octombrie 25, 2011

DOVADA INTELEPCIUNII (2)


“David a zis Abigailei: "Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea! Binecuvântată să fie judecata ta, si binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge, si mi-ai oprit mâna!” [1 samuel 25:32-33]



David si oamenii lui fugeau de Saul si, pe când locuiau în pustia Paran, s-au întâlnit cu păzitorii turmelor lui Nabal, cerându-le hrană în schimbul slujirii lor, însă nebunia lui Nabal iese la suprafată si îi vorbeste urât despre oamenii lui David, numindu-i „sclavi fugari” si nu le dă nimic în schimbul protectiei lor.

      Prin felul cum îi tratează pe acesti oameni, Nabal arată foarte clar că David nu reprezenta nimic pentru el, iar David n-a dovedit stăpânire de sine, ca si cu împăratul Saul, ci s-a simtit jignit de răspunsul lui Nabal, dorind să-l nimicească pe el si casa lui.

      Slujitorii lui Nabal observă mânia exagerată a lui David, ei recunosc că stăpânul lor „este un om rău, încât nimeni nu îndrăzneste să-i vorbească” si apelează la Abigail- sotia înteleaptă, ca ea să-i scape de nimicire.

      Abigail face mai mult decât să-i asculte, ea începe imediat pregătirile, dăruind lui David stafide, smochine, oi pe jumătate preparate, grâu prăjit, pâine si vin, cu sigurantă că era mai mult decât se asteptase el să primească si este de apreciat că merge ea însăsi să ofere darul acela împăratului.

      Observăm la Abigail că în ciuda faptului că era căsătorită cu un bărbat aspru si arogant, ea nu i-a îngăduit acestuia să-i strivească personalitatea si nu s-a lăsat să fie o victimă a împrejurărilor, nu s-a învinovătit ci si-a păstrat demnitatea, fiind gata să-si riste viata pentru a-si proteja casa, chiar că Nabal era acasă si bea fără limită...

       Faptele ei demonstrează întelepciunea ei. Dar oare ce vorbesc faptele noastre despre noi însine? Abigail era omul care mijlocea pentru cei din casa ei, îi păsa de ei, se identifică cu cei pentru care mijlocea, indiferent dacă obtinea sau nu ceva din mijlocirea ei, lăsând deoparte interesele ei si dorind binele celuilalt.

     Asadar, să mijlocim la Dumnezeu pentru oamenii care nu sunt în stare sau nu vor să se roage pentru ei însisi, învătând cum să-i binecuvântăm pe aceia care ne blestemă si să ne rugăm chiar si pentru aceia care ne tratează rău.



Cristina


24 OCTOMBRIE     DOVADA INTELEPCIUNII (1)



“David a zis Abigailei: "Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea! Binecuvântată să fie judecata ta, si binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge, si mi-ai oprit mâna!” [1 samuel 25:32-33]



     Citim despre Abigail că era sotia lui Nabal si, desi aveau comportamente total diferite, ei erau totusi uniti prin căsătorie. Abigail era frumoasă, înteleaptă si plină de diplomatie, având o influentă pozitivă în viata oamenilor, demonstrând finetea si sensibilitatea prin trăirea ei, fiindcă „întelepciunea se odihneste într-o inimă pricepută, dar, în mijlocul celor nesocotiti, ea se dă de gol.” (Proverbe 14,33).

      Desi Abigail a fost o femeie credincioasă, din nefericire, ea s-a căsătorit cu un bărbat egoist si rău, care, desi era bogat, numele îl dă de gol, Nabal însemnând „nebun”, dar ea nu a încercat să fugă de realitate si nici nu s-a lăsat doborâtă de nebunia sotului ei, ci si-a înteles statutul, decizând în inima ei „să crească” în locuri secetoase, asezată chiar lângă acest om...

      Abigail nu răspunde cu aceeasi monedă sotului ei, ci ea si-a demonstrat întelepciunea tăcând înaintea lui, dar vorbindu-i lui Dumnezeu despre el. Cei mai multi crestini astăzi nu au nicio problemă când trebuie să vorbească, ba chiar vorbesc prea mult, dar secretul este să ascultăm bine înainte de a ne grăbi să vorbim ceea ce dorim.

      

Cristina