SCAPA-TI VIATA!

“Dati slava Domnului, Dumnezeului vostru pana nu vine intunericul… Veti astepta lumina, dar El o va preface in umbra mortii si o va preface in negura adanca.” [Ieremia 13:16]

        Rasaritul soarelui este un simbol al sperantei. Fiecare tanar sau vrastnic vede in noua zi o speranta in rezolvarea problemelor care ii stau in fata.

        Sa ne gandim cum ar fi daca, intr-o seara, in timp ce mergem la culcare aflam ca soarele nu va mai rasari dimineata urmatoare. Sa ne gandim la frigul, la intunericul fara sfarsit, la degetele reci ale mortii care se vor inclesta treptat in jurul pamantului. Plantele s-ar usca, florile s-ar vesteji, copacii ar muri si intreaga viata ar pieri in lipsa luminii soarelui.

        Sa ne gandim la judecata care a cazut asupra cetatii Sodoma. In acea ultima zi a existentei rautatii Sodomei, soarele rasarea ca o speranta pentru Lot, care a fost ocrotit de Dumnezeu. Mesajul pentru el era: “Scapa-ti viata!” Pentru oamenii din Sodoma, care au refuzat dreptatea lui Dumnezeu, soarele a rasarit pentru ultimadata. Din cauza neascultarii, a pacatului, au intrat cu totii in noaptea vesnica a mortii.

        “Scapa-ti viata!” este mesajul lui Dumnezeu catre toti oamenii. Orice amanare poate fi o intarziere cu efecte vesnice pentru sufletul nostrum. Sa ascultam mesajul lui Dumnezeu!

CARE E RASPUNSUL TAU?

“Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre.” [Isaia 53:5]

        Cand Mantuitorul nostru atarna pe cruce si timp de trei ore s-a facut intuneric bezna, atunci El a purtat si a ispasit vina noastra, a celor ce credem in El. Niciun om, niciun rascumparat nu poate sa explice ce s-a intamplat in acele ore.

        Nu se cuvine sa avem un respect sfant fata de El, Cel care a savarsit o asemenea lucrare pentru noi?

        El, Cel curat, fara pacat a permis sa fie incarcat cu vina altora. El nu a fost insensibil, cum suntem noi fata de pacatul care exista in lume si in viata noastra. A trebuit sa fie ingrozitor pentru El, sa Se faca una cu aceasta murdarie si rebeliune a inimii noastre. Ca purtator al pacatelor, El a purtat judecata dreapta a lui Dumnezeu pentru fiecare fapta si cuvant al nostru. El singur stie cat de rau este pacatul in ochii Dumnezeului drept si sfant.

        Cu toate ca El ca Om a trait in mod desavarsit pentru Dumnezeul Sau s ii-a slujit, El a fost parasite de Dumnezeul Sau. Dumnezeu a trebuit sa Se indeparteze de El, pentru ca El a purtat pacatele noastre. Dumnezeu este prea sfant, pentru a vedea pacatul. Ce singuratate pentru El in acele ore groaznice.

        Avem un raspuns la o asemenea fapta de dragoste? Lui i se cuvine lauda, multumirea si adorarea noastra.

CERBUL

“Inainte de pieire, inima omului se ingamfa, dar smerenia merge inaintea slavei.” [Proverbe 18:12]

        Intr-o fabula se spune ca un cerb venind la o apa si-a vazut coarnele si a inceput sa le laude pentru marimea si frumusetea lor. Parandu-i-se ca picioarele sunt prea subtiri, si le-a defaimat.

        Dar in acest timp de cugetare, vazu un vanator venind cu cainii spre el. In momentul urmator se repezi spre camp pentru a se indeparta de pericol. Intrand in padurea deasa, coarnele cele falnice i se prinsera intre niste crengi. Nu trecu mult timp si cainii il ajunsesera. In ultimele clipe ale vietii, cerbul isi zise: Nenorocitul de mine! Cat de tarziurecunosc ca mai de folos mi-au fost picioarele decat coarnele.

        Ceva asemanator se petrece in viata oamenilor. Multi se amagesc pretuind lucrurile trecatoae si lasa la o parte sufletul si nevoile sale. Cu cata usurinta omul admira si practica o traditie sau o datina. Credinta, care este calea de apropiere de Dumnezeu, pare prea simpla, fata de fastul unei religiozitati care duce la mandrie.

        Cititorule! Te rog lasa-te atentionat de adevarul acestor cuvinte. Biblia spune: “Mandria (chiar religioasa) merge inaintea pieirii, si trufia merge inaintea caderii. Mai bine sa fii smerit cu cei smeriti, decat sa imparti prada cu cei mandri” (Proverbe 16:18-19).

PACEA MANTUITORULUI

“Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante.” [Ioan 14:27]

        Toata lumea doreste pacea. Ce ar fi lumea in care traim, daca nu ar mai fi neintelegeri, conflicte, acte de terrorism, razboaie? Dar nu despre aceasta pace pe care oamenii doresc sa o instaureze fara Dumnezeu este vorba in aceste randuri. Mantuitorul merge la radacina lucrurilor si ne propune pacea Sa. Pacea dorita de lume nu este pacea adevarata. Ea izvoreste numai din dorinta oamenilor de a fi mai linistiti in placerile lor. Oamenii doresc pacea vremelnica pentru a-si mentine stapanirea asupra bogatiilor ce le detin.

        Daca toti oamenii ar accepta pacea daruita de Mantuitorul, toate conflictele familiale, intre diferite nationalitati, intre popoare, ar disparea. Pentru ca vrakmasul sufletelor – diavolul – mai are in stapanire pe multi oameni, asistam la atatea neintelegeri. Si acest vrajmas da o lupta crancena sa nu-i scape prada din maini. El vrea sa omoare pe toti oamenii si sa-i duca in pierzarea vesnica, in iad. Insa Mantuitorul a venit in lumea noastra murdara de pacat, a facut lucrarea de rascumparare la cruce si vrea sa elibereze pe toti care accepta salvarea Sa. Isus vrea sa dea fiecaruia pacea Sa. Sa acceptam cu totii, chiar acum, pacea daruita de Mantuitorul. Ea dureaza pentru timp si vesnicie.

EVANGHELIA MANTUIRII

“Va fac cunoscut Evanghelia… prin care sunteti mantuiti….” [1 Corinteni 15:1-2]

        Intr-o iarna grea, cu viscol si nameti, un tren isi coria cu greu drumul. Intr-un compartiment, o mama cu un copilas la piept l-a rugat pe conductor sa o anunte unde este gara B pentru a cobori. Acesta o asigura de ajutorul lui si isi vazu mai departe de treburile serviciului sau. Un domn binevoitor din compartiment, auzind discutia, ii spuse femeii ca el cunoaste foarte bine drumul, stie ca statia B este prima dupa statia A si ca o poate informa el, cand va trebui sa coboare. Dupa un timp, trenul opri in gara A si domnul ii spuse femeii ca la prima oprire va trebui sa coboare. Din nefericire, prima oprire a fost la un semnal de cale ferata in mijlocul campului, la care femeia a coborat cu pruncul. Aparitia conductorului, ce venea sa anunte statia B, n-a fost de nici un folos, caci femeia coborase mai devreme.

        Intamplarea ne arata ce pierdere este cand intalnim astfel de “binevoitori”, care nu cunosc adevarul. Daca in viata ta de toate zilele, astfel de oameni ne pot duce pe un drum gresit, cat de atenti trebuie sa fim, cand este vorba despre mantuirea noastra. Invataturile gresite ne intorc privirea de la Christos, care este Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, spre oameni, locuri, obiceiuri, anuland esentialul.