mai 10, 2013

PREA OCUPATI, PREA STRESATI.. FACETI-VA TIMP SI DE ODIHNA!


Purtati-va ca niste oameni slobozi, fara sa faceti din slobozenia aceasta o haina a rautatii, ci ca niste robi ai lui Dumnezeu!” [I Petru 2:16]

 

     Chuck Swindol, a povestit despre un cercetator în domeniul psihologiei si-al comportamentului uman, de la Institutul National pentru Sanatate Mintala, din S.U.A, care a ajuns sa fie foarte îngrijorat cu privire la urmarile stresului ce a cuprins societatea moderna. El a încercat sa dovedeasca gravitatea aceastui fapt, prin experienta unei colonii de soareci. Pentru a încerca sa demonstreze ca factorii de mediu au o influenta deosebita asupra umanitatii, dr.John Calham a construit o cusca cu o suprafata de aproape 3 m2 în care a închis initial 8 soareci, carora le-a urmarit atent comportamentul pe masura ce acestia se înmulteau. Cusca putea sa asigure un spatiu confortabil pentru cel mult 160 de soareci, dar el a lasat ca numarul lor sa ajunga la peste 2000. Fara a-i priva de alte resurse pentru viata, le asigura în fiecare zi mâncare, apa potabila si o curatenie foarte buna. A fost pastrata si o temperatura adecvata si nu s-a semnalat nici un fel de boala. Singurul disconfort din tot acest timp, era lipsa unui spatiu privat unde soarecii sa poata fi singuri.Toate celelalte conditii erau ideale pentru cresterea soarecilor, cu ecceptia faptului ca acea cusca a ajuns sa fie supraaglomerata. S-a ajuns la acest numar de aproape 2.200 de soareci în doi ani si jumatate. Din acel moment nu mai era însa nici o posibilitate ca soarecii sa se ratraga undeva, fara ca sa nu-i aiba pe altii alaturi. Când s-a ajuns la acele conditii de supraaglomeratie, dr.Calham a observat ca acea colonie de soareci a început sa se dezintegreze. Între soareci a început sa se observe manifestari ciudate. Pentru a câstiga conducerea, masculii care încercau sa-si protejeze teritoriile, au început sa lupte între ei. Femelele au devenit agresive, muscându-si chiar si proprii pui, iar soarecii din ultimile generatii cresteu urmarindu-si în mod egocentric doar propriile nevoi. Mancau cu nesat, beau apa, îsi faceau toaleta si apoi dormeau cu pasivitate. Acestia s-au îngrasat foarte mult si nu mai voiau sa se reproduca. Aceasta atitudine ciudata, a facut ca în urmatorii cinci ani toti soarecii sa moara, iar cusca sa ramâna goala! Acest lucru s-a întâmplat cu toate ca în ultima vreme nu aparuse nici o boala, în cusca era spatiu destul, iar mâncarea si apa erau din abundenta.

     Aceasta experienta este o buna ilustratie a vietii cotidiene. În acest timp al societatii post moderne, un fapt foarte simplu precum a merge la servici, pentru unii dintre noi este o mare aventura. Sunt prea multe masini pe sosele, drumurile sunt restrictionate si adesea se fac multe reparatii care ne blocheaza în trafic. Din aceste cauze timpul de asteptare în trafic este tot mai mare. A conduce masina, a lucra o zi întreaga cu clientii, sau a primi emailurile si telefoanele celor ce ne suna, ne afecteaza emotional si spiritual, provocând aceleasi reactii de stres ca a soarecilor din colivie. De aceea, înainte de a ne autodistruge, trebuie sa învatam sa spunem: ”destul”! Însusi Domnul Isus a spus ucenicilor: „iesiti din mijlocul multimii, gasiti un loc de singuratate si odihniti-va!”

mai 09, 2013

SCAPA DE „BAGAJELE” DE CARE NU AI NEVOIE!


Si pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, va va pazi inimile si gândurile în Hritos Isus.” [Filipeni 4:7]

     Tony Campolo a povestit o întâmplare deosebita traita de un prieten de-al sau care a trebuit sa faca o calatorie cu un autobuz, undeva în centrul Indiei. Pentru a ajunge unde si-a dorit, prietenul lui Campolo a luat unul dintre acele autobuze vechi, care ar fi trebuit sa fi fost deja casat de zeci de ani. De pe acel autobuz tablele carosieriei se desprindeau, iar soferii încercau sa le prinda la locul lor cu sârma si lipici. Aceasta nu era însa singura problema. Asa cum se întâmpla de obicei în lumea a treia, autobuzul a ajuns sa fie tixit de oameni care au ocupat nu numai locurile de pe scaune ci si coluarul pâna la refuz. Pe scaunele de lemn, pe lânga calatori erau îngramadite însa si tot felul de bagaje, de la lucuri neinsemnate, pâna la piese de mobilier si chiar tot felul de animale. Pe scaunul din vecinatatea unde se asezase prietenul lui Tony, s-a asezat un om mai în vârsta ce parea foarte obosit. Acesta si-a îndesat cu mare greutate geanta pe care o avea în locul de bagaje aflat chiar desasupra capului sau si s-a asezat cu mare grija pe scaun. În timpul calatoriei, batrânul drumet a atipit de mai multe ori, încercat de somnul care îl cuprinsese. Tresarea însa foarte repede la gândul ca cineva ar putea sa-i fure bagajul. De mai multe ori în timpul calatoriei,trezit de vre-o frâna brusca, batrânul si-a ridicat brusc privirea cautând sa vada daca geanta sa mai este la locul unde fusese asezata. Dupa mai multe ore de mers, la un moment dat când batrânul si-a ridicat privirea, bagajul nu mai era. În momentele urmatoare, pe fata acestuia se putea observa o expresie de adânca revolta. Stapânindu-si însa cu greu mânia, acesta i-a anutat pe toti ca a fost jefuit. Pentru ca nimeni din jurul sau nu s-a alarmat, batrânul a zâmbit de situatia în care a ajuns si s-a asezat pe scaun relaxat total. În numai câteva minute a fost cuprins de un somn adânc. Nemaiavând lucrurile care îi cauzasera o grija continua, batrânul a putut sa doarma si sa se odihneasca linistit.

     Cred ca multi dintre noi ar trebui sa ajungem sa gustam aceiasi eliberare. De multe ori traim acelasi stres, pentru ca avem ochii atintiti asupra bagajelor ce ne-au aglomerat viata, temându-ne ca nu cumva sa le pierdem. Stiti care este însa marea surpriza? Chiar daca se strica sau pierdem lucrul la care tinem, nu-i atât de rau pe cât ne asteptam; pentru ca acest fapt ne va elibera de povara grijilor si ne va ajuta sa dobândim pacea pe care altfel n-am putea-o gasi.

mai 08, 2013

NU FI UN RISIPITOR


„Au mâncat toti, si s-au saturat; si au ridicat douasprezece cosuri pline cu farâmiturile ramase.” [Luca 9:17]

 

     O mare multime dintre care cei mai multi oameni erau pelerini veniti la Ierusalim pentru sarbatoarea Pastelui, îl urma pe Domnul Isus oriunde ar fi mers, pentru ca doreau sa vada minunile pe care Domnul le facea, atunci când vindeca pe cei bolnavi. Chiar si atunci când Domnul Isus a mers la munte unde dorea sa se odihneasca împreuna cu ucenicii Sai, când si-a ridicat ochii, a vazut un mare numar de oameni care îl cauta. Vazându-i cât sunt de înfometati, Domnul Isus s-a întors spre Filip si L-a întrebat: „De unde am putea cumpara pâine, pentru ca sa dam acestor oameni ceva sa manânce? A fost întrebat tocmai Filip despre cel mai bun loc de unde s-ar putea cumpara suficienta pâine buna si ieftina pentru a fi hranita întreaga multime, pentru ca el era originar chiar din acea zona în care se afla acum Domnul Isus. Auzind întrebarea pusa de Domnul, Filip s-a declarat depasit complet de situatie. „Chiar daca am avea salariul unui om pentru 8 luni de zile, tot nu ne-ar ajunge sa cumparam destule pâini pentru ca fiecare sa primesca cel putin o îmbucatura;” a raspuns Filip. Imaginati-va cat au fost de surprinsi de noua lor responsabilitate si ceilalti ucenici: „Doamne!„ puteau sa spuna ei; „Ne-ai chemat la odihna si acum ne ceri sa le dam de mâncare la 5.000 de musafiri ce au venit fara sa ne anunte?” Gândind însa cu voce tare, Andrei fratele lui Simon Petru, a intervenit spunând: „Este aici un baietel ce are cinci pâini si doi pesti! „Dar ce sunt acestea la atâtia?” „Spuneti oamenilor sa se aseze,” le-a poruncit Domnul Isus. Si întreaga multime s-a asezat pe iarba. Toti cei prezenti erau aproape 5.000 de barbati, afara de femei si copii. În acele momente Domnul Isus a luat pâinile, a multumit pentru ele lui Dumnezeu, binecuvântându-le, iar dupa ce le-a frânt, le-a dat ucenicilor care le-a împartit multimii. Dupa aceea, a facut la fel si cu pestele. Dupa ce toti au mâncat si s-au saturat, Domnul Isus a cerut ucenicilor sa strânga pâinea si pestele ce a ramas. Cu cele adunate de la acea masa, s-au umplut 12 cosuri.

     Aceasta minune ne arata ca Domnul Isus ne daruieste pe îndestulate ceea ce ne trebuie, dar nu face risipa.

     Datorita faptului ca astazi multe lucruri sunt împlinite cu aroganta si ca sa fim vazuti de oameni, în lumea în care traim se face multa risipa. Am fost la o nunta unde dupa ce s-a terminat masa, a mai ramas atâta mâncare încât se putea spune: „parca n-a mâncat nimeni!” De multe ori ceea ce ramâne, se arunca. Prin minunea înmultirii pâinii, Domnul Isus ne învata sa administram cu întelepciune tot ceea ce El ne da, pentru ca sa nu se piarda nimic.

mai 07, 2013

FA-TI TIMP DE ODIHNA


CHRISTOS A INVIAT!

“Dupa ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte sa Se roage, singur la o parte. Se înnoptase, si El era singur acolo.” [Matei 14:23]

 

     Persoanele mai în vârsta îsi pot aminti de vremea când mai ales bisericile de la tara, erau împotriva concediului pentru pastori. Acest lucru se întâmpla atunci când membrii bisericii erau legati zi de zi de treburile gospodaresti. În acea vreme vitele trebuiau mulse, ouale trebuiau adunate, iar porcii trebuiau hraniti. Prinsi de toate aceste responsabilitati, fermierii nu puteau concepe ca cineva sa parasesca totul si sa mearga în vacanta. De aceea, nici nu puteau concepe ca pastorul sa-si ia concediu. Unii dintre acestia au ajuns proverbiali folosind afirmatia: „Daca diavolul nu-si ia niciodata concediu, atunci nici pastorii n-ar trebui sa o faca!” „Bietii oameni!” Ei voiau ca pastorii lor sa se asemene mai degraba cu diavolul, decât cu Domnul Isus!

     Fiul lui Dumnezeu, credea în faptul ca si slujitorii ar trebui sa aiba un timp de odihna. De aceea si El se retragea adesea în locuri pustii ca sa se odihneasca si sa se roage. Însusi Dumnezeu Tatal a lucrat sase zile si s-a odihnit în cea de-a saptea! Astazi foarte putini oameni mai lucreaza în ferme sau la câmp, în mijlocul naturii. Majoritatea dintre noi lucram în birouri sau la mari companii, fiind zilnic bombardati cu multe motive de stres. De aceea este important sa ne rezervam un timp de odihna.