In mai 1902, cu
ocazia sarbatorii Psatilor, acei oameni au folosit aceasta ca pe o ocazie
nemaipomenita, ca necredinta si destrabalarile lor sa-si arate coltii. La ora
hotarata, o banda da lautari a deschis drumul. A urmat un barbat voinic purtand
o cruce, pe care guita de moarte un porc rastignit. Cativa actori deghizati in
preoti, cu sticle in maini, cantau cat ii tineau gura o litanie vesela. Gloata,
o mare nesfarsita, le tinea isonul in cascade de ras. Ce zi a nebuniei
omenesti.
In 7 mai, vulcanul
de pe insula vecina, St. Vincent, a erupt cu un tribut de aproape 2000 de
victime. In insula Martinica totul parea linistit. Era linistea dinaintea
potopului. Seara a sosit guvernatorul cu sotia si a dat asigurari ca totul este
in regula. In dimineata zilei de 8 mai, pe cand orasul dormea, dupa o noapte de
chefuri si orgii, la ora 7:59 un sir de explozii teribile a curmat linistea. Un
nor incandescent de gaze vulcanice la 700 grade Celsius s-a pravalit peste
oras. In numai 3 minute, toti cei 30.000 de locuitori si vizitatori din
capitala au fost fierti de vii. Cei care si-au facut un drum spre mare au murit
in apa fierbinte. Orasul s-a transformat intr-o mare de flacari.
Dumnezeu nu S-a
lasat batjocorit!
Postări
