noiembrie 07, 2014

DISPRETUIT

“...era asa de dispretuit.. si noi nu L-am bagat in seama.” [Isaia 53:3]

        Capitolul 53 din profetul Isaia este o previziune impresionata despre Domnul Isus, care a fost pe acest pamant Slujitorul lui Dumnezeu. El a fost dispretuit in mod deosebit de catre conducatorii religiosi ai poporului Israel.

        Odata a fost un oaspete in casa unui fariseu. Dar acesta nu a aratat nici cele mai elementare forme de politete fata de El. Mantuitorul a suportat. Dar Dumnezeu S-a ingrijit in acea clipa ca o femeie stricata, o pacatoasa cunoscuta in oras, care a venit la Mantuitorul sa-i arate respect (Luca 7:36-50).

        Cum au stat lucrurile la cruce? Cand nimeni nu a spus nici un cuvant pentru El, Dumnezeu a folosit un raufacator, care era rastignit cu Isus. Acesta a recunoscut despre Christos: “Omul acesta nu a facut niciun rau.”

        Dar nu doar conducatorii religiosi L-au dispretuit. In Psalmul 69:12 se spune: “Cei ce stau la poarta vorbesc de mine, si cei ce beau bauturi tari ma pun in cantece.” Acestia erau oameni cu functii inalte in justitie si in administratie. Ei de asemenea Il dispretuiau pe Christos. Dar si la “masa obisnuita” si-au batut joc de El.

        Si ce singur a fost El, Strainul din cer! A suportat si a suferit tot ce un om poate sa-i faca rau altui om. Niciunul nu L-a inteles, nici macar ucenicii Sai. Da, Fiul vesnic al lui Dumnezeu, aceasta Persoana minunata, a fost pe pamant Cel sarac, singur si parasit – Omul durerii.

noiembrie 06, 2014

LENEVIA

“Cine se leneveste in lucrul lui este frate cu cel ce nimiceste.” [Proverbe 18:9]

        Intr-o fabula se spune ca intr-o zi un brici iesind din prasle, vazu oglindindu-se soarele in lucrul lamei sale si, plin de mandrie, se revolta in sinea lui, zicandu-si: “Nu ma mai intorc niciodata in dugheana aceea pacatoasa in care am stat. ce viata ticaloasa sa tot razi barbile tuturor taranoilor... Eu nu sunt facut pentru o astfel de treaba. Am sa ma ascund intr-un loc tainic, unde imi voi duce viata in liniste si tihna.” Si asa facu.

        Briciul ramase ascuns cateva luni, pana cand intr-o buna zi iesi la lumina si isi vazu lama asemenea unui ferastrau, incat soarele nu se mai putea oglindi in ea. Caindu-se amarnic isi deplangea nenorocirea, zicand: “Vai, ce bine ar fi fost daca mi-as fi intrebuintat la barbiertaisul fin pe care acum l-am pierdut. Unde este acum luciul fetei mele? Aspra si neinduratoarea rugina le-au mancat!”

        Asa se intampla si cu oamenii care isi parasesc indeletnicirea lasandu-se in voia lenevirii, ei isi pierd agerimea harniciei, si, “rugina comoditatii” le deformeaza caracterele. “Lenea te cufunda intr-un somn adanc, si sufletul molatic sufera de foame”, zice inteleptul Solomon. Sa nu ne asemanam cu astfel de oameni.

 

noiembrie 04, 2014

FUGA LUI IONA

“Si Iona s-a sculat sa fuga la Tars, departe de Fata Domnului. S-a coborat la Ialo si a gasit acolo o corabie care mergea la Tars.” [Iona 1:3]

        Drumul celui care paraseste Fata Domnului este unul in jos. Acest pas in jos a lui Iona a fost primul, dar nu si ultimul. Decaderea exterioara este una strans legata de decaderea launtrica. Drumul care coboara este mai usor decat cel care urca. Acest adevar este valabil pentru trup, dar si pentru suflet si duh.

        Sa remarcam ca Iona a gasit fara mari greutati o corabie care mergea la Tars. Si astfel probabil, a gandit ca se afla pe drumul bun. De cate ori nu am gandit si noi la fel? Cineva, care se afla in coborare, se mira, probabil, cat de simplu poate satan sa faca un astfel de drum.

        Vrasmasul sufletelor noastre este totdeauna pregatit sa ne departeze de Dumnezeu si Mantuitorul nostru. Sa nu ne imaginam ca drumul neascultarii ar fi cel mai bun pentru faptul ca este asa de simplu.

        Corabia care mergea la Tars nu era o dovada ca era pregatita de Dumnezeu pentru Iona. Si noi trebuie sa avem permanent in vedere adevarul ca lucrurile care ne par asa de usor in fata nu sunt pregatite de Dumnezeu, ci mai repede putem afirma ca sunt sustinute de vrasmasul sufletelor noastre, satan, care vrea sa ne duca in pierzare.

noiembrie 03, 2014

O BUSOLA SIGURA PE MAREA VIETII

“Sa cante limba mea Cuvantul Tau, caci toate poruncile Tale sunt drepte.” [Psalm 119:172]

        Ceea ce este busola pentru marinar, aceasta este Cuvantul lui Dumnezeu pentru toti cei care merg pe marea vietii. Numai cel care tine mereu seama de acest indicator divin, merge sigur chiar si in noaptea cea mai furtunoasa, mai intunecoasa. Toate stancile in mare, pragurile de nisip, vartejurile sunt ocolite bine cu nava si in sfarsit urmeaza intrarea fericita in port, cand poti exclama: “Multumiri fie aduse lui Dumnezeu!” parerile publice, obiceiurile si traditiile stravechi, toate acestea nu sunt o busola sigura pentru calatoria spre vesnicie. Nu este de mirare daca esuezi, cand te conduci dupa astfel de lucruri.

        Cineva a spus odata: “Biblia este lumina pentru a ne lumina, este sabie pentru a ne proteja, este paine pentru a ne intari, este vin pentru a ne inviora, este harpa pentru a ne bucura, este cheie pentru a ne deschide poarta cerului”. Altcineva a apreciat astfel Biblia: “Una din minunile Cuvantului lui Dumnezeu este plinatatea ei extraordinara. Nu este o carte din foite de aur, ci expresiile sale sunt bulgari de aur de adevar pur.”

        Ce ai scrie tu despre Biblie, daca ti s-ar cere acest lucru? Gandeste-te ca ea este Cuvantul lui Dumnezeu, adevarul vesnic!