septembrie 06, 2008

CUM SĂ ÎNFRÂNGI VRĂJMAȘUL (3)

"Biruinta este a Domnului" (1 Samuel 17:47)

___În momentul în care s-a dus să se lupte cu Goliat, David a început să proclame biruinta, spunând: "Tu vii împotriva mea cu sabie, cu sulită si cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului ostirilor.. Domnul te va da în mâinile mele .. si tot pământul va sti că Israel are un Dumnezeu .. Căci biruinta este a Domnului. Si El vă dă în mâinile noastre" (1 Samuei 17:45-46). Nimeni din jurul său nu L-a inclus pe Dumnezeu în ecuatie, dar David numai despre asta vorbea. El a văzut ceea ce altii nu au văzut si a refuzat să accepte ceea ce acceptau ei. De ce? Fiindcă David stia că Dumnezeul Căruia îi slujea este mai mare decât uriasul cu care se măsura el. Este si Dumnezeul tău la fel de mare?
___Dacă te găsesti într-o situatie asemănătoare, din care se pare că nu mai există cale de scăpare, în loc să-ti pierzi timpul si energia rămânând în slăbiciunea si în neajunsurile tale, începe să te concentrezi asupra puterii lui Dumnezeu. Când te concentrezi asupra dusmanului, te împiedici, dar când te concentrezi asupra lui Dumnezeu, dusmanul se împiedică. Nu vei câstiga niciodată dacă te lupti prin propriile tale puteri; nici măcar să nu încerci! Dumnezeu deja ti-a "dat putere să călcati peste serpi si peste scorpii si peste toată puterea vrăjmasului si nimic nu vă va putea vătăma" (Luca 10:19). Pavel scrie: "îmbrăcati-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteti tine piept împotriva uneltirilor diavolului" (Efeseni 6:11). Dar armura nu te va păzi dacă o lasi atârnată în dulap. Trebuie să te îmbraci cu ea! Cele trei lucruri cărora Satan nu le poate tine piept sunt: Cuvântul lui Dumnezeu, Sângele lui Hristos si Numele lui Hristos. Când le vei folosi îl vei învinge de fiecare dată; asa cum David l-a doborât pe Goliat!