octombrie 29, 2011

HEBRONUL FIECARUI CRESTIN (2)

„După aceea, David a întrebat pe Domnul: "să mă sui în vreuna din cetătile lui Iuda?" Domnul i-a răspuns: "suie-te". David a zis: "Unde să mă sui?" Si Domnul a răspuns: "La Hebron". [2 Samuel 2:1]



Hebronul a avut un rol important în viata lui David, el fiind locul „finisării” vietii lui David, fiind si locul unde Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avraam, apoi Hebronul a devenit una dintre cetătile de scăpare arătate de Dumnezeu fiilor lui Aron si observăm că Dumnezeu îl conduce si pe David în Hebron, ceea ce ne arată că Hebronul are o însemnătate importantă pentru viata fiecărui om.

Hebronul era locul unde Dumnezeu avea să facă ultimele retusuri la modelarea fiintei lui David, timp de încă sapte ani, ca apoi David să devină împăratul pe care Dumnezeu si L-a dorit: un om după inima Lui.

Asadar, pentru fiecare dintre noi este nevoie de un loc, unde Dumnezeu să ne tină o vreme, special pentru a ne transforma, modela, slefui si finisa fiinta, El stiind că din momentul iesirii din locul acela, Îl vom păstra pe Domnul Isus permanent în viata noastră, nedorind să mai privim în urmă la ceea ce am lăsat, si astfel că nu-L vom mai părăsi niciodată pe Domnul Isus pentru lucrurile lumii acesteia.

Domnul Isus nu vrea să ne lase la statura de nou născuti, ci El doreste să ne maturizăm spiritual, să ne ridice deasupra păcatului din viata noastră, dar pentru acest lucru e nevoie să acceptăm „tratamentul” Lui, chiar dacă deseori „Hebronul” nu este ceea ce ne-am fi dorit, ci pare „amar”, însă timpul în care rămânem sub finisarea Lui Dumnezeu ne va vindeca emotional si va fi foarte benefic pentru noi.

Dumnezeu ne va face si retragerea din Hebron, la vremea Lui, poate mutându-ne din serviciul pe care-l facem acum, sau din localitatea în care suntem, sau din casa în care locuim..., dar nu când vrem noi, ci doar după ce Domnul stie că am absolvim cu bine „examenele” pe care fiecare trebuia să le dăm în Hebron.



Cristina


octombrie 28, 2011

HEBRONUL FIECARUI CRESTIN (1)

După aceea, David a întrebat pe Domnul: " sui în vreuna din cetătile lui Iuda?" Domnul i-a răspuns: "suie-te". David a zis: "Unde sui?" Si Domnul a răspuns: "La Hebron". [2 Samuel 2:1]


David era împărat si avea tot dreptul să-si aleagă singur o cetate frumoasă din Israel, unde locuiască împreună cu familia si oamenii lui, însă David îl întreabă pe Dumnezeu si asteaptă audă din gura Domnului numele cetătii în care urma se aseze, astfel timp de sapte ani David a locuit la Hebron.

Aceasta trebuie învătăm: ca în orice lucru -l întrebăm pe Domnul Isus, stim cum ar dori El procedăm si asteptăm răspunsul Lui mai întâi de-a face ceva, acceptând voia Lui, chiar dacă ceea ce El ne va arăta nu va coincide totdeauna cu ce am crezut noi ne va arăta.

Dar ce sens fi avut Hebronul în viata lui David? Citim David a fost uns împărat peste casa lui Iuda, apoi a fost trimis în Hebron sapte ani, si abia apoi a fost uns împărat peste tot Israelul. De fapt, Dumnezeu l-a înăltat pas cu pas pe David, dorind ca el nu se îngâmfe, ci depindă în totul de voia Lui.

conduci o natiune este una din cele mai mari provocări posibile de sub soare, de aceea era nevoie de pregătire, iar în cei sapte ani petrecuti în Hebron, David a putut exersa conducerea unei singure semintii, având ocazia învete multe lucruri si se pregătească pentru conducerea întregului Israel.


Cristina

octombrie 27, 2011

CE VAD OAMENII LA NOI?

"Vedem clar ca Domnul este cu tine." [Geneza 26:28]


Filistenii au vazut CLAR ca Domnul este cu Isaac...oare oamenii din jurul nostru il vad clar pe Dumnezeu in noi? Il recunosc ca parte din viata noastra? Prin trairea, vorbele, actiunile noastre se vede clar ca Dumnezeu e cu noi, de partea noastra?

... sau suntem niste pocaiti "sub acoperire".. de "mâna a doua"? carora le e rusine chiar sa pomeneasca cuvantul Dumnezeu in prezenta altor oameni?

Mergem inainte cu Domnul? Il reprezentam noi cu adevarat, astfel incat chiar sa fie vizibil in noi, in viata noastra?

Haideti sa traim astfel incat oamenii din jurul nostru sa Il vada pe Dumnezeu in noi, si puterea tariei Lui, binecuvantarile si ajutorul Lui in viata noastra...si astfel sa Il doreasca si ei!

Noi alegem ceea ce vrem sa aratam lumii...haideti sa ridicam steagul in Numele Lui!!!


Ana

octombrie 26, 2011

DOVADA INTELEPCIUNII (3)

“David a zis Abigailei: "Binecuvântat fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea! Binecuvântată fie judecata ta, si binecuvântată fii tu, m-ai oprit în ziua aceasta vărs sânge, si mi-ai oprit mâna!” [1 samuel 25:32-33]


Desi este gata să-si riste viata pentru a-si salva căminul, Abigail dovadă de integritate. Ea nu minte pentru Nabal. Ea recunoaste sotul ei are o problemă si nu îi este teamă o spună lui David, pentru a cere întelegere pentru sotul ei. De fapt Abigail îi aminteste lui David el este împărat si nu se poate pune la mintea unui nebun, fiindcă un împărat este chemat câstige bătăliile Domnului si nu caute răzbunare pentru insulte personale, nimicind orice om care i-ar sta în cale.

Cuvintele ei arată , în orice situatie din viată, când ne predăm cu totul lui Dumnezeu, putem găsi întelepciune. Întelepciunea nu este o teorie, ci este o cale practică, de a trăi si de a reactiona corect fată de oamenii din jurul nostru. David a recunoscut în cuvintele lui Abigail o lucrare a lui Dumnezeu si s-a oprit din mânia lui.

Mustrat în adâncul inimii de cuvintele acestei femei, David întelege consecintele ce ar fi urmat actiunilor lui, făcute sub impulsul mâniei si recunoaste Domnul a intervenit prin Abigail, pentru a împiedica acel masacru, pe care sigur el l-ar fi regretat ceva mai târziu.

Abigail a jucat un rol importantr în viata lui David si cu totii ne-am astepta o vedem pe această femeie înteleaptă ridicată în slăvi, lăudată si apreciată de multi, însă Biblia nu mai spune nimic despre ea, ci pune tăcere peste povestea vietii ei.

Dumnezeu doreste trăim ca si Abigail, El doreste ne trăim normal viata, cu evlavie, cumpătare, fiind o mărturie frumoasă, curată si demnă de a fi urmată, iar când Domnul doreste se folosească de cuvintele noastre, pline de întelepciune, nu ezităm le rostim, dar totodată acceptăm smerenia, refuzând ne mândrim, si lăsăm ca Domnul Isus fie evidentiat si nu faptele pe care noi le înfăptuim.

trăim ca si mesageri ascunsi ai Lui, fiindcă Domnul cunoaste povestea vietii noastre, chiar dacă ea nu este neapărat cea mai frumoasă poveste de viată, iar dacă suntem urmasii Domnului Isus nu înseamnă trebuie fim remarcati, ci acceptăm trebuie rămânem ascunsi în Hristos.

Aceasta înseamnă moartea Eu-lui nostru, moartea aceasta presupunând umilintă si jertfă de sine, dar învătăm din viata Abigailei, ne putem demonstrat întelepciunea prin faptele trăite, acest lucru fiind tot ce doreste Dumnezeu de la mine si de la tine!


Cristina

octombrie 25, 2011

DOVADA INTELEPCIUNII (2)


“David a zis Abigailei: "Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea! Binecuvântată să fie judecata ta, si binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge, si mi-ai oprit mâna!” [1 samuel 25:32-33]



David si oamenii lui fugeau de Saul si, pe când locuiau în pustia Paran, s-au întâlnit cu păzitorii turmelor lui Nabal, cerându-le hrană în schimbul slujirii lor, însă nebunia lui Nabal iese la suprafată si îi vorbeste urât despre oamenii lui David, numindu-i „sclavi fugari” si nu le dă nimic în schimbul protectiei lor.

      Prin felul cum îi tratează pe acesti oameni, Nabal arată foarte clar că David nu reprezenta nimic pentru el, iar David n-a dovedit stăpânire de sine, ca si cu împăratul Saul, ci s-a simtit jignit de răspunsul lui Nabal, dorind să-l nimicească pe el si casa lui.

      Slujitorii lui Nabal observă mânia exagerată a lui David, ei recunosc că stăpânul lor „este un om rău, încât nimeni nu îndrăzneste să-i vorbească” si apelează la Abigail- sotia înteleaptă, ca ea să-i scape de nimicire.

      Abigail face mai mult decât să-i asculte, ea începe imediat pregătirile, dăruind lui David stafide, smochine, oi pe jumătate preparate, grâu prăjit, pâine si vin, cu sigurantă că era mai mult decât se asteptase el să primească si este de apreciat că merge ea însăsi să ofere darul acela împăratului.

      Observăm la Abigail că în ciuda faptului că era căsătorită cu un bărbat aspru si arogant, ea nu i-a îngăduit acestuia să-i strivească personalitatea si nu s-a lăsat să fie o victimă a împrejurărilor, nu s-a învinovătit ci si-a păstrat demnitatea, fiind gata să-si riste viata pentru a-si proteja casa, chiar că Nabal era acasă si bea fără limită...

       Faptele ei demonstrează întelepciunea ei. Dar oare ce vorbesc faptele noastre despre noi însine? Abigail era omul care mijlocea pentru cei din casa ei, îi păsa de ei, se identifică cu cei pentru care mijlocea, indiferent dacă obtinea sau nu ceva din mijlocirea ei, lăsând deoparte interesele ei si dorind binele celuilalt.

     Asadar, să mijlocim la Dumnezeu pentru oamenii care nu sunt în stare sau nu vor să se roage pentru ei însisi, învătând cum să-i binecuvântăm pe aceia care ne blestemă si să ne rugăm chiar si pentru aceia care ne tratează rău.



Cristina


24 OCTOMBRIE     DOVADA INTELEPCIUNII (1)



“David a zis Abigailei: "Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea! Binecuvântată să fie judecata ta, si binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge, si mi-ai oprit mâna!” [1 samuel 25:32-33]



     Citim despre Abigail că era sotia lui Nabal si, desi aveau comportamente total diferite, ei erau totusi uniti prin căsătorie. Abigail era frumoasă, înteleaptă si plină de diplomatie, având o influentă pozitivă în viata oamenilor, demonstrând finetea si sensibilitatea prin trăirea ei, fiindcă „întelepciunea se odihneste într-o inimă pricepută, dar, în mijlocul celor nesocotiti, ea se dă de gol.” (Proverbe 14,33).

      Desi Abigail a fost o femeie credincioasă, din nefericire, ea s-a căsătorit cu un bărbat egoist si rău, care, desi era bogat, numele îl dă de gol, Nabal însemnând „nebun”, dar ea nu a încercat să fugă de realitate si nici nu s-a lăsat doborâtă de nebunia sotului ei, ci si-a înteles statutul, decizând în inima ei „să crească” în locuri secetoase, asezată chiar lângă acest om...

      Abigail nu răspunde cu aceeasi monedă sotului ei, ci ea si-a demonstrat întelepciunea tăcând înaintea lui, dar vorbindu-i lui Dumnezeu despre el. Cei mai multi crestini astăzi nu au nicio problemă când trebuie să vorbească, ba chiar vorbesc prea mult, dar secretul este să ascultăm bine înainte de a ne grăbi să vorbim ceea ce dorim.

      

Cristina