TRAMBITA DE ARGINT

"Domnul a vorbit lui Moise, si a zis: "Fă-ti două trâmbite de argint; să le faci de argint bătut. Ele să-ti slujească pentru chemarea adunării si pentru pornirea taberelor." [Numeri 10:12,2]

Cu totii ne găsim în vremea de pe urmă, când nu asteptăm nimic mai mult decât
„sunetul trâmbitei”, si vedem cum poporul lui Dumnezeu din vechime era capabil să recunoască sunetul trâmbitei de argint, dar ce credeti: vom recunoaste noi sunetul trâmbitei Domnului Isus, când El va veni să ne răpească pe nori?...

Trâmbitele, în acest capitol, apar după ce mai întâi poporul a învătat să tină seama de miscarea norului, astfel că: atunci când norul se oprea, se opreau si ei, când norul pornea, porneau si ei, iar miscarea norului, pentru noi astăzi, inseamnă călăuzirea Duhului Sfânt, să mergem doar când El ne spune si să stăm când El ne spune să stăm.

Dar oare mai stiu crestinii de astăzi să umble sub călăuzirea Duhului? Recunosc ei vocea Duhului Sfânt când le vorbeste? Dacă nu, cu sigurantă nu vor recunoaste nici sunetul trâmbitei, care va anunta Răpirea! Doar o ureche tăiată împrejur, obisnuită să audă zilnic glasul Domnului Isus, va putea auzi trâmbita!

De ce asa? Pentru că citim despre fiecare miscare, făcută în tabăra evreilor, că se făcea doar la sunetul trâmbitei, astfel că doar pentru cei ce ascultă în totul de Dumnezeu, e valabilă călăuzirea Duhului Sfânt, doar ei vor porni la auzul sunetul „trâmbitei de argint”, chiar dacă cei din jurul lor n-au auzit nici un sunet, si-i vor batjocori, însă mărturia vietii lor trăită frumos si în sfintenie fată de Dumnezeu, va vorbi tuturor despre ascultarea lor de El.

  
Asadar, este cu neputintă să înaintăm pe cale, dacă nu depindem în întregime
de călăuzirea Duhului Sfânt, de Cel ce ne trage după El, pe calea spre Cer. Şi mă gândesc ce s-ar fi întâmplat cu Israel în pustie, dacă nu doreau să ia seama la sunetul trâmbitei? ...

  
Învătăm dar că până în clipa când Dumnezeu Însusi nu ne va spune
ce să facem, să asteptăm în liniste si să nu actionăm din pornirile noastre. Dar pentru că astăzi oamenii s-au întinat prin tot felul de lucruri, Norul nu mai este deasupra lor, trâmbita s-a retras din inima lor si astfel ei hotărăsc singuri, inventând lucrări pentru Dumnezeu, seri de rugăciuni, etc… însă fără nici un rod, semn că prezenta lui Dumnezeu nu a fost la întâlnirile lor.

Multi se întreabă cum vorbeste Dumnezeu si cum să stie ei dacă El le-a vorbit? Dacă urechea omului este deprinsă să audă vocea Domnului, El va vorbi clar în inima omului ascultător de Dumnezeu, însă Domnul va vorbi doar celor ce iubesc voia Lui, care vor trăi în sfintenie si nu de ochii oamenilor, stiind că ei se află totdeauna sub lupa lui Dumnezeu, iar pentru ei este limpede, simplu si usor să-L
audă pe Domnul Isus vorbind.

Dar omul care este obisnuit să se bazeze mai mult pe bratul omului decât pe
bratul lui Dumnezeu, nu va cunoaste vocea Domnului Isus si nici sunetul trâmbitei, în ziua când va veni El pe nori.

Cristina

NU ISCODI PE NIMENI (1)

"Trimite niste oameni să iscodească tara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel. Să trimiti câte un om pentru fiecare din semintiile părintilor lor, toti să fie dintre fruntasii lor." [Numeri 13:1]

Mă întrebam azi dacă credinta are nevoie de iscoade… si cred că această expresie „să iscodească” arată de fapt starea spirituală rea, a poporului Domnului, care nu mai trăia prin credintă, ci trăia prin vedere.

A iscodi înseamnă a cerceta pe cineva în detaliu, a-l spiona, a-i pune întrebări multe si insistente, pentru a se informa si pentru a trage de limbă pe cineva, dorind să smulgă secrete, mai înseamnă a scormoni în viata cuiva, a-l urmări în ascuns pentru a obtine informatii despre el, a-l suspecta permanent, a recurge la diverse viclesuguri pentru a obtine ce-si doreste, a-si imagina, a născoci, a descoase pe cineva, a-si închipui lucruri ireale… însă toate aceste lucruri nu exprimă nicidecum o stare duhovnicească a cuiva, ci mai degrabă o stare firească a omului aceluia, care nu mai trăieste tinând cont de Cuvântul lui Dumnezeu ci bazat pe informatiile sale.

Dacă israelitii ar fi avut credintă, n-ar mai fi fost nevoie de iscoade, ci ei ar fi intrat direct in tara promisa lor de Dumnezeu. Nu era suficient că Domnul le-o promisese? Nu trebuia să fie ei multumiti că El le mărturisise despre cât de frumoasă era tara aceea? Trebuia să o iscodească ei mai întâi, ca să se asigure si să verifice că Dumnezeu avea dreptate? Nu!

Însă starea inimii lor rea si necredincioasă i-a împins la aceste lucruri, care oricum nu i-au ajutat la nimic, chiar că au mers si au iscodit tara aceea. Învătăm de aici că iscoditorii nu se aleg cu nimic, poate doar cu o mai mare invidie, în urma tacticilor lor, prin care doresc să afle tot mai multe informatii despre oameni, de aceea să nu fim iscoade, ci să fim oameni ai credintei, să credem că Dumnezeu nu minte si ceea ce El a spus nu trebuie verificat, ci primit prin credintă.

Cristina

RÂVNIND SLUJBA ALTUIA

„Şi au zis: "Oare numai prin Moise vorbeste Domnul? Nu vorbeste oare si prin noi?" Şi Domnul a auzit-o.” [Numeri 12]

Moise era omul ales de Dumnezeu pentru o lucrare si este de mentionat că: Domnul îl alesese să fie slujitor, nu era pus in lucrarea aceea de un om si nici nu era vointa lui proprie, de a-I sluji lui Dumnezeu, însă stim că pentru a-l folosi, Dumnezeu a folosit ca scoală "pustia" pentru Moise, iar scoala aceasta l-a făcut cel mai blând om.

Astăzi sunt multi slujitori care spun că Domnul le-a dat slujbe în biserici, dar de fapt ei au fost aceia care si-au dorit slujbele acelea si au vorbit împotriva alesilor lui Dumnezeu, a acelor Moise, pusi de Dumnezeu peste ei, spunând si ei, ca Aron si Maria: „nu vorbeste oare si prin noi Domnul, doar prin omul acesta?” ...

Însă tocmai gândirea aceasta a supărat pe Dumnezeu si mânia Domnului s-a aprins peste ei si i-a însemnat cu lepră, ca toti să vadă că Dumnezeu are ultimul cuvânt, chiar dacă adevăratii Lui slujitori nu se apără singuri, când sunt vorbiti de rău, sau când sunt dispretuiti si înjositi în fata multimii celor răi, dar Dumnezeu este suficient pentru ei, ca să-i facă de rusine pe toti clevetitorii lor.

Reactia lui Moise dă dovadă că el era om după inima lui Dumnezeu si era vizibil că Dumnezeu era cu el, fiindcă în loc să-i urască pe fratii lui, de tot răul pe care i l-au pricinuit, el aleargă la Dumnezeu să ceară vindecarea lor. De ce a putut el să facă astfel? Pentru că Moise nu era plin de el însusi, ci el era plin de Duhul lui Dumnezeu.

În urma păcătuirii lor, Norul s-a îndepărtat de cortul întâlnirii si prin păcatul a doi oameni, întreaga adunare a rămas doar o adunătură de oameni, fiindcă Dumnezeu plecase dintre ei. Asadar, dacă în casa ta este bârfă, ranchiună si ochi rău, fii sigur că in casa ta nu locuieste Dumnezeu, si poti fi chiar un preot, ca si Aron, sau o proorocită, ca si Maria, dar dacă ti-ai permis să vorbesti de rău împotriva unui copil de Dumnezeu, norul prezentei lui Dumnezeu s-a ridicat de peste cortul tău si esti plin de lepra, esti însemnat, ca toti să te poată recunoaste si sa se ferească de tine, ca să nu murdăresti pe cei din jur cu lepra ta.

De aceea si Dumnezeu te va izola, până îti vei mărturisi păcatul acela si vei merge la fratele tău, sa-ti pui viata in ordine fata de el, recunoscându-ti păcatul si este foarte important să faci asa, altfel cei de lângă tine vor suferi din pricina păcatului tău.

Multi oameni vorbesc de rău lucrarea altora, fără rusine, desi merg în biserici, dar se poartă ca si cum nici nu i-ar auzi Dumnezeu, crezând că dacă defaimă pe cei pe care ei nu-i pot suferi, sau care le-ar fi un pericol în slujire, prin asta le vor izbuti planurile.

Dar dacă Dumnezeu va fi de partea cuiva, atunci îl va face de rușine pe cel clevetitor, înaintea tuturor, descoperindu-i faptele, iar dacă El tace încă, nu înseamnă că-i acceptă pe batjocoritori, ci înseamnă că le va bate obrazul într-o zi, descoperindu-le lepra inimii.

Domnul să ne dea întelepciunea Lui, ca să nu vorbim împotriva cuiva sau să dorim noi lucrarea vreunui slujitor, crezând că si prin noi poate vorbi Dumnezeu, ci să rămânem fiecare credinciosi lucrării la care am fost chemati, lucrând ca si pentru El, nu ca pentru om.

Cristina

A DOUA SANSA (1)

“..Acest fiu al meu era mort si a inviat; era pierdut si a fost gasit.” [Luca 15:24]  

Ai simtit vreodata ca ti s-a oferit o a doua sansa? Am sa enumar cateva din multele sanse care le-a oferit Dumnezeu oamenilor:

Ø Noe si familia lui.

Dumnezeu ofera o a doua sansa intregii omeniri, prin salvarea celor opt insi.

Geneza 7:1: “Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu si toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.”

Ø Avraam si Lot, Sodoma si Gomora

Avraam prin credinta lui, are trecere inaintea Tatalui ceresc, mijlocind pentru nepotul lui Lot si rudele lui. Ce credincios este Domnul! Cata dragoste ne arata.

Geneza 19:12: “Bărbaţii aceia au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Gineri, fii si fiice si tot ce ai în cetate: scoate-i din locul acesta. Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim.”

Ø Iosif a fost aruncat de fratii lui intr-o groapa.

Si totusi Dumnezeu ingaduie toate acestea, deoarece avea un mare plan cu Iosif. L-a invatat pe Iosif ce inseamna smerenia si totodata ce inseamna IERTAREA. Este foarte dureros cand cineva drag, te raneste si-ti face atata rau… Iertarea este una din multele calitati ale lui Dumnezeu. Prin aceasta calitate suntem eliberati si totodata eliberam pe altii, prin ea suntem vindecati si putem vindeca pe altii prin puterea data de sus.

Geneza 37:23: “Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el. L-au luat si l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea.

Ø Inaltarea sarpelui de arama.

Oamenii de atunci au primit o a 2-a sansa, pentru a putea trai incontinuare. Dupa cum bine stim, Dumnezeu l-a folosit pe Moise. El trebuia sa inalte o rugaciune pentru acesti oameni. Oare, n-ar fi putut Domnul sa vindece acele persoane, fara rugaciunea lui Moise? Da, ar fi putut, dar tocmai ca Domnul doreste sa lucreze prin noi oamenii, doreste sa rostim Cuvant de viata peste altii. Ce favoare avem, sa gustam din aceste secrete si minuni ale lui Dumnezeu, sa experimentam ceea ce face El.

Numeri 21:8,9: “Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat si spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat si va privi spre el va trăi.”

Moise a făcut un şarpe de aramă si l-a pus într-o prăjină; si oricine era muşcat de un şarpe si privea spre şarpele de aramă, trăia.”

Ø Imparatul Ezechia.

Vedem din nou ca Dumnezeu asteapta ca Ezechia sa se caiasca inaintea Domnului, sa regrete atitudinea si comportamentul lui… Ezechia stia ca aceasta boala este ingaduita de Domnul, spre mantuirea lui. El recunoaste ca Domnul a ales sa arunce inapoia Lui, toate pacatele lui. Dumnezeu, in bunatatea Lui, alege sa-l ierte, oferindu-i o noua sansa de viata.
Ezechia 38:1,3,5: “Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credinciosie si inimă curată si am făcut ce este bine înaintea Ta!” Şi Ezechia a vărsat multe lacrimi. „Du-te si spune lui Ezechia: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul tatălui tău David: „Am auzit rugăciunea ta si am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieţii tale.”

Felicia P. – Timisoara

O VIATA DEOSEBITA (2)

„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească!” [Romani 12:1]

Este o contradicţie ca cineva să spună că-i aduce lui Dumnezeu trupul ca pe o jertfă vie, în timp ce el ar mai sluji idolilor. O relaţie idolatră cu Dumnezeu se caracterizează şi prin încercarea de a-L manipula pe Dumnezeu, găsind diverse modalităţi prin care să obţinem de la El binecuvântările dorite, dar fără să trăim vieţi sfinţite de El.

Dacă îl mărturisim pe Isus cu gura noastră dar cu restul fiinţei noastre facem contrariul, asta înseamnă făţărnicie şi este o gravă necinstire a lui Dumnezeu, care este urmată de arătarea mâniei Lui.

Domnul Isus ne vrea martori vii, exemple de trăire, jertfe vii, sfinte, plăcute Lui, trăind după voia Lui, iar un astfel de exemplu ne-a fost şi apostolul Pavel, aplicând el mai întâi ceea ce i-a învăţat pe oameni, şi aşa trebuie să trăim şi noi.

De aceea, cercetează-ţi astăzi inima şi răspunde înaintea Domnului Isus: Cum arată „templul tău”? Se simte Dumnezeu bine să locuiască în casa vieţii tale? Duhul Domnului nu doreşte să stea în orice loc, El este atent la detalii, El vrea o viaţă sfântă şi o inimă curată. Este aşa inima ta? Cum este mărturia vieţii tale? Este viaţa ta plină de cârtire, revendicări şi pretenţii, sau este mulţumitoare pentru orice lucru şi în orice situaţie s-ar afla, fiind plină de recunoştinţă faţă de Dumnezeul Suveran?

E vremea ca fiecare să fim sinceri cu noi înşine şi să ne îndreptăm viețile, fiindcă astăzi încă se mai poate să ne întoarcem de pe calea auto-înşelării şi să umblăm drept pe calea veşniciei.

Cristina

O VIATA DEOSEBITA (1)

„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească!” [Romani 12:1]

Domnul Dumnezeu se aşteaptă ca aleşii Lui să trăiască o viaţă deosebită, o jertfă de sine plăcută Lui şi pentru totdeauna, iar asta înseamnă că după ce ne-am adus Eu-l pe altar ca jertfă, să-l lăsăm să ardă acolo şi nu din nou să-l luăm de pe altar, dorind să se facă voia noastră proprie.

Dacă jertfa nu va arde necurmat atunci ea este adusă degeaba. Dacă sinele este jertfit doar parţial sau temporar, de ochii lumii si nu din dorinţa de a fi plăcuţi lui Dumnezeu, atunci nu va folosi la nimic jertfa aceea, e în zadar.

Jertfa va fi bine primită doar dacă este adusă cu o atitudine de inimă corespunzătoare dorinţei lui Dumnezeu, cu o dragoste de fraţi neprefăcută, cu râvnă şi cu bucurie, cu răbdare şi stăruinţă în rugăciune, binecuvântând şi nu blestemând, având o inimă smerită.

De fapt arderea-de-tot reprezintă dedicarea totală a vieţii celui născut din nou, dăruirea trupului său în întregime lui Dumnezeu, nu doar din vorbe, ci prin trăirea unei vieţi deosebite înaintea tuturor, împlinind Cuvântul lui Dumnezeu şi părăsind cu desăvârşire păcatul.

Dar dacă omul nu-şi aduce trupul ca jertfă pentru Dumnezeu, automat şi-l va aduce ca jertfă satanei, dăruind acestuia mădularele trupului său, deoarece omul a fost creat să trăiască închinându-se unui singur Dumnezeu, în funcţie de trăirea lui.

Dumnezeu i-a dat libertate omului, să-şi aleagă Stăpânul, însă omul nu are libertatea să trăiască fără un dumnezeu, şi nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, spune Biblia, astfel că omul fie va aduce trupul lui ca jertfă lui Dumnezeu, fie îşi va dărui trupul satanei, iar asta se va vedea din felul în care îşi va trăi viaţa.

Cristina

BINECUVANTAT SAU BINECUVANTARE?

“Domnul a binecuvantat casa Egipteanului, din pricina lui Iosif.” [Genesa 39:1-6; v.5]

Descoperim aici trei pasi pe care acest om, Potifar, ii face:

1 – Il recunoaste pe Dumnezeu ca fiind cel care da binecuvantarea!

2 – Recunoaste ca Iosif era reprezentantul lui Dumnezeu!

3 – In acest al trei-lea pas facut de Potifar, ii incredinteaza lui Iosif tot ce avea!

Din pacate pentru el s-a oprit la acest pas, fara sa-I incredinteze Dumnezeului lui Iosif viata lui si tot ce avea. S-a multumit cu inmultirea bogatiilor pamantesti, si nu i-a pasat ca Domnul putea sa fie cu el, asa cum a constat in viata lui Iosif. Cat de rau este sa Il reduci pe Domnul Dumnezeu doar la mancare si bautura. A avut inaintea sa pe Iosif, a vazut binecuvantarea Domnului care era peste acesta, si nu si-a dorit aceiasi binecuvantare si pentru el. A fost deajuns pentru el sa beneficieze de bunastare materiala, si nu a dorit ca el sa fie o binecuvantare pentru altii. Nu stim ce s-a intamplat cu Potifar dupa ce Iosif nu a mai fost in slujba acestuia! Dar putem deduce din text ca binecuvantarea a fost retrasa de la el, v.5: “Domnul a binecuvantat casa Egipteanului, din pricina lui Iosif.”

Potifar ne invata aceasta lectie a modului in care ne incredintam viata in mana Domnului. Spun viata, pentru ca Iosif nu avea nimic a lui. Doar viata pe care o incredintase Domnului, iar El l-a binecuvantat cu tot ce avea nevoie. Ma intreb daca nu am procedat si eu ca Potifar. Am dorit binecuvantarea Domnului doar pentru a cheltui in placeri. Sau poate m-am oprit la unul din cei trei pasi. Am incredintat Bisericii viitorul meu si nu Domnului, crezand ca localul de cult imi garanteaza binecuvantarea. Sunt din pacate in jurul nostru multi Potifari care se folosesc de cei ca Iosif pentru avantajele materiale venite din binecuvantarile Domnului. Dumnezeu da cu mana larga fiecaruia, pentru ca nu saraceste, pentru ca oricum toate acestea sunt pentru nevoile omului. Cand Dumnezeu a creat omul, a creat si posibilitatea ca acesta sa-si continue viata pe pamant, hrana si toate cele necesare. Vai de cei care il au pe Dumnezeu, doar ca un Dumnezeu material. Care nu au alta treaba dacat sa-si satisfaca poftele de orice fel. Un Dumnezeu care sa le mareasca avutia. Un Dumnezeu care sa le slujeasca nevoilor lor, uitand ca ei sunt de fapt slujitorii Celui Prea Inalt!

Sa nu ne multumim ca si Potifar cu aceste binecuvantari pe care Domnul le da peste intreg pamantul. Sa nu ne lasam inselati ca daca suntem binecuvantati material, inseamna ca avem vreun merit inaintea Domnului.Nu lucrurile materiale ne dau siguranta ca Domnul este de partea noastra! Dumnezeu da ploaia Lui de binecuvantari si peste cei buni si peste cei rai!

Sa nu ne multumim cu un Iosif care aduce binecuvantarea, ci sa-I incredintam Domnului viata noastra, si tot ce avem, pentru ca sa fim noi o binecuvantare pentru ceilalti, sa fim noi un Iosif!

Cornel