septembrie 09, 2013

PREGATESTE-TE PENTRU CAND VA VENI MANTUITORUL


“În casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi întoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi.” [Ioan 14:2-3]

 

     În anul 1914, Ernest Henry Shackleton a condus o expeditie spre Polul Sud. La un moment dat din timpul expeditiei, vremea însa s-a înrautatit brusc, iar apa a început sa înghete. Pentru ca ambarcatiunea cu care calatoreau înainta tot mai greu printre ghetari, el a lasat o parte a echipajului pe nava cu care calatoreau, lânga Insula Elefantilor si a plecat cu o sanie, sa caute ajutor. Înaintând cu greu pe gheata, dupa aproape doua zile, a ajuns la o statie pilot de pe o alta insula unde a cerut ajutor. Dupa S.O.S.-ul  transmis, o nava transoceanica s-a oferit sa se abata de la cursa pe care o parcurgea si sa-i salveze.. Nava salvatoare a înaintat spre coordonatele mentionate fara oprire. În timpul calatoriei însa echipajul era tot mai îngrijorat de conditiile vremii. Ei se temeau ca nu cumva transferul echipajului de pe nava esuata sa le ia prea mult timp si astfel ei însisi sa ramâna blocati. De aceea au planificat actiuni cu diferite scenarii, prin care transferul echipajului si al bagajelor naufragiatilor sa se faca foarte repede. Când au ajuns însa lânga nava pe care echipajul angajat în expeditie astepta, au observat ca acestia aveau toate bagajele gata si erau pregtiti sa urce imediat la bordul vasului salvator. Întrebati fiind cum de au avut toate lucrurile strânse cu grija, membrii echipajului au raspuns ca aceasta a fost instructiunea lasata ca ultim cuvânt înainte de plecare de catre conducatorul lor. Chiar daca uneori vremea arata semne de îmbunatatire, noi nu ne-am despachetat bagajele, pentru ca ne ziceam ca Shackleton, comandantul nostru, s-ar putea întoarce chiar în acele momente. Fiindca l-am asteptat sa vina, de aceea ne-am si silit sa fim totdeauna gata!

     Nici noi nu stim ce se va întâmpla în zilele care vor veni, dar îl cunoastem pe Cel ce este Stapânul viitorului. Stim ca asa cum ne-a promis, El se va întoarce pentru a ne salva din judecata si pedeapsa care are sa vina asupra acestei lumi. Dar pentru ca Domnul nostru va veni în ceasul în care nu ne asteptam, trebuie sa fim gata si s-L asteptam în orice vreme.