octombrie 16, 2010

SA FIM RECEPTIVI LA MESAJUL LUI DUMNEZEU

“Am auzit glasul Domnului, intreband: "Pe cine sa trimet, si cine va merge pentru Noi?" Eu am raspuns: "Iata-ma, trimete-ma!" [Isaia 6:8-9]

Ca orice bun crestin ce ma socotesc a fi, aseara m-am rugat si I-am spus Domnului ca vreau sa-L slujesc cu ardoare, sa-mi descopere lucrarea si imprejurarile pe care mi le-a pregatit si sa-mi comunice prin mijloacele Sale de comunicare ca sa fie pe intelesul meu. Dupa ce am terminat rugaciunea, am deschis Scriptura la intamplare, in speranta aflarii mesajului lui Dumnezeu si s-a deschis la Isaia 6, am citit tot capitolul si mai departe urmatorul capitol si n-am inteles mesajul, apoi m-am culcat si dimineata tot asa, printre altele, I-am spus lui Dumnezeu ca vreau sa-L slujesc si sa-mi descopere voia Sa. Din nou am deschis Scriptura la intamplare si exact tot acolo mi s-a deschis. Mentionez, ca nu prea des citesc acest capitol biblic si nici semn de carte nu am asezat aici, ci prin voia lui Dumnezeu mi s-a deschis Scriptura aici, fiindca avea un mesaj pentru mine, pe care l-am descoperit dupa ce am citit mai atent tot capitolul 6 si 7.
Esenta mesajului este acela, ca Dumnezeu si pe vremea proorocului Isaia a instiintat poporul evreu de nasterea lui Isus, spunand ca va da un semn ce va fi acela ca "Fecioara va ramane insarcinata, va naste un fiu, si-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)” Cap.7:14. Dar poporul lui Israel avea inima impietrita, ochii si urechile nu erau receptivi (cap.6:10) Nu au inteles mesajul de atunci al lui Dumnezeu.
Astazi Dumnezeu tot asa ne trage semnalul de alarma, caci timpul revenirii lui Isus este foarte aproape, prin Scriptura ne mentioneaza si semnele. Sa nu ne lasam incetosati de uneltele diavolului ce le foloseste impotriva noastra prin diferitele griji ale fiecarei zile, ci sa veghem prin rugaciune necontenit si prin post si sa fim pregatiti in orice moment de acest eveniment minunat, sa nu ne prinda pe neasteptate.

G.Foris Montreal

octombrie 14, 2010

E NORMAL SĂ TE TEMI

“Oridecate ori ma tem, eu ma incred in Domnul. Eu ma voi lauda cu Dumnezeu, cu Cuvantul Lui. Ma incred in Domnul si nu ma tem de nimic: ce pot sa-mi faca niste oameni?“ [Psalm 56:3-4]

Ti se intampla sa-ti fie teama? Macar din cand in cand? Suntem invatati sa ne ascundem fricile, sa pozam in oameni bravi pe care nu ii atinge nimic, nicio spaima, nicio angoasa. Si pentru a corespunde imaginii fixate de media si de cultura, ne indesam fricile adanc in noi si ajungem sa nu le mai recunoastem noi insine. Desi ele sunt tot acolo.
Uitam mereu ca frica ne-a fost data pentru a ne proteja si pentru a face sa stam in alerta, atenti la pericole. Si mai uitam ca de la un nivel incolo, frica sanatoasa data de Dumnezeu poate fi transformata de diavol intr-un lant cumplit, intr-o adevarata robie.
Cand ma apuca frica de ziua de maine si de tot felul de lucruri si oameni, Dumnezeu imi reaminteste acest verset. Si-mi dau seama ca e normal sa-mi fie teama. Sunt doar un om slab si vulnerabil. Sunt atatia oameni si atatea lucruri care pot sa-mi faca rau. Dar... Eu Il cunosc pe cel Atotputernic si de cate ori ma tem trebuie sa-mi reamintesc Cine este El. Este Domnul. Oamenii ma pot rasfata pana imi pierd mintile de mandrie. Oamenii ma pot rani de ajung sa blestam, ca Iov, ziua in care m-am nascut. Oamenii ma pot face sa urasc viata si tara sau lumea in care traiesc. Oamenii pot face mult rau si mult bine. Dar deaspura lor este Domnul, Cel in care ma incred. Iar El este Domnul, Regele. Cu El pot sa ma laud pentru ca am ajuns sa cunosc un pic din caracterul Lui maret si complex.
E normal sa-ti fie teama, dar e si mai normal sa te increzi in Cel Atotputernic, care are ac de cojocul spaimelor, a oamenilor si a diavolului. Indrazneste sa te increzi in El!


Daniela



octombrie 13, 2010

CREDE, IAR DUMNEZEU TE VA ONORA


„Nadajduind impotriva oricarei nadejdi el a crezut... Si fiindca n-a fost slab in credinta, nu s-a uitat la trupul sau care era imbatranit… El nu s-a indoit de fagaduinta lui Dumnezeu, prin necredinta, ci, intarit prin credinta lui, a dat slava lui Dumnezeu, deplin incredintat ca El ce fagaduieste, poate sa si implineasca.” [Romani 4:18-21]

Uneori, credinta este cel mai simplu lucru din lume. Pur si simplu crezi. As putea merge pe ape daca m-ar provoca cineva. Alteori credinta e cea mai mare incercare cu care ma confrunt. Daca cumva merg pe ape in acel moment, sigur ma voi scufunda in urmatorul moment, la fel ca Petru.
Ce faci cand ti se clatina credinta, cand nu mai poti astepta, cand fierbi in “suc propriu”, iar Dumnezeu tace?
Am invatat ca in momentele acelea grele sa ma uit la oamenii credintei. Si mi-e tare drag Avram. Si ma agat de Dumnezeu asa cum ma agatam de mami in copilarie. Ma incapatanez sa cred impotriva tuturor evidentelor. Iar cand nu mai pot nici sa ma tin de Dumnezeu, spun rugaciunea mea preferata: „Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!”
Dupa multi ani de la intoarcerea mea la Domnul, am ajuns la concluzia ca nu I-am multumit lui Dumnezeu cat trebuie pentru darul credintei. Ma uit la poza de la botez si din cei 54 care am intrat atunci in apa, doar o parte mai suntem in biserica. Si stiu ca e doar harul lui Dumnezeu ca ne-a pastrat credinta, ca ne-a tinut pe cale. Si mai stiu ca Dumnezeu ne onoreaza credinta si credinciosia.
Agata-te de Dumnezeu si incapataneaza-te sa crezi si cand te lasa sa fierbi in „suc propriu“. Nici asteptarea nu e la intamplare. Crede in intelepciunea Lui.


Daniela

octombrie 12, 2010

NU TE BLESTEMA SINGUR

“Asa vorbeste Domnul: blestemat este omul care se increde in om, care se sprijineste pe un muritor si isi abate inima de la Domnul. … Binecuvantat sa fie omul care se increde in Domnul si a carui nadejde este Domnul!” [Ieremia 17: 5-7]


Te-ai gandit vreodata ca te poti blestema singur? Am inceput sa ma gandesc la asta anul acesta, cand am constatat ca lucrurile merg greu, chiar rau. M-am cercetat in fel si chip, iar la un moment dat am facut o descoperire cumplita. O buna bucata de timp cineva a fost inaintea lui Dumnezeu in inima mea. La fel de adevarat e ca nimeni nu m-a lovit mai tare decat el. Si tot la fel de adevarat e ca am avut nevoie de timp si rugaciune sa pot ierta.
E foarte simplu sa pui pe cineva in locul lui Dumnezeu. E la fel de simplu ca orice alt pacat pentru ca e natural sa pacatuiesc, nu sa fac binele. E suficient sa te indragostesti si trebuie sa depui eforturi ca sa nu-l pui pe iubitul sau iubita ta deasupra lui Dumnezeu, sa nu-l investesti cu incredere mai mare decat pe Dumnezeu. E suficient sa fii sot sau parinte, iar partenerul sau copilul ajung repede pe locul lui Dumnezeu. Acelasi loc il poate ocupa pastorul care predica atat de grozav si se ocupa de biserica cum nu a mai facut-o nimeni. Tot pe locul lui Dumnezeu poate ajunge prietenul cel mai bun care ar sari pentru tine si-n foc, sau seful competent si corect, sau alti oameni extraordinari pe care ii intalnesti.
Si asa ajungi sa te blestemi singur pentru ca ai investit pe altcineva cu calitati pe care doar Dumnezeu le are, si ti-ai mutat increderea de pe Dumnezeu pe un biet muritor.
Ai pus pe cineva pe locul lui Dumnezeu? Cerceteaza-te din nou si din nou si tine tronul lui Dumnezeu ocupat doar pentru Dumnezeu. Pune-ti increderea doar in Dumnezeu.





Daniela

octombrie 11, 2010

FOCUL DUHULUI SFANT(3)

“După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta. Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua, şi se lăsase un frig mare.
Pavel strânsese o grămadă de mărăcini, şi-i pusese pe foc; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii, şi s-a lipit de mâna lui.
Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii: "Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci ,Dreptatea' nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare."
Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort; dar, după ce au aşteptat mult, şi au văzut că nu i se întâmplă nici un rău, şi-au schimbat părerea, şi ziceau că este un zeu.”
Pavel a scuturat năpârca în foc, şi n-a simţit nici un rău”. [Faptele Apostolilor 28:1-6]

Pavel dupa ce a pus acele maracini, a iesit naparca. Deci, ea era ascunsa printre acele maracini. “…o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii, şi s-a lipit de mâna lui”.
Da, de multe ori etalam in fata lui Dumnezeu pacatele noastre si ele cu greu se desprind de noi, dar important este sa avem indrazneala sa le aruncam, prin credinta, in focul lui Dumnezeu, care arde si mistuie cu siguranta.
Naparcile au rolul de a ataca, de a suge viata altei fapturi. Cand astfel de naparci sar la noi si ne ataca, cei care stau langa Dumnezeu si sunt imbracati cu armatura Lui, NU sunt vatamati. Exact cum a patit si Pavel. Pavel era calm, stia ca nimic rau nu are putere asupra lui. Si interesant, el nu a aruncat acea naparca altundeva, in alta directie, ci DIRECT in foc. Acolo nu mai avea scapare.
Chiar daca unii oameni vazandu-ne ca trecem prin tot felul de greutati, incercari, ei cred ca intr-adevar atat de mult am gresit inaintea lui Dumnezeu, ca suntem atat de pacatosi ca meritam sa ni se intample mult rau sau chiar sa murim, dar niciodata Dumnezeu nu ne scapa de o primejdie, ca sa ne introduca intr-alta, ca sa murim, asa cum cred ei. Ne trece Domnul prin mai multe incercari, DA, dar NU murim, ci tot El ne intinde mana sa trecem biruitori prin ele, ca sa fim o marturie pentru oamenii din jurul nostru si ca Dumnezeu sa-si proslaveasca Numele.
Si Pavel a trecut de primejdia cea mare, NU ca sa dea de alta si sa moara de o naparca, ci ca oamenii sa vada ca acel om intr-adevar il are pe Dumnezeu si nimic rau nu l-a putut vatama. Slava Domnului!
Cum putem mai bine sa ne practicam credinta, autoritatea, puterea, toate darurile care le-a pus Dumnezeu in noi, decat trecand prin tot felul de incercari. Cum poti stii daca vei ajunge castigator intr-o cursa, daca nu te inscrii si participi la ea.
Dumnezeu sa ne ajute sa fim epistole vii pentru oamenii din aceasta lume si parerea lor negativa despre noi sa fie schimbata intr- una pozitiva.





Felicia P.-Timisoara

octombrie 10, 2010

FOCUL DUHULUI SFANT(2)

“După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta. Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua, şi se lăsase un frig mare.
Pavel strânsese o grămadă de mărăcini, şi-i pusese pe foc; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii, şi s-a lipit de mâna lui.
Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii: "Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci ,Dreptatea' nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare."
Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort; dar, după ce au aşteptat mult, şi au văzut că nu i se întâmplă nici un rău, şi-au schimbat părerea, şi ziceau că este un zeu.”
Pavel a scuturat năpârca în foc, şi n-a simţit nici un rău”. [Faptele Apostolilor 28:1-6]

In Matei 12:43-45 este mentionat lucrul acesta: “ Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte. Atunci zice: "Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi”.
Nu suntem straini nici de aceasta atentionare din partea Domnului, nu suntem straini de planul inamicului si Ii multumim Dlui pentru aceasta. Ce doreste Dumnezeu mai exact, este sa marturisim inaintea Lui, tot ceea ce ne apasa, tot ceea ce ne tine legati si nu simtim libertatea in duhul, ca apoi El sa aduca eliberarea peste inima si mintea noastra si chiar daca diavolul ar veni cu alte 7 duhuri, noi sa n-avem teama, pentru ca nu pot intra in fostul lor loc (daca nu le dam voie), deoarece nu mai este, nu mai exista acel loc, acum este altul nou, curat si totodata impodobit. Slava Domnului.
Acele naparci reprezinta duhurile diavolului, care au rolul de a ne determina sa practicam din nou lucrurile gresite, sa luam cu sine, poate depresia, furia, clevetirea si multe altele care Il intristau pe Dumnezeu. Fiecare naparca aduce cu sine pacatul. Naparca=pacat.
Totusi, de ce diavolul sa-si exerseze puterea prin noi si nu Dumnezeu? Noi suntem ai lui Dumnezeu, suntem creatia Lui.








Felicia P.-Timisoara