DUMNEZEU STIE CAND SA ACTIONEZE!

 

“Totusi va scriu o porunca noua, lucru care este adevarat atat cu privire la El, cat si cu privire la voi; caci întunericul se împrastie, si lumina adevarata si rasare chiar.” [I Ioan 2:8]

 

Floarea care împodobeste cadrul specific al Craciunului „poinsettia„ este o planta specifica: Nu stiu daca cunoasteti care sunt regulile ce trebuie respectate pentru ca aceasta planta sa înfloreasca? Trebuie sa fie o alternanta foarte precisa între timpul de întuneric si cel de lumina; între atmosfera calda si cea racoroasa. Daca nu se respecta aceste conditii aceasta planta nu înfloreste.

Îmi imaginez cum florarii de pe tot cuprinsul tarii, au pregatit aceste camere racoroase ce poarta afisat pe usa mesajul „Nu intrati”, în cea mai mare parte a zilei. Înauntru mii de plante verzi sunt pastrate în întuneric. În acest timp de întuneric ( cel putin 12 ore pe zi ) nimanui nu-i este permis accesul înauntru. Lumina unei lanterne, a becului de la „Exit” sau chiar cea a farurilor unei masini ce trece pe strada, ar afecta frumusetea florilor de mai tarziu.

Luand în considerare specificul acestei flori, putem face o paralela deosebita: Sunt si în viata noastra acele vremuri de întuneric. Acele vremuri cand ne luptam cu boala, amaraciunea, singuratatea si disperarea. Acele vremuri cand ni se pare ca Dumnezeu este asa de departe. Dar si atunci “Emanuel” -  “Dumnezeu este cu noi”!

În acele momente însa, Dumnezeu are cea mai mare grija de noi. El este „Maestrul Gradinar„ care stie exact cat de mult trebuie sa fie frigul si întunericul pentru ca în viata noastra, sa ajungem sa avem cele mai frumoase flori spirituale.

LASA-TI INIMA SA CANTE

“Domnul da tarie poporului Sau, Domnul binecuvinteaza pe poporul Sau cu pace.” [Psalmul 29:11]

 

În timpul primului razboi mondial, în seara de ajun a Craciunului din anul 1914, a avut loc o întamplare deosebita despre care cred ca unii dintre voi ati auzit.  Pe frontul de Vest Francez, de la Canalul Englez, pana la Alpii Elvetieni, era liniste. Razboiul începuse numai de 5 luni de zile si deja aproape 800.000 de oameni au fost raniti sau omorati. În seara de ajun însa s-a întamplat ceva deosebit; ceva unic în istoria razboaielor omenirii. Soldatii britanici au început sa cante colinde în transeele lor. De cealalta parte nemtii au raspuns în acelasi fel. Nu dupa mult timp aceleasi colinde rasunau în acelasi timp din transeele nemtilor si ale britanicilor! În ziua de Craciun soldati neînarmati din ambele tabere, aflati pe un teren al nimanui, s-au unit cantand colinde si purtand o conversatie libera. Mai mult; si-au facut mici daruri, petrecand întreaga zi în pace. Aceasta neobisnuita pauza de pace, s-a întins pe mai multe mile dealungul liniei frontului. Într-un anume loc, britanicii au jucat fotbal cu soldatii nemti, care au învins cu 3-2.

În alte zone ale frontului aceasta atitudine a continuat si în ziua urmatoare cand niciuna dintre parti nu îndraznea sa traga primul foc. În cele din urma, atunci cand au venit trupe proaspete, iar comandantii cu grade mai mari din ambele tabere au comandat atacul, batalia a reînceput.

Pentru o lume aflata în conflict si lipsita de fericire, Craciunul este un timp al bucuriei; datorita faptului ca Domnul Isus a venit sa aduca o pace ce nu are sfarsit.

CANTATI SI LUCRATI ÎN ARMONIE, PENTRU SLAVA LUI DUMNEZEU!

“Dar ei taceau, pentru ca pe drum se certasera între ei, ca sa stie cine este mai mare.” [Marcu 9:34]

 

Cred ca ati auzit de legenda turnului ce avea atarnat în varful lui, duoasprezece clopote. Fiecare dintre aceste clopote credea ca este mai important decat toate celelalte. De aceea au avut o mare disputa pe acest subiect!

Cel dintai clopot a spus: „Eu, dupa cum stiti sunt numarul unu!” Eu sunt cel mai important! Eu încep todeauna melodiile; cred ca nimeni nu se va îndoi de aceasta! Numarul doi l-a întrerupt însa imediat: Nu, Nu, Nu! Unul n-are nici o valoare singur; Todeuna mai are nevoie de un ajutor. Deci unul si cu unul fac doi. Eu sunt simbolul perechii!” Dar numarul trei nerabdator sa ia cuvantul i-a contrazis manios spunand: “Hei băieti! daca a-ti sti ceva teologie; ceea ce nu aveti de unde! A-ti cunoaste ca numarul „trei” reprezinta Divinitatea, si asta-i tot ceea ce conteaza!” Nici n-a terminat bine el declaratia sa si numarul patru a si început: „cu patru clopote aveti un sunet plin, eu sunt cel ce întregesc patratul si deci mie mi se cuvine pozitia cea mai importanta. Suparat ca primele clopote au dat busna, cel de-al cincelea a sarit repede spunand: „tot ceea ce clopotul patru pretinde a fi, este adevarat; dar eu am si ceva în plus, de aceea mie mi se cuvine pozitia cea mai importanta. Sase desigur n-a putut sa taca. Pretinzand aceeasi pozitie a afirmat: „sase este de doua ori trei; mai aveti ceva de adaugat?
Mai cumpanit, a vorbit apoi si saptele: “Hei; sunt sapte daruri ale Duhului Sfant, sapte virtuti si sapte vicii. În Apocalipsa întreaga istorie se desfasoara în jurul meu. Mai vrei alte dovezi ca sa-mi acordati pozitia pe care numai eu o merit? Numarul opt putin plictisit a zis: „stiti voi ce primesc copiii la sarbatori? „Sfintisori!” Acesta este darul cel mai pretuit. Ei ma poarta peste tot! Iar daca ma odihnesc putin, eu reprezint infinitul. Mai poate spune spune cineva ca merita locul întai?

Si urmatoarele clopote au început sa vorbeasca: noua, zece, unsprezece si doisprezece; dar discutia a ajuns asa de aprinsa încat ceea ce spuneau nu putea fi deslusit! N- au reusit însa ca fiecare sa rosteasca ultimul cuvant; cand „turnul” a intervenit: „Copiii mei, a zis turnul; Opriti-va! Faceti liniste! Ati dus discutia într-o directie gresita. Nici unul dintre voi nu are valoare de unul singur; ci numai împreuna. Daca eu nu v-as sustine, nici unul dintre voi nu ar putea spune nimic!”

Cati dintre noi nu avem aceeasi judecata, privind lucrurile numai din perspectiva noastra? Suntem creati pentru a fi folositi de Dumnezeu si numai pentru slava Lui. Avem semnificatie si valoare, numai cand lucram împreuna. De aceea opriti vorbaria si argumentarile fara sens, cantati si lucrati în armonie , pentru slava lui Dumnezeu!

CAT DE MULT STII SA IUBESTI?

“... iata ca Eu sunt cu voi în toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin.” [Matei 28:20]

 

Craciunul ne anunta ca Dumnezeu a venit la noi. Aceasta-i cea mai mare stire a acestei sarbatori! Isaia n-a trait sa-l vada pe Mesia, dar el stia ca Dumnezeu este credincios promisiunilor Sale si ca într-o anume zi „Rascumparatorul„ va veni!

Stephen Brown a povestit o întamplare deosebita despre un cuplu care a experimentat aceasta veste buna. Ea era de 18 ani, iar el de 19 ani, atunci cand s-au întalnit. S-au îndragostit din prima; iar un an mai tarziu erau deja casatoriti. Dupa sase ani aveau deja trei copii.

Împovarata de treburile casei, sotia si-a zis: „De ce sa mai stau aici în aceasta bucatarie plina cu vase ce trebuie spalate si cu scutece murdare aruncate peste tot pe podeaua casei? A parasit totul si a plecat în graba pe usa, fara a se mai uita înapoi.

Din cand în cand sotia suna acasa si întreba ce fac copii. Sotul îi raspundea cat de mult o iubeste si ce mult o asteapta toti, sa sa întorca acasa! De fiecare data însa ea refuza. Dupa mai multe zile sotul a angajat un detectiv particular, care trebuia sa afle unde este plecata sotia lui. Acesta a descoperit ca locuia într-un hotel clasa a-II-a în localitatea Des Marines din Iowa. Sotul a încredintat copiii vecinilor si a luat autobuzul spre hotelul din acea localitate. A gasit hotelul si s-a îndreptat spre camera sotiei lui. Cand a început sa bata la usa, mana a început sa-i tremure, pentru ca nu stia ce raspuns îi va da sotia. Aceasta a deschis usa; a stat un timp si s-a uitat la el în liniste, apoi s-a aruncat în bratele lui. În acele momente sotia i-a soptit: “Înainte dragostea ta era doar cuvinte; acum stiu cat de mult ma iubesti, pentru ca ai venit!”

Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea”, incat a venit! Se poate ca uneori sa fi ajuns la capatul disperarii si poate ca te-ai gandit ca nu mai poti merge înainte: Trebuie sa-ti amintesti acum ca Dumnezeu înca nu te-a uitat! El a venit dupa tine.

PRIVESTE CU INCREDERE SPRE DOMNUL

“Nu te teme nicidecum de ce ai sa suferi. Iata ca diavolul are sa arunce în temnita pe unii din voi, ca sa va încerce. Si veti avea un necaz de zece zile. Fii credincios pana la moarte, si-ti voi da cununa vietii”. [apocalipsa 2:10]

 

În al treilea an al slujirii Sale publice, Domnul Isus a ajuns la cele mai înalte cote ale popularitatii. Oamenii se adunau cu gramada în jurul Lui oriunde mergea. Era foarte greu pentru Domnul, sa gaseasca un moment de liniste pe care sa-l petreaca în rugaciune sau discutand cu ucenicii lui. El hranea multimile, vindeca bolnavi si predica Evanghelia condamnand traditionalismul iudaic si aratand adevarata cale spre Împaratie; de aceea oamenii îl urmau cu gramada. Ucenicii erau entuziasmati. Slujirea Domnului Isus avea succes. Totul mergea asa cum ei si-au imaginat, asteptand ca Domnul Isus sa ajunga Regele Iudeilor. In timpul acesta de extaz si de mari asteptari din partea ucenicilor, cand toti se visau deja ministri în noua împaratie, Domnul Isus i-a luat deoparte si le-a descoperit care avea sa fie pasul urmator: „Voi merge la Ierusalim; spunea Domnul. „Acolo voi suferi, voi fi condamnat de marii preoti, farisei si carturari, voi fi omorat; dar a treia zi voi învia! WAW! Niciunul dintre ucenici nu se astepta sa auda aceste cuvinte! Cu siguranta ca fiecare se uita cu nedumerire la celalat, fara sa poata rosti vre-un cuvant. Ei asteptau ca Domnul Isus sa preia conducerea Israelului, iar ei sa primeasca functii importante în stat. Niciunul nu-si putea imagina ca El urma sa sufere si sa moara. În acele momente apostolul Petru a pus în cuvinte ceea ce dealtfel toti ceilalti ucenici gandeau în inimile lor. Petru L-a luat deoparte pe Domnul Isus si i-a zis: “Sa nu cumva sa ti se întample asa ceva Doamne! Sa te pazeasca Dumnezeu de asa ceva! El a vorbit cu asprime Domnului Isus, mustrandu-L pentru cele marturisite.

Vi s-a întamplast sa auziti pe cineva spunandu-va un lucru care v-a amintit de-o experienta sau o întamplre dureroasa pe care a-ti trait-o? Prin cuvintele lui Petru, Domnul Isus a auzit vocea ispititorului care l-a ispitit în pustie la începutul slujirii sale publice. De aceea Domnul Isus s-a întors spre Petru si-a rostit cele mai grele cuvinte pe care Le-a rostit vreodata: „Înapoia mea satano!” Esti o piatra de poticnire pentru Mine!

Ce ironie: „Petru al carui nume înseamna „piatra”, si care numai cu cateva minute înainte a facut cea mai mare declaratie de credinta, a ajuns sa fie o „piatra de poticnire”! Petru a ajuns în aceasta stare pentru ca gandurile lui nu mai erau ganduri ale lui Dumnezeu, ci ale oamenilor!

“IA-TI CRUCEA SI URMEAZA-MA!”

“Nu te teme nicidecum de ce ai sa suferi. Iata ca diavolul are sa arunce în temnita pe unii dintre voi, ca sa va încerce. Si veti avea un necaz de zece zile. Fii credincios pana la moarte, si-ti voi da cununa vietii.” [Apocalipsa 2:10]

 

Pastorul William Hinson a povestit despre discutia pe care a avut-o la un mic dejun cu un membru al bisericii sale, ce era un om de afaceri foarte prosper. Omul de afaceri îl cunoscuse pe Domnul Isus, de curand. N-a trecut mult timp de la aceasta decizie si el a trebuit sa cunoasca cat de mare este uneori pretul uceniciei. În timpul micului dejun, omul de afaceri a povestit pastorului marea dilema cu care se confrunta. În slujba mea eu dictam preturile produselor împreuna cu alte companii cu care colaboram. În timpul licitatiilor eu aranjam cu acei prieteni care sa fie pretul de vanzare a produselor, profitand pe rand din acest joc. În acest fel am scos multe companii de pe piata, împiedicandu-le pentru a cumpara produse cu un pret bun. Acum dupa ce am devenit crestin nu mai pot proceda la fel si le-am spus si colegilor mei ca nu ma mai pot asocia cu ei la aceasta înselaciune. Acestia mi-au zis, spunea omul de afaceri, daca nu voi continua în acelasi fel, ma vor scoate din jocul lor si voi pierde afacerea. De aceea am ajuns într-o mare dilema: Ce sa fac: sa-mi schimb modul necinstit în care am facut afaceri pana acum, sau sa continui sa fac acelasi lucru stiind ca este gresit? Omul de afaceri a fost onest si a marturisit ca practicele lui in afaceri nu erau potrivite cu principiile crestine. De aceea nu s-a mai asociat cu vechii parteneri. Acestia s-au tinut de cuvant si l-au scos afara din jocul lor. In acest fel omul de afaceri, prosper de altadata, a ramas fara obiectul afacerilor sale, iar compania lui a dat faliment. Grea decizie, nu-i asa?

Ia-ti crucea si lucreaza fara sa faci vreun compromis. Nu e suficient sa fii crestn doar cu numele ci fi un adevarat urmas al Domnului Isus.

 

“DUMNEZEU TE VA GASI PE TINE!”

“Caci asa vorbeste Domnul Dumnezeu: “Iata, ma voi îngriji eu însumi de oile Mele, si le voi cerceta! Cum îsi cerceteaza un pastor turma cand este în mijlocul oilor sale împrastiate, asa îmi voi cerceta Eu oile, si le voi strange din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua de nori si de negura.” [Ezechel 34:11-12]

 

John Powell, un profesor de teologie de la Universitatea Loyola din Chicago, a povestit despre experienta pe care a avut-o unul dintre studentii lui, care a trebuit sa fregventeze cursurile pe care el le preda. Dupa interesul manifestat, era evident faptul ca Tommy, n-ar fi vrut sa studieze teologia: A trebuit însa sa participe la aceste cursuri pentru ca erau obligatorii. În ultima ora de curs, acest student a avut o întrebare pe care i-a adresat-o profesorului Powell: “Domnule profesor; a întrebat studentul: “Credeti ca voi reusi vreodata sa-l gasesc pe Dumnezeu? Profesorul Powel si-a dat seama imediat ca aceasta nu-i numai o întrebare cinica, ci expresia unei împotriviri launtrice si a unei convingeri atee. De aceea, dupa ce s-a gandit putin i-a raspuns: „Nu cred ca tu îl vei gasi vreodata pe Dumnezeu, dar ceea ce cred si stiu cu siguranta este ca Dumnezeu te va gasi pe tine!” Dupa acest raspuns, Tommy a parasit clasa fara sa mai rosteasca vreun cuvant. Dupa acea ultima ora de curs, cei doi nu s-au mai întalnit multi ani de zile. Într-o zi însa, cineva a batut la usa cabinetului profesorului si cand usa s-a deschis, cel ce a pasit înauntru era Tommy. Acum arata într-o situatie jalnica; pe chipul sau se putea citi urmele unei dureri profunde. El a venit sa spuna profesorului Powell ca sufera de o boala incurabila, iar acum este în faza terminala. “Am batut la usa cerului de multe ori”; spunea Tommy, “dar n-am primit nici un raspuns.” “N-am primit raspunsul”, a recunoscut el, pentru ca eram într-un mare conflict cu tatal meu pe care nu voiam sa-l mai întalnesc vreodata. Într-o zi în care mi-am data seama ca boala mea se agraveaza, mi-am zis ca n-as vrea sa mor înainte ca sa ma împac cu tatal meu. Am mers sa-l caut si cand am ajuns acasa, l-am gasit citind ziarul. În acele momente nu stiam ce sa-i spun si cu ce sa încep o conversatie întrerupta de atata vreme. De aceea tot ce am reusit sa spun a fost: „Tata, te iubesc si asta-i tot! Am venit acasa ca sa sa-ti spun asta.” În acele momente, ziarul a fost aruncat pe dusumea, iar tatal meu a facut un lucru pe care nu l-am vazut niciodata facandu-l: “S-a ridicat de pe scaun, a început sa planga si m-a îmbratisat!” În ziua cand m-am întors la tatal meu, Dumnezeu era acolo si ma astepta. El a fost martor al acelor momente ale reîntalnirii. Nu mi-a raspuns la multe strigate prin care l-am cautat, dar a fost langa mine cand mi-a fost cel mai greu. Ce este cel mai important este ca în acele momente El m-a gasit!