"TU VINO DUPA MINE”

"El le-a zis: Veniti dupa Mine ...” [Matei 4:19]

Aceasta chemare este valabila in orice etapa a vietii noastre de credinta. Daca ne uitam in Matei la capitolul 4:18-20, observam ca cei doi frati ,fii lui Iona,au fost chemati de Domnul Isus la credinta. Ei au raspuns, ca si urmatorii ucenici Iacov si Ioan, “indata”.

Chemarea acesta nu a necesitat o schimbare prealabila a vietii si nici macar a activitatii vreunuia dintre ei. Aveau insa sa invete primi pasi pe calea credintei din umblarea dupa Domnul lor. Cine amana sa raspunda acestei chemari si chiar cine accepta cu parere de rau ca si cand ar sacrifica ceva din viata lui, nu este vrednic de imparatia lui Dumnezeu, spune Domnul Isus. (Luca 9:57-62)

Umblarea dupa Domnul Isus duce la o schimbare reala in viata nostra. Dupa acest prim “Vino dupa Mine”, urmeaza cel al implicarii in lucrare. Apostolul Ioan sublinieaza acest aspect al umblarii dupa Domnul atunci cand suntem in slujba Lui. La capitolul 21:15-22 ne conduc spre o buna intelegere a raportarii slujitorilor Domnului, fata de biserica, de noi toti care formam trupul lui Hristos.

Indiferent pe ce treapta de credinta se afla fiecare din acestia toti sunt turma Domnului Isus, iar dragostea fata de acestia este dovada dragostei fata de Stapanul turmei. Petru a fost intrebat de Domnul Isus de trei ori nu ca El s-ar fi indoit de dragostea lui (oricum Domnul stia toate acestea), ci pentru a sublinia importanta acestui ‘Vino dupa Mine’ in orice situatie!

In incheirea textului din Evanghelia dupa Ioan capitolul 21: 22, mai citim un ‘Vino dupa Mine’, adresat lui Petru. Aici ne confruntam cu posibilitatea acceptarii unor invataturi straine. Doar cat vom sta dupa Domnul Isus putem sa fim siguri ca suntem pe calea Lui.

In cea de a doua epistola a apostolului Ioan, referitor la invataturile straine de Evanghelii, putem sa citim la versetul 9, ca oricine o ia inainte si nu ramane in invatatura Domnului, nu are pe Tatal si pe Fiul. Inainte de potop, citim pe paginile Bibliei despre Enoh care umbla cu Dumnezeu, dupa potop despre Avraam caruia i s-a cerut sa umble in neprihanire inaintea lui Dumnezeu, iar noua ca beneficiari ai noului legamant, Domnul Isus ne cere sa umblam dupa El. Pastrand invatatura curata a lui Hristos, vom putea ajunge sa-L cunostem tot mai mult si sa fim placuti Tatalui ceresc.

Asa sa ne ajute Dumnezeu !

Cornel

PASESTE CU INCREDERE (2)

“Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise.” [Iosua 1:3]

Iosua a fost un om al rugăciunii permanente, un om al curajului, un om care s-a bizuit pe Dumnezeu în toate lucrurile, un om al credintei, un bun conducător, loial si entuziast, de aceea el simbolizează tipul slujitorului lui Hristos, după modelul Domnului Isus, arătându-ne că orice om, obisnuit, poate deveni un lider al Domnului Isus, dacă ascultă în totul de Cuvânt.

Iosua l-a avut ca tată spiritual pe Moise, liderul bătrân, care Îl cunostea pe Dumnezeu si care a investit în Iosua poruncile Domnului, întelegând că Iosua va fi conducătorul poporului, după moartea lui.

Ca semn că Dumnezeu îl investise cu autoritate pe Iosua este faptul că izraelitii doreau să-l asculte, să-l urmeze si să împlinească toate lucrurile pe care le spunea Iosua.

Învătăm de aici că este bucuria lui Dumnezeu să ne dăruiască tot ce avem nevoie pentru a păsi cu încredere înainte, pe calea Lui, însă este datoria noastră să cucerim spiritual suflete, prin credintă, asa cum a cucerit si Iosua tara promisă, de aceea cartea Iosua este cartea cea mai plină de încurajare si de învătătură pentru oricare copil de Dumnezeu, care acceptă să se pună în slujba Domnului Isus, renuntând la voia lui si devenind astfel un „Iosua – cel ce împlineste lucrările Domnului!”

Canaanul este simbolul vietii crestine abundente, viată care este dăruită celor ce cresc în credintă, Canaan înseamnând împlinire, odihnă si biruintă, însă Canaanul nu vine în viata crestinului pur si simplu, ci el trebuie cucerit, asa cum l-a cucerit si Iosua, dar cucerirea lui nu se poate face de către creștinul căldicel, care încă mai păstrează păcatul în inima lui, fiindcă indiferent că va fi mică sau mare lupta lui spirituală, el va fi înfrânt.

Este vremea să păsim cu încredere, să nu obosim până nu cucerim toate războaiele Domnului, războaie date în firea noastră, acolo unde lupta spirituală există si prin credintă si ascultare de Domnul Isus putem dărâma zidurile demonice din Eu-l nostru si putem fi învingători asupra celui rău, de aceea: să îndrăznim, păsind cu încredere înainte si stăpânind păcatul din viata noastră, asa cum ne-a promis Dumnezeu!

Cristina

PASESTE CU INCREDERE (1)

“Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise.” [Iosua 1:3]

Domnul Dumnezeu îi dăduse lui Iosua sarcina expresă de a conduce poporul Lui spre tara Canaan, tară promisă lor de Dumnezeu, care din punct de vedere spiritual reprezintă împlinire, dar ca Iosua să fie un lider bun, trebuia mai întâi ca el să cunoască Canaanul si stim că în trecut Iosua intrase în tara aceea, fiind, pentru totdeauna, marcat de frumusetea ei.
Astfel Iosua avea nevoie de hotărâre, de curaj, de îndrăzneală si chiar că n-ar fi existat nimeni să-l încurajeze, datoria lui era să se întărească singur, privind spre Dumnezeu, ca apoi să întărească si să încurajeze pe toti cei din poporul lui Dumnezeu care, cu sinceritate si-ar fi dorit să intre în acea tară.
Domnul Dumnezeu îl alesese pe Iosua să fie liderul poporului Lui, nu fusese dorinta lui Iosua de a obtine pozitia aceasta, si de aceea Dumnezeu i-a si dat autoritate si trecere înaintea poporului, iar dacă nu si-ar fi îndeplinit cu responsabilitate chemarea, atunci Domnul Dumnezeu l-ar fi tras la răspundere pe Iosua.

Dreptul de proprietate asupra tării promise era neconditionat, însă luarea în stăpânire a tării era conditionată de ascultarea lor de Dumnezeu, de aceea Domnul îl încurajează pe Iosua să prezinte poporului un nou mod de viată, fiindcă îsi încheiaseră călătoria prin pustie si de acum trăirea lor trebuia să se adapteze tării promise.

Iosua a fost un mare "general", desi el s-a născut ca si sclav în Egipt si avea vârsta de 40 de ani când a fost trimis ca si iscoadă în Canaan, trecând încă pe atât până ce a primit chemarea si însărcinarea să preia stafeta din mâna lui Moise.

Cristina

SEMNE PE DRUM

„Ia doisprezece bărbati din popor, câte un bărbat din fiecare semintie, dă-le porunca următoare: "Luati de aici, din mijlocul Iordanului, din locul unde s-au oprit preotii, douăsprezece pietre, pe care să le duceti cu voi, si să le puneti în locul unde veti petrece noaptea aceasta." [Iosua 4:2]

Pietrele de aducere aminte aveau scopul să slujească drept semne pentru urmasii celor din semintiile lui Israel, pentru copii lor, care, după ani, aveau să-i întrebe pe tatii lor, ce reprezentau ele...

Datoria de a strânge pietrele revenea tatilor, asa cum scrie în versetul acesta, tatii fiind responsabili si desemnati de Dumnezeu ca să fie exemple de trăire pentru fiii lor, de aceea Moise spune bărbatilor lui Israel, să strângă mărturii ale prezentei lui Dumnezeu cu ei, ca să aibă ce să spună si ce să arate copiilor lor, în ziua când vor fi întrebati: "Când vor întreba copiii vostri într-o zi pe părintii lor: "Ce înseamnă pietrele acestea?" să învătati pe copiii vostri, si să le spuneti: "Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat.”

Astăzi este o mare lipsă de tati spirituali, însă, lipsa aceasta a început încă din Vechiul Testament, si de aceea a venit Domnul Isus pe pământ, ca să le arate tatilor si fiilor lor cum trebuie să trăiască unii cu altii, fiindcă Domnul Isus a spus în Ioan 1:18: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu, singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut."

Da, nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu, doar Domnul Isus, El stia bine cum era inima Tatălui, si Domnul Isus a venit pe pământ să spună Adevărul celor ce-si „imaginau” cum este Dumnezeu, însă nu-L văzuseră pe Dumnezeu si nu stiau exact cum este El, de aceea Il prezentau gresit oamenilor, însă Domnul Isus a venit să ni-L prezinte pe Dumnezeu ca pe Tatăl nostru din Ceruri.

Astfel că tatii sunt chemati să le spună copiilor lor despre Domnul Isus, dar pentru că nici copiii lor nu L-au văzut, datoria tatilor este să-L arate pe Domnul Isus copiilor lor prin exemplul vietilor lor, explicându-le Adevărul prin mărturia trăirii lor si astfel copiii lor vor sti cum este Domnul Isus.

Dumnezeu doreste astăzi tati după voia Lui, însă ei sunt tot mai putini si Domnul Isus a venit pe pământ: să prezinte relatia corectă dintre Fiu si Tată, sau dintre un tată pământesc si fiul lui, aceasta fiind de fapt chemarea si responsabilitatea tatilor: să-L arate copiilor pe Domnul Isus, însă prima întelege a copiilor lor despre Isus, va fi în ceea ce îi vor vedea făcând pe tatii lor.

Domnul Isus stia cum gândea Dumnezeu, văzuse, si aceasta a venit apoi să le spună oamenilor. Însă, majoritatea tatilor de azi iau lucrul acesta cu prea multă usurintă si din această cauză multi dintre copiii lor se rătăcesc, fiindcă copiii nu au o reală imagine despre Hristos, ci una deformată, prin ceea ce-i văd acasă trăind pe tatii lor.

Domnul Isus l-a reprezentat pe Tatăl pe pământ, trăind ca si Tatăl, de aceea si pe pământ, felul de trăire al unui copil reprezintă exact trăirea tatălui său, si degeaba îi învinovătesc tatii pe fiii lor, pentru greseli si păcate, fiindcă tatii însisi ar trebui să cadă la pământ înaintea lui Dumnezeu, pocăindu-se de trecutul lor, recunoscând că nu L-au arătat pe Domnul Isus fiilor lor asa cum Dumnezeu ar fi dorit, iar ceea ce ei au trăit în casele lor, ca si soti, sau ca si tati, nu au făcut cinste Numelui Domnului Isus.

E vremea ca fiecare tată să-si recalculeze „pietrele strânse despre Isus” si nu mă refer la pietrele cu care-i osândesc pe altii, învinovătindu-i pentru esecul copiilor lor, ci mă refer la mărturia vie a vietii lor, fiindcă în acest capitol scrie despre bărbati, că ei sunt desemnati să dea tonul în casă, iar mărturia lor va fi suficientă pentru ca Domnul Isus să fie cunoscut de toată familia lor.

Cristina

AMINTESTE-TI ZILNIC

"Adu-le aminte să fie supusi stăpânirilor si dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun, să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătati, plini de blândete fată de toti oamenii.” [Tit 3:1]

Crestinii care apartin Bisericii lui Hristos trebuie să fie gata să facă orice lucru bun, să fie cei dintâi în fapte bune si să fie roditori, fiindcă faptele bune sunt o dovadă a mântuirii lor, sunt faptele pocăintei, despre care vorbea si Ioan Botezătorul.

De aceea scria aceste cuvinte Pavel, fiindcă el stia că în vremurile din urmă satan îi va amăgi chiar si pe crestini, făcându-i să vorbească împotriva sistemului politic, împotriva guvernărilor, împotriva sefilor, nemultumiti fiind de sarcinile lor de serviciu, de salariu, de nedreptăti, etc.

Însă, un copil de Dumnezeu nu va face niciodată ceea ce fac colegii lui necrestini, stiind că Tatăl Ceresc îi va purta de grijă, indiferent de vremurile care vor veni si indiferent de cât de mare va fi urgia zilelor din urmă.
Însă, orice credincios trebuie să respecte legile tării în care trăieste si să păzească Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu , atunci vine în contradictie cu datoria lui de cetătean si îi este periclitată relatia lui cu Dumnezeu.
De acea Pavel scrie că un copil de Dumnezeu “nu trebuie să vorbească de rău pe nimeni”, referindu-se aici la stăpânire, fiindcă altfel ar trăi si el asa cum trăiesc cei din lume. Mi s-a întâmplat si mie ca satan să mă ispitească, dorind să vorbesc de rău stăpânirile puse peste mine, dar Domnul Dumnezeu m-a făcut să înteleg că eu trăiesc sub lupa Lui si înaintea Lui aveam să dau socoteală de tot ceea ce făceam, rosteam si gândeam…

Astfel că Domnul mi-a vorbit printr-un text, în care am citit despre un angajator care căuta angajati si tot ce-l interesa era abilitatea angajatilor de a asculta de sef, cercetând până la ce nivel avea să urce răbdarea lor.

Asa că în ziua în care-i angaja, stabileau împreună salariul pentru ziua de lucru, urmând ca angajatul să umple cu apă un butoi spart, în fiecare zi. Dacă la început cel angajat lucra potrivit conditiilor acceptate, cu vremea, însă, i se părea în zadar ceea ce lucra, si apoi comenta împotriva sefului si sarcinilor primite, se răzvrătea si pleca.

Dar printre ei a fost un om, care cu bucurie umplea găleată după găleată si o vărsa apoi în butoiul acela, si pacea lui nicicum nu-i dispărea din inimă, având suficientă răbdare de a lucra zilnic în conditiile acelea.

Şeful lui a devenit mirat de atitudinea omului aceluia si l-a întrebat de ce nu este si el deranjat de lucrul lui, asa cum au fost deranjati colegii lui… Şi omul lui Dumnezeu i-a raspuns că el este dator să-si facă cu bucurie slujba pentru care este plătit, iar de risipa aceea nu avea să răspundă el, ci seful lui, iar dacă pe stăpân nu-l supăra că apa era irosită, pe el nici atât, fiindcă el făcea cu credinciosie ceea ce i se ceruse să facă...

Multi comentează încă sarcinile lor de lucru, însă a face ce ti s-a cerut, aceasta înseamnă supunere fată de stăpânire, si fiecare dintre noi trecem prin teste în viată, ca să se vadă clar dacă trăim sau nu trăim în neprihănire, fiindcă ochii Celui ce ne este Stăpân sunt totdeauna îndreptati asupra noastră.
De aceea Pavel îi spune lui Tit: „adu-le aminte!”, stiind că există pericolul ca repede să uităm, si sa nu facem fapte vrednice de pocăinta noastră, asa că e vremea sa evităm lucrurile care se cer evitate si care nu ne aduc folos si să nu mai murmurăm împotriva stăpânilor.

Dar cine nu trăieste Adevărul, asa cum este El scris, este “de la sine osândit” – adică se condamnă singur prin ceea ce a făcut si a rostit, el neputând fi o mărturie bună pe pământ.

Cristina