aprilie 17, 2013

ESTI UN CRESTIN ADEVARAT?


„Drept raspuns, Isus i-a zis: „Daca Ma iubeste cineva, va pazi Cuvântul Meu, si Tatal Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, si vom locui împreuna cu el. Cine nu Ma iubeste, nu pazeste cuvintele Mele. Si Cuvantul pe care-l auziti nu este al Meu, ci al Tatalui care M-a trimis.” [Ioan 14:23-24]

 

      Într-o povestire veche se spune ca un bandit care jefuia oamenii ce treceau printr-o padure, într-o încaierare a fost ranit foarte grav. Pentru a primi îngrijirile medicale, acesta a fost dus la un spital al unor misionari crestini. Dupa mai multe saptamâni de îngrijire medicala exemplara, acel tâlhar s-a vindecat deplin. El a ramas însa asa de surprins de tratamentul primit si de marturia celor ce lucrau în acel spital, încât a hotarât sa nu mai jefuiasca niciodata un crestin. Hotarârea lui s-a raspândit însa foarte repede, asa ca toti cei ce treceau prin padure în momentul în care erau opriti pentru a fi jefuiti spuneau: „suntem crestini!” Hotarât sa nu renunte la decizia luata, acel bandit a ajuns în pragul disperarii, pentru ca stia ca nu toti cei pe care i-a prins, erau crestini. Pentru ca nu stia cum sa-i recunoasca pe crestinii adevarati, a mers din nou la spital sa întrebe misionarii cum poate sa–i identifice. Ascultându-i nedumerirea, misionarii i-au spus ca fiecare crestin ar trebui sa stie rugaciunea “Tatal Nostru” si “Cele 10 porunci!” Din acel moment, cand cineva spunea ca este crestin, vestitul talhar îi cerea sa demonstreze aceasta spunând rugaciunea “Tatal Nostru” si “Cele 10 porunci“. Daca cel ce era prins nu stiau sa le recite, era jefuit!

     Cum te-ai descurca la un astfel de test? Ce-ai spune mai ales cu privire la cele 10 porunci? Ai reusi sa dovedesti ca esti un crestin adevarat, sau te-ai face de rusine si-ai fi jefuit? Gândeste-te ca acel tâlhar ce-l poate reprezenta pe diavolul, îti poate iesi înainte în fiecare moment. Numai cu pretentia numelui de crestin nu-l vei impresiona. Îl vei dezarma numai atunci când vei sti sa te rogi si-i vei raspunde cu Cuvântul lui Dumnezeu.

aprilie 16, 2013

ISUS ITI IA TOATA POVARA


“… oricine este nascut din Dumnezeu biruieste lumea; si ceea ce câstiga biruinta asupra lumii, este credinta noastra. Cine este cel ce a biruit lumea, daca nu cel ce crede ca Isus este Fiul lui Dumnezeu?” [I Ioan 5:4-5]

 

      În cartea sa intitulata „Crede si Apartine”, Bruce Larson a folosit o analogie pe care am gasit-o foarte ajutatoare. El vorbeste despre modul cum abordam problemele vietii, descriind o statuie gigantica a lui Atlas, asezata în fata unei cladiri impunatoare din New York, în contrast cu un sanctuar al unei Biserici Catolice, asezat în spatele aceleiasi cladiri. Statuia lui Atlas înfatiseaza figura proportionata a unui om bine facut, având muschii încordati si spinarea încovoiata sub greutatea unui glob pamântesc pe care îl poarta pe umeri. Imaginea acestei statui ne arata ca si cel mai puternic om care a trait vreodata pe pamânt, nu poate sta drept sub povara greutatilor si-a încercarilor din aceasta lume.

      Acesta este un mod de-a aborda problemele vietii, încercând sa porti pe umeri de unul singur, orice povara. De cealalta parte a cladirii se afla însa Catedrala Sfântul Patric. În spatele altarului acestui vestit locas de închinare, se afla un sanctuar în care este prezentata o statuie a Domnului Isus din timpul copilariei. Aceasta statuie înfatiseaza un copil de 8-9 ani, care tine fara nici un efort un glob pamantesc în mâna dreapta. Ni se ofera sansa sa alegem; spunea Larson: „Putem hotarî sa purtam lumea si poverile ei pe umerii nostri ca si Atlas, sau sa aruncam toate aceste poveri în grija Domnului Isus!”

aprilie 15, 2013

LASA-TE FOLOSIT DE DUMNEZEU PENTRU A AVEA O VIATA BINECUVANTATA


„Caci El este pacea noastra, care din doi a facut unul, si a surpat zidul de la mijloc care-i despartea, si în trupul Lui a înlaturat vrajmasia dintre ei, ca sa faca pe cei doi sa fie în El însusi un singur om nou, facând astfel pace.” [Efeseni 2:14-15]

 

      Se povesteste ca într-o oarecare împaratie a fost odata o gradina minunata. În mijlocul acestei gradini, stapânul ei a plantat un bambus de soi nobil. An de an, acest bambus crestea devenind tot mai frumos si mai atragator, bucurandu-se de toata atentia si îngrijirea stapânului. Cand vântul adia pe deasupra gradinii, babusul îsi flutura frunzele cu mândrie de parca ar fi el stapânul gradinii. Într-o zi însa, stapânul gradinii s-a apropiat de bambus si-a început sa-l examineze cu mare atentie si-o deosebita curiozitate. În acele momente bambusul care se simtea mult mai important a auzit vocea stapânului care i-a zis: „Ai ajuns un pom minunat, de aceea a venit vremea când am sa te folosesc!” Auzind intentia stapânului, bambusul si-a înaltat frunzele spre cer si mai semet. „Am asteptat mereu aceasta zi”; îsi zicea el! „Iata ca a venit vremea când în sfârsit îmi împlinesc destinul!” De aceea, cu o voce ce dovedea supunere si acceptare, bambusul a spus: „Stapâne, sunt gata sa ma las folosit dupa cum doresti!” Pentru ca ai crescut asa de mare si ai ajuns la maturitate, ca sa te folosesc, trebuie sa te tai si sa te sectionez în doua, i-a raspuns stapânul. Tremurând si plin de frica, bambusul a raspuns: „Sa ma tai?” „M-ai protejat si m-ai îngrijit atâtia ani ca sa ajung cel mai frumos pom din gradina si acum tocmai tu sa ma tai?” „Nu se poate asa ceva!” Ma poti folosi ca si decor, sau ca umbrar, dar stapâne; sa nu cumva sa ma tai!” „Draga bambus”, a intervenit din nou stapânul...“Daca nu te tai, nu te pot folosi!” În acele momente când vântul a început sa se înteteasca, bambusul care a înteles planul stapânului a raspuns în soapta: „Daca nu ma poti folosi decât taindu-ma, atunci accept hotarârea ta stapâne!” Asa ca stapânul gradinii a taiat bambusul, l-a curatat de frunze, l-a despicat în doua, i-a scos miezul si apoi l-a ridicat cu deosebita grija si l-a purtat pe umeri pâna în mijlocul gradinii. Aici bambusul a fost asezat cu un capat într-un canal cu apa, iar cu celalat capat spre o zona secetoasa a gradinii. Apa a început sa curga prin acel jgheab format din tulpina scobita a bambusului si a inundat întreaga zona în care stapânul a plantat orez. În zilele care au urmat orezul a crescut, a ajuns la coacere si-a venit timpul recoltarii. Ca sa poata intra combinele, jgheabul de bambus a fost strâns cu mare grija si asezat lânga gramada de orez ce a fost deja recoltat. În acele momente bambusul arata mult mai glorios, pentru ca stralucirea lui izvora acum din zdrobire si umilinta. Zdrobirea bambusului a facut posibila o recolta bogata.