PE BRATELE SALE

„Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.” [Neemia 2:8b]

Uneori, greutătile prin care treci te schimbă încet-încet. Iar schimbarea vine concomitent cu suferinta. Prin ea se pot învăta multe lucruri si cel mai frumos este când îti stii lectia si ai grijă mai apoi. Dumnezeu te încearcă. E ciudat cum unii trec cu vederea peste asta si merg înainte, orice s-ar întâmpla... Dar altii se opresc si se roagă pentru călăuzire, deoarece sunt constienti că nu pot face nimic singuri.

Să stii că Dumnezeu nu te face praf, doar te lasă să atingi un anumit punct... Nu te împinge pe marginea prăpastiei, doar te lasă să alegi ce directie doresti. Mâna Lui te tine si nu-ti dă drumul nicicând. Bratul Său îti este scut si protectie, te încălzeste, te întăreste, te tine aproape, îti oferă alinare si sigurantă.

 Stiu că e mereu cu mine, si alături de El am parte de biruintă. Si tu la fel...

Diana T.,Timisoara

AI STRICA TU O PRIETENIE?

„Împrieteneste-te dar cu Dumnezeu si vei avea pace; te vei bucura astfel iarăsi de fericire.” [Iov 22:21]

Când crezi în Dumnezeu, faci un pas spre prietenia cu El, spre o relatie deosebită. Desi El cunoaste si stie totul despre tine, asta nu înseamnă că nu trebuie să-i vorbesti sau că-I poti ascunde lucruri.

Gândeste-te la persoana care ti-e mai apropiată. Te încrezi în ea, te deschizi înaintea ei, îi spui totul, si bune si rele, astepti un sprijin sau o mângâiere, un cuvânt bun sau doar o îmbrătisare, o mustrare sinceră sau discutii serioase... Crezi că nu ar însemna nimic o faptă ascunsă, un gest mincinos, indiferentă, nepăsare în relatia de prietenie? Te înseli.

Ai face vreun rău celui mai bun prieten?

Nu cred.

... Opreste-te din ceea ce faci. Gândeste-te: ai strica tu o prietenie cu un Prieten Minunat?

Diana T., Timisoara

CORABIA VIETII NOASTRE (3)

“Apele au ajuns mari si au crescut foarte mult pe pământ, si corabia plutea pe deasupra apelor.” [Geneza 7:18]

Cap.8:10-12: “A mai asteptat alte sapte zile si iarăsi a dat drumul porumbelului din corabie. Porumbelul s-a întors la el spre seară; si iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. A mai asteptat alte sapte zile; si a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el.”

Domnul sa ne ajute si pe noi sa-L primim pe Duhul Sfant cu bratele deschise, sa nu deznadajduim in nimic. El este cel care ne va ajuta, care ne tine in picioare, care ne tine inima ancorata in Dumnezeu.

Dumnezeu a lucrat intai in corabia lui Noe, in familia lui, apoi au eliberat acest Duh Sfant pe pamant ca El sa lucreze si la altii.

Asa face Domnul nostru, intai pune pe picioare familia noastra, apoi avem datoria sa mijlocim ca acest Duh sa lucreze si in vietile altora, a celor care doresc cu adevarat viata.

Cand suntem pregatiti, Domnul ne porunceste sa iesim din corabia noastra, sa iesim din acest spatiu, sa crestem si sa ne inmultim spiritual. Noe a facut acelasi lucru, iar de bucurie ca Domnul l-a salvat, a ridicat un altar in fata lui Dumnezeu, multumindu-I pentru tot, pentru acest timp de incercare.

Cat respect avea Noe pentru Domnul lui. Daca citim cu atentie intreg acest capitol, observam ca Noe, a iesit din barca, doar la porunca Domnului, nimic nu a facut fara indemnul Lui. Dumnezeu ne spune clar ca pe acest pamant vom avea necazuri, nu suntem in nestiinta de acest lucru. Esti tu gata sa-ti contruiesti corabia sigurantei tale, a familiei tale?

Dumnezeu sa ne ajute sa ne construim aceasta corabie dintr-un material solid, acesta fiind Isus Hristos. Aceasta arca ne va ajuta sa ne separam de tot ce este pacatos. Domnul doreste prin aceasta sa ne apropie mai mult de El. Ce frumos….Acolo in acel spatiu El formeaza relatia personala cu noi. Prin incercare noi crestem spiritual. Totusi, dorim noi acest lucru sau ne este teama?

Felicia P.-Timisoara

CORABIA VIEȚII NOASTRE (2)

“Apele au ajuns mari si au crescut foarte mult pe pământ, si corabia plutea pe deasupra apelor.” [Geneza 7:18]

Dumnezeu ne ridica deasupra problemelor noastre, deasupra furtunii din viata noastra.

Chiar daca erau ape mari, acestea nu l-au speriat pe Noe. El a ramas incredintat in Domnul si a lucrat dupa porunca Lui. Dumnezeu i-a dat intelepciune, astfel Noe lucrand dupa schita si proiectul Lui, a luptat ca sa mentina familia unita, a luptat sa spulbere orice indoiala din inima lor cu privire la acea incercare, cu siguranta nu i-a fost usor, dar Domnul i-a dat izbanda in tot.

Dupa acest potop, Noe elibereaza un porumbel si-l trimite in cautare de viata pe pamant, el negasind nimic.

“Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-si pună piciorul si s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată fata pământului. Noe a întins mâna, l-a luat si l-a băgat la el în corabie.” [Geneza 8:9]

Observam ca Noe a intins mana dupa porumbel, acesta reprezentandu-l pe Duhul Sfant si l-a primit din nou in corabie. Ce minunat!

Noe si-a facut partea lui, a trimis acest Duh Sfant in cautare de viata… si n-a gasit nimic. Noe avand nadejdea Domnului in el, nu renunta la aceasta lucrare, ci dupa alte 7 zile, face acelasi lucru. In cele din urma acest porumbel gaseste viata pe pamant.

Felicia P.-Timisoara

CORABIA VIEȚII NOASTRE (1)

"Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu si toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni. Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevasta sa si cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului.” [Geneza 7:1]

Dumnezeu l-a ferit pe Noe si cei dragi lui, de marea incercare ce a avea sa vina, a ales sa-i salveze, datorita neprihanirii lui Noe. Era un om placut inaintea Domnului, un om cu teama de Dumnezeul lui. Prin aceasta Domnul l-a favorizat.

Atunci cand Dumnezeu ingaduie incercari, greutati in viata noastra, El nu ne uita, ci ne porunceste sa ascultam de El, construindu-ne o arca rezistenta, o arca de neclintit, in care sa pasim, atat noi, cat si familia noastra.. Acolo avem siguranta, deoarece stim ca Domnul este cu noi.

Dumnezeu i-a vorbit lui Noe foarte detailat, el construindu-si corabia dupa planul Domnului. Cand noi facem astfel, atunci toate lucrurile merg bine. Nu ne este teama de ce va veni, nu ne este teama de furtuni, de apele mari, de nimic.

Ce credincios este Domnul. El vrea sa luptam si pentru familiile noastre, nu doar pentru E-ul nostru.

Dumnezeu iubeste familia, nu-I place singuratatea. Prin Isus Hristos, El si-a marit familia, facandu-ne copiii Lui.

Incercarea lui Noe, a durat 40 de zile si 40 de nopti. Datorita sigilarii acestei corabii, apele nu au napadit corabia. Sa nu uitam caci Domnul Insusi a inchis usa corabiei, chiar cu mana Lui si acolo unde pune Domnul mana este Da si Amin!

Felicia P.-Timisoara

TRAMBITA DE ARGINT

"Domnul a vorbit lui Moise, si a zis: "Fă-ti două trâmbite de argint; să le faci de argint bătut. Ele să-ti slujească pentru chemarea adunării si pentru pornirea taberelor." [Numeri 10:12,2]

Cu totii ne găsim în vremea de pe urmă, când nu asteptăm nimic mai mult decât
„sunetul trâmbitei”, si vedem cum poporul lui Dumnezeu din vechime era capabil să recunoască sunetul trâmbitei de argint, dar ce credeti: vom recunoaste noi sunetul trâmbitei Domnului Isus, când El va veni să ne răpească pe nori?...

Trâmbitele, în acest capitol, apar după ce mai întâi poporul a învătat să tină seama de miscarea norului, astfel că: atunci când norul se oprea, se opreau si ei, când norul pornea, porneau si ei, iar miscarea norului, pentru noi astăzi, inseamnă călăuzirea Duhului Sfânt, să mergem doar când El ne spune si să stăm când El ne spune să stăm.

Dar oare mai stiu crestinii de astăzi să umble sub călăuzirea Duhului? Recunosc ei vocea Duhului Sfânt când le vorbeste? Dacă nu, cu sigurantă nu vor recunoaste nici sunetul trâmbitei, care va anunta Răpirea! Doar o ureche tăiată împrejur, obisnuită să audă zilnic glasul Domnului Isus, va putea auzi trâmbita!

De ce asa? Pentru că citim despre fiecare miscare, făcută în tabăra evreilor, că se făcea doar la sunetul trâmbitei, astfel că doar pentru cei ce ascultă în totul de Dumnezeu, e valabilă călăuzirea Duhului Sfânt, doar ei vor porni la auzul sunetul „trâmbitei de argint”, chiar dacă cei din jurul lor n-au auzit nici un sunet, si-i vor batjocori, însă mărturia vietii lor trăită frumos si în sfintenie fată de Dumnezeu, va vorbi tuturor despre ascultarea lor de El.

  
Asadar, este cu neputintă să înaintăm pe cale, dacă nu depindem în întregime
de călăuzirea Duhului Sfânt, de Cel ce ne trage după El, pe calea spre Cer. Şi mă gândesc ce s-ar fi întâmplat cu Israel în pustie, dacă nu doreau să ia seama la sunetul trâmbitei? ...

  
Învătăm dar că până în clipa când Dumnezeu Însusi nu ne va spune
ce să facem, să asteptăm în liniste si să nu actionăm din pornirile noastre. Dar pentru că astăzi oamenii s-au întinat prin tot felul de lucruri, Norul nu mai este deasupra lor, trâmbita s-a retras din inima lor si astfel ei hotărăsc singuri, inventând lucrări pentru Dumnezeu, seri de rugăciuni, etc… însă fără nici un rod, semn că prezenta lui Dumnezeu nu a fost la întâlnirile lor.

Multi se întreabă cum vorbeste Dumnezeu si cum să stie ei dacă El le-a vorbit? Dacă urechea omului este deprinsă să audă vocea Domnului, El va vorbi clar în inima omului ascultător de Dumnezeu, însă Domnul va vorbi doar celor ce iubesc voia Lui, care vor trăi în sfintenie si nu de ochii oamenilor, stiind că ei se află totdeauna sub lupa lui Dumnezeu, iar pentru ei este limpede, simplu si usor să-L
audă pe Domnul Isus vorbind.

Dar omul care este obisnuit să se bazeze mai mult pe bratul omului decât pe
bratul lui Dumnezeu, nu va cunoaste vocea Domnului Isus si nici sunetul trâmbitei, în ziua când va veni El pe nori.

Cristina

NU ISCODI PE NIMENI (1)

"Trimite niste oameni să iscodească tara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel. Să trimiti câte un om pentru fiecare din semintiile părintilor lor, toti să fie dintre fruntasii lor." [Numeri 13:1]

Mă întrebam azi dacă credinta are nevoie de iscoade… si cred că această expresie „să iscodească” arată de fapt starea spirituală rea, a poporului Domnului, care nu mai trăia prin credintă, ci trăia prin vedere.

A iscodi înseamnă a cerceta pe cineva în detaliu, a-l spiona, a-i pune întrebări multe si insistente, pentru a se informa si pentru a trage de limbă pe cineva, dorind să smulgă secrete, mai înseamnă a scormoni în viata cuiva, a-l urmări în ascuns pentru a obtine informatii despre el, a-l suspecta permanent, a recurge la diverse viclesuguri pentru a obtine ce-si doreste, a-si imagina, a născoci, a descoase pe cineva, a-si închipui lucruri ireale… însă toate aceste lucruri nu exprimă nicidecum o stare duhovnicească a cuiva, ci mai degrabă o stare firească a omului aceluia, care nu mai trăieste tinând cont de Cuvântul lui Dumnezeu ci bazat pe informatiile sale.

Dacă israelitii ar fi avut credintă, n-ar mai fi fost nevoie de iscoade, ci ei ar fi intrat direct in tara promisa lor de Dumnezeu. Nu era suficient că Domnul le-o promisese? Nu trebuia să fie ei multumiti că El le mărturisise despre cât de frumoasă era tara aceea? Trebuia să o iscodească ei mai întâi, ca să se asigure si să verifice că Dumnezeu avea dreptate? Nu!

Însă starea inimii lor rea si necredincioasă i-a împins la aceste lucruri, care oricum nu i-au ajutat la nimic, chiar că au mers si au iscodit tara aceea. Învătăm de aici că iscoditorii nu se aleg cu nimic, poate doar cu o mai mare invidie, în urma tacticilor lor, prin care doresc să afle tot mai multe informatii despre oameni, de aceea să nu fim iscoade, ci să fim oameni ai credintei, să credem că Dumnezeu nu minte si ceea ce El a spus nu trebuie verificat, ci primit prin credintă.

Cristina