„Nadajduind impotriva oricarei nadejdi el a crezut... Si fiindca n-a fost slab in credinta, nu s-a uitat la trupul sau care era imbatranit… El nu s-a indoit de fagaduinta lui Dumnezeu, prin necredinta, ci, intarit prin credinta lui, a dat slava lui Dumnezeu, deplin incredintat ca El ce fagaduieste, poate sa si implineasca.” [Romani 4:18-21]
Uneori, credinta este cel mai simplu lucru din lume. Pur si simplu crezi. As putea merge pe ape daca m-ar provoca cineva. Alteori credinta e cea mai mare incercare cu care ma confrunt. Daca cumva merg pe ape in acel moment, sigur ma voi scufunda in urmatorul moment, la fel ca Petru.
Ce faci cand ti se clatina credinta, cand nu mai poti astepta, cand fierbi in “suc propriu”, iar Dumnezeu tace?
Am invatat ca in momentele acelea grele sa ma uit la oamenii credintei. Si mi-e tare drag Avram. Si ma agat de Dumnezeu asa cum ma agatam de mami in copilarie. Ma incapatanez sa cred impotriva tuturor evidentelor. Iar cand nu mai pot nici sa ma tin de Dumnezeu, spun rugaciunea mea preferata: „Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!”
Dupa multi ani de la intoarcerea mea la Domnul, am ajuns la concluzia ca nu I-am multumit lui Dumnezeu cat trebuie pentru darul credintei. Ma uit la poza de la botez si din cei 54 care am intrat atunci in apa, doar o parte mai suntem in biserica. Si stiu ca e doar harul lui Dumnezeu ca ne-a pastrat credinta, ca ne-a tinut pe cale. Si mai stiu ca Dumnezeu ne onoreaza credinta si credinciosia.
Agata-te de Dumnezeu si incapataneaza-te sa crezi si cand te lasa sa fierbi in „suc propriu“. Nici asteptarea nu e la intamplare. Crede in intelepciunea Lui.
Daniela
Postări
