„DA-MI ISUSE APA VIE”

„Drept raspuns, Isus i-a zis: „Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, si Cine este Cel ce-ti zice: „Da-Mi sa beau!” tu singura ai fi cerut sa bei, si El ti-ar fi dat apa vie.” [Ioan 4:10]

     Cea mai lunga conversatie relatata de Sfânta Scriptura, pe care Domnul Isus a avut-o cu vreo persoana, a fost purtata cu femeia din Samaria. Când a întâlnit-o la fântâna lui Iacov, Domnul Isus i-a cerut Samaritencei sa-i dea putina apa. Auzindu-i cererea, femeia a fost socata, pentru ca nici un iudeu n-ar fi acceptat sa bea apa dintr-un vas aflat în proprietatea unui samaritean, pentru ca Samaritenii erau considerati necurati, datorita faptului ca se amestecasera cu neamurile. In timpul discutiilor care au urmat, Domnul Isus i-a promis însa Samaritencei o apa mai buna spunându-i: „Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, si Cine este Cel ce-ti zice: „Da-Mi sa beau!” tu singura ai fi cerut sa bei, si El ti-ar fi dat apa vie.” Dupa ce a auzit aceasta promisiune, Samariteanca i-a zis: ”Doamne da-mi aceasta apa; ca sa nu-mi mai fie sete, si sa nu mai vin pâna aici sa scot. Fiindca Domnul Isus i-a cunoscut adevarata durere, care i-a provocat o sete a sufletului, a schimbat subiectul discutiei si i-a cerut sa-l cheme mai întâi pe barbatul ei. Samariteanca n-a vrut însa sa discute despre acest subiect, de aceea a început sa puna întrebari cu privire la religie si diferentele dintre iudei si samariteni. La sfârsitul acestei conversatii, acea femeie însetata si care avea multe întrebari, a fost cu totul schimbata. Aceasta s-a petrecut nu numai pentru ca a înteles care este închinarea adevarata, ci pentru ca a cunoscut  identitatea Celui cu care tocmai a stat de vorba. Când a înteles ca Cel cu care vorbise este Mesia, inima ei a fost asa de plina, încât si-a lasat galeata la fântâna si-a alergat în cetate sa spuna si altora despre descoperirea pe care o facuse.

     Nu cumva inima îti este goala si traiesti fara a avea bucurie si entuziasm? Hristos este gata sa-ti ofere în aceasta zi aceeasi apa vie, pentru ca si viata ta sa fie abundenta. Care este lucrul pentru care ar trebui sa-i multumesti astazi lui Dummnezeu? Chiar daca ti se întâmpla ceva rau, nu uita ca “toate lucrurile lucreaza împreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”, pentru ca Dumnezeu poate schimba cel mai mare rau, în cel mai mare bine.

INCREDE-TE IN DUMNEZEU

„Eu sunt nenorocit si sufar: Dumnezeule, ajutorul Tau sa ma ridice! Atunci voi lauda Numele Lui Dumnezeu prin cântari, si prin laude îl voi preamari.” [Psalmul 69:29-30]

 

     Într-o seara, când se întorcea spre casa, un misionar ce lucra în Africa de Sud era foarte obosit. Datorita calatoriilor pe care le facuse în acea zi, pentru a duce vestea buna triburilor de africani din acea regiune, William Pruitt nici nu mai voia sa manânce. Tot ce astepta, era sa se urce în pat si sa se odihneasca pâna dimineata. Casa în care locuia împreuna cu alti misionari, semana mai mult cu o coliba pe care si-au ridicat-o la marginea unei tabere a indigenilor. Dupa ce-a avut un somn adânc în timpul noptii, Pruitt s-a trezit dis de dimineata pentru a-si începe o noua zi de slujire. Înainte de orice lucru, el s-a rugat si a multumit lui Dumnezeu pentru odihna din timpul noptii si i-a cerut ajutorul pentru a ajunge la un alt trib. Înainte de a porni la drum, s-a dus însa într-o magazie ca sa porneasca un generator care producea curent electric, pentru a-si încarca bateriile. Când a intrat în magazie, a vazut ceva ce samana cu o sfoara, atârnând ca un colac în jurul unui suport de lemn. Nu-mi amintesc sa fi cumparat o sfoara ca aceasta; si-a zis el atunci în soapta, pregatindu-se s-o apuce. În momentul când era pregatit sa întinda mâna, a simtit ceva ca un cui înrosit care îi trece prin ochiul drept, iar un lichid ca un spray i-a fost pulverizat pe toata fata. În acele momente, Pruitt a cazut la pamânt, strigând dupa ajutor. Când colegii lui au intrat în magazie, au înteles ca ceea ce semana cu o sfoara, era o cobra foarte veninoasa. Dupa ce au omorât sarpele, acestia l-au luat pe colegul lor în casa, l-au spalat pe fata cu multa apa si i-au pus în ochi singurul medicament pe care îl aveau. Pentru ca nu era nici un medic în zona, dupa ce i-au dat câteva somnifere, acestia l-au lasat sa doarma pâna a doua zi. Când s-a trezit din somn, ochiul sau era perfect sanatos, si nu avea nici o urma de roseata. Vazând ca nu i-a ramas nici o urma a atacului pe care l-a suferit, Pruitt a multumit lui Dumnezeu pentru acea cobra care l-a stropit cu venin, împiedicându-l astfel s-o prinda în mâna. Daca ar fi atins sarpele, cu siguranta ca acesta s-ar fi aparat înfasurându-se în jurul mânii si muscându-l i-ar fi cauzat moartea.

     Increde-te doar in puterea lui Dumnezeu si El va sta neconditionat langa tine!

EL NE IUBESTE MULT!

“Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea ca El Si-a dat viata pentru noi, si noi deci trebuie sa ne dam viata pentru frati.” [I Ioan 3:16]

 

     Când a fost întrebata de un reporter al unui mare cotidian: „care este lucrul cel mai important pe care parintii ar trebui sa-l faca pentru copiii lor”, Maica Teresa a raspuns: „este foarte important ca parintii sa-i învete pe copiii lor cum sa se roage, si sa petreaca mult timp în rugaciune împreuna cu ei!” “La fel de important,” a continuat ea, “este ca parintii sa-i ajute pe copiii lor sa se încreada în Dumnezeu.”

     Sunt multe motivatii care ne îndeamna sa ne încredem în Dumnezeu. Cea mai mare dintre acestea o gasim atunci când privim la cruce, pentru ca uitându-ne la jertfa lui Hristos, întelegem cât de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Daca atunci când nu-L cunosteam, Dumnezeu ne-a iubit asa de mult încât L-a dat pe Fiul Sau sa moara pentru noi, cu cât mai mult acum când am ajuns sa credem în El, Dumnezeu ne va da toate lucrurile. Scriptura ne arata de fapt ca pentru noi, Hristos este: Pâinea care se pogoara din cer, Adevarata Lumina, Calea Adevarul si Viata, si Alfa si Omega tuturor lucrurilor. Prin El avem iertarea pacatelor, împacarea cu Dumnezeu, mântuirea sufletului, sfintirea vietii si mostenirea Slavei.

     “Am vazut în misiunea mea,” spunea Maica Teresa, “adesea, familii a caror suferinta nu putea fi descrisa în cuvinte. Când au venit la Hristos, viata le-a fost schimbata. Chiar daca în cele mai multe cazuri, au continuat având aceleasi lipsuri si dureri, în mijlocul acestor necazuri, au ajuns sa se bucure cu adevarat, pentru ca au gasit mângaierea si binecuvântarea pe care numai Dumnezeu le poate oferi.”

     Nu cumva ai ajuns momente în care ti se pare ca nu-ti mai poti purta crucea? Daca esti descurajat si nu mai ai pe nimeni care sa-ti vina în ajutor, marturiseste-I în rugaciune lui Hristos toata durerea sufletului tau si povara pe care o porti îti va fi mult mai usoara, si-o vei purta cu bucurie.

AZI.. NU MAINE!

“Alegeti astazi cui vreti sa slujiti: sau dumnezeilor carora le slujeau parintii vostri dincolo de râu, sau dumnezeilor amoritilor în a caror tara locuiti. Cât despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului.” [Iosua 24:15]

 

      Într-o zi când s-au uitat pe geamul de la biroul lor, doi angajati de vânzari de masini dintr-un parc auto pentru masini uzate, au observat o persoana care se plimba printre masini, plecându-se mereu spre rotile acestora. Omul acela este un spargator de roti de masini; i-a spus la un moment dat, unul dintre agenti, colegului sau. Mergând în parcare, acestia au observat ca mai multe masini aveau rotile sparte. Dupa ce au constatat paguba, agentii au anuntat imediat paznicii, care au venit si l-au imobilizat imediat pe spargatorul de roti. Când a fost interogat, acesta ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic, a spus ca doreste sa cumpere o masina, dar înca nu s-a hotarât pe care dintre cele expuse. Pentru ca am vazut ca unele dintre cauciucuri erau uzate, am încercat sa le probez ca sa vad cât sunt de rezistente si mi-am folosit briceagul, a marturisit foarte sincer cel imobilizat. În nehotarârea sa, acest om ce dorea sa-si cumpere o masina, daca n-ar fi fost oprit la timp, ar fi ajuns sa produca o mare paguba.

     Si Nicodim a avut un astfel de moment de nehotarâre. În momentul în care Domnul Isus i-a spus ca nasterea din nou se produce prin apa (Cuvântul Scripturii) si Duh, o parte din inima lui cred ca ar fi vrut sa creada. O alta parte însa, cred ca îl tragea înapoi. Desi s-a zbatut o vreme între aceste alternative, Nicodim a luat însa hotarârea cea buna.

     Si în inima multora dintre noi se duce aceeasi lupta. Apostolul Pavel a marturisit despre aceasta când a spus: „gasesc dar în mine legea aceasta: „când vreau sa fac binele, raul este lipit de mine! În ciuda acestei împotriviri, si apostolul Pavel a ales ce este bine, pentru ca a înteles ca o decizie buna este posibila, doar prin ajutorul lui Dumnezeu.

     Nu cumva te-ai multumit pâna acum sa fii doar un crestin de mâna a doua? Daca nu te vei hotari grabnic pentru Hristos si vei ramâne între cele doua alternative, viata ta va merge din rau în mai rau, nenorocindu-te singur si afectându-i si pe altii.

     Fa în aceasta zi o alegere buna, si viata ta nu va mai fi la fel!

TU CUM TE DEDICI IN LUCRARE?

“Domnul a facut lucruri mari pentru ei! Da, Domnul a facut mari lucruri pentru noi, de aceea suntem plini de bucurie.” [Psalmul126 2-3]

 

     O familie de studenti sud-coreeni, a intrat într-o zi în biroul  decanului colegiului biblic la care învatau, cerându-i ajutorul pentru a dschide o biserica pentru coreenii din zona. “Eu si sotia mea, i-a marturisit Sang Kayo Lee decanului, înainte de a veni sa va cerem ajutorul ne-am rugat o suta de zile, câte doua ore în fiecare seara, cerându-I lui Dumnezeu sa ne dea putere si ajutor în aceasta slujire.” Pentru ca atunci când i-a auzit, decanul a ramas fara cuvinte, sotia lui Lee, a continuat spunând: „da; ne-am rugat cu credinciosie o suta de zile, câte doua ore în fiecare seara! Credem cu tarie ca Dumnezeu doreste sa începem aceasta lucrare pentru coreenii din Arkansas si avem nevoie de  multa putere!” Dupa aceasta marturisire decanul Wilke, a înteles masura dedicarii celor doi soti, dar n-a uitat faptul ca ei aveau înca mari probleme pentru a comunica în limba engleza, si multe nevoi financiare pentru a-si acoperi costurile de scolarizare. De aceea i-a întrebat: „v-ati gândit bine când ati luat aceasta decizie? În aceasta zona nu sunt asa de multi coreeni. Am facut multe investigatii, i-au marturisit atunci cei doi soti si am descoperit ca în orasul nostru sunt aproape 400 de coreeni. Noi însa putem calatori pâna la 100 de kilometri în fiecare directie, pentru a începe grupe de studii si pentru coreenii din localitatile din jur. Acesti coreeni despre care îmi vorbiti, sunt crestini; a continuat cu întrebarile decanul? Foarte putini dintre ei; i-a raspuns Lee. Dar noi am dori sa-i conducem pe toti la Hristos. Pentru aceasta, am hotarât deja programul întâlnirilor: duminica dupamasa ne vom întâlni pentru închinare în capela colegiului care nu este folosita, vineri seara vom avea o seara de rugaciune într-o biserica din oras, iar sâmbata seara vom avea studiu biblic în orasul vecin! Când le-a vazut entuziasmul, decanul i-a întrebat înca odata: „atunci cu ce va pot ajuta? În momentul când se astepta sa-i auda cerându-i lucruri materiale, bani, haine, sau cauciucuri pentru masina lor, decanul a fost foarte surprins când Lee i-a spus: „n-avem nevoie de bani, si nici de nimic altceva, fiindca Dumnezeu ne poarta de grija de toate aceste nevoi. Avem însa mare nevoie de rugaciune, i-au raspuns cei doi soti la unison. Lucrarea pe care dorim sa o facem este asa de mare, încât ne trebuie multa putere. Constienti de aceasta mare nevoie, am venit sa va cerem sa va rugati pentru noi si sa ne dati binecuvântarea!”

     Dupa acesata marturisire, cei doi soti împreuna cu decanul s-au prins de mâini si s-au rugat cu multa ardoare, ca Dumnezeu sa-i întareasca si sa le deschida usi, sa poata împlini slujirea care le-a fost descoperita. Dupa numai câteva luni, cei doi soti s-au întors în biroul decanului si i-au spus ca au deja 24 de coreeni care s-au hotarât pentru Domnul, iar unii vin de pâna la 100 de kilometri, ca sa fie prezenti la închinare.

     Dumnezeu asculta rugaciunile, nu-i asa?

     “Când i-am auzit pe cei doi soti vorbind, marturisea adesea decanul, simteam puterea Duhului Sfânt, care ne atingea inimile, si mâna lui Dumnezeu care începuse deja sa lucreze în biserica pe care ei doreau s-o deschida pentru conationalii lor. Acest lucru s-a întâmplat, nu datorita studiilor pe care ei le parcursesera, sau a resurselor materiale de care dispuneau, ci datorita dedicarii lor pentru Domnul si pentru lucrarea pe care au înteles  ca trebuie s-o împlineasca.”

        Tu cum iti dedici viata pentru slujire? Ce sacrificii faci? Iti rezervi timp pentru Domnul, pentru slujire? Dumnezeu sa ne dea putere sa ne facem timp pentru Dumnezeul nostru si sa ne implicam cu tot ce putem in lucrarea la care El ne cheama!

AI PRET IN OCHII LUI

“Alerg spre tinta, pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta dar sa ne însufleteasca pe toti, cari suntem desavârsiti; si daca în vreo privinta sunteti de alta parere, Dumnezeu va va lumina si în aceasta privinta.” [Filipeni 3:14-15]

 

     Laurence Welk, un renumit acordeonist si producator de spectacole din Statele Unite, a povestit ca în copilarie a fost tot timpul fascinat de acordeonul tatalui sau, pe care acesta si-l cumparase din Germania.  Multa vreme tatal sau nu l-a lasat sa se atinga de acordeon, pentru ca se temea ca nu cumva acesta sa se strice. Când a trecut în clasa a IV-a, Laurence a facut apendicita perforata si a stat câteva saptamâni în spital. Când a fost externat din spital, pentru ca sa-i treaca mai usor timpul de covalescenta, tatal sau i-a permis sa cânte la acordeon. Atunci a fost prima data când Laurence a învatat notele si clapele acordeonului care le redau. Când însa s-a facut bine, tatal sau nu l-a mai lasat sa se atinga de acordeon, pentru ca se temea ca acesta sa nu se strice. De aceea i-a cumparat lui Laurence un acordeon de numai 15 dolari, care era mai mult o jucarie. Desi entuziasmul lui Laurence a fost deosebit de mare la început, în numai câteva zile noul acordeon s-a stricat. Dezamagit de cele întâmplate, Laurence i-a cerut tatalui sa-i cumpere un acordeon adevarat, urmând ca sa-i returneze cei 400 de dolari, atunci când avea sa-i câstige cântând la evenimente. În numai câteva luni, Laurence a reusit sa-i returneze tatalui, banii pe care îi împrumutase, iar cu fiecare petrecere la care participa, era tot mai apreciat. Cel mai greu moment din viata lui, s-a petrecut însa la vârsta de 21 de ani, când a fost invitat cu formatia pe care si-o formase, sa cânte la un spectacol în Dakota de Sud, unde a fost invitata si o orchestra renumita. Acordeonistul din acea formatie, l-a descurajat însa pe Laurence, spunându-i ca nu-i bun de nimic si daca i-ar fi permis, el l-ar scoate din spectacol, pentru ca nu cumva sa-i dezamageasca pe cei ce-l vor asculta. Fara a se lasa prins de descurajare, Laurence si-a continuat însa prezentarea, bucurându-se chiar si de o mare apreciere. Fiind invitat la un show de televiziune, a avut un asa de mare succes, încât din anul 1955 i s-a încredintat sa realizeze emisiuni saptamânale, ce au ajuns la un moment dat sa fie urmarite de peste 40 de milioane de telespectatori. Se poate ca Laurence Welk sa nu fi fost un mare muzician, dar a avut un talent primit de la Dumnezeu, pe care l-a pus în slujba semenilor, depasind toate obstacolele si orice descurajare.

     Daca în aceasta zi te simti descurajat si neapreciat de cei din jurul tau, nu uita ca Dumnezeu vede o valoare în fiecare dintre noi, pentru ca ne-a înzestrat cu daruri unice.

”DU-TE DE FA SI TU LA FEL!”

“Care dintre acesti trei, ti se pare ca a dat dovada ca este aproapele celui cazut între tâlhari? „Cel ce si-a facut mila cu el”, a raspuns învatatorul Legii. „Du-te de fa si tu la fel”, i-a zis Isus.” [Luca 10:36-37]

 

     Într-o zi un angajat a venit la serviciu cu o ora mai târziu. Pentru ca era zgâriat si plin de vânatai pe fata si pe coate, seful sau l-a întrebat: „John; ce-ai patit de ai ajuns în halul acesta?” “Ma grabeam sa ajung la servici, i-a raspuns angajatul, si-am alunecat pe scari, cazând de pe o treapta pe alta tot etajul! Si asta ti-a luat o ora; a continuat cu întrebarile seful?”

     Nu-i nici un pic de mila în atitudinea sefului, nu-i asa?

     Acelasi lucru s-a întâmplat si în cazul preotului si-al levitului despre care a vorbit Domnul Isus în cea mai cunoscuta pilda pe care a spus-o. Acestia, desi au vazut durerea celui cazut între tâlhari, au trecut înainte pe alaturi, ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Domnul Isus ne-a aratat însa ce înseamna a avea mila de cei aflati în suferinta, atunci când îl prezinta pe acel samaritean, care desi era în calatorie, s-a oprit lânga cel cazut, i-a legat ranile, dupa ce le-a uns cu untdelemn si l-a dus la un han. Dupa ce s-a asigurat ca totul este în ordine, acesl samaritean l-a platit pe hangiu ca sa-i poarte de grija celui aflat în suferinta, pâna ce avea sa se faca bine.

     Dupa ce a prezentat marturia Samariteanului, Domnul Isus a spus celui ce voia sa stie cine îi este aproapele: „ du-te de fa si tu la fel!”

     Cine-ti este aproapele care asteapta în aceasta zi un semn de mila si dragoste din partea ta? Du-te si fa-i si tu la fel!