UN MIROS PLACUT (2)

"Aaron va arde pe altar tămâie mirositoare; va arde tămâie în fiecare dimineată, când va pregăti candelele; va arde si seara când va aseza candelele. Astfel se va arde necurmat din partea voastră tămâie înaintea Domnului, din neam în neam. Să nu aduceti pe altar altfel de tămâie, nici ardere de tot, nici jertfă de mâncare, si să nu turnati pe el nici o jertfă de băutură." [Exod 30:7-9]

Nu poti merge la altar murdar, nespălat, cu un cuget pătat, iar dacă nu tii cont de acest „lighean” si mergi totusi, nu vei fi sigur că rugăciunea ti-a fost ascultată… însă mărturisindu-ne păcatele, suntem spălati în sângele Mielului si suntem scăldati cu tot trupul: picioarele, mâinile, capul, totul…

Mergând pe acest pământ, până vom ajunge în tara promisă, pe picioarele noastre se va depune zilnic praf si ne va deranja, de aceea trebuie folosit "ligheanul cu apă", fiindcă praful lumii acesteia nu are ce căuta pe picioarele noastre.

Dar dacă nu facem acest lucru, vom vedea că pământul umed se va lipi de picioarele noastre, apoi se va adăuga un alt strat de praf peste el si la fiecare deget se adaugă bulbi de pământ, care se usucă, se fac tari ca piatra si se întâmplă ceva, nu mai putem trăi pentru Domnul si ne pierdem mărturia de crestini!

Da, asa devine inima împietrită! Mai întâi se depune un strat subtire pe picioare si poti să mergi pe calea Domnului si te crezi cu Domnul, desi ai uitat să te “speli”. Apoi se depune un alt strat, peste ce era deja depus înainte pe picioarele tale si mersul se îngreunează mai rău, dar tu tot nu aduci la lumină.

În loc să mărturisesti, tu te rogi, postesti, taci si ascunzi păcatul, crezând că mâine e o altă zi, în care vei uita si nu vei mai păcătui si tot asa încerci si te străduiesti, însă din nou picioarele tale se prăfuiesc si devin si mai împovărate, iar mersul pe Calea Domnului devine foarte greu, apoi te vei opri, de oboseală.

Ce urmează? Tu stii că trebuie să trăiesti pentru Domnul ,dar nu mai poti! Prea multe întărituri s-au lipit de viata ta, vrei să mergi dar nu mai poti, ai obosit în alergarea ta! ...

Dacă nu ne spălăm picioarele, mai inainte de a merge la altar, inseamna ca dispretuim “tămâia sfântă” si facem noi una asemănătoare, una după cum ne place nouă să trăim, însă este scris: “Oricine va face tămâie ca ea, ca s-o miroase, va fi nimicit din poporul lui.”

Asta înseamnă că noi trebuie să facem exact cum spune Dumnezeu, să nu ne dăm învățături după plăcerile noastre, ci să alergăm să ne „spălăm” înainte de a merge să ne rugăm, ca mirosul să fie cel al lui Dumnezeu, ca rugăciunile să ne fie ascultate, altfel degeaba ne strângem pentru rugăciune.

Este vremea de pe urmă, când predicile nu mai pot tine piept avalansei păcatului, iar satan va da multe atacuri si va nimici multi crestini, în vietile cărora păcatul mai are încă putere, multi nu vor sti să reziste si să lupte, în războiul spiritual care va urma, pentru că n-au dorit să scape cu orice pret de păcatul care i-a robit, spălându-si picioarele, prin mărturisire si într-o zi va fi prea târziu, de aceea zilnic să ne curătim, ca să putem emana un miros plăcut lui Dumnezeu.

Cristina

UN MIROS PLACUT (1)

"Aaron va arde pe altar tămâie mirositoare; va arde tămâie în fiecare dimineată, când va pregăti candelele; va arde si seara când va aseza candelele. Astfel se va arde necurmat din partea voastră tămâie înaintea Domnului, din neam în neam. Să nu aduceti pe altar altfel de tămâie, nici ardere de tot, nici jertfă de mâncare, si să nu turnati pe el nici o jertfă de băutură." [Exod 30:7-9]

Spiritual tămâia mirositoare reprezintă mirosul plăcut, pe care îl lasă copiii Domnului Isus, în umblarea lor pe pământul acesta, reprezintă de fapt parfumul lui Dumnezeu, emanat în jurul nostru, prin mărturia vie a trăirii noastre cu Domnul Isus.

Altar înseamnă închinare în duh si în adevăr, ascultarea de Domnul Isus, iar tămâia pusă pe altar reprezintă rugăciunile noastre, care nu vor fi ascultate, dacă tămâia aceasta nu este mirositoare, dacă viata noastră nu dă mărturie înaintea oamenilor, arătând că trăim după exemplul Domnului Isus.

De aceea este vremea să ne cercetăm fiecare, întrebându-ne: este viata noastră plăcută înaintea oamenilor si înaintea lui Dumnezeu? Este armonie în casele noastre? Emanăm noi prezenta Domnului Isus în locurile în care suntem? Bucurăm noi pe cei în prezenta cărora ne aflăm? Suntem o binecuvântare pentru ei, sau cât e ziua de lungă jignim, trăsnim, bufnim de nemultumire, cârtim împotriva oamenilor si conducerii sub care ne aflăm si tot timpul trebuie să vină cineva după noi, care să stingă focul de ceartă, pe care zilnic îl aprindem, prin ceea ce rostim?

Tămâia aceasta trebuie să ardă în fiecare zi, începând de dimineata, nu doar în zilele de biserică, sau de duminică, sau când avem musafiri… ci permanent, dar dacă nu vom folosi "locul de sterilizare" reprezentat prin ligheanul cu apă (v.18), asezat înainte de altar, atunci degeaba aducem tămâie, fiindcă mâinile ne sunt murdare de păcat.

Cristina

ZIUA DE ODIHNA

„Să tineti Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va călca, va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta, va fi nimicit din mijlocul poporului său” [Exod 31:14]

Din punct de vedere spiritual, Sabatul înseamnă odihnă, tihnă, liniste, pace, bucurie, împlinire, iar Biblia spune că ziua în care Dumnezeu s-a odihnit a fost ziua a saptea, adică Sabatul… si nu as vrea ca acum să polemizăm pe acest termen, de: „ziua a saptea” … constientă fiind că sunt unii crestini care sărbătoresc Sabatul sâmbăta… iar altii duminica, insă ceea ce trebuie să ne fie important este că Sabatul este un legământ între noi si Dumnezeu, si pacea Lui trebuie să fie în inima noastră, zi după zi...

Mai mult decât ziua în sine, este important modul în care tinem Sabatul, modul cum este inima noastră în acea zi, dar multi astăzi nu cunosc însemnătatea lui… nu cunosc pacea inimii si, desi se numesc crestini, trăiesc obositi in sufletelor lor, din pricina poverilor care apasă greu pe cugetele lor.

Domnul Isus este Sabatul nostru, de aceea a venit El pe pământ: să spună oamenilor că nu doar lucrurile exterioare spurcă pe un om, ci si lucrurile interioare îl întinează deasemenea, de fapt El a spus că amândouă deopotrivă sunt importante…si nu trebuie să te ocupi de unele, neglijând pe altele.

Astfel că, dacă este interzis să cari poveri fizice în zi de Sabat (Numeri 15:32-36) cu sigurantă este interzis să cari si poveri sufletesti în ziua de Sabat … si mă refer la frustrări, dezamăgiri, temeri, neiertări, frământări, certuri, răutăti, lăcomii, plâns, lacrimi, fiindcă ziua aceasta ne-a fost lăsată de Domnul Isus să ne bucurăm în ea, si Dumnezeu să se bucure de noi, asa cum suntem: nemarcati de griji, nemarcati de frustrări si neîmpliniri, nemarcati de gânduri si frici, ci să se bucure de noi asa cum ne-a creat El, - apogeul iubirii Lui.

În Sabat trebuie doar să ne amintim că Domnul Dumnezeu a creat totul pentru noi si că El dorea să petreacă o zi vesnică cu noi, o zi de bucurie, de părtăsie, de fericire, unde totul să fie doar armonie între noi si Dumnezeu si nu a vrut ca acea zi să fie oricum, asa că a aranjat un întreg cadru, în vesnicie, doar pentru întâlnirea ce urma s-o aibă cu noi, prin Domnul Isus, în care să ne aseze si să ne veselim împreună, de ziua bucuriei.

Asadar, ce este Sabatul? O zi de odihnă, o zi declarată de Dumnezeu „de sărbătoare”, în care nu este vorba despre răul din lume, despre crize sau despre salariul, nu este vorba nici despre facturile care asteaptă pentru plată, nici despre neîmpliniri, sau despre rugăciuni fără răspuns, nu, ci este vorba doar de Dumnezeu, de Cuvântul Lui, de inima Lui, de bucuria Lui, asa că nu trebuie să venim înaintea Lui cu „gunoaie” (adunate cine stie de pe unde), ci să venim fără poveri, cu o inimă curată… pentru o părtăsie sinceră cu Dumnezeu.

Sabatul, dincolo de a fi doar o zi, este o stare, pe care Domnul Isus vrea să ne-o dea la fiecare în Împărătia lui Dumnezeu, o stare de odihnă, de toate luptele noastre sufletesti si lumesti, o odihnă de toată teama si de toate lucrurile care ne-au distras atentia de la Cel pentru care am fost creati, o odihnă care nu implică doar lipsa oricărei activităti …ci si lipsa oricărui lucru care ne distrage atentia de la Domnul nostru.

De aceea, până la venirea Lui, ne-a lăsat ziua de Sabat, ca să ne dea ocazia să gustăm putin, încă de aici, din ceea ce va urma… de aceea Sabatul trebuie să fie in orice clipă punctul culminant, al relatiei dintre noi si Dumnezeu.

Cristina

PĂCATUL VORBIRII DE RĂU! (2)

"Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare pret, a uns picioarele lui Isus, si I-a sters picioarele cu părul ei; si s-a umplut casa de mirosul mirului. !” [Ioan 12:3]

Este foarte adevărat că si astăzi se întâmplă la fel, iar când îi aduci Domnului Isus bucurie, prin viata ta, trăită pentru Dumnezeu, cu sigurantă se va găsi un „Iuda”, care să vorbească de rău lucrarea aceea, să spună altora că mai bine ai face… altceva… ca nu esti tu cea chemată de Dumnezeu, să propovăduiesti Evanghelia, dorind astfel să-ti denigreze nu doar lucrarea ci întreaga ta viată…, dar tu nu-l asculta, mergi înainte, stiind că Domnului Isus îi place „jertfa ta”, chiar si dacă nu-i place lui „Iuda”…

Citind în continuare am observat de ce nu se putea bucura Iuda, de mirosul nardului Mariei… fiindcă în Ioan 12:6 scrie: „zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hot, si, ca unul care tinea punga, lua el ce se punea în ea.”

Da, vorbirea de rău înseamnă hotie si există si astăzi oameni care tin „punga”, calculând ei faptele oamenilor, cântărindu-le cuvintele, lucrările, credinta, motivatiile… sub pretext că mai bine stiu ei să poartă de grija săracilor, însă nu este asa, pentru că grija lor se îndreaptă spre casele lor si nu spre casele „văduvelor”…

Domnul Isus, care cunoaste inima tuturor, va judeca pe cei ce gândesc ca si Iuda, pe cei ce se îndeletnicesc cu bârfa si care nici măcar nu realizează că si-au făcut din bârfă un mod de viată, fiindcă o astfel de persoană, fără un motiv anume, va încerca să îsi atragă cât mai multi participanti la acest păcat.

În v.36 din Ioan 12 este scris: „Câtă vreme aveti lumina printre voi, credeti în lumină, ca să fiti fii ai luminii." Dar oare Iuda nu era un fiu al luminii, ce credeti? Nu avea si Iuda Lumina cu el? Avea, fiindcă si el era printre cei 12 ucenici ai Domnului Isus totusi, desi mergea la toate programele de biserică si la întâlnirile lor de rugăciune, desi văzuse foarte multe minuni si auzise învatăturile Domnului Isus, Iuda rămâne în continuare un fiu al întunericului…

Uimitor! Da, si astăzi pot fi multi de „Iuda” prin biserici, oameni care par a fi ucenici, însă ei au gânduri ascunse sub intentiile lor „bune”, si sub ceea ce ar părea o simplă „informare” despre aproapele lor, de fapt ei vorbesc de rău pe cei care aduc un miros plăcut Domnului Isus, fiindcă ei nu doresc să-si marturisească păcatele, să-si recunoască invidia si vor păti ca si Iuda, alegând să rămână cu inima impietrită, fiindcă păcatul vorbirii de rău le-a orbit ochii, le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înteleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, ca să nu fie vindecati." …

Dacă un om are o părere rea, cu privire la un alt om, ar fi mai bine să-l confrunte pe acel om, si foarte posibil că atunci când va vorbi cu el, se va răzgândi si va întelege că un gând rău, trimis de satan în mintea lui, l-a făcut să gândească asa, apoi să se roage pentru acel om, dar dacă nu va face asa va păcătui, nu oricum, ci „curvind” sub privirea lui Dumnezeu.

Iar când auzi pe cineva vorbind rău de tine, trăieste ca si Maria, nu te supăra si nici nu te duce mai departe să spui ce ”nedreptate” ti s-a făcut, rămâi la picioarele Domnului Isus, bucură-te că nu esti tu cel ce spune „povestea” altora, nefăcându-te vinovat de viclenie si vei vedea cum Domnul Isus te va apăra.

Domnul Isus avea dreptate, din prisosul inimii vorbeste gura, asa că încearcă să vezi binele din oameni, decât să-i vorbesti de rău, fiindcă cu Dumnezeu nu e de joacă, El nu se lasă batjocorit si, asa cum si Iuda a fost dat pe fată, chiar că a produs daune Domnului Isus, tot asa va fi dată pe fată orice viclenie, orice vorbire de rău, a oricărui „Iuda” din biserică.

Cristina

PĂCATUL VORBIRII DE RĂU! (1)

"Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare pret, a uns picioarele lui Isus, si I-a sters picioarele cu părul ei; si s-a umplut casa de mirosul mirului. !” [Ioan 12:3]

Citind Ioan 12, Domnul Isus mi-a vorbit despre mentalitatea „Iuda”, despre felul cum vedea el lucrurile, despre răutatea inimii lui si despre întunecimea gândurilor lui, desi făcea parte din poporul lui Dumnezeu, iar Maria, de asemenea era parte a poporului Sfânt, însă Iuda nu s-a uitat cu ochi buni la fapta ei, de a turna nard mirositor pe trupul Domnului Isus, si a început s-o vorbească de rău înaintea fratilor ei.

A vorbi de rău înseamnă de fapt să vorbesti despre aproapele tău când acesta nu este de fată, sau când este de fată dar tu „susotesti” cu altii despre el, spunând la cea de-a treia persoană ceva ce nu-ti convine la el, sau ceva ce n-ai vrea ca acela să stie că tu ai spus.

A vorbi de rău înseamnă să povestesti mai departe, chiar si un adevăr auzit, despre o persoană, dacă acea persoană ar căpăta o imagine rea în fata celui care a auzit povestea ta; însă a vorbi de rău mai înseamnă si să inventezi lucruri rele despre cineva, acuzându-l că a vorbit ceva ce el n-a zis, însă n-ai vrea să confrunti situatia, stând fată în fată cu acel om, pentru a verifica vorbele acelea, ci vorbesti lucruri neadevărate, doar ca să îi scoti un nume rău, înaintea altora.

Asa a făcut si Iuda, plin de invidie că Domnul Isus s-a bucurat de gestul Mariei, el, ca să-si ascundă răutatea inimii, a găsit un pretext, ca s-o vorbească de rău înaintea fratilor ei, spunând celor de lângă el că: „mai bine s-ar fi vândut mirul acela si banii s-ar fi dat săracilor!” Câtă viclenie nutrea Iuda! Poate că Maria nu l-a auzit, ea era preocupată cu a face bucurie Domnului Isus, însă Domnului Isus nimic nu-i este necunoscut, nici măcar inima lui „Iuda”, de aceea îi si spune: „Las-o în pace!”…

Îmi place asa de mult cuvântul acesta, fiindcă exprimă felul în care Domnul Isus apără viata celor „săraci, singuri, neajutorati si a celor fără apărător” … si indiferent cât ar fi Iuda de important, Domnul Isus le vine în ajutor celor ce si-au pus viata la dispozitia Lui, sacrificând totul, de dragul Lui.

Cristina