decembrie 28, 2011

MISIUNE INDEPLINITA (2)

„Proorocul Elisei a chemat pe unul din fiii proorocilor, si i-a zis: "Încinge-ti mijlocul, ia cu tine sticluta aceasta cu untdelemn, si du-te la Ramot în Galaad. Când vei ajunge acolo, să cauti să vezi pe Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimsi. Să te duci să-l ridici din mijlocul fratilor săi, si să-l aduci într-o odaie deoparte. Să iei sticluta cu untdelemn, să-l torni pe capul lui, si să zici: "Asa zice Domnul: "Te ung împărat al lui Israel!" Apoi să deschizi usa, si să fugi fără să te opresti." [2 Împărati 9:1-3]

      

Elisei stia de la Ilie că Iehu trebuia să fie uns ca împărat al lui Israel, dar Scriptura nu ne dă detalii de ce nu Elisei a făcut ungerea aceasta, ci este scris că un tânăr dintre fiii proorocilor a primit acestă specială misiune, să meargă în locul unde Iehu era de găsit si să-i toarne untdelemn pe cap, semnul recunoasterii lui ca si împărat. Tânărul acesta primeste o misiune nu tocmai usoară, iar dacă s-ar fi dus Elisei la Iehu, poate că ar fi atras prea mult atentia cu ungerea aceea, care trebuia făcută în secret, între Iehu si profet.

Iehu nu era un oricine, ci Iehu era un fel de lider al capeteniilor lui Israel, el aflându-se la Ramot în Galaad, în fruntea armatei israelite, fiind un om încercat, cuvantul lui având greutate si contând pentru cei de lângă el. In Ramot-Ghilad era adunată armata lui Ioram, si nu era o situatie prea roză în Israel, de aceea acolo se afla toată armata, toti capitanii, generalii de armată, făceau planuri, instructie, dar posibil că aveau si părtăsie intre ei.

De acea, în ziua ungerii lui, probabil ca Iehu si căpeteniile acelea erau stransi cu totii si stăteau de vorbă, povesteau, râdeau, poate plănuiau ce vor face cu viata lor, cu familiile lor când vor ajunge acasă... si tot împărtăsindu-si ei gândurile, au observat cum spre ei se îndrepta în grabă un tinerel profet, după hainele si felul lui de a fi nu era deloc greu de recunoscut ca făcând parte dintre ucenicii lui Elisei. Desi proorocii erau dispretuiti de multi, tânărul trimis la Iehu nu era oricine, ci un tânăr curajos, viteaz, neînfricat, navalnic, demn si tumultuos, unul în care Elisei se încredea că nu va rata planul de ungere al lui Iehu.

Proorocii erau ascultati de oamenii de rând si nu de către căpetenii… totusi, acest tânăr profet atrage atentia si este întrebat cu cine vrea să vorbească, iar prin diplomatia lui îl ia pe Iehu separat, să dicute cu el într-o cameră, inchid usa după ei, iar ceilalti, curiosi, asteapta sa auda ce se intamplă, fără însă să audă ceva din discutia aceea ...

Apoi, brusc usa se deschide si tânărul profet iese si aleargă de parca mănâncă pământul ... fiindcă asa îi spusese Elisei că trebuie să facă, si cred ca in urma lui a lăsat multă mirare si uimire… urmărit fiind de privirile ironice ale celor ce-l văzuse luându-l pe Iehu deoparte, si probabil că multi gândeau cât de greu de înteles sau cât de ciudati sunt profetii, însă, Iehu isi face aparitia si este întrebat de către prietenii lui despre vizita aceea...



Cristina


decembrie 22, 2011

MISIUNE INDEPLINITA (1)

„Proorocul Elisei a chemat pe unul din fiii proorocilor, si i-a zis: "Încinge-ti mijlocul, ia cu tine sticluta aceasta cu untdelemn, si du-te la Ramot în Galaad. Când vei ajunge acolo, să cauti să vezi pe Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimsi. Să te duci să-l ridici din mijlocul fratilor săi, si să-l aduci într-o odaie deoparte. Să iei sticluta cu untdelemn, să-l torni pe capul lui, si să zici: "Asa zice Domnul: "Te ung împărat al lui Israel!" Apoi să deschizi usa, si să fugi fără să te opresti." [2 Împărati 9:1-3]



Citim despre dorinta lui Dumnezeu, de a-l unge pe Iehu ca împărat peste poporul Israel, lucrul acesta fiind profetit în trecut si prin proorocul Ilie, pe vremea când încă era în pustie, Dumnezeu vorbindu-i despre trei ungeri… ce trebuiau să aibă loc… si mă gândesc cum ar fi fost să fi trăit si eu pe vremea lui Elisei, si cât de privilegiati trebuie să fi fost fiii proorocilor, care aveau un învătător ca si Elisei…

        Da, cu sigurantă mi-as fi dorit să îl văd, să-l aud, să observ cum gândea Elisei si sa fiu si eu la scoala de profeti, dar cum scoala profetilor era doar pentru bărbati, e suficient să citesc Scriptura si să observ învătătura lui Elisei, dată acelor viitori profeti.

        Cineva spunea că femeile au fost create cu abilitatea de a auzi, de a vedea si de a simti pe Dumnezeu diferit decât bărbatii, ele având intuitie interioară, pe când bărbatii trebuie să citească si să studieze Scriptura, să caute argumente, dovezi, să facă dezbateri si apoi să înteleagă ce vrea Domnul să le vorbească… nu stiu cât este de adevărat, însă, posibil că de aceea era nevoie ca Elisei să-i tină o vreme în scoală pe acei tineri elevi. 

        Nu stiu cum arăta un profet din scoala lui Elisei, dar cred că nu erau ca cei de azi, n-am idee nici cum erau îmbracati, însă probabil că aveau haine simple si călduroase, poate ciudate din punct de vedere estetic, gândindu-mă acum si la felul ciudat cum se îmbrăca Ioan Botezătorul, dar cred că după ce un bărbat îmbrăca haina de profet, el îsi asuma toată responsabilitatea de a se lăsa urmărit, văzut si analizat, chiar si gesturile, cuvintele, privirile, el fiind vulnerabil, sincer, un om al lui Dumnezeu, căruia i se cerea mult.

        Profetul trebuia să fie mesagerul lui Dumnezeu si avea misiuni speciale, ordine speciale, el nu trebuia să fie un gură cască, un lenes, sau un limbut, nici nu trebuia sa explice cuiva ce are de făcut, sau ce Domnul i-ar fi spus să facă, nu trebuia să-i convingă pe oameni că ce el vorbea era Cuvântul Sfânt, nu, nimic din toate acestea, ci atunci când profetul era într-o misiune, nimic nu-l oprea să-si ducă planul la îndeplinire.





Cristina

decembrie 21, 2011

SARBATORIND VICTORIILE

"Atunci Moise si israelitii au cantat aceasta cantare Domnului [...] Apoi Miriam, profeteasa, sora lui Aaron, a luat o tamburina in mana si toate femeile au iesit dupa ea avand tamburine in maini. Miriam le canta:Cantati Domnului,  caci si-a aratat slava, i-a napastuit in mare  pe cal si pe calaret!"  [Exod 15:1,20-21]



Dupa ce Dumnezeu i-a trecut Marea Rosie si au fost martorii aceste minuni, poporul Israel a sarbatorit victoria lor in Dumnezeu asupra egiptenilor.

Oare ce atmosfera era in popor dupa ce au trecut Marea Rosie? Un popor intreg canta ... toate femeile cantau ... toti se bucurau ... muzica bucuriei lor se auzea de departe ... Dumnezeul lor era slavit!

Suntem mai mult alaturi de Dumnezeu in necazuri, lipsuri, probleme si ingrijorari, si prea putin in victorii, bucurii, biruinte... Nu stim sa sarbatorim cu El, dar ne descurcam foarte bine sa "plangem" cu El... Oamenii din jurul nostru cunosc mai mult necazurile noastre sau victoriile noastre in Dumnezeu?

Dumnezeu merita sa fie cunoscut pentru victoriile Sale! Copiii sai trebuie sa fie cunoscuti ca invingatori in El... de aceea trebuie sa sarbatorim victoriile Sale mai mult si sa "ne plangem" mai putin problemele ...pentru ca oamenii sa isi doreasca si ei victorii in Dumnezeu, pentru ca si ei sa vada cat e de mare Dumnezeul nostru! ... pentru ca in Dumnezeu poti fi doar invingator!

Haideti sa facem o sarbatoare din fiecare biruinta in El si sa ascundem in El ingrijorarile si problemele noastre! Haideti sa aratam mai mult bucuria si mai putin tristetea!





Ana

 AMR : O MEDITATII

decembrie 20, 2011

CALEA VIETII (3)

„Căci sfatul este o candela, învătătura este o lumina, iar îndemnul si mustrarea sunt calea vietii!” [Proverbe 6:23]



Omul lepădat de sine acceptă mustrarea si rămâne pe calea vietii, dar omul care nu este lepădat de sine, este răscolit de vorbele de mustrare spuse de cineva, ele făcându-l să-si piardă somnul, pacea, linistea si bucuria din inimă, acele vorbe urmărindu-l oriunde, dorind să le ascundă, să le uite, doar să nu ia seama la ele, nestiind că trăind asa el s-a îndepărtat de mult de calea vietii.

        Da, mustrarea loveste direct sufletul, iar firea veche se revoltă când este mustrată, deoarece se simte umilită, si se îndreptăteste, ajungând chiar să urască pe cel trimis să-i aducă mesajul de mustrare.

        Dar dacă am îndrăznit să ne comportăm necuviincios, de ce credem că este exagerat să ni se atragă atentia? Criticile au rolul de a ne îmbunătătii cresterea noastră spirituală, de aceea să nu spunem niciodată: „Nu cred că tu esti în măsură să îmi spui mie ce să fac!”, ci să acceptăm mustrarea ca venind din gura Domnului Isus. Dar ne place nouă când Duhul Domnului ne mustră? Sau repede reclamăm pe prietenul nostru, că nu a avut întelepciune cum s-o spună?

        Multi crestini urăsc mustrarea si spun că cei care îi mustră nu sunt oameni biblici, dar după părerea multora nici Domnul Isus nu a fost biblic, însă, pentru Domnul Isus nu a contat părerea oamenilor, ci s-a uitat tintă la ucenicii Lui, apoi l-a Petru si l-a mustrat aspru, spunându-i de fată cu toti: „satano!” (Matei 16:21-23).

        Mă gândesc dacă nouă ne-ar fi plăcut să ne vorbească Domnul Isus astfel? Oare am mai fi mers după El, sau ne-am fi retras ca multi altii, spunând că este prea de tot felul cum gândeste El? Da, smerenia este prea grea pentru oamenii mândrii, iar ca să accepti mustrarea, trebuie să fii zilnic lepădat de sine-le tău, altfel nu vei putea, ci te vei supăra, te vei argumenta, te vei frământa si nu vei putea dormi, dorind să schimbi părerea oamenilor despre tine.

        Insă, adevăratii oameni ai lui Dumnezeu vor accepta cu bucurie mustrarea, stiind că acesta este modul în care Dumnezeu le poate uneori vorbi, prin mustrare Domnul Isus cercetând inimile copiilor Lui, privind la reactiile omului mustrat si astfel Domnul Isus va constata dacă omul acela este lepădat de sine, sau are o falsă modestie, fiindcă din nou si din nou omul care nu iubeste mustrarea, simte nevoia de a se justifica.

       Asadar, vom stii dacă bucuria ne rămâne în inimă doar atunci când vom fi mustrati, si fie vom fi multumitori pentru cuvintele acelea, cercetându-ne viata înaintea Domnului, si lăsându-ne transformati, fie vom nega tot ce ni s-a spus si vom combate mustrarea prin zeci de cuvinte, dovedindu-i celui ce ne-a mustrat, că ceea ce Domnul i-a arătat nu a fost adevărat. Însă, Petru nu a făcut asa... de aceea mai târziu a fost folositor Domnului Isus!



       Cristina

decembrie 19, 2011

CALEA VIETII (2)

„Căci sfatul este o candela, învătătura este o lumina, iar îndemnul si mustrarea sunt calea vietii!” [Proverbe 6:23]



    Desi mustrarea doare, e nevoie de mustrare, iar dacă nu-l mustrăm pe prietenul nostru, îndemnându-l la sfintenie, atunci putem spune că nu îl punem pe calea vietii, ci indiferenti, îl lăsăm să meargă pe calea mortii. Prietenul adevărat nu este indiferent când vede răul din viata ta ci el este un prieten adevărat dacă te îndeamnă, sau chiar te mustră pentru ceva, si nu pentru că îti laudă nebuniile, doar să nu se pună rău cu tine.

            Mustrarea nu este acceptată de oricine, ci ea este acceptată doar de omul întelept, fiindcă în Proverbe13:1 scrie: „un fiu întelept ascultă învătătura tatălui sau, dar batjocoritorul n-ascultă mustrarea.” Batjocoritorul este cel care-l judecă pe prietenul lui,fiindcă a îndrăznit să-i arate răul din viata lui, de fapt batjocoritorul este cel ce consideră mustarea ca fiind o batjocură ce i se adresează lui direct.

            De aceea este scris că „o mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decât o sută de lovituri pe cel nebun.” Astfel că o caracteristică a mustrării este că ea, fie pătrunde în inima omului si-l schimbă, dacă acea mustrare este acceptată, fie ea nu-l transformă cu nimic pe omul care respinge mustrarea.

             Dar dacă îndemnul si mustrarea sunt calea vietii, atunci de ce ne deranjează cuvintele de mustrare? De ce simtim nevoia să fugim cât mai departe de ele, sau de oamenii care îndrăznesc să ne mustre, fără să luăm seama la acele cuvinte? De ce? Fiindcă prin aceste cuvinte se înfruntă direct si dur păcatul din viata noastră, care lasă amprente grele asupra fiintei noastre, păcate care nu vor să plece din inimă, iar firii vechi nu-i place să fie mustrată.





Cristina

decembrie 16, 2011

CALEA VIETII (1)

„Căci sfatul este o candela, învătătura este o lumina, iar îndemnul si mustrarea sunt calea vietii!” [Proverbe 6:23]



Mi-a atras atentia în mod deodebit acest verset, gândindu-mă cât de reticenti suntem astăzi fată de mustrare, fiindcă nu-i permitem Duhului Domnului să ne mustre, iar dacă totusi o face, mesajul de mustrare aduce multă împotrivire si frustrare în inima copiilor Domnului.

Însă, Scriptura spune că îndemnul si mustrarea sunt calea vietii, astfel că fără ele alunecăm de pe calea către cer, poate chiar si fără să fim constienti de căderea spirituală, si apoi umblăm pe calea mortii.

Da, îndemnul fără mustrare nu are nicio valoare, asa cum nici mustrarea fără îndemn nu ajută la cresterea spirituală a cuiva,  de aceea ori de cate ori îndemnăm pe cineva sau îl mustrăm, dorim să îl punem pe calea vietii, îi vrem binele, dorim să trăiască vesnic si să scape de capcana celui rău, care-l atrage spre moarte.

        Dar care este deosebirea între îndemn si mustrare? Îndemnul trebuie dat înainte de comiterea păcatului, adică atunci când nu esti sigur că ceea ce faci te duce spre viată, mergi si cere îndemnul cuiva, fiindcă degeaba doresti un îndemn după ce deja ai comis păcatul, deoarece atunci este nevoie de mustrare în viata ta, ca să întelegi consecintele faptei tale, să te pocăiesti cu sinceritate de tot ce-ai făcut si să rămâi astfel pe calea vietii. Însă, îndemnul dat după ce deja a fost comisă fapta rea, este ca si o umbrelă deschisă după ce deja a plouat.

        



Cristina

decembrie 15, 2011

SA SIMTI CU CEL DE LANGA TINE

„Vă mai spun iarăsi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunati în Numele Meu, sunt si Eu în mijlocul lor.” [Matei 18:19-20]



M-am gândit mult la versetul aceasta si am înteles că atunci când doi oameni "se învoiesc" de fapt cei doi se înteleg, cad de acord asupra unui lucru, ajung împreună la o întelegere, se acceptă unul pe altul, se îngăduie unul pe altul, se ajută unul pe altul si simt impreună durerea unuia pentru celălalt...
        Astfel că prin relatii se poate dărâma viata cuiva, sau se pot zidi vieti si se pot construi lucruri mărete, prin ceea ce trăieste fiecare, iar asa cum putem zidi ceva cu mâinile noastre, prin relatii gresite putem dărâma tot ce avem deja.

        De aceea, orice om este tras la răspundere pentru comportamentul lui si nu pentru ceea ce fac cei din jurul lui. Însă, depărtarea de Dumnezeu, de legea si de promisiunile Lui, nu aduc lucruri bune în viata nimănui, nici în casa si nici în locul unde acela trăieste.

        Asadar, e vremea ca fiecare să ne întrebăm: „Ce influentă am eu în casa mea? Cui mă închin? Mă închin adevăratului Dumnezeu sau ... unei idei despre Dumnezeu? Il cunosc pe Dumnezeu? Ce stiu eu despre El? Dar El… mă stie pe mine? Dacă în casa parintilor mei au fost idoli, îi aduc si eu în casa mea? Sau caut să îmi zidesc casa, ca să am fericire, bucurie si împlinire în casa mea? 

        Aud mereu că ceea ce cred trebuie să fie o chestiune personală, însă nu este neapărat adevarat, fiindcă ceea ce cred determină personalitatea mea, modul în care iau deciziile, felul în care actionez, felul cum trăiesc si cum văd viata si moartea…

        Da, credinta nu este treaba mea proprie si personală, pe care să o tin doar pentru mine, cumva sigilând-o într-un loc doar de mine stiut… ci credinta mea în Dumnezeu trebuie făcută cunoscută celor de lângă mine, fiindcă credinta face parte integrantă din viata noastră, indiferent că vrem sau că nu vrem să credem lucrul acesta.

          Astfel că ceea ce eu cred îmi influentează propria viată dar si viata familiei mele, si a celor de lângă mine, indiferent de statutul meu social, influentând chiar si locul unde lucrez, comunitatea în care traiesc, orasul meu si tara mea.

Asadar, nu trebuie ca vreodată să subestimăm impresia pe care am făcut-o asupra cuiva, fiindcă, prin ceea ce trăim, putem atinge viata cuiva, fie zidind-o fie dărâmând-o cumva, chiar dacă nu stim. De aceea gândeste-te, da, tu, în ce fel atingi astăzi viata celor de lângă tine?"…



            Cristina

AMR : 0 MEDITATII

decembrie 14, 2011

BINECUVANTARILE CERULUI (4)

„Si pe când istorisea Ghehazi împăratului cum înviase pe un mort, tocmai a venit femeia pe al cărei fiu îl înviase Elisei să roage pe împărat pentru casa si ogorul ei. Ghehazi a zis: "Împărate, domnul meu, iată femeia, si iată fiul ei pe care l-a înviat Elisei." Împăratul a întrebat pe femeie, si ea i-a istorisit faptul. Apoi împăratul i-a dat un dregător, căruia i-a zis: "Vezi să se dea înapoi tot ce este al femeii acesteia, cu toate veniturile ogorului, din ziua când a părăsit tara si până acum!" [2 Împărati 8:5-6]



Ziua aceasta este o zi a vestilor bune, a spus si Domnul Isus, a spus si femeia din Sunem si s-o spunem si noi în fiecare zi, fiindcă prin Domnul Isus am primit iertarea de păcate si viata vesnică. Prin credinta în Jertfa de pe cruce primim Duhul Sfânt care ne învată toate lucrurile, arătându-ne ce să facem, cum, ce să credem, cum să credem, cum să vorbim, când, cum să-i iubim pe cei de lângă noi si cum să ne pregătim pentru a merge la El, fiindcă nu se termină totul aici, ci suntem doar în trecere pe pământ.

Asadar, dacă vom tăcea si nu vom mărturisi că am fost orbi, dar acum suntem vindecati de orbirea noastră spirituală, vom astepta în zadar, fiindcă ferestrele binecuvântării vor rămâne închise pentru noi, si degeaba vom privi spre cer, fiindcă Dumnezeu îsi va deschide ferestrele cerului doar pentru cei care caută mai întâi Împărătia Lui. De aceea, să nu ne mai îngrijorăm de nimic, ci să mergem dar si să istorisim toate lucrurile pe care le-a făcut Domnul Isus pentru noi!“



Cristina



AMR : 0 MEDITATII

decembrie 13, 2011

BINECUVANTARILE CERULUI (3)

„Si pe când istorisea Ghehazi împăratului cum înviase pe un mort, tocmai a venit femeia pe al cărei fiu îl înviase Elisei să roage pe împărat pentru casa si ogorul ei. Ghehazi a zis: "Împărate, domnul meu, iată femeia, si iată fiul ei pe care l-a înviat Elisei." Împăratul a întrebat pe femeie, si ea i-a istorisit faptul. Apoi împăratul i-a dat un dregător, căruia i-a zis: "Vezi să se dea înapoi tot ce este al femeii acesteia, cu toate veniturile ogorului, din ziua când a părăsit tara si până acum!" [2 Împărati 8:5-6]



Mă gândesc acum la Sumanita aceasta, care a fost înstiintată de Domnul să plece din Sunem pentru o vreme, din pricina foametei care urma, si ea a ascultat de Dumnezeu, desi Biblia nu ne dă nici un detaliu despre cum „i-a vorbit” Dumnezeu femeii acesteia, însă ea a ascultat, si timp de sapte ani a fost departe de tot ce-i apartinuse ei... si nu era o femeie de rând, ci era bogată femeia, asa că a avut ce lăsa, insa a ascultat de Dumnezeu, fără să stie dacă ceea ce lasă îi va mai fi înapoiat în ziua când va reveni în patria ei.

Dar ea nu s-a îngrijorat, ci a crezut în Cel ce-i vorbise, amintindu-si de minunile făcute de Dumnezeu în viata ei! Asadar, dacă Dumnezeu îmi promite ceva, sau îmi vorbeste ceva, eu ce fac? Cred ce spune El, actionez ca atare sau mă îndoiesc, mă scuz si mă împotrivesc, vorbind împotriva lui Dumnezeu, ca si slujitorul regelui?

Dar dacă vom tăcea si nu vom vorbi despre ceea ce a lucrat Dumnezeu în viata noastră, vom fi pedepsiti de Dumnezeu, fiindcă El doreste să se ducă vestea Lucrării Lui până la capătul pământului. Însă, să vorbim asa cum a vorbit femeia din Sunem, ea spunând realitătile din viata ei, nu trăirile altora, ci doar ceea ce a lucrat Dumnezeu cu ea, aceasta a povestit Sunamita acelui împărat.

Dumnezeu a răsplătit din plin mărturia ei, fiindcă s-au deschis binecuvântările cerului pentru femeia aceasta, Dumnezeu lucrând împăratului, făcându-l să accepte ca femeii să i se dea tot ce-i apartinuse ei cu sapte ani înainte, toată mostenirea ei din Sunem, plus „toate veniturile ogorului, din ziua când a părăsit tara si până în ziua aceea!"

Asadar, chiar dacă suna nebuneste pentru cei din jurul meu, chiar de ar spune toti ca sunt o naivă pentru vremurile acestea, eu am decis să cred fiecare cuvânt si promisiune a lui Dumnezeu, iar decizia aceasta a adus cu ea schimbări majore in viata mea, dărâmând toate ideile si conceptiilor mele luate de ici si de colo…

Astfel, Domnul Isus mă provoacă sa citesc Biblia nu ca pe o carte oarecare, nu ca pe ceva ce trebuie citit, ci ca pe o realitate în care să văd ce promisiuni mai are Domnul Isus pentru mine, si ce bucurii mă mai asteaptă azi, mâine si în fiecare zi.



Cristina

decembrie 12, 2011

BINECUVANTARILE CERULUI (2)

„Si pe când istorisea Ghehazi împăratului cum înviase pe un mort, tocmai a venit femeia pe al cărei fiu îl înviase Elisei să roage pe împărat pentru casa si ogorul ei. Ghehazi a zis: "Împărate, domnul meu, iată femeia, si iată fiul ei pe care l-a înviat Elisei." Împăratul a întrebat pe femeie, si ea i-a istorisit faptul. Apoi împăratul i-a dat un dregător, căruia i-a zis: "Vezi să se dea înapoi tot ce este al femeii acesteia, cu toate veniturile ogorului, din ziua când a părăsit tara si până acum!" [2 Împărati 8:5-6]



Înteleg foarte bine această categorie de crestini, fiindcă o vreme am trăit ca ei si mi-am dat tot interesul să fie Dumnezeu multumit, dar stiam ca ceva nu merge, că altceva si-ar dori El de la mine, astfel că desi participam la viata bisericii, in interiorul meu mă simteam ipocrită, sfâsiată, falsă si infidelă Celui ce a umblat pe pământ, plângând cu cei ce plâng, bucurându-se de bucuria oamenilor, vindecând pe bolnavi, stergând lacrimi, dându-si pâinea Lui ca altii sa fie saturati, iar eu, desi participam la programul de biserica, nu trăiam ca si Domnul Isus, însă continuam să mă scuz în fel si chip.

Astfel că m-am tot întrebat ce trebuie să fac si spuneam: „Doamne tu vezi tot ce fac, dar nu înteleg de ce mă simt asa. Nu fac eu ce zici Tu? Nu merg eu la biserica, la Casa Ta? Nu-mi dau zeciuiala? Nu citesc Cuvântul?” Ba da ... Însă, Domnul Isus m-a întrebat: „de ce mergi tu la biserică, la adunare cum spui tu, la Casa Domnului? Mergi acolo să depui mărturie cu trăirea ta, vorbesti tu minunile Mele în locul acela? Sau tu mergi pentru a te vedea cu unul si cu altul, să schimbi impresii, să-ti dai cu părerea despre predici, despre frati, despre fel si fel de lucruri, fiindcă nu te poti înfrâna de la a avea opinii? De ce te străduiesti să nu lipsesti din biserica ta?”...

Mi-am dat seama ca asa era, că îmi plăcea să schimb câte o vorba cu cei cunoscuti, mai vedeam si tendintele modei în ce priveste îmbrăcămintea, încăltămintea, tunsorile ... mai auzeam si o muzica bună ... puteam comenta predicile cu cineva care gândea ca si mine… si erau destui care făceau asa după terminarea programului, si normal că golul meu se adâncea, durerea inimii mele era si mai mare, iar fătărnicia era la ea acasă, desi mă aflam in Casa Domnului.

Provocarea mea a fost să ascult doar de Dumnezeu, de ceea ce dorea El să mă învete prin fiecare cuvânt scris in Biblia mea, in scrisoarea de dragoste lăsată de Dumnezeu omenirii, adică si mie. Să cred că ceea ce spune El e valabil si pentru mine personal, să cred că Dumnezeu face ferestre în cer pentru mine, să cred că El aduce focul pe altarul meu, dacă eu cred în El asa cum a crezut Ilie, să cred că El stie soarta fiecărui fir de păr de pe capul meu, să cred că El stie fiecare gând al meu dinainte de a-l gândi eu, că stie mersul fiecărei celule din corpul meu si nimic nu se miscă fără ca El să stie, chiar dacă mie mi se pare imposibil .... însă, dacă El asa spune, eu asa să cred…

Si da, pare ca si cum mi s-ar fi spălat creierul, si am uitat de multe lucruri din trecut, am uitat sa fiu religioasă, si tare mă bucur, am uitat de forme, obiceiuri si programe bisericesti, iar dacă mă cheamă cineva să depun mărturia mea, fug în casa aceea, indiferent ce zi este si da ... poate că după părerea multora nu e bine … dar eu stiu că asa a făcut si Domnul Isus si despre toti oamenii Lui Dumnezeu s-a spus ca ceea ce au făcut nu era bine.



Cristina

decembrie 10, 2011

BINECUVANTARILE CERULUI (1)

„Si pe când istorisea Ghehazi împăratului cum înviase pe un mort, tocmai a venit femeia pe al cărei fiu îl înviase Elisei să roage pe împărat pentru casa si ogorul ei. Ghehazi a zis: "Împărate, domnul meu, iată femeia, si iată fiul ei pe care l-a înviat Elisei." Împăratul a întrebat pe femeie, si ea i-a istorisit faptul. Apoi împăratul i-a dat un dregător, căruia i-a zis: "Vezi să se dea înapoi tot ce este al femeii acesteia, cu toate veniturile ogorului, din ziua când a părăsit tara si până acum!" [2 Împărati 8:5-6]



Citind despre Sunamita ajutată în trecut de Elisei, care a mărturisit cu gura ei minunea pe care Dumnezeu o făcuse în viata ei, când în trecut îi înviase fiul, am înteles că Domnul Isus are nevoie si de mărturia mea, de a o vorbi celor de lângă mine, de a povesti lucrarea Lui, dorind să fiu un martor viu si sa vorbesc despre minunile Lui, trăite de mine, asa cum a mărturisit si femeia din Sunem.

Mă gândesc si la curiozitatea împăratului Ioram, de a auzi despre lucrarea lui Dumnezeu si cum insista el la Ghehazi sa-i povestească mai multe lucruri despre Elisei, dar mă gândesc si la impactul pe care l-a avut in inima lui chiar prezenta „minunii” în locul acela, când împăratul, cu urechile lui, a auzit-o pe Sunamita cum confirma ceea ce deja i se povestise despre învierea fiului ei.

Da, stiu că cititul Bibliei este bun ... dar nu doar pentru cunostinte generale, dar stiu că Scriptura ne învată să si ascultăm de Cuvânt, mai stiu si că e bine să mergem la biserică ... fiindcă suntem oameni si trebuie să socializăm, ne face bine să cunoastem alti oameni, să fim în comunitate, să avem cu cine schimba doua cuvinte…

Multi crestini gândesc asa astăzi, de aceea merg la biserică si tot asa am trăit si eu multi ani, crezând că e bine dacă asta fac, si nimic mai mult, de aceea multi crestini azi nu au idee ce înseamnă adevărata părtăsie, n-au idee ce înseamnă realitatea vietii de crestin, ci se străduiesc din răsputeri să nu piardă nici un program de biserică, ca si cum prezenta în biserică ar însemna totul…



Cristina

decembrie 09, 2011

ORBIREA SPIRITUALA (5)

Într-o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Si ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea. Ea a zis bărbatului ei: "Iată, stiu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi, este un om sfânt al lui Dumnezeu” … [2 Împărati 4:8-9]



Dumnezeu se poate îndura si de cei orbi spiritual si le poate deschide ochii, dacă ei realizează cât de rău au ajuns, purtând păcatul asupra lor si strigă apoi cu sinceritate la Dumnezeu, cerându-I să-i scape de cei amăgitori. Dar, abia după ce orbilor li se deschid ochii, realizează ei felul gresit în care au trăit, desi se numeau crestini, apoi realizează cât de amăgiti si înselati au fost de oameni si câti au profitat de orbirea lor spirituală, unii chiar au construit clădiri de biserici, în starea de orbi spiritual, iar când s-au trezit au înteles că nu Lui Dumnezeu i-au făcut un favor, ci celor ce au profitat din plin de naivitatea si orbirea lor…

Dumnezeu ne cere să ne rugăm pentru cei orbi spiritual, fiindcă ei se înseală că văd, arătând cât de mult cunosc Scriptura, chiar povestesc despre zecile de cărti pe care le-au citit, sau faptele bune pe care le-au făcut… dar ei nu stiu că sunt orbi spiritual si nu recunosc că nu-si pot vedea păcatul din viata lor, păcat care-i tine înselati si dependenti de învătături nefolositoare, care în loc să-i sfintească, îi coboară si mai rău în păcat…

Da, trăim vremuri de orbire spirituală, trăim vremuri de îndărătnicie si încăpătânare… ca si persoane, ca si familii, ca si biserici, ca si natiune, si în loc să căutăm fata lui Dumnezeu, să ne smerim si să scăpăm de păcatul din inimă, noi ne luptăm cu oamenii care au un mesaj radical, împotriva păcatului, prigonindu-i… Credeti că poate exista o orbire spirituală mai mare decât cea din bisericile noastre…?

Sunt atâtia frati si surori care se invidiază, se urăsc, se clevetesc, profită unii de altii, sunt chiar si păstori care-si însusesc bani din colectă, ca si Ghehazi, sunt profeti care, desi spun „asa vorbeste Domnul!”, se ceartă apoi ca la usa cortului, tipă si strigă, dezbrăcându-se de caracter… si de orice morală crestină.

Dar oare văd doar eu aceste lucruri? Atât de mare să fi ajuns orbirea spirituală de azi încât să acoperim răul în loc să ne pocăim, scotând totul la lumină, iar bărbatii lui Dumnezeu să vorbească de la amvoane împotriva păcatului?... Dar dacă asa va continua starea bisericii, nu e de mirare că va urma cât de curând peste omenire o foamete ca si cea din Samaria… si sigur că Dumnezeu le poate cere oamenilor să se hrănească la propriu cu găinat de porumbel, dacă spiritual ei se hrănesc zilnic cu mizerii, cu clevetiri, cu imoralitate si cu păcate ascunse, murdărind astfel Numele Sfânt al Domnului Isus!

Femeia din Sunem putea vedea adevărul, ea nu era oarbă spiritual, ci stia că Elisei este un om sfânt, de aceea să-i cerem Domnului Isus să ne ajute să ne vedem starea inimii, El să ne arate fiecăruia starea spirituală în care trăim, de orbire spirituală sau de trezire spirituală, iar dacă starea reală este de orbire, atunci să acceptăm sfatul lui Dumnezeu: să ne pocăim si să revenim la Tatăl, spunând: „am fost orb, dar acum văd!”… Amin!



 Cristina

AMR : 0 MEDITATII

decembrie 08, 2011

ORBIREA SPIRITUALA (4)

Într-o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Si ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea. Ea a zis bărbatului ei: "Iată, stiu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi, este un om sfânt al lui Dumnezeu” … [2 Împărati 4:8-9]



Foarte grele întrebări si cu sigurantă că nu-ti mai vine să acoperi păcatul si să faci pe „sfântul” când stii că îl minti pe Dumnezeu cu trăirea ta, făcând totul de ochii lumii… Astfel că povestea lui Ghehazi trebuie să ne provoace să nu mai gândim superficial, ci să ne gândim foarte serios la modul cum ne trăim viata de crestin…, altfel vom fi orbi spiritual, ca si Ghehazi.

Lepra lui Ghehazi a fost consecinta trăirii lui în păcat, iar lucrul acesta trebuie să ne pună în fata unei realităti de necontestat, si chiar că cel mai mult ne place să spunem că Dumnezeu este Dragoste, Iubire, Milă, Compasiune, Ajutor si Mângâiere, că El vede totul, aude totul si stie totul ... trebuie să ne lipim pe inimă si faptul că Dumnezeu este Sfânt, Sfânt, Sfânt, de aceea e vremea să constientizăm cât de Drept este Domnul Isus. 

Domnul Dumnezeu nu se joacă cu păcatul si nici cu cei ce fac pe „sfântul” cu El, fiindcă viata cu El nu este un teatru ieftin si nici nu s-ar lăsa Dumnezeu „mituit” pentru a ne trece păcatul cu vederea. Nu!... Ci viata cu El este o realitate de mă înfior numai gândindu-mă ce s-ar întâmpla dacă astăzi lepra ar apărea ca pedeapsă a urii, a actiunilor si gândurilor noastre… si pentru că nu se vede în exterior, multi poartă păcatul în inimile lor.

Este scris în Maleahi 3:10: "Aduceti însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneti-Mă astfel la încercare, zice Domnul ostirilor, si veti vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, si dacă nu voi turna peste voi belsug de binecuvântare... dar mă întreb: toate bisericile de azi reprezintă Casa lui Dumnezeu?... Sau Casa Lui este doar locul unde locuieste El?

Locuieste nelegiuirea unită cu sărbătoarea, locuieste întunericul împreună cu lumina? Sigur ca nu! Iar dacă putem noi, ca si oameni, să ne mutăm în altă casă si să lăsăm altora vechea casă, oare nu se poate muta si Dumnezeu în locuri unde găseste curătie de inimă si sfintire, lăsând păstorilor corupti bisericile acelea? Dar nu ne este Templul lui Solomon un exemplu? A locuit Dumnezeu totdeauna în casa aceea, numită Templul Lui? …

Asadar, zeciuiala lui Dumnezeu se dă incluzând toate cele patru categorii specificate în Cuvânt, dar în asa fel să nu stie stânga ce face dreapta... fiindcă nu spune Scriptura să ne evidentiem numele în nici un fel, iar levitii care ar trebui să primească "zeciuiala" sunt doar oamenii sfinti, care vorbesc despre sfintire si trăiesc ei însisi sfintirea, ca si Elisei, iar noi avem ce învăta de la ei, omul sfânt fiind o mare binecuvântare pentru noi.

E nevoie de discernământ cu privire la acest lucru, dar din pricina orbirii spirituale oamenii si-au pierdut discernământul si nu pot auzi azi vocea Duhului Sfânt... astfel se fac vinovati de necredinciosie fată de Cel ce ne dă totul, si de aceea, din nestiintă, cu banii lor zidesc împărătia minciunii.





Cristina

decembrie 07, 2011

ORBIREA SPIRITUALA (3)

Într-o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Si ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea. Ea a zis bărbatului ei: "Iată, stiu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi, este un om sfânt al lui Dumnezeu” … [2 Împărati 4:8-9]



Este scris că  "1. levitul, 2. străinul, 3. orfanul si 4. văduva, care sunt în „cetătile” noastre, să mănânce si să se sature din darurile noastre, pentru ca Domnul Dumnezeul să ne binecuvânteze în toate lucrările pe care le vom face cu mâinile noastre.”

Străinul, orfanul si văduva sunt categorii usor de reperat, dar si cele mai neglijate astăzi, din păcate, însă, subiectul greu de recunoscut este "levitul"... si oare cine este acesta? … Însă, femeia din Sunem stia că Elisei este levitul, omul sfânt al lui Dumnezeu, fiindcă ea nu-l considera levit pe cel ce doar se numea slujitorul Domnului, dar era corupt, lenes, invidios, clevetitor, dornic de câstig sau manipulator... Nu!

Ci ea l-a considerat levit pe Elisei, el nefiind un om cu inima împărtită, de aceea „zeciuiala” femeii din Sunem a fost folosită pentru a construi o cameră lui Elisei, în casa ei, si nu o biserică, stiind că astfel ea îl va cinsti pe Dumnezeu cu venitul ei.

M-am întrebat si eu dacă am discernământ în ce priveste zeciuiala si daca banii dăruiti de mine în biserică merg unde ar trebui…, auzind tot felul de lucruri despre zeciuieli... fiindcă toti stim despre coruptia în care trăim, dar Domnul mi-a spus că se va ocupa El Însusi de problema aceasta si de toti slujitorii corupti, care folosesc banii Lui într-un mod necuvenit… fiindcă Dumnezeu cu sigurantă va trage la răspundere pe slujitorii necredinciosi Lui.

Astfel am citit despre Ghehazi, slujitorul lui Elisei, si primul gând care îmi trece prin minte când mă gândesc la Ghehazi, este că pentru Elisei a fost o pierdere de vreme să investească Cuvântul lui Dumnezeu în Ghehazi… că Elisei si-a pierdut vremea degeaba cu el atâtia ani, fiindcă Ghehazi nu s-a schimbat cu nimic, ci a continuat să ascundă păcatul în inima lui, iubirea de bani, desi stia clar despre consecintele păcatului, că doar despre asta predica si Elisei…

Dar oare de ce a îngăduit Domnul să îl lase pe Ghehazi să stea atâta timp lângă Elisei si să nu se prindă nimic de el? Nu putea Dumnezeu să lase pe un alt tânăr lângă Elisei, pe unul care ar fi sorbit orice vorbă a lui Elisei, si care ar fi continuat să trăiască ca si învătătorul lui, după ce Elisei ar fi murit?

Ce-o fi simtit Elisei când Ghehazi a plecat alb ca zăpada de lângă el, fiind plin de lepră? Ce-o fi fost în sufletul lui Ghehazi? O fi realizat Ghehazi că nu te poti juca cu Dumnezeu? O fi constientizat el că viata cu Dumnezeu nu înseamnă venit mare, lăudărosie si nici boierie de pe urma Lui? Dar de ce nu i-a fost dată lepra pe când se ducea după Naaman? De ce nu i-a fost dată când lua bani de la Naaman? O fi stiut Naaman despre ce-a urmat? Oare Ghehazi a constientizat că Dumnezeu căruia i se închina Elisei, Cel despre care stia si el că este Viu, este si drept si pedepseste minciuna si fătărnicia? 



Cristina

decembrie 06, 2011

ORBIREA SPIRITUALA (2)

Într-o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Si ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea. Ea a zis bărbatului ei: "Iată, stiu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi, este un om sfânt al lui Dumnezeu” … [2 Împărati 4:8-9]



Poate până acum am crezut că satan aduce orbirea spirituală peste oameni, însă, citind 2 Împărati 6:8-33, observăm că orbirea spirituală vine de la Dumnezeu, ca si o consecintă a păcatului din inima omului, si Dumnezeu nu doar că o permite, ci „îl loveste” pe om cu această boală, cu orbire spirituală, care-i provoacă celui orb multă durere fizică, sufletească si emotională, păcatul distrugând omul pe toate planurile.

Cine este orb spiritual va bâjbâi si nu va găsi calea adevărată, amăgit fiind de tot felul de învătături, căutând diferite căi, acceptând mesajele unor „slujitori” care vor spune: „ Nu e chiar asa, nu fii prea sfânt, sigur mai sunt si alte căi, nu poate fi chiar asa de strâmtă calea spre Cer!”…, dar pentru că ei sunt orbi spiritual, de aceea se lasă repede amăgiti de tot felul de mesaje emotionale, de „profeti si învătători”, care par să le vorbească bine din Cuvânt, dar care ei însisi nu practică sfintirea în trăirea lor, ci doar atrag membri în congregatiile lor, impunând reguli, mai degrabă decât să-i ajute pe oameni să împlinească poruncile Domnului.

Orbirea spirituală îl face pe om să-i meargă din ce în ce mai rău, si astfel oamenii sunt amăgiti să dea bani multi bisericilor, învătati fiind că zeciuiala trebuie să meargă la „casa Domnului”, dar de orbi ce sunt ei nici nu mai stiu unde locuieste Dumnezeu, ci îsi etalează faptele, să fie cunoscute de toti, demonstrând doar o evlavie de exterior, însă cei orbi spiritual se trezesc apoi deznădăjduiti în mijlocul nenorocirii lor…

Femeia din Sunem a cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu si cred că ea citise Deuteronom 14:22-29 unde scrie clar despre zeciuială, Domnul numind patru categorii de oameni la care ar trebui să ne dăm zeciuielile, de aceea e nevoie să ne folosim de Cuvântul lui Dumnezeu, care este Îndreptarul după care trebuie să ne aliniem.





Cristina

decembrie 05, 2011

ORBIREA SPIRITUALA (1)


Într-o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Si ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea. Ea a zis bărbatului ei: "Iată, stiu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi, este un om sfânt al lui Dumnezeu” … [2 Împărati 4:8-9]



 Si mă întreb: dar cum de era atât de sigură femeia aceasta că Elisei era omul lui Dumnezeu? De unde putea ea stii că acesta era un om sfânt, pentru care putea investi, ca să-i construiască o cameră în casa lor?...

Despre proorocul Elisei stim că le vorbea oamenilor un mesaj curat, de pocăintă, specificând si despre mânia lui Dumnezeu peste cei ce nu doreau să se curătească de păcatele lor, mesajele lui auzindu-le si femeia din Sunem, el vorbind adevărul despre idolatria poporului lui Dumnezeu, si de aceea Elisei nu era iubit de cei ce trăiau în păcat, dar Dumnezeu îl păzea, El urmând să-si împlinească Cuvântul rostit prin gura acestui profet.

Dumnezeu deschide ochii si tot El închide ochii oamenilor, aducând orbire peste oameni, fiind vorba de vedere spirituală în acest text, dar este scris că cei ce se închină idolilor au ochi dar nu văd, au urechi dar nu aud, de fapt ei devin exact ca si idolul căruia i se închină…

Asadar, cine are păcat in inimă este un închinător la idoli, fie că este constient fie că nu este constient de lucrul acesta, de aceea nu poate avea discernământ, nestiind cine este sfânt si cine nu, fiindcă lucrul care-l preocupă pe om devine idol în inima lui si îi ia locul lui Dumnezeu, si din pricina păcatului, „Domnul i-a lovit cu orbire pe cei din Samaria!” si pe toti cei ce astăzi încă îsi permit păcat în inimile lor.

Dar omul treaz spiritual este omul care vede în lumea spirituală, care are discernământ, iar pentru lucrul acesta nu contează pozitia lui socială, sărăcia sau bogătia… nu, ci contează doar inima curată, în Matei 5:8 scriind: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”



Cristina


decembrie 03, 2011

SECUREA PIERDUTA (3)

„Ajungând la Iordan, au tăiat lemne. Si pe când tăia unul din ei o bârnă, a căzut fierul de la secure în apă. El a strigat: "Ah! domnul meu, era împrumutat!" Omul lui Dumnezeu a zis: "Unde a căzut?" Si i-a arătat locul. Atunci Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat-o în locul acela, si fierul de la secure a plutit pe apă. Apoi a zis: "Ridică-l!" Si a întins mâna, si l-a luat.” [2 Împărati 6:4-7]



Minunea care a urmat, a arătat că dorinta acestor tineri a fost corectă, securea aceea fiind doar o unealtă, asa cum fiecare dintre noi trebuie să fim o unealta în mâna Stăpânului si să depindem în totul de Stăpân.

Însă, căderea securii în apă reprezintă căderea omului în păcat si observăm că omul acela pierde toporul, dar imediat recunoaste lucrul acesta, nu-l ascunde, nu vorbeste în general, ci aleargă la Elisei, spunându-si problema omului lui Dumnezeu si cerând ajutor în necazul lui.

Omul lui Dumnezeu nu l-a mustrat pentru neglijentă, nu l-a trimis la altcineva, ci s-a făcut una cu el, simtind cu el, văzând că în sufletul acelui om era destulă părere de rău si pocăintă, fiindcă îsi mărturisea păcatul, se smerea si recunoscuse tot ce s-a întâmplat.

Domnul Isus dă har celor smeriti, nu celor mândri, iar inima înfrântă si zdrobită n-o dispretuieste nici azi, de aceea Dumnezeu îsi arată puterea în orice situatie în viata celor ce se smeresc, si indiferent că fierul pluteste pe apă, fie că Petru merge pe apă, sau că nouă Dumnezeu ne ascultă rugăciunea, tot minune se numeste, pentru că Dumnezeu le împlineste, El făcând ca imposibilul să devină posibil.

Nimic nu este cu neputintă pentru cine-si pune viata în ordine si se smereste! Amin!



Cristina

decembrie 02, 2011

SECUREA PIERDUTA (2)

„Ajungând la Iordan, au tăiat lemne. Si pe când tăia unul din ei o bârnă, a căzut fierul de la secure în apă. El a strigat: "Ah! domnul meu, era împrumutat!" Omul lui Dumnezeu a zis: "Unde a căzut?" Si i-a arătat locul. Atunci Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat-o în locul acela, si fierul de la secure a plutit pe apă. Apoi a zis: "Ridică-l!" Si a întins mâna, si l-a luat.” [2 Împărati 6:4-7]



Elisei pune o întrebare: „unde a căzut” securea ? Si, după ce i s-a arătat exact locul, Elisei a aruncat o bucată de lemn în locul acela. Întelegem astfel că trăirea noastră înseamnă detalii, si fiecare trebuie să stim exact locul unde am căzut spiritual… Nu putem mărturisi la general păcatul, ci trebuie sa vorbim exact de acel detaliu al vietii, arătând locul căderii, motivul căderii, vorbind despre ispita care ne-a atras în păcat, „în locul acela” fiind nevoie ca Domnul Isus să intervină, să coboare lemnul crucii Lui, si astfel El să ne restaureze viata.

Densitatea fierului si densitatea lemnului sunt mult diferite, iar din punct de vedere fizic nu se poate explica minunea aceasta, stiind bine că fierul este mult mai greu decât lemnul, si nu este posibil omeneste ca o bucată de lemn aruncată în apă, să facă fierul să plutească deasupra apei, dar ce nu e cu putintă la om, la Dumnezeu este...

Dumnezeu nu l-a făcut pe om din fier, ci fierul a fost inventat de Nimrod, pentru a-si confectiona arme de război, Nimrod lucrând mână in mână cu satan si ajungând vestit prin luptele lui. (Genesa 10). Asadar, dacă fierul este semnul mândriei, lemnul este semnul smereniei, al umilintei, iar satan a fost înfrânt la cruce, atunci când Domnul Isus a fost răstignit pe lemn, între cer si pământ, si indiferent ce tărie si greutate ar avea fierul, adică păcatul, prin Jertfa Domnului Isus el devine foarte usor de învins.



Cristina