iulie 31, 2015

MULTIMEA DUSMANOASA

„Caci niste caini ma inconjoara, o ceata de nelegiuti dau tarcoale imprejurul m,eu, Mi-au strapuns mainile si picioarele." [Psalm 22:16]

 

Expresiile Bibliei sunt deosebit de graitoare. Ele ne arata cat de artagoasa, cat de salbatica, cat de impotrivitoare a fost cruzimea si lasitatea acestor “caini”, aratata fata de Cel din mijlocul lor, aflat acolo fara nici o aparare. Iata cum isi varsa inima omului ura impotriva Creatorului ei, venit ca sa-i faca bine. O adevarata haita de “caini” urla impotriva Fiintei desavarsite, care era expresia blandetii si a bunatatii.

Dar aceste cuvinte ne arata si cat de profund indurerata a fost inima Domnului. Multimile acelea dusmanoase au fost atrase de o curiozitate pacatoasa la acel spectacol al rastignirii. Ele au fost probabil aceleasi multimi pe care Isus le invatase, le vindecase si le hranise in pustiu cu atata grija si mila; au fost probabil aceleasi multimi care dorisera sa-L faca imparat si care Il aclamasera doar cu putin timp inainte, cand Domnul a intrat in cetate. Cat de indurerat trebuie sa fi fost Mantuitorul vazand atata nerecunostinta.

Intelegem de ce inima Lui S-a “topit” ca ceara, vazand ura omului impotriva Lui! Toata rautatea si impotrivirea omeneasca s-a aratat in intregime la cruce.

iulie 30, 2015

EL NE POARTA IMPREUNA CU POVARA NOASTRA


„Nu v-a ajuns nicio ispitam care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. Si Dumnezeu, care este credincios, nu va ingadui sa fiti ispititi peste puterile voastre..." [1 Corinteni 10:13]

 

Problema sensului suferintei si necazului este asa de veche ca lumea insasi. Dar ea apare mereu in fata noastra atunci cand trecem prin necazuri. Suntem inclinati sa intrebam mereu:”Cum poate permite Dumnezeu asa ceva?” Aceasta este o intrebare grea pentru oameni. De aceea nu are niciun sens sa-si puna aceasta intrebare, cu atat mai mult cu cat citim in Biblie ca poverile, care ne sunt puse, sunt grele. Dar noi nu trebuie sa le purtam singuri.

Am auzit odata despre un baietel care ajuta tatalui sau sa faca ordine in biblioteca. Toate cartile trebuiau duse in gradina pentru a fi scuturate de praf. Baietelul a luat mai multe carti decat putea el duce. Pe la jumatatea drumului s-a asezat pentru a se odihni. Pentru tatal ar fi fost mai simplu sa-i spuna: “Lasa ca le duc eu!” Dar el nu a facut-o. tatal l-a luat pe fiul sau impreuna cu cartile in bratele sale si l-a dus in gradina.

Nu, Dumnezeu nu ne ia poverile. Noi insine trebuie sa le purtam. Dar Dumnezeu ne ia pe noi cu toate poverile noastre in bratele Sale si ne poarta. Sa ne incredem in Dumnezeu, care ne poarta pe bratele Sale.

iulie 29, 2015

IMPARATUL SI MEDICUL SAU

„ Isus le-a zis: <>" [Marcu 2:17]

 

Imparatul Austriei, Franz Joseph, s-a bucurat de o sanatate buna pana la adanci batranete. Medicul curtii avea datoria ca in fiecare dimineata sa se prezinte inaintea imparatului si sa-l intrebe de sanatate. Apoi cei doi purtau diferite discutii. Intr-o zi, cand medicul s-a prezentat inaintea imparatului, acesta i-a spus: “Imparatului ii pare rau ca nu-l poate primi pe domnul doctor, deoarece se simte rau si nu are timp de vorbe fara temei.”

Oare nu se repeta acest comportament la multi dintre semenii nostrii? La Craciun, la Paste si la diferite sarbatori, oamenii folosesc momentul pentru vorbe fara temei. Din acele sarbatori lipseste Cel care trebuie sarbatorit, dar nu lipsesc mancarea si bautura. Practica aceasta seamana cu a fariseilor. Fariseii au fost aceia care au scos vorbe fara temei cu privire la preocuparea Mantuitorului fata de vamesi. Dintre acesti vamesi, unii si-au vazut starea de pacatosenie si au venit cu sinceritate la Mantuitorul care i-a vindecat. Toti oamenii sunt chemati la realitate, la pocainta si nu la vorbe fara temei.