Mii
de oameni se inecau, tuseau, isi frecau ochii si totusi nu puteau sa vada sub
efectul gazelor lacrimogene. Dintr-o data, multimea tresari ca zguduita de un
soc electric. Fiecare spectator stia ce are de facut: Afara! Numai afara! In momentul
urmator, multimea se inghesui spre iesire, coborand spre tunelurile late de
patru metri ce duceau sub tribune, afara in strada. Fiecare dorea sa-si salveze
viata, sa poata sa respire, sa fie liber. In acel vartej, multi au fost
doborati si calcati in picioare.
Insa urma
ceva ingrozitor. Usile grele de metal de la capatul tunelurilor erau inchise. Cu
scurt timp inainte de terminarea jocului, portarii isi parasisera posturile
pentru a urmari ultimele minute ale meciului international si nu s-au mai putut
intoarce prin multime. Val dupa val de oameni aproape innebuniti se rostogoleau
spre usile inchise. Tipete disperate se distingeau fara a fi luate in seama. Multi
se sufocau striviti sau calcati in picioare. In aceasta catastrofa, cae mai
mare din istoria fotbalului, si-au pierdut viata peste trei sute de oameni, iar
numarul ranitilor a fost foarte mare. Usile inchise le-au blocat drumul spre
viata si libertate. Sa mori in fata usilor inchise este ceva ingrozitor. Sa ne imaginam disperarea acelor oameni!