"Chiar daca as avea toata credinta asa incât sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic" (1 Corinteni 13:2)
Noi tot spunem ca relatiile sunt mai importante pentru noi decât orice altceva, dar faptele noastre nu o arata. Noi ne schimbam în mod constant prietenii si pe cei dragi de dragul banilor sau a avansarilor. Relatiile sunt precum florile; daca nu le hranesti si nu le protejezi, ele mor. De aceea Pavel scrie: "Nu faceti nimic din duh de cearta sau din slava desarta .. fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele altora" (Filipeni 2:3-4). Uneori e nevoie de durere si de o stare de criza pentru a ne aduce aminte ca oamenii din vietile noastre nu pot fi înlocuiti.
Un autor scrie: "Am petrecut multe ore în sala de asteptare de la terapie intensiva privindu-i pe cei care agonizau si auzind întrebari staruitoare: "Va trai sotul meu?" "Va mai putea merge fiul meu vreodata?" "Cum sa mai traiesc fara acela cu care am trait 30 de ani?" Sala de asteptare de la terapie intensiva este diferita de orice alt loc din lume. Iar cei care asteapta sunt diferiti. Ei nu reusesc sa faca destul unii pentru altii. Nimeni nu este nepoliticos. Deosebirile de rasa si clasa sociala se topesc. Gunoierul îsi iubeste sotia la fel de mult cum profesorul universitar si-o iubeste pe a lui si toata lumea întelege lucrul acesta. Fiecare om spera pentru celalalt. În sala de asteptare de la terapie intensiva lumea se schimba. Vanitatea si prefacatoriile dispar. Universul se concentreaza asupra urmatoarei întâlnirii cu doctorul în speranta ca va anunta o îmbunatatire. Toata lumea stie ca a iubi pe cineva este ceea ce conteaza în viata. Am putea învata sa iubim în felul acesta daca am realiza ca fiecare zi a vietii este ca o zi în sala de asteptare de la terapie intensiva."
Postări
