octombrie 06, 2011

ALESUL DOMNULUI (1)

"Samuel a luat sticluta cu untdelemn, si a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat, si a zis: "Nu te-a uns Domnul ca fii căpetenia mostenirii Lui? [1 Samuel 10:1]

Tânărul Saul este ales de Dumnezeu si uns de Samuel fie împăratul lui Israel, ungerea fiind semnul confirmării lui Dumnezeu, semnul Dumnezeu avea fie cu el în slujba aceea, semnul chemării si recunoasterii divine, ungerea fiind elementul cel mai important al unui slujitor, iar pentru acest lucru Saul nu a avut nevoie nici de diplomă, nici de abilităti native sau de vreo pozitie socială, ci doar de chemarea lui Dumnezeu.

Observăm Saul este uns de Samuel în secret, fără martori, deoarece Dumnezeu dorea planteze voia Lui adânc în inima lui Saul si nu era vremea încă fie făcut public acest, el ascunzând planul Lui Dumnezeu chiar si de familia lui, căreia nu-i spune nimic, dorind ca Domnul -l confirme ca si împărat, la timpul Lui.

Dar faptul Saul tinea secret ceea ce-i spusese Samuel, nu însemna nu credea în promisiunea lui Dumnezeu, fiindcă nimeni nu-i mai putea scoate din inimă Cuvântul rostit, el întâlnind Divinitatea la stejarul lui Tabor, unde a primit pâinea chiar din mâna Domnului, apoi a recunoscut călăuzirea Duhului Sfânt la Ghibea, când Duhul Sfânt l-a transformat într-un alt om, iar aceste semne, împlinite deja în viata lui, l-au asigurat pe Saul Dumnezeu era cu el si El îi era puterea, primind credinta în inima lui poată accepta el era ales de Dumnezeu fie împăratul lui Israel.

Asadar, de fiecare dată când Dumnezeu are un plan cu viata noastră, ne va vorbi întâi nouă, în inimă, în ascuns, iar voia lui Dumnezeu va fi mai întâi un secret între noi si El si vom stii ce chemare ni s-a făcut, chiar dacă nimeni altcineva nu va stii promisiunea lui Dumnezeu rostită în dreptul nostru.


Cristina

octombrie 04, 2011

PASTRAT PENTRU TINE (2)

“Samuel a zis bucătarului: "Adu portia pe care ti-am dat-o, când ti-am zis: "Pune-o deoparte." Bucătarul a dat spata si ce era pe ea, si a pus-o înaintea lui Saul. Si Samuel a zis: "Iată ce a fost păstrat, pune-o înainte, si mănâncă, fiindcă pentru tine s-a păstrat când am poftit poporul." Astfel Saul a mâncat cu Samuel în ziua aceea." [1 Samuel 9:23-24]
La Dumnezeu nu e nimic prea greu si dacă El a hotărât binecuvinteze un om, nimeni nu poate împiedica lucrul acesta, de aceea Dumnezeu a îngăduind ca tatăl lui Saul să-si piardă măgăritele, ca astfel -l aducă pe Saul la proorocul Samuel, Dumnezeu stiind venise vremea când poporul Israel urma să-si primească împăratul, alesul fiind Saul.

Dar Saul nu doar nu stia planul lui Dumnezeu cu el, ci nici nu si-ar fi imaginat vreodată lucrul acesta, în inima lui neexistând un astfel de gând, el fiind un băiat smerit, muncitor si fără păreri înalte despre sine, preocupat fiind de binele tatălui său si nu de propriile dorinte.

De aceea când Saul îl întâlneste pe Samuel, se linisteste, aflând măgăritele tatălui său nu sunt pierdute, însă rămâne uimit de cuvintele proorocului, care-i spun: „si pentru cine este păstrat tot ce este mai de pret în Israel? Oare nu pentru tine si pentru toată casa tatălui tău?" Saul nu putea întelege! Ce fi însemnat oare toate acele mari cuvinte? Cum adică: tot ce era mai pretuit într-o tară fi fost pentru el si casa lui?...
Uimit si plin de întrebări, fără răspunsuri, Saul îl urmează pe profet si de data aceasta, coplesit deja, observă lui i se oferă acumlocul cel dintâi”, ca si cum nu era nimeni mai presus ca el, ca si cum el era cel mai important om de pe pământ si deodată băiatul smerit ajunge împărat.

De fapt aceasta este metoda lui Dumnezeu, asa lucrează El si azi, fiindcă Dumnezeu este Cel ce-i înaltă pe cei smeriti, dar tot El este Cel ce-i coboară pe oamenii mândri.

Surprinzător este exista acolo o „portie pusă deopartepentru Saul, portie pe care nimeni nu avusese voie o ia, păstrată fiind doar pentru el si, indiferent cât de atrăgătoare ar fi fost pentru altcineva, îi era interzis o obtină, ca si cum ar fi existat un semn de interzis în dreptul acelei portii, păstrată în asteptare până ce avea vină persoana căreia îi apartinea.... si astfel intră Saul în posesia a tot ce era mai bun din jertfa aceea.

Avem multe lucruri de învătat din acest capitol, Dumnezeu dorind ne asigure ceea ce El a păstrat pentru cel iubit de El, va tine ascuns sub cheie, în secret, sub sigiliu, până în vremea când i se va da, iar dacă El ti-a spus DA la cererea ta, chiar n-ai primit-o încă, crede cererea ta este aprobată si nu te îngrijora stiind multi râvnesc darul acela, fiindcă ceea ce Domnul ti-a pus deoparte, nimeni nu-ti poate lua, chiar dacă va trebui ca Domnul lucreze cu semne si minuni pentru tine, arătându-ti astfel pentru iubirea ce ti-o poartă, El îi va îndepărta pe toti cei ce râvnesc ceea ce ti-a fost rânduit tie.

De aceea, nu ne mai îngrijorăm de nimic, ci -L onorăm pe Domnul Dumnezeu, arătându-i încrederea noastră neconditionată, ca si copilasii, care depind în totul de Tată.


Cristina

octombrie 03, 2011

PASTRAT PENTRU TINE (1)

“Samuel a zis bucătarului: "Adu portia pe care ti-am dat-o, când ti-am zis: "Pune-o deoparte." Bucătarul a dat spata si ce era pe ea, si a pus-o înaintea lui Saul. Si Samuel a zis: "Iată ce a fost păstrat, pune-o înainte, si mănâncă, fiindcă pentru tine s-a păstrat când am poftit poporul." Astfel Saul a mâncat cu Samuel în ziua aceea." [1 Samuel 9:23-24]

      Tânărul Saul, fiul lui Chis, era un băiat ascultător de părinti, fiind preocupat de binele familiei lui, asa că la îndemnul tatălui său, imediat a pornit să-i caute măgăritele, dorind să i le aducă înapoi tatălui, si se pare că a avut mult de căutat, străbătând muntele si încă trei tinuturi, dar fără rezultat, asa că atunci când urma să se întoarcă acasă fără măgărite, Dumnezeu a pus un gând în inima omului care-l însotea, amintindu-i că în tinutul acela era „un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; si tot ce spunea el, se si întâmpla.”

     Citim în 1 Samuel 9:9 că: „odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: "Haidem, să mergem la văzător!"odinioară însemnând în trecut, nicidecum în prezent, deoarece în trecut Duhul Sfânt nu era trimis pe pământ si atunci când Dumnezeu dorea să spună un Cuvânt poporului Lui, El Îsi alegea un om, peste care, din când în când, îsi trimitea Duhul Lui, si prin omul acela vorbea Dumnezeu.

     Astăzi nu mai trebuie să fie asa, fiindcă Duhul Sfânt a fost trimis pe pământ si El este în inima oricărui crestin născut din nou, de aceea nu e nevoie să alergi la prooroci, pentru a-ti afla viitorul, fiindcă Domnul Isus vorbeste în inima fiecărui om, prin Duhul Sfânt.

     Dar pentru că astăzi crestinii sunt întinati de păcat, pentru că nu acceptă curătia inimii si au păcate nemărturisite, de aceea nu pot ei auzi vocea Duhului Sfânt si aleargă la prooroci, să le spună proorocul ce să facă, crezând profetiile acelea, însă, din nefericire, prin acest fapt a lucrat si lucrează încă cu putere satan, distrugând viata acelor crestini care nu pot deosebi voia lui Dumnezeu si se lasă înselati de mesajele acelea.


Cristina