octombrie 10, 2009

PIEDICI ÎN CALEA RUGACIUNILOR ASCULTATE (5)

"Nu capatati, pentru ca cereti rau" (Iacov 4:3)

Cel de-al cincilea obstacol în calea rugaciunii ascultate este motivatia gresita! La o petrecere aniversara, a sosit vremea servirii tortului. Un baietel pe nume Brian a strigat: "Eu vreau felia cea mai mare". Mama lui l-a certat: "Nu-i frumos sa ceri felia cea mai mare". Micutul s-a uitat la ea nedumerit si a spus: "Atunci cum altfel s-o primesc?" Daca ai motivatia gresita, rugaciunile tale nu vor fi ascultate. Un motiv ar fi de ce-ul din spatele rugaciunii. În rugaciune, motivul pentru care ne rugam este mai important decât cuvintele pe care le spunem. Inima curata care îl iubeste pe Dumnezeu si pe semeni este întotdeauna un motiv acceptat de Domnul. Egoismul nu este acceptat; razbunarea nu este acceptata; gelozia nu este acceptata; manipularea si controlul nu sunt acceptate; mândria nu este acceptata. De fapt orice este egoist este un motiv neacceptat. A. W. Tozer scrie: "Iubirea de sine este într-adevar o sarcina grea. Gândeste-te daca nu cumva mare parte din tristetea ta nu vine din faptul ca cineva te-a vorbit de rau. Atâta timp cât te încrezi într-un mic dumnezeu caruia trebuie sa-i fii loial, întotdeauna vor exista dintre cei care îsi vor gasi placerea în insultarea idolului tau. Si atunci cum vei mai avea pace interioara? Efortul cel mai de temut al inimii de a se proteja nu va lasa niciodata mintea sa se odihneasca".
Pentru a ne ruga eficient trebuie sa ne curatim inimile în mod constant, mai ales când ne trezim ca ne dorim "felia cea mai mare". Trebuie sa ne analizam motivele. Va fi dureros, dar trebuie sa o facem pentru a ne vedea rugaciunile ascultate.

octombrie 09, 2009

PIEDICI ÎN CALEA RUGĂCIUNILOR ASCULTATE (4)

"Daca cerem ceva dupa voia Lui, ne asculta" (1 Ioan 5:14)

Cel de-al patrulea obstacol în calea rugaciunii ascultate este rugaciunea care nu este dupa voia lui Dumnezeu. Biblia spune: "îndrazneala pe care o avem la El, este ca, daca cerem ceva dupa voia Lui, ne asculta .. si daca stim ca ne asculta, orice I-am cere, stim ca suntem stapâni pe lucrurile pe care I le-am cerut". Una din cele mai bune metode de a sti ca ne rugam dupa voia lui Dumnezeu este când ne rugam dupa Cuvântul Lui. Foloseste un verset, un pasaj sau un principiu din Scriptura pentru a sustine ceea ce aduci în rugaciune, pentru ca Dumnezeu spune: "Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca sa-l împlinesc" (Ieremia 1:12).
Uneori exista lucruri pentru care dorim sa ne rugam. Dar nu suntem siguri daca acele lucruri sunt în voia lui Dumnezeu pentru noi potrivit Scripturii. În acest caz, trebuie doar sa-L întrebam pe Dumnezeu daca este voia Lui sa facem lucrul acesta; si sa ne ajute sa fim multumiti de decizia Lui. Augustin a spus: "O, Doamne, ajuta-ma sa fac voia Ta ca si cum ar fi a mea; pentru ca Tu sa faci voia mea ca si cum ar fi a Ta". D.L Moody a spus: "Adu-ti cererile înaintea lui Dumnezeu si apoi spune: "Faca-Se voia Ta, nu voia mea". Cea mai dulce lectie pe care am învatat-o în scoala lui Dumnezeu este sa-L las pe Dumenezeu sa aleaga pentru mine".
Când ne rugam în armonie cu Dumnezeu, vom primi ceea ce cerem. Poate ca trebui sa asteptam, fiindca timpul lui Dumnezeu este parte din planul Sau, dar el se va împlini. Poate spunem: "Nu vad înca nimic, dar Dumnezeu mi-a promis lucrul acesta, asa ca e pe drum". Iar daca Dumnezeu nu ne da ceea ce cerem, El ne va da ceva mai bun daca umblam în credinta si ne pastram o atitudine buna.

octombrie 08, 2009

PIEDICI ÎN CALEA RUGĂCIUNILOR ASCULTATE (3)

"Daca as fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu mar fi ascultat Domnul" (Psalmul 66:18)

Cel de-al treilea obstacol în calea rugaciunii ascultate este pacatul! Lillian Pearsall spune: "Când eram operator de telefonie, un client avorbit în plus fata de cât platise, în situatia unei convorbiri la distanta, de la un telefon cu plata. În ciuda atentionarilor mele politicoase, a refuzat sa introduca monedele pentru costul suplimentar. El a trântit telefonul enervat si cu un limbaj abuziv. Dupa câteva clipe, s-a întors catre telefon putin mai calm. "Operator, vreau sa ies din cabina telefonica; voi plati, dar lasati-ma sa ies!" Aparent s-a închis înauntru din greseala si a crezut ca pot controla usile cabinei telefonice. A platit bucuros costul suplimentar si, urmându-mi sfatul, s-a împins în usa si s-a eliberat singur".
Pacatul nemarturisit ne face prizonieri si Îl tine pe Dumnezeu departe de noi. Daca am ascuns pacate în inima noastra, nu ne mai putem ruga cu credinta ca El ne va asculta. Totusi, daca îi cerem sa ne descopere pacatul, El ne asculta. Si când o face, trebuie sa-l rezolvam daca dorim sa avem comunicare deschisa cu Dumnezeu. Daca Dumnezeu ne aminteste de o situatie în care nu ne-am purtat corect, nu putem sa maturam mizeria sub pres; trebuie sa-I marturisim si sa primim iertarea Lui.
Ceea ce numim "lucruri marunte", devin obiceiuri pacatoase si tipare care tin toata viata. Deci atunci când Dumnezeu ne descopera pacatul trebuie sa ne pocaim si sa ne oprim. Trebuie sa tratam lucrurile serios - si numaidecât! Aceasta înseamna sa facem tot ce ne sta în putinta pentru ca relatia noastra cu El sa nu fie blocata. În felul acesta rugaciunile noastre vor fi auzite si ascultate.

octombrie 07, 2009

PIEDICI ÎN CALEA RUGĂCIUNILOR ASCULTATE (2)

"Sa ne apropiem, deci, cu deplina încredere" (Evrei 4:16)

Cel de-al doilea obstacol în calea rugaciunii ascultate este lipsa credintei! Când întelegem ca în calitate de copii rascumparati ai lui Dumnezeu avem dreptul sa ne apropiem de El oricând, vom fi în stare sa depasim încercarile vrajmasului de a ne face sa ne simtim condamnati. În consecinta, avem cale de acces la El. Nu mai putem sa spunem: "Stiu ca Dumnezeu o poate face, dar mi se pare greu sa cred ca o va face pentru mine". Avem aceste gânduri fiindca nu credem ca suntem vrednici. Dar Domnul Isus ne-a facut vrednici! Când ne apropiem de Dumnezeu putem sa ne bazam pe faptul ca El are mila fata de noi. "Sa ne apropiem, deci, cu deplina încredere de scaunul harului, ca sa capatam îndurare si sa gasim har, ca sa fim ajutati la vreme de nevoie". Har înseamna ca Dumnezeu ne va da ceea ce nu meritam daca avem suficienta credinta sa-I cerem. Noi cerem în Numele Domnului Isus, nu în numele nostru. Noi ne prezentam înaintea Tatalui prin tot ceea ce este Isus, nu prin ceea ce suntem noi. Nu suntem nimic fara Domnul Isus! Dumnezeu este dispus sa faca mai mult decât credem sau gândim noi (Efeseni 3:20). Asa ca trebuie sa ne exercitam credinta si sa profitam de tot ceea ce poate face El pentru noi cerându-I cu credinta.
Helen Poole scrie: "Fiica mea de patru ani se ruga mereu înainte de a merge la culcare, Într-o seara nu se mai oprea din rugaciune; vocea ei a devenit din ce în ce mai scazuta, pâna când doar buzele i se mai miscau. Apoi a spus: "Amin", i-am spus: "Draga mea, nu am auzit nimic din ce ai spus". Ea a raspuns: "Mami, dar nu vorbeam cu tine". Când întelegi ca ai dreptul sa vorbesti cu Dumnezeu si ca El îti asculta fiecare cuvânt, te rogi cu credinta.

octombrie 06, 2009

PIEDICI ÎN CALEA RUGĂCIUNILOR ASCULTATE (1)

"Când Ma va chema, îi voi raspunde" (Psalmul 91:15)

Când pe strada Main Street s-a deschis un club de noapte, o biserica aflata la câteva zeci de metri departare a organizat o întâlnire de rugaciune de 24 de ore. I-au cerut lui Dumnezeu sa dea foc clubului. Într-o saptamâna clubul a fost lovit de un trasnet si a ars din temelii. Proprietarul a dat biserica în judecata, dar ea si-a negat vina. Dupa ce a ascultat argumentele ambelor parti, judecatorul a spus: "Se pare ca oriunde ar fi vina, proprietarul clubului crede în rugaciune, în timp ce biserica nu crede".
Primul obstacol în calea rugaciunii ascultate este lipsa rugaciunii. Suna simplu, dar rugaciunile noastre nu sunt ascultate pentru ca nu ne rugam. A spune ca crezi în rugaciune nu este acelasi lucru cu a te ruga. Iacov spune: "nu aveti, pentru ca nu cereti" (Iacov 4:2). Trebuie sa punem timp deoparte pentru a-I cere lui Dumnezeu ceea ce ne dorim si ceea ce avem nevoie. Uneori simulam situatii în mintea noastra sau discutam despre ele cu prietenii sau speram, dar nu ne rugam. A te gândi, a dori, a spera si a discuta cu altii nu înseamna rugaciune; doar rugaciunea este rugaciune! Când avem o nevoie sau o situatie care ne preocupa, putem spune ca ne rugam doar atunci când discutam despre asta cu Dumnezeu.
Dumnezeu asteapta sa-I facem cereri prin rugaciune. El nu oboseste niciodata sa ne primeasca! El poate, El doreste si este gata sa actioneze în numele nostru, dar numai daca ne rugam. Domnul Isus a spus: "Cereti, si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti, si vi se va deschide. Caci ori si cine cere, capata; cine cauta, gaseste; si celui ce bate, i se deschide" (Matei 7:7-8).

octombrie 05, 2009

ÎNVEȚI UȘOR?

"înteleptul asculta sfaturile" (Proverbe 12:15)

Tot ceea ce stim am învatat de la altcineva, inclusiv lucrurile pentru care pretindem ca avem tot meritul! Poate pentru noi este ceva nou, dar nu este ceva nou.
Guvernatorul statului Carolina de Nord a adresat odata complimente lui Thomas Eddison pentru geniul sau creativ. "Nu sunt un mare inventator", a replicat Eddison. "Dar ai peste 1000 de inventii care îti apartin", a afirmat Guvernatorul. "Da, dar singura inventie despre care pot spune ca este originala este fonograful", a raspuns Eddison. "Ma tem ca nu înteleg" a observat Guvernatorul. "Ei bine", a explicat Eddison, "sunt un burete incredibil de bun! Absorb ideile de fiecare data când am ocazia si le transform în uz practic. Apoi le îmbunatatesc pâna când ajung la o anumita valoare. Ideile mele sunt în mare parte ideile altora pe care ei nu le-au dezvoltat". Eddison a fost un om care a învatat toata viata. El a ramas deschis, însetat de cunoastere si docil iar pentru a reusi si tu trebuie sa fii la fel. Pentru a stii daca esti sau nu o persoana docila, pune-ti urmatoarele întrebari: a) sunt deschis la ideile si gândurile altora? b) mai mult vorbesc sau mai mult ascult? c) sunt dispus sa-mi schimb parerea în functie de noile informatii? d) recunosc imediat când gresesc? e) ma gândesc si analizez situatia înainte de a actiona? f) pun întrebari? g) sunt gata sa pun o întrebare care îmi va da de gol nestiinta? h) sunt deschis sa fac lucrurile asa cum nu le-am mai facut? i) sunt dispus sa cer îndrumari? j) sunt defensiv când sunt criticat sau sunt deschis sa aflu adevarul? Biblia spune: "Calea nebunului este fara prihana în ochii lui, dar înteleptul asculta sfaturile".

octombrie 04, 2009

ADOPTĂ CALEA LUI DUMNEZEU

"încrede-te în Domnul din toata inima ta, si nu te bizui pe întelepciunea ta!" (Proverbe 3:5)

Te-ai uitat vreodata la cineva care încearca sa mearga cu cârje? Cât efort! Uneori îi vezi cum se balanseaza pe un picior sau odihnindu-se în josul strazii, cu mâinile zdrelite si inflamate. Sprijinirea pe cârje poate fi epuizanta; la fel si bizuirea pe propria ta întelepciune. Daca vrei ca situatia ta sa se înrautateasca, exclude-L pe Dumnezeu. Încearca sa rezolvi lucrurile bazându-te doar pe propria ta judecata. Când te lovesti de un zid, încerci altceva. Când lucrul acela nu te duce nicaieri, apelezi la logica, apoi intri în panica. Adevarul este ca unii dintre noi ne comportam de parca am fi dependenti de teama. Am trait în felul acesta atâta timp încât nu suntem în stare sa constientizam lucrul acesta. Când o grija s-a dus, punem alta în locul ei. Grijile stau la coada la usa noastra pentru ca pe anunt scrie: "Sunteti binevenite". E ca si cum ne face placere sa le întretinem, dar Domnul Isus a spus ca ele sunt o pierdere de viata si energie. Ele îti îndreapta atentia asupra lucrurilor de care ai nevoie, sau a lucrurilor pe care îti este teama sa nu le pierzi, încât nu mai ai timp sa te bucuri de ceea ce ai (Matei 6:25). Asta nu e viata!În loc sa te îngrijorezi, începe sa traiesti dupa aceste versete: a) "Nu va îngrijorati de nimic"; b) "aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugaciuni"; c) "pacea lui Dumnezeu .. va va pazi inimile si gândurile în Hristos Isus" (Filipeni 4:6-7). Nu ezita, adopta calea lui Dumnezeu!