mai 09, 2014

RASPLATA BATJOCORITORILOR (3)

“Faradelegea pe care a urzit-o, se intoarce asupra capului lui, si silnicia pe care a facut-o, se pogoara inapoi pe teasta capului lui.” [Psalm 7:16]

Eruptia vulcanului s-a dovedit a fi cea mai nimicitoare din secolul al XX-lea. Aproape toate victimele erau lipsite de imbracaminte. Se presupune ca si hainele de pe ele s-au evaporat din pricina caldurii imense, care s-a propagat odata cu eruptia vulcanului.

Sa ne gandim la aceasta scena groaznica in salbaticia populatiei de a-si bate joc de lucrurile sfinte, dar si la pedeapsa care Dumnezeu a permis sa cada asupra lor. Probabil, erau unele voci care ar fi putut aminti de Dumnezeuu, dar nu au fost luate in seama.

Cand nu mai exista frica de Dumnezeu in viata ta, automat tu insuti devii masura lucrurilor si a faptelor. Atunci nu mai exista nicio opreliste impotriva raului. Profanarea a ceea ce este mai sfant, a singurei revelatii care poate salva omul de la pierzare, si anume Isus Christos, este vinovatia care ruineaza pe oameni. Sa retinem bine ca Dumnezeu nu se lasa batjocorit. Sa invatam din aceasta lectie, sa ne plecam cu smerenie si cu multumire in fata unei posibilitati asa de mari de a fi mantuiti prin credinta in jertfa de la cruce a Mantuitorului. Astazi mai avem aceasta posibilitate; maine poate fi prea tarziu. Sa ne grabim!

mai 08, 2014

RASPLATA BATJOCORITORILOR (2)

“Mancau, beau, se insurau si se maritau pana in ziua cand a intrat Noe in corabie, si a venit potopul si i-a prapadit pe toti.” [Luca 17:27]

In mai 1902, cu ocazia sarbatorii Psatilor, acei oameni au folosit aceasta ca pe o ocazie nemaipomenita, ca necredinta si destrabalarile lor sa-si arate coltii. La ora hotarata, o banda da lautari a deschis drumul. A urmat un barbat voinic purtand o cruce, pe care guita de moarte un porc rastignit. Cativa actori deghizati in preoti, cu sticle in maini, cantau cat ii tineau gura o litanie vesela. Gloata, o mare nesfarsita, le tinea isonul in cascade de ras. Ce zi a nebuniei omenesti.

In 7 mai, vulcanul de pe insula vecina, St. Vincent, a erupt cu un tribut de aproape 2000 de victime. In insula Martinica totul parea linistit. Era linistea dinaintea potopului. Seara a sosit guvernatorul cu sotia si a dat asigurari ca totul este in regula. In dimineata zilei de 8 mai, pe cand orasul dormea, dupa o noapte de chefuri si orgii, la ora 7:59 un sir de explozii teribile a curmat linistea. Un nor incandescent de gaze vulcanice la 700 grade Celsius s-a pravalit peste oras. In numai 3 minute, toti cei 30.000 de locuitori si vizitatori din capitala au fost fierti de vii. Cei care si-au facut un drum spre mare au murit in apa fierbinte. Orasul s-a transformat intr-o mare de flacari.

Dumnezeu nu S-a lasat batjocorit!

mai 07, 2014

RASPLATA BATJOCORITORILOR (1)

“Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau..” [Genesa 6:5]

La inceputul secolului al XX-lea, insula Martinica din Marea Caraibilor era un loc de atractie pentru multi turisti din Europa. Capitala insulei, orasul Saint-Pierre, asezata la poalele unui munte vulcanic, era denumita :micul Paris”. Societatea de acolo traia o viata lispsita de frica si respectul datorat lui Dumnezeu. Erau cateva biserici, dar necredinta devenise o moda, iar pentru Dumnezeu nu aveau loc in inimi. Cata asemanare cu zilele dinaintea potopului si cu cele din timpul nostru, cand rautatea a crescut asa de mult.

In aprilie 1902 cand natura reinviase, muntele a inceput sa fumege. Straturi de cenusa fina au inceput sa se depuna pretutindeni. Apa izvoarelor isi pierduse limpezimea si gustul. Taranii din munte au intrebat ingrijorati pe cei din capitala, dar au primit asigurari ca totul este in ordine. Tatal minciunii, diavolul, era la lucru. Consulul american de acolo a cerut expertilor sa faca investigatii. Apoi s-a dat verdictul: vulcanul se trezea si devenea un pericol.telegrama consulului american a fost interceptata de guvernatorul insulei si inlocuita cu un mesaj mincinos. Micile eruptii i-au facut pe cei de la munte sa coboare in capitala, unde necredinta si minciuna erau la rang inalt.

mai 06, 2014

CREDINTA SAU FAPTELE?

“Pentru ca noi credem caa omul este socotit neprihanit prein credinta, fara faptele Legii.” “ Tot asa si credinta, daca n-are fapte, este moarta in ea insasi.” [Iacov 2,17]

Avem in fata noastra o contradictie? Prin ce poate pacatosul sa fie justificat in Fata lui Dumnezeu: prin credinta in Christos sau prin propriile fapte bune?

Cu siguranta, propriile fapte bune nu ne poate salva de judecata lui Dumnezeu. Aceasta justificare are loc numai prin credinta in Domnul Isus.

Cand cineva este justificat prin credinta in Christos, Dumnezeu asteapta sa vada si fapte bune. Aceste fapte bune le face un credincios fiindca este iertat prin jertfa de la cruce si nu ca sa fie iertat. Faptele credinciosului sunt roadele vietii vesnice pe care a primit-o cand a crezut in Christos. Acest adevar il subliniaza Iacov cand vorbeste despre credinta fara fapte.

Credinta in Christos este o justificare in Fata lui Dumnezeu: “Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul Isus Christos”(Romani 5:1). Justificarea credintei noastre in fata oamenilor are loc prin fapte: “… pentru ca cei ce au crezut in Dumnezeu, sa caute sa fie cei dintai in fapte bune. Iata ce este bine si de folos pentru oameni!”

mai 05, 2014

SI TU SI EU SUNTEM VINOVATI!

“In adevar, impotriva Robului Tau celui sfant, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au insotit in cetatea aceasta Irod si Pilat din Pont cu Neamurile si cu noroadele lui Israel.” [Faptele Apostolilor 4:27]

Cum a fost primit Domnul Isus, cand a venit in lume sa salveze pacatosi? Oamenii nu L-au vrut. Aceasta respingere a fost vizibila deja la nasterea Sa, cand nu s-a gasit nicio incapere la han pentru Iosif si Maria. Astfel, Isus Christos a fost nascut undeva intr-un grajd si pus intr-o iesle.

Respingerea fata de Fiul lui Dumnezeu devenit Om a crescut in timpul slujbei Sale oficiale, pana cand iudeii si natiunile L-au inlaturat. Conducatorii religiosi ai iudeilor L-au dat pe Isus judecatii romane, iar dregatorul roman Pilat a rostit condamnarea pentru Cel invinuit fara temei.

Oamenii din poporul Sau si-au aratat dusmania impotriva Lui prin ura oarba si invidie. Reprezentantii natiunii insa au actionat nedrept si indiferent. Irod si soldatii lui L-au tratat fara sa-L aprecieze si L-au batjocorit.

Judecatorul Pilat a recunoscut ca iudeii L-au dat in mainile lui din invidie. Totusi, el a rostit condamnarea de moarte. El stia foarte bine ca Isus era nevinovat. Si totusi a lasat sa fie rastignit. Acest Isus nu L-a interesat deloc. Cu intrebarea “Sunt eu iudeu?” a crezut ca poate sa se retraga din conflict.

Dar el s-a facut vinovat fata de Domnul Isus, ca si ceilalti!