DEFAIMAREA

“Niciun cuvant stricat sa nu va iasa din gura, ci unul bun, pentru zidire…” (Efeseni 4:29)

            Filozoful german Arthur Schopenhauer spunea: “Noi n-am mai schimba nici o vorba cu cei mai multi dintre cunoscutii nostrii apropiati, daca i-am auzi cum vorbesc despre noi in absenta noastra.” Prin purtarea sa, defaimarea este distrugatoare. Primul autor al defaimarii si intretinatorul ei este diavolul. Intelegem de aici ca defaimarea este un rau foarte mare.

        Cum ar trebui raspuns celor ce-ti soptesc la ureche: “Ai auzit de cutare si cutare?” cuvantul lui Dumnezeu, Biblia este un indrumator sigur. Citim: “Cand nu mai sunt lemne, focul se stinge, si cand nu mai este nici un clevetitor, cearta se potoleste.” (Proverbe 26:20). Spune-le calm, dar apasat unor astfel de “prieteni”, ca barfa este dureroasa. Daca aceasta metoda nu da roade, indeparteaza-te de ei.

        Gandeste-te la consecinte! Nu cauta sa te inalti defainmand pe altii. Cauta prin propriile tale calitati sa te deosebesti de oamenii barfitori. Cine barfeste pe un om care isi vede de treaba lui, se pateaza singur; cine arunca cenusa in aer, aceluia ii cade in cap. Oamenii intelepti stiu ca daca le spui o barfa, ii vei defaima si pe ei. Deci, cel mai bun lucru este ca fiecare sa aplice in practica invatatura versetului de astazi.

INIMI IMPIETRITE

“Asa ca fiecare din noi are sa dea socoteala despre sine insusi lui Dumnezeu.” (Romani 14:12)

            La inceputul perioadei naziste, un credincios a trebuit sa discute cu un ofiter. A mers cu oarecare teama la el, stiut fiind faptul ca cei credinciosi nu erau bine vazuti de regimul nazist. Spre marea lui mirare, in loc sa-ll dea afara pe credincios, ofiterul l-a ascultat prietenos. Cand au terminat conversatia, credinciosul i-a spus: “Va multumesc pentru bunavointa. Vreau sa va fac cadou mesajul Bibliei: “Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” Ofiterul l-a privit o clipa pe credincios, apoi i-a spus: “Nu e nevoie sa-mi spuneti mai mult. Parintii mei sunt credinciosi si m-au invatat aceste lucruri din copilarie. Dar..”

        Pe o coala de hartie a tras linie si a spus: “Vedeti domnule, eu stiu toate acestea. Dar ca sa le am, trebuie sa trec o linie ca aceea care am tras-o pe hartie. Sunt foarte aproape; ar trebui sa fac pasulhotarator peste linie.” Apoi a adaugat putin jenat: “Dar pozitia mea sociala nu-mi permite acest lucru.”

Acel om a murit de mult. Pozitia sa sociala nu-l va salva in vesnicie. El a inteles ca trebuie sa faca pasul hotarator, dar nu a avut curaj. Tu ai acest curaj?

CUGETARI

“Ferice de omul care gaseste intelepciunea si de omul care capata pricepere!” (Proverbe 3:13)

            Uneori nu ne dam seama de ceea ce avem pana cand nu pierdem. Nu murmura ca nu capeti ce doresti. Fii multumit ca nu capeti ceea ce meriti.

        Nu bunurile pe care le poseda un om il fac fericit, ci spiritul de recunostiinta cu privire la acestea.

        Multumirea este comoara cea mai de pret a omului.

        Niciodata nu dispare bucuria celor, a caror minte este luminata de fericirea multumirii. Insa dorinta nu inceteaza la cei a caror judecata este tulburata de lacomia de avere.

        Cand ne ingrijoram, credem mai mult in problemele noastre decat in promisiunile lui Dumnezeu.

        De fiecare data cand cugetam asupra imprejurarilor si refuzam sa ne bizuim cu credinta numai pe Dumnezeu, incepem de fapt sa ne indoim. Aceasta indoiala se transforma foarte repede in necredinta.

        Increderea in Dumnezeu este cel mai bun remediu contra fricii.

CINE NE POATE DESPARTI?

“… Faca-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu ma va desparti de tine decat moartea!” (Rut 1:17)

            Principele finlandez Vasa a fost acuzat de inalta tradare si condamnat la inchisoare pe viata. Sotia sa, Ecaterina, l-a rugat pe regele suedez Heinrich sa i se permita sa imparta cu sotul ei perioada de detentie. Regele se ingrozi de cele auzite si intreba:

– Stiti ca sotul dumneavoastra nu va mai putea vedea niciodata lumina zilei?

-      Stiu, maiestate.

-      Stiti, de asemenea, ca nu mai este tratat ca principe, ci ca tradator?

-      Da, stiu. Dar indiferent daca este liber sau inchis, vinovat sau nevinovat, el ramane totusi sotul meu.

-      Dar dupa toate cele intamplate nu va mai leaga nimic de el. Acum sunteti libera.

Ecaterina isi scoase verigheta si o arata regelui, spunandu-i: :Cititi, maiestate!” Pe verigheta erau scrise urmatoarele cuvinte: “numai moartea ne poate desparti.” Si Ecaterina merse cu stul ei la inchisoare impartasind cu el 17 ani de grea suferinta si lipsa, pana cand regele a murit si sotul ei a fost eliberat.

Fara multe vorbe, Ecaterina a implinit cuvintele Scripturii: “incotro vei merge tu, voi merge si eu, unde vei locui tu, voi locui si eu.”

MARELE SCOP

“Este bine sa fii plin de ravna totdeauna pentru bine..” (Galateni 4:18)

            Tanarul Robert Chapman trecea intr-o seara pe langa o capela. Un batran l-a invitat sa intre. El a acceptat si cateva zile mai tarziu s-a decis sa-L urmeze pe Mantuitorul. Aceasta hotarare l-a facut sa-si piarda multi prieteni si a provocat dezaprobarea rudelor sale. Tanarul insa nu s-a dat inapoi de la decizia sa. Scripturile au devenit din ce in ce mai mult placerea sa.

        Mai tarziu, tanarul a simtit ca Dumnezeu il cheama la slujirea Cuvantului. Unele persoane ii spuneau ca nu va deveni niciodata predicator, insa el raspundea mereu: “marele meu scop va fi de a trai in apropierea lui Christos.” Chapman a trait mereu in dependenta directa de Domnul si Mantuitorul sau pentru satisfacerea nevoilor sale zilnice. Traind modest, el daruia altora surplusul sau. Chapman a calatorit in multe tari. Vizitele sale in Spania au calauzit pe multi slujitori ai lui Dumnezeu, ca sa continue in aceasta tara o lucrare de evanghelizare, care a adus multa roada. Ravna sa pentru lucrarea de vestire a Evangheliei a influentat pe multi credinciosi.

        Sa meditam la astfel de exemple si sa invatam ca marele scop al vietii crestine este de a-L urma pe Christos.

UNICA SURSA

“..Ei au ascultat de Cuvantul Domnului..” (1 Imparati 12:24)

            In anul 1812, tarul Alexandru I a incurajat stabilirea Societatii biblice in Rusia. Citirea Bibliei a avut rezultate uimitoare. Multi oameni, care s-au intors de la ignoranta si pacat la Mantuitorul, au devenit ucenici zelosi si consacrati Celui care Si-a dat viata la Golgota si exemple pentru societate.

        Tarul a istorisit ca pana la varsta de 40 de ani nu vazuse niciodata o Biblie. Ajuns in posesia unui exemplar al Sfintei Scripturi, tarul a citit-o cu nesat, caci a descoperit in ea expresia tuturor lucrurilor care il tulburau, ca si cand ei insusi ar fi facut descrierea lor. Tarul a primit incredintarea ca Biblia este unica sursa de cunoastere a Mantuitorului si a mantuirii Sale. Aceasta experienta a inimii l-a facut dispus sa accepte sugestiile de raspandire a Bibliei. Rezultatele incalculabile aduse Rusiei prin raspandirea Bibliei le cunoaste in totalitate numai Dumnezeu.

        Citirea scripturilor pentru populatia Rusa din vremea aceea a fost o revelatie extraordinare si generatoare de putere. Ei s-au intors de la slujirea idolilor la Dumnezeul cel viu si adevarat, s-au pocait de faptele lor, L-au primit pe Mantuitorul in inimile lor si au dat ascultare Cuvantului Domnului ca unica sursa de cunoastere a vointei lui Dumnezeu.

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU

“Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.” (Ioan 1:18)

            In scrierile lui Ioan, Domnul Isus este numit ca singurul Fiu al Tatalui. Aceasta expresie inseamna “unic, de neasemuit”. Acesta este Domnul nostru Isus Christos. Nu exista altul ca El.

        “Dragostea lui Dumnezeu fata de noi s-a aratat prin faptul ca Dumnezeu a trimis in lume pe singurul Sau Fiu, ca noi sa traim prin El.” Fiul vesnic al lui Dumnezeu a devenit Om pentru noi! Chiar daca nu putem intelege acest lucru, putem sa ne inchinam inaintea Lui.

        “Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”. Pe acest singur Fiu – Fiul Sau iubit – Dumnezeu L-a dat  ca om pe acest pamant si la cruce si in moarte, ca oamenii pacatosi sa poata fi mantuiti. El a dat ce avea cel mai mare, cel mai maret si cel mai indragit.

        Ca oameni credinciosi trebuie sa stim: singurul Fiu, care este in sanul Tatalui, ne face cunoscut pe Tatal. Cum putem noi, copiii lui Dumnezeu sa-L cunoastem pe Tatal, pe care nimeni nu-L poate vedea? Este posibil doar prin Fiul, care a devenit Om. El este Singurul, care ne-a descoperit pe Tatal. Domnul Isus a spus: “Cine M-a vazut, pe Mine, L-a vazut pe Tatal”.

        Sa ne plecam in adorare inaintea acestui fiu al Tatalui!