februarie 12, 2010

VEI FI RĂSPLĂTIT

"Tatăl tău, care vede in ascuns, iti va răsplăti" (Matei 6:4)


Dr. Tony Campolo scrie: "Cunosc un om căruia ii place să-si folosească banii pentru a-i ajuta peoameni, dar care nu vor stii niciodată că a fost el. Când i-am vorbit despre un student care spera să ajungă pastor, dar care trebuia să renunte la scoală din motive financiare, el a luat legătura cu facultatea si a aranjat să se plătească taxele studentului. Acel student a devenit unul dintre cei mai buni predicatori ai cultului meu. Sute de oameni au devenit crestini sub călăuzirea lui. Mii de oameni au fost influentati de predicile lui si nu a aflat niciodată cine a plătit pentru el! In spatele lui s-a aflat un om cu resurse si cu dorinta de a face ceva care să dăinuie. Mă surprinde că nu fac mai multi lucrul acesta. Multi isi tin banii ascunsi si când mor, ii lasă unor oameni care nu au nevoie de ei. Ce pierdere, când ar putea schimba ceva in atât de multe vieti".
Ocazia pierdută de a dărui este o ocazie pierdută de a primi, deoarece "Tatăl tău, care vede in ascuns, iti va răsplăti". Imaginează-ti cum va fi in ziua judecătii când Dumnezeu ii va spune unui om pe care l-ai ajutat fără să stie, că tu ai fost acela. Răsplătirile vor fi date unor oameni care nici măcar nu-si mai amintesc că au făcut lucrurile pentru care sunt onorati, cum ar fi faptul că au dat un telefon pentru ca cineva să primească un loc de muncă, faptul că au plătit factura cuiva, că a incurajat pe cineva când a fost căzut sau că a lăsat o plasă cu cumpărături la usa cuiva. Chiar dacă cei care au beneficiat de bunătatea ta au uitat, Dumnezeu tine minte, inregistrează si răsplăteste. Domnul Isus a spus că dacă tot ceea ce poti face este să dai cuiva o cană de apă, această faptă va fi răsplătită (Matei 10:42).