La inceputul
secolului al XX-lea, insula Martinica din Marea Caraibilor era un loc de
atractie pentru multi turisti din Europa. Capitala insulei, orasul Saint-Pierre,
asezata la poalele unui munte vulcanic, era denumita :micul Paris”. Societatea de
acolo traia o viata lispsita de frica si respectul datorat lui Dumnezeu. Erau cateva
biserici, dar necredinta devenise o moda, iar pentru Dumnezeu nu aveau loc in
inimi. Cata asemanare cu zilele dinaintea potopului si cu cele din timpul
nostru, cand rautatea a crescut asa de mult.
In aprilie 1902
cand natura reinviase, muntele a inceput sa fumege. Straturi de cenusa fina au
inceput sa se depuna pretutindeni. Apa izvoarelor isi pierduse limpezimea si
gustul. Taranii din munte au intrebat ingrijorati pe cei din capitala, dar au
primit asigurari ca totul este in ordine. Tatal minciunii, diavolul, era la
lucru. Consulul american de acolo a cerut expertilor sa faca investigatii. Apoi
s-a dat verdictul: vulcanul se trezea si devenea un pericol.telegrama
consulului american a fost interceptata de guvernatorul insulei si inlocuita cu
un mesaj mincinos. Micile eruptii i-au facut pe cei de la munte sa coboare in
capitala, unde necredinta si minciuna erau la rang inalt.
Postări
