NU IUBI PLACERILE DE-O CLIPA

“Noi nu dam nimanui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastra sa nu fie defaimata.” [2 Corinteni 6:3]

     O familie care locuia într-un apartament luxos din New York, a gasit într-o zi în cutia postala doua bilete pentru un mare spectacol ce urma sa fie prezentat pe Broadway. Acestia au fost foarte surprinsi pentru ca nu stiau cine este binefacatorul acestei mari surprize. Fara sa întrebe pe cineva, când a venit ora spectacolului, acestia s-au grabit sa fie la timp la ora deschiderii si sa afle care dintre prietenii lor au fost asa de generosi. La acel spectacol însa n-au întâlnit pe niciunul dintre prietenii lor, de aceea curiozitatea lor a ajuns si mai mare. În timp ce se întorceau spre casa, acestia se tot întrebau: ”Oare cine sa ne fi facut acesta surpriza?” Ajunsi acasa au observat însa de la intrare ca întreaga casa era ravasita, iar toate lucrurile de valoare nu mai erau. Când au mers în sufragerie au vazut ca bijuteriile disparusera iar vesela argintata nu mai era. În locul televizorului au gasit un bilet pe care scria:  „acum ati aflat cine v-a pregatit surpriza!”

     Diavolul ofera placerile de o clipa ale acestei lumi, dar ne rapeste  valorile vietii. Pentru a nu ajunge sa cunosti din proprie experienta urmarile jafului produs de diavol, fii atent la ofertele lui!

ARUNCA POVARA TRECUTULUI IN MAREA UITARII

“..cine nu are aceste lucruri, este orb, umbla cu ochii închisi si a uitat ca a fost curatit de vechile lui pacate. De aceea, fratilor, cautati cu atât mai mult sa va întariti chemarea si alegerea voastra; caci, daca faceti lucrul acesta, nu veti aluneca niciodata.” [2 Petru 1:10-11]

 

      Vorbind despre felul alergarii sale, apostolul Pavel spune: ”fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, ma arunc spre ceea ce este înainte!” Unii oameni sunt asa de concentrati asupra trecutului, încât îsi distrug singuri viitorul. Acestia nu pot înainta, pentru ca privesc tot timpul înapoi. Acest lucru s-ar fi putut întâmpla si apostolului Pavel. El ar fi putut lasa ca vinovatia cauzata de faptul ca a persecutat biserica sa-l împiedice în a mai face ceva pentru Dumnezeu. Cred ca privind la trecut, Pavel putea fi ispitit ca sa-si plece capul plin de rusine si sa spuna: „nu ma va mai asculta nimeni, uitati ce am facut; totul s-a terminat pentru mine!” Dar el n-a mai pastrat în atentie trecutul, pentru ca din ziua în care l-a întâlnit pe Hristos atentia lui a fost concentrata spre ceea ce era înainte. Vinovatia este un fenomen straniu. Este o povara care ne trage înapoi mai mult decât multi dintre noi îsi dau seama.

     Am auzit despre un baiat care era foarte neastâmparat. Într-o zi când s-a întors de la scoala, s-a dus direct în camera lui si-a început sa plânga în hohote. Când parintii l-au întrebat ce s-a întâmplat, acesta plângea asa de tare încât nu reusea sa dea nici un raspuns. Dupa multe insistente, el a marturisit  ca în timp ce se întorcea de la scoala, a aruncat ceva pe un transformator electric si a lasat în bezna jumatate din oras. Fapta lui i-a cauzat o asa stare de vinovatie încât nu mai voia sa vada pe nimeni si nici sa mai mearga la scoala. Psihologii folosesc termenul de „persoana ezitanta” pentru a descrie pe cei ce sunt biruiti de vinovatia faptelor savârsite în trecut, încât nu mai au încredere în nici o actiune viitoare.

     Cum tratam însa acesta vinovatie? În cultura stramosilor americanilor, când cineva facea ceva rau, ca sa scape de povara vinovatiei, acesta trebuia sa sape o groapa în pamânt în asa fel încât sa se poata aseza în ea pe burta. În aceasta pozitie, cel vinovat îsi marturisea fiecare fapta comisa, fagaduind ca lasa în acel loc, frica, frustrarile, descurajarea si toata povara trecutului. Atunci când termina de marturisit, acel indian iesea din groapa unde si-a lasat toate poverile sufletului, dupa care o astupa cu pamânt, înmormântând astfel toata vinovatia. Aceasta experienta cred ca ar fi un bun exercitiu pentru multi dintre noi.

     Trebuie însa sa nu uitam ca pentru a scapa de povara vinovatiei, pentru noi exista o cale mult mai usoara decât pentru acei indieni. Daca ne marturisim pacatele, Dumnezeu este credincios si drept ca sa ne ierte de orice am fi facut, aruncând toata vinovatia în marea uitarii. Daca Dumnezeu se ofera sa ne dea iertare si sa nu-si mai aduca aminte de ceea ce am facut, este vremea ca si noi sa ne iertam pe noi însine, pentru ca sa nu mai purtam povara trecutului, fiind astfel liberi pentru a împlini ceea ce ne sta înainte.

SCAPA DE ROBIA TRECUTULUI

“..nu te teme, caci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, caci Eu sunt Dumnezeul tau; Eu te întaresc, tot Eu îti vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.” [Isaia 41:10]

     Cineva a facut faimoasa afirmatie: “nu-i nimic gata, pâna nu-i gata!” sau „nu s-a terminat nimic, pâna când nu s-a încheiat totul!”

     Sunt tot mai multi oameni ce traiesc un esec continuu, având simtamântul de oameni învinsi si respinsi. Acestia sunt mereu descurajati, nemultumiti de ei însisi, de familia lor si posibil chiar si de Dumnezeu. Nimeni n-ar trebui însa sa ramâna în aceasta stare, pentru ca niciodata nu-i prea târziu pentru un nou început. Chiar si pentru cei aflati în aceasta robie a trecutului, exista o putere care poate aduce descatusarea. Planul lui Dumnezeu pentru noi este mai mare decât  ni-l putem imagina. Sa ne gândim pentru o clipa la apostolul Pavel. Prin slujirea sa, el a atins mai multe inimi decât oricare alt om din mijlocul acestei lumi (afara de Hristos). Înainte însa de a-L cunoaste pe Hristos, Pavel a fost un persecutor al bisericii. El a fost prezent la executia lui Stefan, fiind o parte activa a acelui eveniment. Nu numai ca si-a dat consimtamântul pentru omorârea lui Stefan, dar a si pazit hainele celor ce-l împroscau cu pietre. Datorita acestui fapt, Pavel putea sa fie coplesit de povara vinovatiei sau înlantuit de resentimente. El a trait însa o eliberare deplina, pentru ca în viata sa a avut loc o schimbare profunda. El a ajuns plin de entuziasm si s-a devotat deplin lucrarilor ce-i stateau înainte, fiindca a scapat de trecut.

     Daca te îndoiesti ca mai poti face ceva în viitor, ia în considerare experienta traita de apostolul Pavel. Din cel mai mare persecutor, acesta a ajuns sa fie cel mai înfocat slujitor al lui Hristos, pentru ca a scapat de robia trecutului.

PACATUL PANDESTE LA USA DAR TU STAPANESTE-L!

“Nu-i asa? Daca faci bine, vei fi bine primit; dar daca faci rau, pacatul pândeste la usa, dorinta lui se tine dupa tine, dar tu sa-l stapânesti.” [Geneza 4:7]

     În anul 1939, o nava de coasta canadiana a pornit într-o croaziera spre zona cercului polar. La un moment dat, în timpul voiajului, unul dintre marinari a zarit un urs polar care mergea leganat pe un ghetar aflat foarte aproape de nava. Entuziasmat de acea aparitie, marinarul a început sa arunce ursului din mâncarea pe care o avea pentru micul dejun: salam, unt de arahide si ciocolata. Când marinarul a terminat de aruncat ceea ce avea în farfurie, ursului abia i se trezise apetitul. De aceia s-a întors spre marginea ghetarului a sarit în apa si-a început sa se catere pe scara de acces spre nava. Când si-a dat seama de pericol, marinarul a luat furtunul de incendiu de pe puntea navei si-a îndreptat jetul de apa spre ursul care începuse deja sa înainteze pe scara. Când jetul de apa a atins ursul, acesta în loc sa se sperie si sa fuga, s-a ridicat în picioare cu labele din fata îndreptate în sus, asteptând cu o deosebita placere ca jetul de apa sa-l spele sub brat. Plin de fricã, marinarul a început atunci sa arunce spre urs tot ceea ce a gasit pe puntea navei, pâna ce într-un târziu acesta a renuntat la ospatul pe care si-l dorea si s-a întors pe sloiul de gheata.

    Din aceasta trista întâmplare, marinarul a învatat ce înseamna sa hranesti un urs polar. Asemenea acestui marinar, sunt unii oameni care fac aceeasi greseala, hranind însa pacatul, care apoi se tine dupa ei si de care nu mai pot scapa.

NUMELE DOMNULUI – E-UN TURN TARE

„Ioan I-a zis: Învatatorule, noi am vazut pe un om scotând draci în Numele Tau; si l-am oprit, pentruca nu venea dupa noi. Nu-l opriti, a raspuns Isus, caci nu este nimeni, care sa faca minuni în Numele Meu si sa Ma poata grai de rau îndata dupa aceea.” [Marcu 9:38-39]

     Într-o zi, cel mai iubit dintre ucenicii Domnului, a venit la Domnul Isus foarte alarmat, spunându-i: „Învatatorule, noi am vazut pe un om scotând draci în Numele Tau; si l-am oprit, fiindca nu era dintre ai nostri!” Atitudinea lui Ioan, în zilele noastre poate însemna o reactie radicala fata de încalcarea drepturilor de autor (copyright). Cum se poate ca un om care nu este membru al bisericii noastre sa foloseasca Numele Domnului pentru a scoate demoni? Asa ceva n-ar trebui sa se întâmple, pentru ca în foarte scurt timp acesta si-ar putea întinde un cort si ar deschide o alta biserica. Nu se poate ca un necunoscut sa-L reprezinte pe Domnul Isus, de aceea toti ucenicii au intrat în alerta!

     Fata de aceasta atitudine, Domnul Isus le-a dat însa un raspuns neasteptat: „Nu-l opriti; le-a zis Domnul,” caci nu este nimeni, care sa faca minuni în Numele Meu si sa Ma poata grai de rau îndata dupa aceea.” Mai mult decât atât, Domnul Isus le-a spus ucenicilor ca toti cei ce le vor oferi un pahar de apa în Numele Sau, vor primi si o rasplata! Marcu 9:41. Prin acest raspuns întelegem ca Domnul Isus n-a dorit ca ucenicii Sai sa fie singurii care sa detina monopolul asupra lucrarilor lui Dumnezeu, ci ca acestia sa fie identificati dupa atitudinile si actiunile pe care le împlinesc. În timpul alegerilor, candidatii anumitor partide politice organizeaza întâlniri electorale construind corturi în care sunt prezentate platformele politice tuturor celor ce sunt gata sa îi sustina. Marimea acestor corturi este în functie de importanta candidatului si functia pentru care acesta candideaza. Cortul Domnului Isus este însa cel mai mare, pentru ca invitatia Lui nu este doar pentru cei de o anumita culoare politica sau pozitie sociala, ci pentru toti.

NU IUBI MANDRIA

“Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecaruia dintre voi sa nu aiba despre sine o parere mai înalta decât se cuvine; ci sa aiba simtiri cumpatate despre sine, potrivit cu masura de credinta, pe care a împartit-o Dumnezeu fiecaruia.” [Romani 12:3]

 

     Un tânar a venit la Domnul Isus si I-a adresat o mare întrebare, începând cu cuvintele: ”Bunule Învatator!” Auzindu-i felul de adresare, cred ca Domnul Isus a fost mult mai precaut atunci când i-a dat raspunsul, pentruca tânarul folosise cea mai potrivita afirmatie pentru ca sa flateze pe cineva.      Marea problema a acestui tânar se vede însa nu numai din felul adresarii, ci si din întrebarea propriu-zisa: „Ce bine sa fac, ca sa mostenesc viata vesnica?” Urmarind cu atentie întrebarea acestui tânar, putem observa ca intentia lui nu era de a trai în asa fel ca sa placa lui Dumnezeu, sau pentru a creste spiritual urmând adevarul. Ci el era interesat numai sa vada ce îi mai trebuie, sau ce îi mai lipseste pentru ca sa-si asigure viata vesnica prin eforturi personale. De ce ma numesti „Bun?” l-a întrebat Domnul. Numai Dumnezeu este „Bun!” Faptul ca tânarul în loc de raspuns a fost întâmpinat cu o întrebare, ar fi trebuit sa-l atentioneze, ca dorinta lui este inadecvata, iar pretentiile lui sunt prea îndraznete.

     Daca nici chiar Domnul Isus nu se poate numi pe Sine, „Bun”, cum poate el sa-si asume aceasta pretentie! Pentru a-l proba însa Domnul Isus îi adreseaza o noua întrebare: ”Cunosti poruncile: sa nu preacurvesti, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu faci o marturisire mincinoasa, sa nu înseli, sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta?” “Învatatorule; nu numai ca le stiu, dar pe toate acestea le-am pazit cu grija din tineretea mea, fara sa fi calcat vreuna dintre ele”, a raspuns tânarul. Acest raspuns ne face sa credem ca acest tânar ar fi trebuit sa aiba o aureola de sfânt! Oare sa nu fi mintit niciodata? Nici sa nu fi inselat pe nimeni? Chiar sa nu fi furat nici un mar pe când era copil? Declaratia pe care tânarul a facut-o ne arata ca acesta se iubea asa de mult încât era mândru de sine, fiind încrezator ca poate reusi în orice lucru si sa-si asigure chiar si viata vesnica.

     Si astazi întâlnim oameni care pretind ca au atins perfectiunea. Ca si crestini trebuie însa sa avem  mare grija ca nu cumva sa avem o parere mai înalta despre noi decât se cuvine.

CERE AJUTORUL LUI DUMNEZEU IN ORICE MOMENT

„Vegheati, fiti tari în credinta, fiti oameni, întariti-va! Tot ce faceti sa fie facut cu dragoste!” [I Corinteni 16:13-14]

 

     Rugaciunea nu-i spre folosul lui Dumnezeu, ci spre folosul nostru. Atunci când ne rugam recunoastem de fapt ca suntem fara putere, iar Dumnezeu este sursa vietii si-a existentei noastre.

     În anul 1953 când Dwight Eisenhower a fost instalat ca presedinte al Statelor Unite, acesta a surprins întreaga natiune americana atunci când a înaltat o rugaciune catre Dumnezeu, marturisind ca pentru împlinirea noii slujiri depinde de prezenta si interventia lui Dumnezeu. Înainte de a fi ales presedinte, Eisenhower a comandat trei milioane de soldati în timpul invaziei din Normandia, contribuind decisiv la încheierea celui de-al II-lea Razboi Mondial. Când însa a fost instalat în cea mai înalta pozitie de stat, fiind recunoscut a fi omul cu cea mai mare putere din lume, Eisenhower a marturisit în fata întregii natiuni ca nu-si poate împlini acesta responsabilitate contând doar pe cunostiintele si abilitatile sale, ci are nevoie de ajutor. Atunci când a fost întrebat despre actul pe care l-a împlinit, Eisenhower a raspuns: „Dupa cunostiintele mele oamenii curajosi au fost întotdeauna si oameni ai credintei, care nu s-au rusinat sa-si recunoasca limitarile si sa apeleze la sprijinul lui Dumnezeu. Indiferent de sjujba pe care o împlineste cineva, nimeni nu poate reusi de unul singur. De aceea am considerat potrivit ca mai înaite de orice, sa cer prezenta si ajutorul Celui Prea Înalt!”

     Daca te simti atotsuficient si capabil pentru orice slujire, nu uita ca atunci când nu te încrezi în Dumnezeu, esecul bate la usa.