mai 07, 2014

RASPLATA BATJOCORITORILOR (1)

“Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau..” [Genesa 6:5]

La inceputul secolului al XX-lea, insula Martinica din Marea Caraibilor era un loc de atractie pentru multi turisti din Europa. Capitala insulei, orasul Saint-Pierre, asezata la poalele unui munte vulcanic, era denumita :micul Paris”. Societatea de acolo traia o viata lispsita de frica si respectul datorat lui Dumnezeu. Erau cateva biserici, dar necredinta devenise o moda, iar pentru Dumnezeu nu aveau loc in inimi. Cata asemanare cu zilele dinaintea potopului si cu cele din timpul nostru, cand rautatea a crescut asa de mult.

In aprilie 1902 cand natura reinviase, muntele a inceput sa fumege. Straturi de cenusa fina au inceput sa se depuna pretutindeni. Apa izvoarelor isi pierduse limpezimea si gustul. Taranii din munte au intrebat ingrijorati pe cei din capitala, dar au primit asigurari ca totul este in ordine. Tatal minciunii, diavolul, era la lucru. Consulul american de acolo a cerut expertilor sa faca investigatii. Apoi s-a dat verdictul: vulcanul se trezea si devenea un pericol.telegrama consulului american a fost interceptata de guvernatorul insulei si inlocuita cu un mesaj mincinos. Micile eruptii i-au facut pe cei de la munte sa coboare in capitala, unde necredinta si minciuna erau la rang inalt.