“După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta. Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua, şi se lăsase un frig mare.
Pavel strânsese o grămadă de mărăcini, şi-i pusese pe foc; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii, şi s-a lipit de mâna lui.
Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii: "Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci ,Dreptatea' nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare."
Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort; dar, după ce au aşteptat mult, şi au văzut că nu i se întâmplă nici un rău, şi-au schimbat părerea, şi ziceau că este un zeu.”
Pavel a scuturat năpârca în foc, şi n-a simţit nici un rău”. [Faptele Apostolilor 28:1-6]
Pavel dupa ce a pus acele maracini, a iesit naparca. Deci, ea era ascunsa printre acele maracini. “…o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii, şi s-a lipit de mâna lui”.
Da, de multe ori etalam in fata lui Dumnezeu pacatele noastre si ele cu greu se desprind de noi, dar important este sa avem indrazneala sa le aruncam, prin credinta, in focul lui Dumnezeu, care arde si mistuie cu siguranta.
Naparcile au rolul de a ataca, de a suge viata altei fapturi. Cand astfel de naparci sar la noi si ne ataca, cei care stau langa Dumnezeu si sunt imbracati cu armatura Lui, NU sunt vatamati. Exact cum a patit si Pavel. Pavel era calm, stia ca nimic rau nu are putere asupra lui. Si interesant, el nu a aruncat acea naparca altundeva, in alta directie, ci DIRECT in foc. Acolo nu mai avea scapare.
Chiar daca unii oameni vazandu-ne ca trecem prin tot felul de greutati, incercari, ei cred ca intr-adevar atat de mult am gresit inaintea lui Dumnezeu, ca suntem atat de pacatosi ca meritam sa ni se intample mult rau sau chiar sa murim, dar niciodata Dumnezeu nu ne scapa de o primejdie, ca sa ne introduca intr-alta, ca sa murim, asa cum cred ei. Ne trece Domnul prin mai multe incercari, DA, dar NU murim, ci tot El ne intinde mana sa trecem biruitori prin ele, ca sa fim o marturie pentru oamenii din jurul nostru si ca Dumnezeu sa-si proslaveasca Numele.
Si Pavel a trecut de primejdia cea mare, NU ca sa dea de alta si sa moara de o naparca, ci ca oamenii sa vada ca acel om intr-adevar il are pe Dumnezeu si nimic rau nu l-a putut vatama. Slava Domnului!
Cum putem mai bine sa ne practicam credinta, autoritatea, puterea, toate darurile care le-a pus Dumnezeu in noi, decat trecand prin tot felul de incercari. Cum poti stii daca vei ajunge castigator intr-o cursa, daca nu te inscrii si participi la ea.
Dumnezeu sa ne ajute sa fim epistole vii pentru oamenii din aceasta lume si parerea lor negativa despre noi sa fie schimbata intr- una pozitiva.
Felicia P.-Timisoara
Postări
