iunie 21, 2013

NU IUBI MANDRIA



“Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecaruia dintre voi sa nu aiba despre sine o parere mai înalta decât se cuvine; ci sa aiba simtiri cumpatate despre sine, potrivit cu masura de credinta, pe care a împartit-o Dumnezeu fiecaruia.” [Romani 12:3]

 

     Un tânar a venit la Domnul Isus si I-a adresat o mare întrebare, începând cu cuvintele: ”Bunule Învatator!” Auzindu-i felul de adresare, cred ca Domnul Isus a fost mult mai precaut atunci când i-a dat raspunsul, pentruca tânarul folosise cea mai potrivita afirmatie pentru ca sa flateze pe cineva.      Marea problema a acestui tânar se vede însa nu numai din felul adresarii, ci si din întrebarea propriu-zisa: „Ce bine sa fac, ca sa mostenesc viata vesnica?” Urmarind cu atentie întrebarea acestui tânar, putem observa ca intentia lui nu era de a trai în asa fel ca sa placa lui Dumnezeu, sau pentru a creste spiritual urmând adevarul. Ci el era interesat numai sa vada ce îi mai trebuie, sau ce îi mai lipseste pentru ca sa-si asigure viata vesnica prin eforturi personale. De ce ma numesti „Bun?” l-a întrebat Domnul. Numai Dumnezeu este „Bun!” Faptul ca tânarul în loc de raspuns a fost întâmpinat cu o întrebare, ar fi trebuit sa-l atentioneze, ca dorinta lui este inadecvata, iar pretentiile lui sunt prea îndraznete.

     Daca nici chiar Domnul Isus nu se poate numi pe Sine, „Bun”, cum poate el sa-si asume aceasta pretentie! Pentru a-l proba însa Domnul Isus îi adreseaza o noua întrebare: ”Cunosti poruncile: sa nu preacurvesti, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu faci o marturisire mincinoasa, sa nu înseli, sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta?” “Învatatorule; nu numai ca le stiu, dar pe toate acestea le-am pazit cu grija din tineretea mea, fara sa fi calcat vreuna dintre ele”, a raspuns tânarul. Acest raspuns ne face sa credem ca acest tânar ar fi trebuit sa aiba o aureola de sfânt! Oare sa nu fi mintit niciodata? Nici sa nu fi inselat pe nimeni? Chiar sa nu fi furat nici un mar pe când era copil? Declaratia pe care tânarul a facut-o ne arata ca acesta se iubea asa de mult încât era mândru de sine, fiind încrezator ca poate reusi în orice lucru si sa-si asigure chiar si viata vesnica.

     Si astazi întâlnim oameni care pretind ca au atins perfectiunea. Ca si crestini trebuie însa sa avem  mare grija ca nu cumva sa avem o parere mai înalta despre noi decât se cuvine.

iunie 20, 2013

CERE AJUTORUL LUI DUMNEZEU IN ORICE MOMENT


„Vegheati, fiti tari în credinta, fiti oameni, întariti-va! Tot ce faceti sa fie facut cu dragoste!” [I Corinteni 16:13-14]

 

     Rugaciunea nu-i spre folosul lui Dumnezeu, ci spre folosul nostru. Atunci când ne rugam recunoastem de fapt ca suntem fara putere, iar Dumnezeu este sursa vietii si-a existentei noastre.

     În anul 1953 când Dwight Eisenhower a fost instalat ca presedinte al Statelor Unite, acesta a surprins întreaga natiune americana atunci când a înaltat o rugaciune catre Dumnezeu, marturisind ca pentru împlinirea noii slujiri depinde de prezenta si interventia lui Dumnezeu. Înainte de a fi ales presedinte, Eisenhower a comandat trei milioane de soldati în timpul invaziei din Normandia, contribuind decisiv la încheierea celui de-al II-lea Razboi Mondial. Când însa a fost instalat în cea mai înalta pozitie de stat, fiind recunoscut a fi omul cu cea mai mare putere din lume, Eisenhower a marturisit în fata întregii natiuni ca nu-si poate împlini acesta responsabilitate contând doar pe cunostiintele si abilitatile sale, ci are nevoie de ajutor. Atunci când a fost întrebat despre actul pe care l-a împlinit, Eisenhower a raspuns: „Dupa cunostiintele mele oamenii curajosi au fost întotdeauna si oameni ai credintei, care nu s-au rusinat sa-si recunoasca limitarile si sa apeleze la sprijinul lui Dumnezeu. Indiferent de sjujba pe care o împlineste cineva, nimeni nu poate reusi de unul singur. De aceea am considerat potrivit ca mai înaite de orice, sa cer prezenta si ajutorul Celui Prea Înalt!”

     Daca te simti atotsuficient si capabil pentru orice slujire, nu uita ca atunci când nu te încrezi în Dumnezeu, esecul bate la usa.

iunie 18, 2013

CREDE IN RUGACIUNE.. RUGACIUNEA SCHIMBA INIMI


„Sufletul meu înseteaza dupa Dumnezeu, dupa Dumnezeul cel viu; cand ma voi duce si ma voi arata înaintea lui Dumnezeu? Cu lacrimi ma hranesc zi si noapte cand mi se zice fara încetare: ”unde este Dumnezeul tau?” Psalmul 42:2-3]

 

      O femeie a cumparat un poster pe care erau scrise cuvintele „Rugaciunea schimba lucrurile!” Bucuroasa de acest adevar, ea a atarnat posterul într-un loc vizibil în sufragerie, dorind ca acesta sa fie motto-ul casei. Dupa cateva zile a observat însa ca posterul nu mai era în locul unde a fost asezat. Surprinsa de aceasta disparitie, femeia l-a întrebat pe sotul ei daca stie ce s-a întamplat. “Eu l-am luat, a raspuns sotul!” Si mai nedumerita, sotia l-a întrebat: “de ce ai facut asta? Nu crezi ca rugaciunea poate schimba lucrurile? Ba da, i-a raspuns sotul; si tocmai pentru ca am aceasta credinta l-am mutat, pentru ca nu-mi plac schimbarile!”

     Unii oameni s-au obisnuit asa de mult cu modul lor de viata, încât nu mai vor nici o schimbare. Acestia se opun, chiar si atunci când schimbarile sunt în interesul lor. Cauza acestei atitudini se afla însa în egoismul si comoditatea inimii lor.

     Esti multumit cu ceea ce ti se întampla? Ce crezi ca Dumnezeu asteapta sa se schimbe în viata ta? Daca doresti cu adevarat o schimbare, ar fi bine sa începi sa te rogi chiar de astazi si viata ta nu va mai fi la fel.

iunie 17, 2013

RUGACIUNEA ARE PUTERE


„Caci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, capatat prin multi sa faca sa sporeasca multumirile spre slava lui Dumnezeu.” [2 Corinteni 4:15]

 

     Pastorul Bruce Larsen a povestit despre curajul credintei unei femei din biserica pe care o pastorea. Aceasta membra a bisericii sale, era o femeie plina de entuziasm si îndrazneala. Fiica si ginerele ei erau însa în pragul divortului. Problema care i-a condus la aceasta decizie era faptul ca ginerele sau nu era credincios. “Daca s-ar întoarce la Dumnezeu, atunci toate lucrurile ar lua o noua turnura”, spunea adesea sotia lui. Cunoscînd situatia din familia copiilor ei, aceasta sora s-a rugat pentru ei multa vreme. Dupa acest timp îndelungat de rugaciune, ea a venit într-o zi si a marturisit pastorului ca a primit raspunsul lui Dumnezeu pentru situatia copiilor ei. De aceea a hotarat sa trimita ginerului sau o scrisoare prin care sa-l invite la biserica împreuna cu fiica ei. Ea era sigura ca în acel serviciu divin de duminica dimineata, ginerele ei îsi va preda viata Domnului Isus. Având aceasta siguranta ea a planificat ca în serviciul de seara sa aiba loc si serviciul lui de botez. “Cand mi-a spus toate acestea, a afirmat pastorul, am încercat sa o conving ca este un plan neîntelept. Dumnezeu nu lucreaza în acest fel si nici nu poti sa-l manipulezi pe ginerele tau.” Sora Chan n-a luat însa în seama niciuna dintre aceste atentionari. A trimis scrisoarea ginerelui sau, care a venit la biserica la acel serviciu de duminica dimineata. La sfarsitul slujirii cand pastorul a facut invitatia pentru toti cei ce doresc sa-L primeasca pe Hristos, ginerele acelei surori a venit în fata si a marturisit aceasta decizie. Apoi fara sa stie de discutiile precedente, el a cerut sa fie botezat chiar în dupa-masa aceleiasi zile. Uitandu-se în ochii pastorului sora Chan a spus:” ginerele meu a venit, a raspuns invitatiei si acum doreste sa fie botezat!” Cand spunea toate acestea, în privirea ei nu se observa nici un fel de surprindere sau de ezitare. Ea s-a rugat cu credinta, a actionat cu îndrazneala si Dumnezeu i-a raspuns. Ginerele ei este acum Copilul lui Dumnezeu.

     Ce minunat este raspunsul credintei!