ESTI IUBIT MAI MULT DECAT CREZI!

“Prea iubitilor, daca astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie sa ne iubim si noi unii pe altii “. [I Ioan 4:11]

 

     Tony Champolo a povestit o experienta deosebita pe care a trait-o pe când avea vârsta de 14 ani. În acea vreme, familia lui era foarte saraca, iar tatal sau nu mai putea sa meraga la servici din cauza unei boli foarte severe. Deoarece banii pastrati pentru spitalizare, au fost cheltuiti aproape în întregime, familia sa nu mai stia cum sa faca rost de alte resurse financiare pentru a cumpara medicamentele necesare tatalui sau si a acoperi macar nevoile de baza. În acele momente, Tony a înteles ca este responsabilitatea lui sa faca ceva pentru a-si ajuta familia. În acelasi timp însa, el dorea sa-si continuie scoala, sa obtina note bune si sa se pregateasca pentru colegiu. Cautând o slujba pe care sa o poata împlini dupa orele de curs, el a descoperit ca poate sa cumpere mai ieftin, pâinea pe care masinile unei fabrici de pâine ce-au alimentat magazinele din zona, n-au reusit s-o distribuie, si s-o vânda apoi mai scump, unor restaurante, reusind sa realizeze astfel un profit care sa acopere cheltuielile casei. Afacerea parea sa fie profitabila, dar exista însa si o anume problema. El nu putea sa ia pâinea decât dupa ora 9 seara si s-o distribuie restaurantelor pâna la orele 24 în aceeasi zi. Pentru ca nu avea alta posibilitate de transport, el si-a facut un caruciuor pe care l-a agatat de bicicleta. Astfel cu bicicleta si caruciorul lui, în fiecare seara cutreiera strazile din orasul în care locuia, pedalând din greu pâna noaptea târziu pentru a ajunge de la fabrica, pâna la fiecare restaurant unde trebuia sa distribuie pâinea. Într-o seara rece de toamna târzie, pe la ora 11 noaptea, în timp ce pedala de zor pentru a ajunge la un nou restaurant, a auzit deodata un zgomot ciudat, dupa care în numai câteva secunde a observat ca roata din fata a bicicletei lui facuse pana. Pentru ca era pe o strada laturalnica, pe care o folosise ca o scurtatura, pentru a ajunge mai repede la restaurant, Tony a tras bicicleta si caruciorul cu pâine pe trotuar, si, dezamagit de cele întâmplate, a început sa plânga. Pentru ca pe strada nu era nimeni, în acele momente el a început sa se roage printre lacrimi spunând cu voce tare: „Doamne nu-Ti pasa de ceea ce mi s-a întâmplat? Toti spun despre Tine ca esti bun si-i ajuti pe cei ce-au ajuns în necazuri. Vrei sa ma ajuti si pe mine?” Dupa ce a mai ramas în acelasi loc înca vreo câteva momente, continuându-si rugaciunea si plânsul, Tony s-a ridicat si a început sa împinga bicicleta si caruciorul cu pâine spre un atelier de reparatii din zona. Când a ajuns la atelier, a observat însa ca acesta era deja închis, pentru ca îsi terminase orele de program. Cu toate acestea, el a tras bicicleta lânga statia de aer si-a încercat sa pompeze aer în roata dezumflata. Când a presat butonul pentru a umfla roata, s-a umplut de bucurie pentru ca statia de aer a acelui atelier de reparatii care îsi terminase programul, înca functiona. Foarte curând însa, bucuria lui s-a dus, pentru ca a observat ca aerul nu era retinut în roata, si se risipea în atmosfera. Mai dezamagit ca înainte, a început sa plânga si mai tare, repetând mereu si mereu: ”Doamne numai Tu ma poti ajuta!” Dupa aceste momente de rugaciune, plin de dezamagire, a încercat sa umfle roata înca odata, tremurând. Când însa nu se mai astepta la nimic, s-a petrecut o minune: roata a retinut aerul si s-a umflat asa cum ar fi trebuit sa fie! Desi nu întelegea ceea ce s-a întâmplat, Tony s-a ridicat si-a continuat sa împarta pâinea la restaurantele la care trebuia sa mearga. În tot drumul parcurs, el s-a rugat continuu, spunând mereu si mereu: ”Doamne Iti multumesc!” „Doamne Iti multumesc!” Pâna la închiderea restaurantelor, a reusit sa împarta toata pâinea pe care o mai avea, si parcurgând aproape 5 km, a ajuns acasa pe la ora 12,30. În tot acest timp, roata a ramas umflata. Când a ajunsa acasa, a ridicat bicicleta pe un suport aflat în fata usii de la intrare, încercând s-o încuie, folosind un lant si un lacat. În acele momente a auzit însa un suierat ascutit, si uitându-se la roata din fata, a observat ca aceasta se dezumflase. Miracolul luase sfârsit, dar el era foarte fericit, pentru ca îsi împlinise slujba si a ajuns cu bine acasa.

     Am povestit aceasta întâmplare traita de Tony Champolo, având siguranta ca multi dintre voi care o cititi acum, privind în viata voastra, puteti gasi adevarate minuni pe care Dumnezeu le-a împlinit si pentru voi, ca raspuns al unor rugaciuni înaltate cu credinta. Acestea  pot fi lucruri la fel de obisnuite, dar pentru ca s-au petrecut în cele mai grele momente din viata noastra, reprezinta adevarate minuni.

     Daca treci prin momente de nereusita si descurajare, continua sa te rogi cu credinta, si interventia lui Dumnezeu se va ivi si pentru tine. Dar daca ai asteptat o minune si cerul nu ti-a dat nici un raspuns, sa nu uiti ca Dumnezeu te iubeste chiar si atunci când tace!

CAUTA PACEA SI NU INVRAJBIREA

„Fiindca propovaduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii: dar pentru noi, care suntem pe cala mântuirii,este puterea lui Dumnezeu.” [I Corinteni 1:18]

     Ionathan Ranch, a scris un articol având titlul ”Ciudateniile baseballului japonez”. Citind însa acest articol, puteai observa foarte repede ca el a scris nu despre jocul de baseball, ci despre modul cum se tineau sedintele de afaceri ale companiilor din Japonia. Participând la multe dintre acestea, Ranch a observat ca atmosfera de la sedintele de afaceri din Japonia, este complet diferita de cea de la sedintele de afaceri din Statele Unite. La sedintele de afaceri din Statele Unite, discutiile sar de la un participant la altul, urmând momente si intensitati diferite. În multe cazuri cei ce iau cuvântul îl contrazic pe cel ce conduce sedinta, anuntând public ca nu sunt de acord  cu cele propuse. În Japonia însa, este o mare rusine sa exprimi public ca nu esti de acord cu cineva. De aceea, sedintele se desfasoara foarte linistit. Cei în drept sa participe, intra în mare liniste în mare liniste, îsi ocupa locurile în ordinea sosirii si apoi fiecare asculta cu mare atentie ceea ce li se comunica. Fara sa discute sau sa se manifeste în vreun fel, la sfârsitul sedintei, fiecare îsi exprima votul care poate fi Da sau Nu. Pe parcursul sedintelor însa, participantii nu-si exprima nici un fel de emotii, pozitive sau negative, de teama ca nu cumva sa ofenseze pe cineva.

     Cred ca apostolulPavel ar fi preferat sa pastoreasca mai degraba o biserica japoneza, decât pe cea din Corint, pentru ca în aceasta biserica erau multi care de fiecare data, gaseau ceva pentru care sa spuna:”noi nu suntem de acord!” Dupa plecarea lui Pavel în biserica din Corint s-au format multe partide care luptau între ele. Iar unii dintre membrii bisericii se considerau supercrestini, pentru ca au primit un dar care îi îndreptatea sa se considere mai buni decât ceilalti. Pentru ca apostolulPavel dorea ca si în aceasta biserica sa existe unitate si sedintele de comitet sa ajunga ca o adunare de afaceri japoneza, a luptat ca sa le îndrepte privirile de la ei, spre Hristos si spre Misiune.

     Atunci când ne avem în atentie doar pe noi însine si interesele grupului de care apartinem, semanam o învrajbire care genereaza conflicte. Atunci însa când vom privi spre Hristos, si vom avea ca tinta misiunea, vom deveni facatori de pace care lucreaza pentru unitate.

BUCURA-TE DE PREZENT SI DE CE-TI OFERA DUMNEZEU ACUM!

“Cine este chemat la o slujba, sa se tina de slujba lui. Cine învata pe altii, sa se tina de învatatura. Cine îmbarbateaza pe altii, sa se tina de îmbarbatare. Cine da, sa dea cu inima larga. Cine cârmuieste, sa cârmuiasca cu râvna. Cine face milostenie, s-o faca cu bucurie.”[Romani 12:7-8]

     Katherine Elliot, a povestit ca pe când avea aproape 10 ani, mama sa a primit un parfum deosebit, ce era îmbuteliat într-un recipient care a fascinat-o. Acest recipient era un vas din ceramica verde, ce avea un gât foarte lung si un capac rosu, aratând ca vasele din picturile celebre.

     Katherine a rugat-o deseori pe mama sa sa deschida acest recipient, pentru a-i proba continutul, dar de fiecare data, aceasta i-a raspuns: „înca nu-i vremea; vreau sa pastrez acest parfum pentru o ocazie speciala de mai târziu!” La aniversarea vârstei de 33 de ani, mama sa i-a daruit însa fiicei sale parfumul atât de mult asteptat, spunându-i: ”as dori sa vad cât îl vei pastra, fara a-l deschide!” Dupa numai câteva zile, Katherine a deschis însa vasul si-a ramas fara cuvinte, când a descoperit ca acesta era gol, desi sigiliul fusese intact. Dupa ce l-a cercetat cu mare atentie, nu-si putea explica ce s-a întâmplat cu parfumul din vas. În acele momente de nedumerire, a descoperit însa ca desi capacul si sigiliul recipientuilui au ramas intacte, parfumul se evaporase foarte încet, printr-un por al vasului de ceramica. Ce dezamagire; nimeni nu s-a putut bucura de darul oferit cu atâta dragoste!

     Aceasta întâmplare ne atrage însa atentia ca se poate repeta aceeasi experienta si cu cei ce încearca sa pastreze darurile spirituale, pentru evenimente speciale. Daca din egoism sau comoditate nu punem în slujire acum, darurile ce le-am primit, ne vom trezi cândva ca am ramas numai cu ambalajul si am pierdut continutul. Neglijenta noastra în slujire, îi va împiedica pe cei din jur sa se bucure de aroma binecuvântarilor pe care Dumnezeu ni le-a daruit.

CREDE DOAR!

“Pe când vorbea El înca, iata ca vin niste oameni de la fruntasul sinagogii, care îi spun: „fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învatatorul?” Dar Isus fara sa tina seama de cuvintele acestea, a zis fruntasului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!” [Marcu 5:35-36]

 

     Pentru ca Lazar pe care Domnul Isus l-a chemat la viata, atunci când a iesit afara din mormânt, avea mâinile si picioarele legate, Domnul a spus celor ce-L însoteau: ”dezlegati-l si lasati-l sa mearga.” Numai atunci când mâinile si picioarele i-au fost eliberate, Lazar a ajuns sa se bucure deplin de viata. Multi oameni astazi desi au vata, nu se pot bucura din belsug de ea, pentru ca înca n-au scapat de legaturile care îi înfasoara.

     În timp ce era pe un teren de golf, Lee Trevino, un împatimit al acestui joc, a fost lovit de un trasnet. Oridecâteori povestea acesta întâmplare, el nu uita niciodata sa mentioneze ca desi a ramas cu urme ale acestui incident pentru toata viata, a învatat însa o lectie pe care n-o va uita niciodata. În urma acestei încercari, marturisea el, am fost eliberat de frica de moarte! În timp ce ma adaposteam sub un pom, am auzit un fâsâit si deodata o caldura puternica care mi-a trecut prin bratul si piciorul drept, m-a trântit la pamânt. În acele momente n-am mai simtit nici un fel de durere. Totul s-a transformat într-o caldura placuta si-o atmosfera feerica, stralucitoare. În acele momente am întâlnit-o pe mama mea, care murise cu multi ani în urma si pe multi alti prieteni pe care îi stiam ca murisera. Totul s-a petrecut asa ca si cum as fi citit despre viata mea, care a trecut dintr-o lume în alta. A foat asa de placut, încât nici nu-mi mai doream sa ma reîntorc la viata. Când m-am trezit pe patul spitalului, am înteles ca Dumnezeu m-a readus la viata din mijlocul acestei lumi, pentru ca avea un scop cu mine. De aceea, din acea zi am povestit tuturor celor pe care i-am întâlnit, sa nu se mai teama de moarte!

     Pentru ca si astazi sunt oameni legati de pofte, pacate, teama, sau necredinta, numai cei ce aud glasul chemarii lui Dumnezeu, sunt eliberati de orice legatura si pot trai o viata din belsug.

LASA-L PE DUMNEZEU SA-TI FIE ALATURI MEREU!

“Dar voi preaiubitilor, ziditi-va sufleteste pe credinta voastra prea sfânta, rugati-va prin Duhul Sfânt, tineti-va în dragostea lui Dumnezeu, si asteptati îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viata vesnica.” [Iuda 1:21]

 

     Katy Jonson, a fost o femeie vesela si plina de viata, pâna în ziua în care a auzit ca este bolnava de cancer. Dupa multi ani în care a lucrat ca bucatareasa principala la un mare spital, a trebuit sa se pensioneze, fiind internata pentru tratament chiar în spitalul în care lucrase. În acele momente de încercare, ea si-a pierdut bucuria si entuziasmul pe care l-a avut altadata, iar zilele i-au devenit o povara. De aceea îsi petrecea mai tot timpul asezata în pat pe parte dreapta, având privirea îndreptata spre portiunea de cer care se întrezarea în departare. Desi multi colegi au venit s-o viziteze si s-o întareasca, ea a ramas în aceeasi pozitie fara sa se întoarca spre ei, cuprinsa de o durere si-o mâhnire profunda. Nici chiar atunci când pastorul bisericii a vizitat-o, ea n-a vrut sa priveasca spre el. Vazând ca nu poate sa comunice, dupa ce s-a rugat, pastorul a întrebat-o: „Katy ma lasi sa fac ceva pentru tine?” “Ce mai poti sa faci pentru mine, în aceasta vreme când îmi numar ultimile clipe ale vietii?” a întrebat Katy cu si mai mare durere. Este o mare surpriza; i-a raspuns pastorul. Ca sa afle ce surpriza i se pregateste, Katy si-a dat acceptul. Dupa ce a primit acceptul femeii bolnave, pastorul a parasit spitalul si a mers în graba la biserica. A luat din sanctuar cea mai mare cruce de argint, a pus-o pe umar si s-a îndreptat spre spital. Când a ajuns pe holurile spitalului, ceilalti bolnavi se întrebau cu foarte mare curiozitate, ce avea sa faca acel barbat cu o cruce asa de mare. Ajungând în camera femeii bolnave, aceasta era asezata în aceeasi pozitie cu spatele la usa si cu privirea atintita spre geam. Spunându-i ca este o surpriza, pastorul i-a cerut acesteia sa-si închida ochii si sa-i deschida numai atunci când el îi va permite. În timp ce bolnava pastra ochii închisi, pastorul a fixat crucea în asa fel încât aceasta se încadra perfect în tocul geamului. Când s-a asigurat ca totul este bine fixat, pastorul i-a cerut femeii sa-si deschida ochii. Când aceasta s-a uitat spre fereastra si a vazut crucea de argint stralucind sub lumina soarelui, a fost asa de emotionata de acea priveliste, încât a început sa plânga. În acele momente, pastorul i-a spus: „nu poti sa întelegi deplin cerul, decât atunci când îl privesti prin cruce!” Dupa ce i-a explicat ca Fiul lui Dumnezeu a trait o durere mult mai mare decât suferinta pe care ea o îndura, viata acelei bolnave s-a schimbat. Dupa ce a înteles rostul crucii, credinta în Hristos i-a adus mângaiere si nadejdea ca cerul spre care privea cu deznadejde mai înainte, este locul spre care acum se îndrepta cu deplina nadejde.

     Lasa-L pe Dumnezeu sa-ti fie alaturi mereu pentru ca si in boala, si in durere mila Lui nu intarzie sa apara si daca te afli pe un pat de suferinta si crezi ca Dumnezeu te-a uitat.. te inseli. El stie rostul nostru pe acest pamant.. El stie cand trebuie sa ne oprim pe acest drum si El stie cand e timpul sa plecam.. departe.. langa El. Domnul sa ne dea putere sa fim pregatiti in orice clipa sa ne intalnim cu El in VESNICIE!