“DUMNEZEU TE VA GASI PE TINE!”

“Caci asa vorbeste Domnul Dumnezeu: “Iata, ma voi îngriji eu însumi de oile Mele, si le voi cerceta! Cum îsi cerceteaza un pastor turma cand este în mijlocul oilor sale împrastiate, asa îmi voi cerceta Eu oile, si le voi strange din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua de nori si de negura.” [Ezechel 34:11-12]

 

John Powell, un profesor de teologie de la Universitatea Loyola din Chicago, a povestit despre experienta pe care a avut-o unul dintre studentii lui, care a trebuit sa fregventeze cursurile pe care el le preda. Dupa interesul manifestat, era evident faptul ca Tommy, n-ar fi vrut sa studieze teologia: A trebuit însa sa participe la aceste cursuri pentru ca erau obligatorii. În ultima ora de curs, acest student a avut o întrebare pe care i-a adresat-o profesorului Powell: “Domnule profesor; a întrebat studentul: “Credeti ca voi reusi vreodata sa-l gasesc pe Dumnezeu? Profesorul Powel si-a dat seama imediat ca aceasta nu-i numai o întrebare cinica, ci expresia unei împotriviri launtrice si a unei convingeri atee. De aceea, dupa ce s-a gandit putin i-a raspuns: „Nu cred ca tu îl vei gasi vreodata pe Dumnezeu, dar ceea ce cred si stiu cu siguranta este ca Dumnezeu te va gasi pe tine!” Dupa acest raspuns, Tommy a parasit clasa fara sa mai rosteasca vreun cuvant. Dupa acea ultima ora de curs, cei doi nu s-au mai întalnit multi ani de zile. Într-o zi însa, cineva a batut la usa cabinetului profesorului si cand usa s-a deschis, cel ce a pasit înauntru era Tommy. Acum arata într-o situatie jalnica; pe chipul sau se putea citi urmele unei dureri profunde. El a venit sa spuna profesorului Powell ca sufera de o boala incurabila, iar acum este în faza terminala. “Am batut la usa cerului de multe ori”; spunea Tommy, “dar n-am primit nici un raspuns.” “N-am primit raspunsul”, a recunoscut el, pentru ca eram într-un mare conflict cu tatal meu pe care nu voiam sa-l mai întalnesc vreodata. Într-o zi în care mi-am data seama ca boala mea se agraveaza, mi-am zis ca n-as vrea sa mor înainte ca sa ma împac cu tatal meu. Am mers sa-l caut si cand am ajuns acasa, l-am gasit citind ziarul. În acele momente nu stiam ce sa-i spun si cu ce sa încep o conversatie întrerupta de atata vreme. De aceea tot ce am reusit sa spun a fost: „Tata, te iubesc si asta-i tot! Am venit acasa ca sa sa-ti spun asta.” În acele momente, ziarul a fost aruncat pe dusumea, iar tatal meu a facut un lucru pe care nu l-am vazut niciodata facandu-l: “S-a ridicat de pe scaun, a început sa planga si m-a îmbratisat!” În ziua cand m-am întors la tatal meu, Dumnezeu era acolo si ma astepta. El a fost martor al acelor momente ale reîntalnirii. Nu mi-a raspuns la multe strigate prin care l-am cautat, dar a fost langa mine cand mi-a fost cel mai greu. Ce este cel mai important este ca în acele momente El m-a gasit!

CATA CREDINTA AI?

“Sa ne apropiem cu o inima curata, cu credinta deplina, cu inimile stropite si curatite de un cuget rau, si cu trupul spalat cu o apa curata. Sa tinem fara sovaire la marturisirea nadejdii noastre, caci credincios este cel ce a facut fagaduinta.” [Evrei 10:22-23]

 

O echipa de constructori sapa un sant pentru a racorda o noua cladire la canalul de scurgere. În timp ce executau lucrarile de excavatie, au descoperit un cablu electric ce traversa acel canal împiedicandu-i sa monteze conductele. În acele momente excavatiile au fost oprite si a fost chemat un electrician. Dupa ce electricianul a inspectat cablul, i-a asigurat pe muncitori ca acesta este mort; fara energie electrica. „Sunteti sigur ca acest cablu nu este cuplat la nici o sursa de electricitate? au întrebat muncitorii. Sunt absolut sigur; a raspuns electricianul! Continuati sapaturile si daca veti rupe acest cablu, cu siguranta nu se va întampla nimic.” Observand fermitea electricianului, muncitorii i-au zis: “daca sunteti asa de sigur ca acest cablu este mort; n-ati vrea sa-l taiati si apoi sa-l scoateti din sant, înainte ca noi sa continuam sapaturile? Electricianul a ezitat pentru o vreme, apoi a raspuns: “Nu mai sunt asa de sigur!”

În viata spirituala nu trebuie sa sovaim ca acel electrician, ci trebuie sa avem o deplina siguranta în orice vreme. Dobandim aceasta siguranta deoarece Cel ce ne iubeste si ne-a pus în legatura cu Tatal este Domnul Isus, care a coborat în santul mortii unde l-a înfrant pe Satan.

“IATA EU STAU LA USA SI BAT!”

“Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine.” [Apocalipsa 3:20]

 

Stephen Covey, a scris despre o întamplare traita în timpul cand era lector la facultatea de management „Mariott”. Unul dintre profesorii mai tineri l-a întrebat într-o zi cum i se pare prestatia lui ca profesor si ce crede el despre cariera lui viitoare? În timpul discutiei care a urmat Covey, a trebuit sa-l confrunte direct pe acest profesor spunandu-i: „Nu-i asa ca ai venit aici si-mi pui aceste întrebari nu pentru ca ai vrea sa afli ce faci tu în timpul orelor, pentru ca stii mai bine decat mine acest lucru. Ci îmi pui aceste întrebari pentru ca doresti de fapt sa afli ceea ce cred eu despre tine, nu-i asa?” Prins la mijloc, noul profesor a trebuit sa recunoasca ca acesta era de fapt realitatea si a continuat cerandu-si scuze pentru ca nu a fost onest. Mai tarziu, referindu-se la acesta întamplare, Covey a scris: „Oamenilor le plac scenariile. Daca unii dintre acestia sunt sustinuti în atitudinile lor îsi alimenteaza mandria personala, ajungand treptat sa se autoînsele cu privire la valoarea lor crezand cu tarie în identitatea falsa pe care si-o atribuie!” În aceasta situatie erau si fruntasii religiosi din timpul Domnului Isus. Ei rosteau cuvinte marete, foloseau un limbaj teologic si împlineau public cele mai sofisticate ceremonii, dar rosteau numele lui Dumnezeu de pe buze, pentru ca nu-L aveau în inima!

Atat de usor se poate ajunge la fatarnicie si astazi. Pentru biserica din Laodicea, ce pretindea ca poseda toate binecuvantarile lui Dumnezeu; Hristos sedea la usa! Nu cumva si-n cazul tau, Hristos este la usa? Lasa-L sa fie o parte a vietii tale, pentru ca tot ceea ce vei spune despre El, sa fi experimentat mai întai.

AI RASPUNSUL FINAL PENTRU DOMNUL?

“Adevarat va spun ca vamesii si curvele merg înaintea voastra în Împaratia lui Dumnezeu. Fiindca Ioan a venit la voi umbland în calea neprihanirii, si nu l-ati crezut. Dar vamesii si curvele l-au crezut: si macar ca ati vazut lucrul acesta, nu v-ati cait în urma ca sa-l credeti.” [Matei 21:31]

 

Pentru carturarii si preotii de la templu, Domnul Isus a rostit o declaratie surprinzatoare: Adevart va spun ca vamesii si prostituatele vor intra în Împaratia lui Dumnezeu înaintea voastra! Aceasta declaratie a Domnului Isus parea a fi de necrezut. Oamenii pe care Domnul i-a pomenit si la care facea referire, erau considerati a fi cei mai spirituali din Israel. Cu toate acestea El le spune ca vamesii si prostituatele le-au luat-o înainte. Pentru acesti oficiali religiosi, religia lor i-a autoizolat de Dumnezeu. Ei aveau propriile traditii, aveau propriile reguli si ceremonii, de aceea nu mai aveau nevoie de Dumnezeu. Oamenii de la cealalta extrema a societatii n-aveau nimic din toate acestea, de aceia ei aveau cea mai mare nevoie de Domnul. În viata acestor vamesi pacatosi a fost un moment cand L-au respins pe Dumnezeu, dupa care s-au cufundat în pacat. Dar acum erau gata sa spuna „Da” lui Hristos, sa se pocaiasca si sa paseasca astfel în Împaratie. În cazul oficialilor religiosi acestia aveau pretentia ca au spus „Da” lui Dumnezeu, dar n-au fost gata sa-l primeasca pe Hristos în viata lor ramanand afara. Acestor fatarnici Domnul Isus le-a amintit de raspunsul pe care l-au avut fata de predica lui Ioan Botezatorul, spunandu-le: „vamesii si curvele l-au crezut pe Ioan, dar voi chiar si atunci cand ati vazut acest lucru, n-ati luat aminte la cuvintele lui Dumnezeu ca sa credeti!

Schimbarea si intrarea în împartie, era la îndemana si pentru acesti oameni religiosi, dar ei eru prea orbiti ca sa vada si prea surzi ca sa auda. De aceea n-au înteles ca invitatia la pocainta îi privea direct, iar Domnul Isus astepta si raspunsul lor, la fel cum îl asteapta si pe-al nostru.

 

DOAMNE, TE ROG IARTA-MA!

 

“Dar acum am fost izbaviti de Lege, si suntem morti fata de legea aceasta, care ne tinea robi, pentru ca sa slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu dupa vechea slova.” [Romani 7:6]

 

Într-o dimineata foarte devreme, un pastor din San Diego, a fost chemat de  secretara sa, sa vin imediat la biserica. Aceasta a dorit sa-i arate pastorului cateva lucruri ciudate pe care le-a gasit langa amvon. Cand am intrat în biserica; spunea secretara, langa amvonul bisericii am gasit atarnati de un suport o pereche de pantaloni murdari, o curea, un tricou zdrentuit, o preche de cizme uzate si acest bilet. Cand s-au uitat cu mai multa atentie, au observat ca pe pantaloni, pe tricou si chiar pe acea notita, erau urme de sange. Pe acea notita era scris mesajul: “Te rog asculta-ma Doamne!” Însotit de un numar de telefon. Cand pastorul a format numarul de telefon, ca sa descopere cine este cel ce a scris biletul, de la capatul firului a raspuns un tanar de numai 19 ani, care si-a prezentat marturia vietii lui: “De copil, spunea acesta, am fugit de acasa. Am ajuns un consumator de droguri si m-am înhaitat cu tot felul de oameni ai strazii, savarsind cele mai oribile pacate. Noaptea trecuta paharul faradelegilor s-a umplut. Am fost prins într-o încaierare dintre acesti oameni violenti si am fost batut cu salbaticie. Am crezut ca acesta îmi este ceasul sfarsitului. Dupa aceea am fost abandonat si lasat aproape mort, de cei care altatada mi-au fost prieteni. Cand m-am trezit am observat cladirea bisericii. Am gasit o usa deschisa si am intrat în sala de închinare. M-am dus langa amvon si-am stat acolo toata noaptea plangand si rugandu-ma. În tot acest timp i-am cerut lui Dumnezeu sa ma ierte si sa-mi arate calea pe care trebuie sa umblu pentru a-I fi placut. La un moment dat în timpul rugaciunilor mele, am simtit prezenta lui Dumnezeu. Desi nu puteam sa-L vad, eram atat de constient ca El este langa mine. Am stiut ca mi-a iertat pacatele, pentru ca o pace adanca mi-a cuprins sufletul. Atunci mi-am predat viata Domnului Isus si am hotarat ca din acele momente sa traiesc o viata noua. M-am simtit înnoit si curatit pe dinauntru fiintei mele, de aceea îmi era scarba de hainele pe care le-am purtat pana atunci. Ca sa arat ca nu mai sunt cel de altadata, mi-am luat din rucsacul meu alte haine curate, iar pe cele vechi le-am lasat langa amvon lui Dumnezeu. Stiam ca El m-a curatit; si daca mi-a spalat hainele murdare ale sufletului meu pacatos, si hainele mele cele vechi trebuie sa-I apartina.”

Acest tanar a gasit în prezenta lui Dumnezeu înnoirea sufletului si a pornit pe un nou drum cu haine curate, pentru ca înainte de a fi prea tarziu s-a pocait, cerandu-si iertare.

 

TU AI RENUNTA PENTRU CEL DE LANGA TINE?

“Si oricine nu-si poarta crucea, si nu vine dupa Mine, nu poate fi ucenicul Meu.” [Luca 14:27]

 

La examenul final al colegiului West Point s-au prezentat doi absolventi ce aveau abilitati si talente diferite. Cel dintai era un tip inteligent si cu calitati atletice, iar celalalt era mediocru si fara nici o îndemanare atletica. De aceea cel de-al doilea absolvent avea o problema, care pentru cel dintai parea ca nici nu exista. Ca sa primeasca diploma de absolvire, amandoi absolventii trebuiau sa sustina o proba sportiva, ce includea diferite exercitii fizice si o proba de alergare de rezistenta. Cei doi absolventi au fost reprtizati sa dea proba sportiva împreuna. Pentru cel dintai, aceasta proba era examenul cel mai usor. Pentru cel de-al doilea însa, proba sportiva nu numai ca era o problema, ci constituia examenul vietii lui. Acesta stia ca daca va cadea la acest examen, nu va putea primi diploma de la Colegiul West Point. Dupa ce au trecut amandoi proba exercitiilor fizice, s-au prezentat la proba de alergare. În fata acestei probe, cel de-al doilea absolvent îsi zicea: „n-am reusit sa alerg niciodata 2 km; cu siguranta nu voi reusi nici acum!” De aceea a început sa alerge fara nici o motivatie si fara nadejde ca va termina cursa. Acest fapt s-a observat imediat: Cu cat alerga mai mult, cu atat era mai epuizat, fara energie si lipsit de dorinta de-a continua cursa. Chiar în momentul cand se gandea sa abandoneze, colegul din fata lui a hotarat sa încetineasca alergarea în asa fel ca cel ramas în urma sa-l ajunga. Acesta a hotarat sa-l ajute pe colegul lui si sa termine împreuna cursa. N-a fost o decizie usoara, pentru ca era constient ca urma sa piarda puncte si anumite pozitii în ierarhia dintre colegii din clasa. Absolventul ce alerga fiind primul, s-a gandit însa ca pentru colegul sau merita sa plateasca acest pret. De aceea s-a apropiat de el si i-a soptit îndemnandu-l: „Poti sa termini! Nu renunta si vom ajunge împreuna la capat!” Cel de-al doilea absolvent n-a raspuns colegului sau aratand ca a primit un mare imbold, dar si-a continuat cursa. Ajutat de primul coleg care si-a redus viteza, alergand aproape unul de celalalt, impulsionat si îndemnat tot timpul, au ajuns sa treaca amandoi linia de sosire aproape la pas. Cel de-al doilea absolvent era cu totul epuizat. Ajunsi însa la capatul cursei, amandoi asteptau cu mari emotii si ca pe un mare eveniment al vietii lor, decizia examinatorilor. Cand acestia au comunicat timpul realizat, niciunul nu s-a încadrat în baremul stabilit, picand amandoi examenul!

Acesta nu-i finalul pe care l-am asteptat la acesta întamplare, nu-i asa? Ne-am fi asteptat la un final fericit în care sa se comunice ca amandoi au trecut testul de rezistenta. Primul absolvent ar fi putut trai aceasta bucurie, dar a decis sa alerge mai încet, pentru a-l ajuta si pe colegul lui. Încetinind alergarea si fixand un ritm dupa puterile lor, au platit însa acelasi pret: pierderea examenul!

Sunt momente în viata cand pentru a atinge tinta trebuie sa fim gata sa renuntam la toate lucrurile; chiar si la cei dragi. Ucenicia înseamna a fi gata sa platesti acest pret fara sa te mai încurci cu situatiile si problemele vietii.

BIRUINTA E LA DOMNUL

“Fiindca oricine va voi sa-si scape viata, o va pierde; dar oricine îsi va pierde viata pentru mine o va mantui.” [Luca 9:24]

 

Domnul Isus a spus ucenicilor Sai un provocator paradox: „Cei ce doresc sa-si scape viata, o vor pierde, dar cei ce-si vor pierde viata pentru Mine, o vor castiga!” Ucenicii ar fi vrut ca Domnul Isus sa-si stabileasca Împaratia pe pamant, fara ca sa depuna vreun sacrificiu. Ei îsi aminteau de momentele frumoase traite împreuna cu Domnul si voiau ca acestea sa continuie, fara ca sa se plateasca nici un pret. Cand Domnul Isus le-a spus ca atunci cand va merge la Ierusalim va fi arestat, judecat si apoi condamnat la moarte, toti ucenicii au fost cuprinsi de întristare, pentru ca planul Domnului Isus nu se potrivea cu asteptarile lor. Sa nu cumva sa ti se întample asa ceva; i-a spus Petru. Atitudinile manifestate si cuvintele rostite de Petru, confirmau faptul ca ucenicii nu puteau pricepe spusele Domnului. Ei nu puteau sa înteleaga ca suferinta si moartea Domnului Isus, aveau sa fie calea spre biruinta si viata.

Cand ne daruim pe noi însine Domnului si suntem gata sa platim orice pret acceptand chiar sa ne dam si viata, atunci gasim biruinta si binecuvantarea pe care Dumnezeu ne-a pregatit-o.