ferastrau, incat soarele nu se mai putea oglindi in ea. Caindu-se
amarnic isi deplangea nenorocirea, zicand: “Vai, ce bine ar fi fost daca mi-as
fi intrebuintat la barbiertaisul fin pe care acum l-am pierdut. Unde este acum
luciul fetei mele? Aspra si neinduratoarea rugina le-au mancat!”
Asa se
intampla si cu oamenii care isi parasesc indeletnicirea lasandu-se in voia
lenevirii, ei isi pierd agerimea harniciei, si, “rugina comoditatii” le
deformeaza caracterele. “Lenea te cufunda intr-un somn adanc, si sufletul
molatic sufera de foame”, zice inteleptul Solomon. Sa nu ne asemanam cu astfel
de oameni.
Postări
