MISIUNE INDEPLINITA (4)

„Proorocul Elisei a chemat pe unul din fiii proorocilor, si i-a zis: "Încinge-ti mijlocul, ia cu tine sticluta aceasta cu untdelemn, si du-te la Ramot în Galaad. Când vei ajunge acolo, să cauti să vezi pe Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimsi. Să te duci să-l ridici din mijlocul fratilor săi, si să-l aduci într-o odaie deoparte. Să iei sticluta cu untdelemn, să-l torni pe capul lui, si să zici: "Asa zice Domnul: "Te ung împărat al lui Israel!" Apoi să deschizi usa, si să fugi fără să te opresti." [2 Împărati 9:1-3]

Căpeteniile care erau cu Iehu erau curioase de ceea ce tânărul profet vorbise liderului lor, dar nu mai era nevoie să li se spună multe cuvinte, fiindcă ei au văzut clar cum uleiul strălucea în părul lui Iehu, poate că îi ajunsese si pe fată uleiul acela, si-i citeau in ochi bucuria din inimă,  Iehu stiind ca era ales de Dumnezeu, să-I ducă la îndeplinire planurile. Atunci când au auzit ce a spus Iehu, toti si-au dat jos mantalele, le-au împăturit si le-au asezat sub Iehu, ca semn de recunoastere, respect si acceptare, apoi au strigat: Iehu este rege!

Dacă pe vremea lui Ilie, Elisei, Iehu… mantaua era ceva foarte pretios, si citim că toate capeteniile si-au scos mantaua, ca semn de onoare si respect pentru Iehu, stiind ca Iehu a fost uns ca rege, atunci noi ce punem la picioarele Regelui nostru, ce cadou îi oferim noi Domnului Isus? …

Mantaua reprezintă viata si toate capeteniile s-au supus imediat lui Iehu, dar noi, ne supunem imediat si neconditionat Domnului Isus- Unsul Domnului, oferindu-i întreaga noastră viată? Cand Domnul Isus ne spune ceva, de cine ascultăm? Ascultăm mai întâi de El si apoi de oameni, sau ne interesează mai întâi ce vor spune oamenii despre noi? Dar pentru că Domnul Isus este Regele meu, merită să ascult în totul de El!

        Asadar, ce îndemn le dau celor de lângă mine? Cât din Unsul lui Dumnezeu se vede trăind în mine? Ce fel de influentă am: bună sau rea? Cui mă închin? Cum?... Sarbătorim Nasterea Domnului Isus, dar ce sărbătorim noi: porcul, pântecul, cozonacul, pe Mos Craciun, cadourile… sau sărbătorim neprihănirea si sfintirea vietii de crestin? Purtăm în inimă Pruncul care ne aduce pacea interioară? Este El si la noi acasă? Dacă este în noi si cu noi, atunci cu sigurantă fiecare zi ne va fi plină de pace si sperantă, fiindcă Domnul Isus este linistea si bucuria noastră si noi pe El îl slujim!

 

Cristina

MISIUNE INDEPLINITA (3)

„Proorocul Elisei a chemat pe unul din fiii proorocilor, si i-a zis: "Încinge-ti mijlocul, ia cu tine sticluta aceasta cu untdelemn, si du-te la Ramot în Galaad. Când vei ajunge acolo, să cauti să vezi pe Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimsi. Să te duci să-l ridici din mijlocul fratilor săi, si să-l aduci într-o odaie deoparte. Să iei sticluta cu untdelemn, să-l torni pe capul lui, si să zici: "Asa zice Domnul: "Te ung împărat al lui Israel!" Apoi să deschizi usa, si să fugi fără să te opresti." [2 Împărati 9:1-3]

        Chiar că a stârnit râsul multora, tânărul profet nu se rusinează să fugă, el primind de la Elisei indicatii clare si precise despre misiunea aceea, dorind ca totul să meargă bine, si misiunea să fie îndeplinită. Se pare că nu era prea complicat ce avea de făcut tânărul acesta, primind indicații normale: să-l ia separat pe Iehu, să scoată sticluța cu ulei, să i-o toarne pe cap, să-i spună că el era regele lui Israel si apoi s-o rupă la fugă… însă tocmai fuga aceasta este neînțeleasă si sună chiar comic pentru un brav profet…

            Da, poate că pentru noi sună comic astăzi, dar dacă Elisei îi spusese să nu vorbească decât ce i s-a spus, să nu facă decât ceea ce i s-a indicat ... si apoi să fugă mâncând pământul, atunci tânărul profet dorea să asculte de Elisei, indiferent că si lui i s-ar fi părut ciudat acel comportament. Cred că una din abilitătile acestor fii de profeti, sau tineri profeti era „fuga”, ei fugeau de tot ce se părea rău, dar astăzi nici crestinii si nici fiii lor nu mai fug, nici măcar de lucrurile care sunt rele cu adevărat, ce să mai zic de cele care ar părea a fi rele…

            M-am tot gândit la profetul acesta si la cum reacționez eu când vine la mine cineva, să-mi spună un mesaj din partea Domnului ... uneori îl cred, privind la rodul vietii acelui profet, la exteriorul lui, la privirea lui, la strălucirea fetei lui, dar alteori fug de cei ce-si zic profeti, pentru că astăzi sunt tot mai multi, gen mama omida, condusi de un duh de ghicire si nu de Duhul Sfânt, iar pentru că duhul de ghicire nu produce sfintirea în viata acelui profet, de aceea resping cuvântul unor astfel de crestini, indiferent cum s-ar numi ei, chiar că se laudă cu darul lor de a profeti, însă prin ceea ce ei trăiesc zilnic, ei sunt pietre de poticnire în calea multora.

            Mai mult de atât, Domnul Isus stie că eu vreau să Îl aud si că-mi doresc să-mi vorbească personal, româneste, si să nu-mi trimită astfel de profeti, care mai rău mi-ar provoca confuzie decât liniste si cărora mai degrabă le-as vorbi despre sfintirea vietii lor decât să mă las convinsă că prin ei îmi vorbeste Dumnezeu, fiindcă am sute de intrebari cu privire la profetii compromisi si la darul lor…

            Nu neg proorocia, ci în acelasi timp sunt constientă că sunt si astăzi oameni dedicati în întregime Domnului, oameni care chiar au din partea Domnului mesaje reale pentru altii, de zidire, încurajare si ridicare, iar ca să verific autenticitatea mesajului lor citesc din nou si din nou 1 Corinteni 14:3 "Dar cel ce profeteste le vorbeste oamenilor, pentru zidire (edificare), încurajare (indemn) si mângâiere (consolare)." 

            Da, ca să mă zidească, sau să mă edifice, înseamnă să mă ajute să cresc în multumire, evlavie, sfintire si întelepciune, ca să mă încurajeze înseamnă să mă îndemne si să mă mustrare printr-un mesaj instructiv si prevenitor, ca să nu intru în primejdie, iar ca acele cuvinte să mă mângâie, trebuie să mi se vorbească inteligibil si româneste, pentru că trăiesc în România, iar dacă acest lucru simt în acel mesaj, si nu mă ameteste făcându-mă să mă gândesc în fel si chip, atunci îl accept, si conform cu ce spune Pavel corintenilor, il cred, îl ascult si actionez asa cum mi se cere. 

Cristina

MISIUNE INDEPLINITA (2)

„Proorocul Elisei a chemat pe unul din fiii proorocilor, si i-a zis: "Încinge-ti mijlocul, ia cu tine sticluta aceasta cu untdelemn, si du-te la Ramot în Galaad. Când vei ajunge acolo, să cauti să vezi pe Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimsi. Să te duci să-l ridici din mijlocul fratilor săi, si să-l aduci într-o odaie deoparte. Să iei sticluta cu untdelemn, să-l torni pe capul lui, si să zici: "Asa zice Domnul: "Te ung împărat al lui Israel!" Apoi să deschizi usa, si să fugi fără să te opresti." [2 Împărati 9:1-3]

      

Elisei stia de la Ilie că Iehu trebuia să fie uns ca împărat al lui Israel, dar Scriptura nu ne dă detalii de ce nu Elisei a făcut ungerea aceasta, ci este scris că un tânăr dintre fiii proorocilor a primit acestă specială misiune, să meargă în locul unde Iehu era de găsit si să-i toarne untdelemn pe cap, semnul recunoasterii lui ca si împărat. Tânărul acesta primeste o misiune nu tocmai usoară, iar dacă s-ar fi dus Elisei la Iehu, poate că ar fi atras prea mult atentia cu ungerea aceea, care trebuia făcută în secret, între Iehu si profet.

Iehu nu era un oricine, ci Iehu era un fel de lider al capeteniilor lui Israel, el aflându-se la Ramot în Galaad, în fruntea armatei israelite, fiind un om încercat, cuvantul lui având greutate si contând pentru cei de lângă el. In Ramot-Ghilad era adunată armata lui Ioram, si nu era o situatie prea roză în Israel, de aceea acolo se afla toată armata, toti capitanii, generalii de armată, făceau planuri, instructie, dar posibil că aveau si părtăsie intre ei.

De acea, în ziua ungerii lui, probabil ca Iehu si căpeteniile acelea erau stransi cu totii si stăteau de vorbă, povesteau, râdeau, poate plănuiau ce vor face cu viata lor, cu familiile lor când vor ajunge acasă... si tot împărtăsindu-si ei gândurile, au observat cum spre ei se îndrepta în grabă un tinerel profet, după hainele si felul lui de a fi nu era deloc greu de recunoscut ca făcând parte dintre ucenicii lui Elisei. Desi proorocii erau dispretuiti de multi, tânărul trimis la Iehu nu era oricine, ci un tânăr curajos, viteaz, neînfricat, navalnic, demn si tumultuos, unul în care Elisei se încredea că nu va rata planul de ungere al lui Iehu.

Proorocii erau ascultati de oamenii de rând si nu de către căpetenii… totusi, acest tânăr profet atrage atentia si este întrebat cu cine vrea să vorbească, iar prin diplomatia lui îl ia pe Iehu separat, să dicute cu el într-o cameră, inchid usa după ei, iar ceilalti, curiosi, asteapta sa auda ce se intamplă, fără însă să audă ceva din discutia aceea ...

Apoi, brusc usa se deschide si tânărul profet iese si aleargă de parca mănâncă pământul ... fiindcă asa îi spusese Elisei că trebuie să facă, si cred ca in urma lui a lăsat multă mirare si uimire… urmărit fiind de privirile ironice ale celor ce-l văzuse luându-l pe Iehu deoparte, si probabil că multi gândeau cât de greu de înteles sau cât de ciudati sunt profetii, însă, Iehu isi face aparitia si este întrebat de către prietenii lui despre vizita aceea...

Cristina

MISIUNE INDEPLINITA (1)

„Proorocul Elisei a chemat pe unul din fiii proorocilor, si i-a zis: "Încinge-ti mijlocul, ia cu tine sticluta aceasta cu untdelemn, si du-te la Ramot în Galaad. Când vei ajunge acolo, să cauti să vezi pe Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimsi. Să te duci să-l ridici din mijlocul fratilor săi, si să-l aduci într-o odaie deoparte. Să iei sticluta cu untdelemn, să-l torni pe capul lui, si să zici: "Asa zice Domnul: "Te ung împărat al lui Israel!" Apoi să deschizi usa, si să fugi fără să te opresti." [2 Împărati 9:1-3]

Citim despre dorinta lui Dumnezeu, de a-l unge pe Iehu ca împărat peste poporul Israel, lucrul acesta fiind profetit în trecut si prin proorocul Ilie, pe vremea când încă era în pustie, Dumnezeu vorbindu-i despre trei ungeri… ce trebuiau să aibă loc… si mă gândesc cum ar fi fost să fi trăit si eu pe vremea lui Elisei, si cât de privilegiati trebuie să fi fost fiii proorocilor, care aveau un învătător ca si Elisei…

        Da, cu sigurantă mi-as fi dorit să îl văd, să-l aud, să observ cum gândea Elisei si sa fiu si eu la scoala de profeti, dar cum scoala profetilor era doar pentru bărbati, e suficient să citesc Scriptura si să observ învătătura lui Elisei, dată acelor viitori profeti.

        Cineva spunea că femeile au fost create cu abilitatea de a auzi, de a vedea si de a simti pe Dumnezeu diferit decât bărbatii, ele având intuitie interioară, pe când bărbatii trebuie să citească si să studieze Scriptura, să caute argumente, dovezi, să facă dezbateri si apoi să înteleagă ce vrea Domnul să le vorbească… nu stiu cât este de adevărat, însă, posibil că de aceea era nevoie ca Elisei să-i tină o vreme în scoală pe acei tineri elevi. 

        Nu stiu cum arăta un profet din scoala lui Elisei, dar cred că nu erau ca cei de azi, n-am idee nici cum erau îmbracati, însă probabil că aveau haine simple si călduroase, poate ciudate din punct de vedere estetic, gândindu-mă acum si la felul ciudat cum se îmbrăca Ioan Botezătorul, dar cred că după ce un bărbat îmbrăca haina de profet, el îsi asuma toată responsabilitatea de a se lăsa urmărit, văzut si analizat, chiar si gesturile, cuvintele, privirile, el fiind vulnerabil, sincer, un om al lui Dumnezeu, căruia i se cerea mult.

        Profetul trebuia să fie mesagerul lui Dumnezeu si avea misiuni speciale, ordine speciale, el nu trebuia să fie un gură cască, un lenes, sau un limbut, nici nu trebuia sa explice cuiva ce are de făcut, sau ce Domnul i-ar fi spus să facă, nu trebuia să-i convingă pe oameni că ce el vorbea era Cuvântul Sfânt, nu, nimic din toate acestea, ci atunci când profetul era într-o misiune, nimic nu-l oprea să-si ducă planul la îndeplinire.

Cristina

SARBATORIND VICTORIILE

"Atunci Moise si israelitii au cantat aceasta cantare Domnului [...] Apoi Miriam, profeteasa, sora lui Aaron, a luat o tamburina in mana si toate femeile au iesit dupa ea avand tamburine in maini. Miriam le canta: “Cantati Domnului,  caci si-a aratat slava, i-a napastuit in mare  pe cal si pe calaret!"  [Exod 15:1,20-21]

Dupa ce Dumnezeu i-a trecut Marea Rosie si au fost martorii aceste minuni, poporul Israel a sarbatorit victoria lor in Dumnezeu asupra egiptenilor.

Oare ce atmosfera era in popor dupa ce au trecut Marea Rosie? Un popor intreg canta ... toate femeile cantau ... toti se bucurau ... muzica bucuriei lor se auzea de departe ... Dumnezeul lor era slavit!

Suntem mai mult alaturi de Dumnezeu in necazuri, lipsuri, probleme si ingrijorari, si prea putin in victorii, bucurii, biruinte... Nu stim sa sarbatorim cu El, dar ne descurcam foarte bine sa "plangem" cu El... Oamenii din jurul nostru cunosc mai mult necazurile noastre sau victoriile noastre in Dumnezeu?

Dumnezeu merita sa fie cunoscut pentru victoriile Sale! Copiii sai trebuie sa fie cunoscuti ca invingatori in El... de aceea trebuie sa sarbatorim victoriile Sale mai mult si sa "ne plangem" mai putin problemele ...pentru ca oamenii sa isi doreasca si ei victorii in Dumnezeu, pentru ca si ei sa vada cat e de mare Dumnezeul nostru! ... pentru ca in Dumnezeu poti fi doar invingator!

Haideti sa facem o sarbatoare din fiecare biruinta in El si sa ascundem in El ingrijorarile si problemele noastre! Haideti sa aratam mai mult bucuria si mai putin tristetea!

Ana

 AMR : O MEDITATII

CALEA VIETII (3)

„Căci sfatul este o candela, învătătura este o lumina, iar îndemnul si mustrarea sunt calea vietii!” [Proverbe 6:23]

Omul lepădat de sine acceptă mustrarea si rămâne pe calea vietii, dar omul care nu este lepădat de sine, este răscolit de vorbele de mustrare spuse de cineva, ele făcându-l să-si piardă somnul, pacea, linistea si bucuria din inimă, acele vorbe urmărindu-l oriunde, dorind să le ascundă, să le uite, doar să nu ia seama la ele, nestiind că trăind asa el s-a îndepărtat de mult de calea vietii.

        Da, mustrarea loveste direct sufletul, iar firea veche se revoltă când este mustrată, deoarece se simte umilită, si se îndreptăteste, ajungând chiar să urască pe cel trimis să-i aducă mesajul de mustrare.

        Dar dacă am îndrăznit să ne comportăm necuviincios, de ce credem că este exagerat să ni se atragă atentia? Criticile au rolul de a ne îmbunătătii cresterea noastră spirituală, de aceea să nu spunem niciodată: „Nu cred că tu esti în măsură să îmi spui mie ce să fac!”, ci să acceptăm mustrarea ca venind din gura Domnului Isus. Dar ne place nouă când Duhul Domnului ne mustră? Sau repede reclamăm pe prietenul nostru, că nu a avut întelepciune cum s-o spună?

        Multi crestini urăsc mustrarea si spun că cei care îi mustră nu sunt oameni biblici, dar după părerea multora nici Domnul Isus nu a fost biblic, însă, pentru Domnul Isus nu a contat părerea oamenilor, ci s-a uitat tintă la ucenicii Lui, apoi l-a Petru si l-a mustrat aspru, spunându-i de fată cu toti: „satano!” (Matei 16:21-23).

        Mă gândesc dacă nouă ne-ar fi plăcut să ne vorbească Domnul Isus astfel? Oare am mai fi mers după El, sau ne-am fi retras ca multi altii, spunând că este prea de tot felul cum gândeste El? Da, smerenia este prea grea pentru oamenii mândrii, iar ca să accepti mustrarea, trebuie să fii zilnic lepădat de sine-le tău, altfel nu vei putea, ci te vei supăra, te vei argumenta, te vei frământa si nu vei putea dormi, dorind să schimbi părerea oamenilor despre tine.

        Insă, adevăratii oameni ai lui Dumnezeu vor accepta cu bucurie mustrarea, stiind că acesta este modul în care Dumnezeu le poate uneori vorbi, prin mustrare Domnul Isus cercetând inimile copiilor Lui, privind la reactiile omului mustrat si astfel Domnul Isus va constata dacă omul acela este lepădat de sine, sau are o falsă modestie, fiindcă din nou si din nou omul care nu iubeste mustrarea, simte nevoia de a se justifica.

       Asadar, vom stii dacă bucuria ne rămâne în inimă doar atunci când vom fi mustrati, si fie vom fi multumitori pentru cuvintele acelea, cercetându-ne viata înaintea Domnului, si lăsându-ne transformati, fie vom nega tot ce ni s-a spus si vom combate mustrarea prin zeci de cuvinte, dovedindu-i celui ce ne-a mustrat, că ceea ce Domnul i-a arătat nu a fost adevărat. Însă, Petru nu a făcut asa... de aceea mai târziu a fost folositor Domnului Isus!

       Cristina

CALEA VIETII (2)

„Căci sfatul este o candela, învătătura este o lumina, iar îndemnul si mustrarea sunt calea vietii!” [Proverbe 6:23]

    Desi mustrarea doare, e nevoie de mustrare, iar dacă nu-l mustrăm pe prietenul nostru, îndemnându-l la sfintenie, atunci putem spune că nu îl punem pe calea vietii, ci indiferenti, îl lăsăm să meargă pe calea mortii. Prietenul adevărat nu este indiferent când vede răul din viata ta ci el este un prieten adevărat dacă te îndeamnă, sau chiar te mustră pentru ceva, si nu pentru că îti laudă nebuniile, doar să nu se pună rău cu tine.

            Mustrarea nu este acceptată de oricine, ci ea este acceptată doar de omul întelept, fiindcă în Proverbe13:1 scrie: „un fiu întelept ascultă învătătura tatălui sau, dar batjocoritorul n-ascultă mustrarea.” Batjocoritorul este cel care-l judecă pe prietenul lui,fiindcă a îndrăznit să-i arate răul din viata lui, de fapt batjocoritorul este cel ce consideră mustarea ca fiind o batjocură ce i se adresează lui direct.

            De aceea este scris că „o mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decât o sută de lovituri pe cel nebun.” Astfel că o caracteristică a mustrării este că ea, fie pătrunde în inima omului si-l schimbă, dacă acea mustrare este acceptată, fie ea nu-l transformă cu nimic pe omul care respinge mustrarea.

             Dar dacă îndemnul si mustrarea sunt calea vietii, atunci de ce ne deranjează cuvintele de mustrare? De ce simtim nevoia să fugim cât mai departe de ele, sau de oamenii care îndrăznesc să ne mustre, fără să luăm seama la acele cuvinte? De ce? Fiindcă prin aceste cuvinte se înfruntă direct si dur păcatul din viata noastră, care lasă amprente grele asupra fiintei noastre, păcate care nu vor să plece din inimă, iar firii vechi nu-i place să fie mustrată.

Cristina